Legi privitoare la dreptate
1 Să nu răspândești zvonuri neadevărate ; să nu te învoiești cu cel rău ca să fii martor mincinos. 2 Să nu te iei după mulțime ca să faci răutăți, iar la judecată să nu mărturisești trecând de partea celor mulți, ca să abați dreptatea. 3 Celui sărac să nu‑i fii părtinitor la judecată.
4 Dacă întâlnești boul vrăjmașului tău sau măgarul lui rătăcind, să i‑l aduci negreșit acasă. 5 Dacă vezi măgarul vrăjmașului tău căzut sub povara lui și ai de gând să treci pe lângă el, să‑i vii totuși în ajutor numaidecât.
6 Să nu judeci strâmb pricina săracului. 7 Ferește‑te să faci o învinuire nedreaptă; să nu‑l omori pe cel nevinovat sau pe cel drept, căci nu‑l voi îndreptăți pe cel vinovat. 8 Mită să nu primești , căci mita îi orbește pe cei cu vederea limpede și strâmbă hotărârile celor drepți.
9 Să nu asuprești străinul; voi știți ce e în sufletul unui străin, căci și voi ați fost străini în țara Egiptului.
Legi privitoare la sabat și sărbători
10 Șase ani, să‑ți semeni pământul și să‑i strângi rodul. 11 Dar în al șaptelea, să‑l lași să se odihnească și să‑l lași nelucrat; din rodul lui să mănânce săracii poporului tău, iar ce va mai rămâne să mănânce viețuitoarele câmpului. Tot așa să faci cu via ta și cu măslinii tăi.
12 Șase zile poți să‑ți faci lucrarea. Dar în ziua a șaptea să te odihnești, pentru ca boul și măgarul tău să se odihnească și pentru ca fiul roabei tale și străinul să‑și tragă sufletul.
13 Să păziți tot ce v‑am spus și să nu invocați numele altor dumnezei: acestea să nu se audă din gura voastră.
14 De trei ori pe an să ții sărbători în cinstea Mea. 15 Să ții Sărbătoarea Azimelor: să mănânci azime timp de șapte zile, după cum ți‑am poruncit, la vremea rânduită, în luna Aviv, căci în ea ai ieșit din Egipt; și să nu vii cu mâinile goale înaintea Mea. 16 Să ții Sărbătoarea Secerișului, a celor dintâi roade din munca ta, din ceea ce vei semăna pe câmp, și să ții Sărbătoarea Culesului, la sfârșitul anului, când vei culege de pe câmp rodul muncii tale. 17 De trei ori pe an, toți bărbații să se înfățișeze înaintea Stăpânului, a DOMNULUI.
18 Să nu aduci sângele jertfei Mele cu ceva dospit , și grăsimea praznicului Meu să nu rămână peste noapte până dimineața.
19 Să aduci în casa DOMNULUI, Dumnezeului tău, cele dintâi roade ale ogorului tău.
Să nu fierbi iedul în laptele mamei lui.
Promisiunea cuceririi Canaanului
20 Iată , Eu trimit un Înger înaintea ta, ca să te ocrotească pe drum și să te ducă în locul pe care l‑am pregătit. 21 Fii cu luare aminte înaintea Lui și ascultă glasul Lui; să nu te răzvrătești împotriva Lui, pentru că nu îți va ierta păcatul, căci Numele Meu este în El. 22 Dacă vei asculta într‑adevăr de glasul Lui și dacă vei face tot ce‑ți voi spune, atunci Eu voi fi vrăjmașul vrăjmașilor tăi și potrivnicul potrivnicilor tăi. 23 Îngerul Meu va merge înaintea ta și te va duce la amoriți, hitiți, fereziți, canaaniți, hiviți și iebusiți și‑i voi nimici. 24 Să nu te închini înaintea dumnezeilor lor și să nu le slujești; să nu te porți după purtarea lor, ci să‑i nimicești cu desăvârșire și să le sfărâmi negreșit stâlpii .
25 Tu să‑I slujești DOMNULUI, Dumnezeului tău, și El va binecuvânta pâinea ta și apa ta; și voi îndepărta boala din mijlocul tău. 26 Nu va fi în țara ta nici femeie care să piardă sarcina, nici femeie stearpă. Numărul zilelor tale îl voi împlini . 27 Voi trimite groaza Mea înaintea ta, voi pune pe fugă toate popoarele la care vei ajunge și voi face ca toți vrăjmașii tăi să întoarcă spatele înaintea ta. 28 Voi trimite viespile înaintea ta și‑i vor izgoni dinaintea ta pe hiviți, pe canaaniți și pe hitiți. 29 Nu‑i voi izgoni într‑un singur an dinaintea ta, ca nu cumva țara să ajungă un pustiu și să se înmulțească împotriva ta fiarele câmpului. 30 Îi voi izgoni încetul cu încetul dinaintea ta, până vei fi roditor și vei lua în stăpânire țara. 31 Îți voi stabili hotarele de la Marea Roșie până la Marea Filistenilor și din pustiu până la Râu . Căci îi voi da în mâinile tale pe locuitorii țării și‑i vei izgoni dinaintea ta. 32 Să nu faci legământ cu ei și cu dumnezeii lor. 33 Ei să nu locuiască în țara ta, ca nu cumva să te facă să păcătuiești împotriva Mea; căci atunci ai sluji dumnezeilor lor, și aceasta ar fi o cursă pentru tine.”
Legi privitoare la dreptate
1 Să nu răspândești zvonuri neadevărate . Să nu te unești cu cel rău ca să faci o mărturisire mincinoasă pentru el. 2 Să nu te iei după mulțime ca să faci rău și la judecată să nu mărturisești trecând de partea celor mulți, ca să abați dreptatea. 3 Să nu părtinești săracul la judecată. 4 Dacă întâlnești boul vrăjmașului tău sau măgarul lui rătăcit, să i-l aduci acasă. 5 Dacă vezi măgarul vrăjmașului tău căzut sub povara lui, să nu treci pe lângă el, ci să-l ajuți să ia povara de pe măgar. 6 La judecată, să nu te atingi de dreptul săracului. 7 Ferește-te de o învinuire nedreaptă și să nu-i omori pe cel nevinovat și pe cel drept, căci nu-l voi ierta pe cel vinovat! 8 Să nu primești daruri, căci darurile îi orbesc pe cei ce au ochii deschiși și sucesc hotărârile celor drepți. 9 Să nu asuprești străinul ; știți ce simte străinul, căci și voi ați fost străini în țara Egiptului.
Dragostea de aproapele
10 Timp de șase ani, să semeni pământul și să-i strângi rodul. 11 Dar în al șaptelea, să-i dai răgaz și să-l lași să se odihnească; din rodul lui să mănânce săracii poporului tău, iar ce va mai rămâne să mănânce fiarele de pe câmp. Tot așa să faci cu via și măslinii tăi. 12 Timp de șase zile să-ți faci lucrarea. Dar în ziua a șaptea să te odihnești, pentru ca boul și măgarul tău să aibă odihnă, pentru ca fiul roabei tale și străinul să aibă răgaz și să răsufle. 13 Să păziți tot ce v-am spus și să nu rostiți numele altor dumnezei: numele lor să nu se audă ieșind din gura voastră.
Păzirea sărbătorilor
14 De trei ori pe an să prăznuiești sărbători în cinstea Mea. 15 Să ții Sărbătoarea Azimelor; timp de șapte zile, la vremea hotărâtă, în luna spicelor, să mănânci azime, cum ți-am poruncit, căci în luna aceasta ai ieșit din Egipt; și să nu vii cu mâinile goale înaintea Mea. 16 Să ții Sărbătoarea Secerișului, a celor dintâi roade din munca ta, din ceea ce vei semăna pe câmp. Și să ții Sărbătoarea Strângerii Roadelor, la sfârșitul anului, când vei strânge de pe câmp rodul muncii tale. 17 De trei ori pe an, toată partea bărbătească să se înfățișeze înaintea Domnului Dumnezeu. 18 Să n-aduci cu pâine dospită sângele jertfei Mele; și grăsimea praznicului Meu să nu rămână toată noaptea până dimineața. 19 Să aduci în Casa Domnului, Dumnezeului tău, pârga celor dintâi roade ale pământului. Să nu fierbi un ied în laptele mamei lui.
Dumnezeu îi izgonește pe canaaniți
20 Iată , Eu trimit un Înger înaintea ta, ca să te ocrotească pe drum și să te ducă în locul pe care l-am pregătit. 21 Fii cu ochii în patru înaintea Lui și ascultă glasul Lui; să nu te împotrivești Lui, pentru că nu vă va ierta păcatele, căci Numele Meu este în El. 22 Dar dacă vei asculta glasul Lui și dacă vei face tot ce-ți voi spune, Eu voi fi vrăjmașul vrăjmașilor tăi și potrivnicul potrivnicilor tăi. 23 Îngerul Meu va merge înaintea ta și te va duce la amoriți, hitiți, fereziți, canaaniți, heviți și iebusiți și-i voi nimici. 24 Să nu te închini înaintea dumnezeilor lor și să nu le slujești; să nu te iei după popoarele acestea în purtarea lor, ci să le nimicești cu desăvârșire și să le dărâmi capiștile. 25 Voi să-I slujiți Domnului, Dumnezeului vostru, și El vă va binecuvânta pâinea și apele; și voi îndepărta boala din mijlocul tău. 26 Nu va fi în țara ta nici femeie care să-și lepede copilul, nici femeie stearpă. Numărul zilelor tale îl voi face să fie deplin. 27 Voi trimite groaza Mea înaintea ta, voi pune pe fugă toate popoarele la care vei ajunge și voi face ca toți vrăjmașii tăi să dea dosul înaintea ta. 28 Voi trimite viespile bondărești înaintea ta și îi vor izgoni dinaintea ta pe heviți, pe canaaniți și pe hitiți. 29 Nu-i voi izgoni într-un singur an dinaintea ta, pentru ca țara să n-ajungă o pustie și să nu se înmulțească împotriva ta fiarele de pe câmp. 30 Ci le voi izgoni încetul cu încetul dinaintea ta, până vei crește la număr și vei putea să intri în stăpânirea țării. 31 Îți voi întinde hotarele de la Marea Roșie până la marea filistenilor și de la pustie până la Râu (Eufrat). Căci îi voi da în mâinile voastre pe locuitorii țării și-i vei izgoni dinaintea ta. 32 Să nu faci legământ cu ei, nici cu dumnezeii lor. 33 Ei să nu locuiască în țara ta, ca să nu te facă să păcătuiești împotriva Mea, căci atunci ai sluji dumnezeilor lor, și aceasta ar fi o cursă pentru tine.”