Smerenia lui Hristos
1 Deci, dacă este vreun îndemn în Hristos, dacă este vreo mângâiere în dragoste, dacă este vreo părtășie în Duhul, dacă este vreo milostivire și vreo îndurare, 2 faceți‑mi bucuria deplină și aveți același gând, aceeași dragoste, uniți într‑un suflet și‑un gând ! 3 Nu faceți nimic din ambiție sau din slavă deșartă, ci, în smerenie , să‑i priviți pe alții mai presus de voi înșivă! 4 Fiecare din voi să nu aibă în vedere doar foloasele lui, ci și foloasele altora!
5 Între voi să fie gândirea aceasta, care era și în Hristos Isus.
6 El, măcar că avea chipul lui Dumnezeu,
n‑a socotit drept un lucru de apucat
a fi deopotrivă cu Dumnezeu
7 ci S‑a dezbrăcat de Sine Însuși,
a luat chip de rob
și S‑a făcut asemenea oamenilor.
La înfățișare a fost găsit ca un om,
8 S‑a smerit,
a fost ascultător până la moarte,
și încă moarte de cruce.
9 De aceea și Dumnezeu L‑a înălțat nespus
și I‑a dăruit Numele
care este mai presus de orice nume;
10 pentru ca , în Numele lui Isus,
să se plece orice genunchi
din ceruri, de pe pământ și de sub pământ
11 și orice limbă să dea mărturie
că Isus Hristos este Domn,
spre slava lui Dumnezeu Tatăl.
Lumini în lume
12 Astfel dar, preaiubiții mei, după cum totdeauna ați fost ascultători, nu numai când sunt eu de față, ci cu mult mai mult acum, în lipsa mea, duceți până la capăt mântuirea voastră cu frică și cutremur! 13 Căci Dumnezeu este cel care lucrează în voi și voința, și înfăptuirea, după buna Lui plăcere. 14 Faceți toate lucrurile fără murmur și fără șovăieli , 15 ca să fiți fără prihană și curați, copii ai lui Dumnezeu fără cusur în mijlocul unei generații ticăloase și stricate, în care străluciți ca niște lumini în lume, 16 ținând cu tărie Cuvântul vieții; și astfel, în ziua lui Hristos, mă voi putea lăuda că nici n‑am alergat și nici nu m‑am ostenit în zadar. 17 Și chiar dacă voi fi turnat ca o jertfă de băutură peste jertfa și slujba credinței voastre, eu sunt bucuros și mă bucur cu voi toți. 18 Tot astfel și voi fiți bucuroși; bucurați‑vă împreună cu mine!
Timotei și Epafrodit
19 Nădăjduiesc în Domnul Isus să‑l trimit în curând la voi pe Timotei , ca să fiu și eu încurajat când voi avea știri despre voi. 20 N‑am pe nimeni altcineva care să fie de același gând cu mine și care să se preocupe sincer de starea voastră, 21 căci toți umblă după interesul lor, și nu după al lui Isus Hristos. 22 Știți vrednicia lui, cum, asemenea unui copil cu tatăl lui, a slujit împreună cu mine pentru Evanghelie. 23 Pe el, așadar, nădăjduiesc să‑l trimit la voi de îndată ce voi vedea ce întorsătură iau lucrurile cu privire la mine. 24 Și am încredere în Domnul că și eu voi veni în curând.
25 Am socotit necesar să‑l trimit la voi pe Epafrodit , fratele și tovarășul meu de lucru și de luptă, apostolul și slujitorul vostru pentru nevoile mele. 26 Căci îi era foarte dor de voi toți și era foarte mâhnit pentru că aflaserăți că este bolnav. 27 Ce‑i drept, a fost bolnav și foarte aproape de moarte, dar Dumnezeu a avut milă de el. Și nu numai de el, ci și de mine, ca să n‑am întristare peste întristare. 28 De aceea l‑am și trimis cât mai grabnic, ca să‑l vedeți și să vă bucurați din nou, iar eu să am mai puțină întristare. 29 Primiți‑l deci în Domnul, cu toată bucuria, și prețuiți‑i pe astfel de oameni ! 30 Căci pentru lucrarea lui Hristos a fost el aproape de moarte și și‑a pus viața în joc, ca să împlinească ce lipsea slujbei voastre pentru mine.
Îndemn la smerenie
1 Deci, dacă este vreo îndemnare în Hristos, dacă este vreo mângâiere în dragoste, dacă este vreo legătură a Duhului, dacă este vreo milostivire și vreo îndurare , 2 faceți-mi bucuria deplină și aveți o simțire, o dragoste, un suflet și un gând ! 3 Nu faceți nimic din duh de ceartă sau din slavă deșartă; ci, în smerenie , fiecare să-l privească pe altul mai presus de el însuși! 4 Fiecare din voi să se uite nu la foloasele lui, ci și la foloasele altora. 5 Să aveți în voi gândul acesta, care era și în Hristos Isus: 6 El, măcar că avea chipul lui Dumnezeu, totuși n-a crezut ca un lucru de apucat să fie deopotrivă cu Dumnezeu, 7 ci S-a dezbrăcat pe Sine Însuși și a luat chip de rob , făcându-Se asemenea oamenilor. 8 La înfățișare a fost găsit ca un om; S-a smerit și S-a făcut ascultător până la moarte, și încă moarte de cruce. 9 De aceea și Dumnezeu L-a înălțat nespus de mult și I-a dat Numele care este mai presus de orice nume, 10 pentru ca în Numele lui Isus să se plece orice genunchi al celor din ceruri, de pe pământ și de sub pământ, 11 și orice limbă să mărturisească, spre slava lui Dumnezeu Tatăl, că Isus Hristos este Domnul.
Îndemn la sfințenie
12 Astfel dar, preaiubiților, după cum totdeauna ați fost ascultători, duceți până la capăt mântuirea voastră cu frică și cutremur, nu numai când sunt eu de față, ci cu mult mai mult acum, în lipsa mea! 13 Căci Dumnezeu este Acela care lucrează în voi și vă dă, după plăcerea Lui, și voința, și înfăptuirea. 14 Faceți toate lucrurile fără cârtiri și fără șovăieli , 15 ca să fiți fără prihană și curați, copii ai lui Dumnezeu fără vină în mijlocul unui neam ticălos și stricat, în care străluciți ca niște lumini în lume, 16 ținând sus Cuvântul vieții, așa încât, în ziua lui Hristos, să mă pot lăuda că n-am alergat, nici nu m-am ostenit în zadar. 17 Și chiar dacă va trebui să fiu turnat ca o jertfă de băutură peste jertfa și slujba credinței voastre, eu mă bucur, și mă bucur cu voi toți. 18 Tot așa și voi bucurați-vă, și bucurați-vă împreună cu mine!
Pavel îl laudă pe Timotei
19 Nădăjduiesc în Domnul Isus să vi-l trimit în curând pe Timotei , ca să fiu și eu cu inimă bună când o să am știri despre voi. 20 Căci n-am pe nimeni care să-mi împărtășească simțirile ca el și să se îngrijească într-adevăr de starea voastră. 21 Ce-i drept, toți umblă după foloasele lor, și nu după ale lui Isus Hristos. 22 Știți râvna lui încercată: cum, ca un copil cu tatăl lui, a lucrat ca un rob împreună cu mine pentru înaintarea Evangheliei. 23 Pe el dar nădăjduiesc să vi-l trimit, de îndată ce voi vedea ce întorsătură vor lua lucrurile cu privire la mine. 24 Și am încredere în Domnul că în curând voi veni și eu.
Lauda lui Epafrodit
25 Am socotit de trebuință să vi-l trimit pe Epafrodit , fratele și tovarășul meu de lucru și de luptă, trimisul și slujitorul vostru pentru nevoile mele. 26 Căci dorea fierbinte să vă vadă pe toți și era foarte mâhnit pentru că aflaserăți că a fost bolnav. 27 Ce-i drept, a fost bolnav și foarte aproape de moarte, dar Dumnezeu a avut milă de el. Și nu numai de el, ci și de mine, ca să n-am întristare peste întristare. 28 L-am trimis dar cu atât mai în grabă, ca să-l vedeți și să vă bucurați iarăși și să fiu și eu mai puțin mâhnit. 29 Primiți-l deci în Domnul, cu toată bucuria; și prețuiți-i pe astfel de oameni! 30 Căci pentru lucrul lui Hristos a fost el aproape de moarte și și-a pus viața în joc, ca să împlinească ce lipsea slujbei voastre pentru mine.