Trimiterea celor doisprezece
(Matei 10:5‑15. Marcu 6:7‑13)1 Chemându‑i pe cei doisprezece, Isus le‑a dat autoritate peste toți demonii și putere să vindece boli. 2 I‑a trimis să propovăduiască Împărăția lui Dumnezeu și să‑i vindece pe cei bolnavi. 3 Și le‑a zis: „Să nu luați nimic cu voi pentru drum: nici toiag, nici traistă, nici pâine, nici bani; și nici două haine să nu vă luați. 4 În orice casă veți intra, să rămâneți acolo până veți pleca din locul acela. 5 Iar dacă nu vă vor primi, să ieșiți din cetatea aceea și să scuturați praful de pe picioarele voastre, ca mărturie împotriva lor.” 6 Ei au plecat și au mers din sat în sat, propovăduind și făcând vindecări pretutindeni.
Nedumerirea lui Irod cu privire la Isus
(Matei 14:1‑12. Marcu 6:14‑29)7 Tetrarhul Irod a auzit despre toate cele săvârșite [de El] și era nedumerit de ceea ce se spunea: după unii, Ioan ar fi înviat din morți; 8 după alții, se arătase Ilie; iar după alții, înviase unul dintre profeții din vechime. 9 Dar Irod zicea: „Lui Ioan i‑am tăiat capul; cine este cel despre care aud toate acestea?” Și căuta să‑L vadă.
Înmulțirea pâinilor
(Matei 14:13‑21. Marcu 6:30‑44. Ioan 6:1‑14)10 După ce s‑au întors, apostolii I‑au povestit lui Isus tot ce făcuseră. El i‑a luat și S‑a retras deoparte, în cetatea numită Betsaida. 11 Mulțimile, când au aflat, au mers după El. Isus le‑a primit, le‑a vorbit despre Împărăția lui Dumnezeu și i‑a vindecat pe cei ce aveau nevoie de vindecare. 12 Fiindcă ziua era pe sfârșite, cei doisprezece s‑au apropiat și I‑au zis: „Dă drumul mulțimilor, să se ducă în satele și cătunele din împrejurimi să găzduiască și să‑și caute de mâncare, pentru că aici suntem într‑un loc pustiu!” 13 Isus le‑a zis: „Dați‑le voi să mănânce!” Dar ei I‑au răspuns: „Noi nu avem decât cinci pâini și doi pești; doar dacă ne‑am duce noi să cumpărăm mâncare pentru tot poporul acesta!” 14 Erau cam cinci mii de bărbați. Isus le‑a zis ucenicilor Săi: „Puneți‑i să se așeze în grupuri de câte cincizeci!” 15 Au făcut întocmai: i‑au pus să se așeze pe toți. 16 Isus a luat cele cinci pâini și cei doi pești, Și‑a ridicat ochii spre cer, a rostit binecuvântarea, apoi le‑a frânt și le‑a dat ucenicilor să le împartă mulțimilor. 17 Au mâncat și s‑au săturat toți, și au ridicat douăsprezece coșuri pline cu bucățile rămase.
Mărturisirea lui Petru
(Matei 16:13‑19. Marcu 8:27‑29)18 Isus Se ruga singur deoparte, iar ucenicii erau cu El; și i‑a întrebat, zicând: „Cine zic mulțimile că sunt Eu?” 19 Ei I‑au răspuns: „Unii , Ioan Botezătorul; alții, Ilie; alții – că a înviat un profet dintre cei din vechime.” 20 „Dar voi” , i‑a întrebat El, „cine ziceți că sunt?” „Hristosul lui Dumnezeu!”, I‑a răspuns Petru .
Isus vestește moartea și învierea Sa
(Matei 16:20‑28. Marcu 8:30–9:1)21 Isus le‑a poruncit cu asprime să nu spună nimănui lucrul acesta, 22 căci le zisese că Fiul Omului trebuie să pătimească multe, să fie respins de bătrâni, de preoții de seamă și de cărturari, să fie omorât și a treia zi să învie.
23 Apoi le‑a zis tuturor: „Dacă vrea cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să‑și ia crucea în fiecare zi și să Mă urmeze. 24 Căci oricine va vrea să‑și scape viața o va pierde, dar oricine își va pierde viața pentru Mine o va scăpa. 25 Și ce ar folosi unui om să câștige toată lumea dacă s‑ar nimici ori s‑ar pierde pe sine? 26 Pentru că dacă se va rușina cineva de Mine și de cuvintele Mele, se va rușina și Fiul Omului de el când va veni în slava Sa și a Tatălui și a sfinților îngeri. 27 Adevărat vă spun că sunt unii dintre cei ce stau aici care nu vor gusta moartea până nu vor vedea Împărăția lui Dumnezeu.”
Schimbarea la față
(Matei 17:1‑8. Marcu 9:2‑8)28 Cam la opt zile după cuvintele acestea, Isus i‑a luat cu El pe Petru, pe Ioan și pe Iacov și a urcat pe munte să Se roage. 29 Pe când Se ruga, I s‑a schimbat înfățișarea chipului, iar îmbrăcămintea I s‑a făcut de un alb strălucitor. 30 Și iată că doi bărbați vorbeau cu El: erau Moise și Ilie, 31 care se arătaseră în slavă și vorbeau despre plecarea Lui, ce avea să se împlinească în Ierusalim. 32 Petru și cei ce erau cu el erau doborâți de somn. Când s‑au trezit, au văzut slava lui Isus și pe cei doi bărbați care erau cu El. 33 Când să se despartă aceștia de El, Petru I‑a zis lui Isus: „Stăpâne, este bine să fim aici; să facem trei colibe: una pentru Tine, una pentru Moise și una pentru Ilie.” Nu știa ce spune. 34 Pe când spunea el aceste cuvinte , a venit un nor și i‑a acoperit cu umbra lui; ucenicii s‑au înspăimântat când au intrat ei în nor. 35 Și din nor s‑a auzit un glas care zicea: „Acesta este Fiul Meu cel ales : de El să ascultați .” 36 Când s‑a auzit glasul acela, Isus a rămas singur. Ucenicii au tăcut și, în acele zile, n‑au spus nimănui nimic despre cele ce văzuseră.
Vindecarea unui demonizat
(Matei 17:14‑18. Marcu 9:14‑27)37 A doua zi, când au coborât de pe munte, o mulțime mare L‑a întâmpinat pe Isus . 38 Și iată că un om din mulțime a strigat: „Învățătorule, Te rog, uită‑Te la fiul meu, căci este singurul meu copil! 39 Îl apucă un duh și, deodată, băiatul răcnește, se zvârcolește cu spume la gură , și demonul cu greu pleacă de la el, lăsându‑l zdrobit. 40 I‑am rugat pe ucenicii Tăi să scoată demonul din el, dar n‑au putut.” 41 Isus a răspuns: „O, generație necredincioasă și pornită la rău, până când voi mai fi cu voi și vă voi mai răbda? Adu‑l aici pe fiul tău!” 42 Chiar când venea băiatul , demonul l‑a trântit și l‑a zguduit. Dar Isus a mustrat duhul necurat, l‑a vindecat pe băiat și l‑a dat înapoi tatălui său. 43 Toți au rămas uimiți de măreția lui Dumnezeu.
Isus vestește din nou moartea Sa
(Matei 17:22‑23. Marcu 9:30‑32)Pe când toți se mirau de tot ce făcea Isus , El le‑a zis ucenicilor Săi: 44 „Luați bine aminte la cuvintele acestea: Fiul Omului va fi dat în mâinile oamenilor!” 45 Dar ei nu înțelegeau cuvântul acesta, căci era ascuns pentru ei, ca să nu‑l priceapă; și se temeau să‑I pună întrebări cu privire la ceea ce spusese.
Cine este cel mai mare?
(Matei 18:1‑5. Marcu 9:33‑37)46 Apoi le‑a venit gândul să știe care dintre ei ar fi mai mare. 47 Isus, care le‑a cunoscut gândul inimii, a luat un copilaș, l‑a pus să stea lângă El 48 și le‑a zis: „Oricine îl primește pe acest copilaș în Numele Meu pe Mine Mă primește; și oricine Mă primește pe Mine Îl primește pe Cel ce M‑a trimis. Fiindcă cel care este mai mic între voi toți, acela este mare.”
Cine nu este împotriva noastră este pentru noi
(Marcu 9:38‑40)49 Ioan a răspuns : „Stăpâne, noi am văzut pe cineva scoțând demoni în Numele Tău și l‑am oprit, pentru că nu Te urmează împreună cu noi.” 50 Isus i‑a răspuns: „Nu‑l opriți, fiindcă cine nu este împotriva voastră este pentru voi.”
„Foc din cer”
51 Când s‑a împlinit vremea înălțării Sale , Isus S‑a îndreptat cu hotărâre spre Ierusalim. 52 A trimis soli înaintea Sa, care au mers și au intrat într‑un sat al samaritenilor, ca să facă pregătiri pentru El. 53 Dar aceștia nu L‑au primit, pentru că Se îndrepta spre Ierusalim. 54 Văzând aceasta, Iacov și Ioan, ucenicii Săi, au zis: „Doamne, vrei să chemăm să se coboare foc din cer și să‑i mistuie , [cum a făcut Ilie]?” 55 Isus S‑a întors spre ei și i‑a mustrat. [El a zis: „Nu știți de ce duh sunteți mânați! 56 Căci Fiul Omului n‑a venit să nimicească sufletele oamenilor, ci să le mântuiască.” ] Și au plecat în alt sat.
Cum să‑L urmăm pe Isus
(Matei 8:18‑22)57 Pe când erau pe drum, cineva I‑a zis: „[Doamne,] Te voi urma oriunde vei merge.” 58 Isus i‑a răspuns: „Vulpile au vizuini și păsările cerului au cuiburi, dar Fiul Omului n‑are unde să‑Și plece capul.” 59 A zis apoi către altul : „Urmează‑mă!” Acesta I‑a răspuns: „Doamne, îngăduie‑mi să mă duc mai întâi să‑l îngrop pe tatăl meu!” 60 Dar Isus i‑a zis: „Lasă morții să‑și îngroape morții, iar tu mergi și vestește Împărăția lui Dumnezeu!” 61 Altul a zis: „Doamne, Te voi urma, dar îngăduie‑mi mai întâi să‑mi iau rămas‑bun de la cei din casa mea!” 62 Isus i‑a răspuns: „Oricine pune mâna pe plug și privește înapoi nu este potrivit pentru Împărăția lui Dumnezeu.”
Trimiterea celor doisprezece
1 Isus i-a chemat pe cei doisprezece ucenici ai Săi, le-a dat putere și stăpânire peste toți dracii și să vindece bolile. 2 Apoi i-a trimis să propovăduiască Împărăția lui Dumnezeu și să-i tămăduiască pe cei bolnavi. 3 „Să nu luați nimic cu voi pe drum” , le-a zis El; „nici toiag, nici traistă, nici pâine, nici bani, nici două haine. 4 În orice casă veți intra, să rămâneți acolo până veți pleca din locul acela. 5 Și dacă nu vă vor primi oamenii, să ieșiți din cetatea aceea și să scuturați praful de pe picioarele voastre, ca mărturie împotriva lor.” 6 Ei au plecat și au mers din sat în sat, propovăduind Evanghelia și săvârșind pretutindeni tămăduiri.
Irod nu știe ce să creadă despre Isus
7 Cârmuitorul Irod a auzit vorbindu-se despre toate lucrurile săvârșite de Isus și stătea în cumpănă, neștiind ce să creadă. Căci unii ziceau că a înviat Ioan din morți; 8 alții ziceau că s-a arătat Ilie; și alții ziceau că a înviat vreun proroc din cei din vechime. 9 Dar Irod zicea: „Lui Ioan i-am tăiat capul; cine este oare Acesta despre care aud astfel de lucruri?” Și căuta să-L vadă.
Înmulțirea pâinilor
10 Apostolii, când s-au întors, I-au istorisit lui Isus tot ce făcuseră. El i-a luat cu Sine și S-a dus laoparte, lângă o cetate numită Betsaida. 11 Noroadele au priceput lucrul acesta și au mers după El. Isus le-a primit bine, le vorbea despre Împărăția lui Dumnezeu și-i vindeca pe cei ce aveau trebuință de vindecare. 12 Fiindcă ziua se pleca spre seară, cei doisprezece s-au apropiat și I-au zis: „Dă-le drumul noroadelor, ca să se ducă în satele și cătunele de primprejur să găzduiască și să-și caute de-ale mâncării, pentru că aici suntem într-un loc pustiu!” 13 Isus le-a zis: „Dați-le voi să mănânce!” Dar ei au răspuns: „N-avem decât cinci pâini și doi pești, afară numai dacă ne vom duce noi înșine să cumpărăm merinde pentru tot norodul acesta.” 14 Și erau aproape cinci mii de bărbați. Isus le-a zis ucenicilor Săi: „Puneți-i să șadă jos în cete de câte cincizeci!” 15 Așa au și făcut: i-au pus pe toți să șadă jos. 16 Isus a luat cele cinci pâini și cei doi pești, Și-a ridicat ochii spre cer și le-a binecuvântat. Apoi le-a frânt și le-a dat ucenicilor să le împartă norodului. 17 Au mâncat toți și s-au săturat; și au ridicat douăsprezece coșuri pline cu firimiturile rămase.
Mărturisirea lui Petru
18 Într-o zi, pe când Se ruga Isus singur deoparte, avându-i cu El pe ucenicii Lui, le-a pus întrebarea următoare: „Cine zic oamenii că sunt Eu?” 19 Ei I-au răspuns: „Unii zic că ești Ioan Botezătorul; alții zic că ești Ilie; alții zic că a înviat un proroc din cei din vechime.” 20 „Dar voi” , i-a întrebat El, „cine ziceți că sunt?” „Hristosul lui Dumnezeu”, I-a răspuns Petru . 21 Isus le-a poruncit cu tărie să nu spună nimănui lucrul acesta. 22 Apoi a adăugat că Fiul Omului trebuie să pătimească multe, să fie tăgăduit de bătrâni, de preoții cei mai de seamă și de cărturari, să fie omorât și a treia zi să învie.
Cum să-L urmăm pe Isus
23 Apoi le-a zis tuturor: „Dacă voiește cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-și ia crucea în fiecare zi și să Mă urmeze. 24 Fiindcă oricine va voi să-și scape viața o va pierde, dar oricine își va pierde viața pentru Mine o va mântui. 25 Și la ce i-ar folosi unui om să câștige toată lumea dacă s-ar prăpădi sau s-ar pierde pe sine însuși? 26 Căci de oricine se va rușina de Mine și de cuvintele Mele se va rușina și Fiul Omului de el, când va veni în slava Sa și a Tatălui și a sfinților îngeri. 27 Adevărat vă spun că sunt unii din cei ce stau aici care nu vor gusta moartea până nu vor vedea Împărăția lui Dumnezeu.”
Schimbarea la față
28 Cam la opt zile după cuvintele acestea, Isus i-a luat cu El pe Petru, pe Ioan și pe Iacov și S-a suit pe munte să Se roage. 29 Pe când Se ruga, I s-a schimbat înfățișarea feței, și îmbrăcămintea I s-a făcut albă strălucitoare. 30 Și iată că stăteau de vorbă cu El doi bărbați: erau Moise și Ilie, 31 care se arătaseră în slavă și vorbeau despre sfârșitul Lui, pe care avea să-l aibă în Ierusalim. 32 Petru și tovarășii lui erau îngreunați de somn, dar când s-au deșteptat bine, au văzut slava lui Isus și pe cei doi bărbați care stăteau împreună cu El. 33 În clipa când se despărțeau bărbații aceștia de Isus, Petru I-a zis lui Isus: „Învățătorule, este bine să fim aici; să facem trei colibe: una pentru Tine, una pentru Moise și una pentru Ilie.” Nu știa ce spune. 34 Pe când vorbea el astfel, a venit un nor și i-a acoperit cu umbra lui; ucenicii s-au înspăimântat când i-au văzut intrând în nor. 35 Și din nor s-a auzit un glas care zicea: „Acesta este Fiul Meu preaiubit: de El să ascultați .” 36 Când s-a auzit glasul acela, Isus a rămas singur. Ucenicii au tăcut și n-au spus, în zilele acelea, nimănui nimic din cele ce văzuseră.
Vindecarea unui îndrăcit
37 A doua zi, când s-au coborât de pe munte, o gloată mare L-a întâmpinat pe Isus. 38 Și un om din mijlocul mulțimii a strigat: „Învățătorule, rogu-Te, uită-Te cu îndurare la fiul meu, fiindcă îl am numai pe el! 39 Îl apucă un duh și, deodată, răcnește; și duhul îl scutură cu putere, așa că băiatul face spumă la gură și cu anevoie se duce duhul de la el, după ce l-a stropșit de tot. 40 I-am rugat pe ucenicii Tăi să-l scoată, și n-au putut.” 41 „O, neam necredincios și pornit la rău!” , a răspuns Isus. „Până când voi fi cu voi și vă voi suferi? Adu-l aici pe fiul tău!” 42 Pe când venea băiatul, dracul l-a trântit la pământ și l-a scuturat cu putere. Dar Isus a certat duhul necurat, l-a vindecat pe băiat și i l-a dat înapoi tatălui său. 43 Și toți au rămas uimiți de mărirea lui Dumnezeu.
Isus vestește moartea și învierea Sa
Pe când toți se minunau de tot ce făcea Isus, El le-a zis ucenicilor Săi: 44 „Voi ascultați bine ce vă spun: Fiul Omului va fi dat în mâinile oamenilor!” 45 Dar ucenicii nu înțelegeau cuvintele acestea, căci erau acoperite pentru ei, ca să nu le priceapă, și se temeau să-L întrebe în privința aceasta.
Cine este cel mai mare?
46 Apoi le-a venit în gând să știe cine dintre ei ar fi cel mai mare. 47 Isus le-a cunoscut gândul inimii; a luat un copilaș, l-a pus lângă El 48 și le-a zis: „Oricine primește acest copilaș în Numele Meu pe Mine Mă primește și oricine Mă primește pe Mine Îl primește pe Cel ce M-a trimis pe Mine. Fiindcă cine este cel mai mic între voi toți, acela este mare.” 49 Ioan a luat cuvântul și I-a zis : „Învățătorule, noi am văzut un om scoțând draci în Numele Tău și l-am oprit, pentru că nu merge după noi.” 50 „Nu-l opriți” , i-a răspuns Isus, „fiindcă cine nu este împotriva voastră este pentru voi!”
„Foc din cer”
51 Când s-a apropiat vremea în care avea să fie luat în cer , Isus Și-a îndreptat fața hotărât să meargă la Ierusalim. 52 A trimis înainte niște soli, care s-au dus și au intrat într-un sat al samaritenilor, ca să-I pregătească un loc de găzduit. 53 Dar ei nu L-au primit, pentru că Isus Se îndrepta să meargă spre Ierusalim. 54 Ucenicii Săi, Iacov și Ioan, când au văzut lucrul acesta, au zis: „Doamne, vrei să poruncim să se coboare foc din cer și să-i mistuie, cum a făcut Ilie ?” 55 Isus S-a întors spre ei, i-a certat și le-a zis: „Nu știți de ce duh sunteți însuflețiți! 56 Căci Fiul Omului a venit nu ca să piardă sufletele oamenilor, ci să le mântuiască.” Și au plecat într-alt sat.
Cum să-L urmăm pe Isus
57 Pe când erau pe drum, un om I-a zis: „Doamne, Te voi urma oriunde vei merge!” 58 Isus i-a răspuns: „Vulpile au vizuini și păsările cerului au cuiburi, dar Fiul Omului n-are unde-Și odihni capul.” 59 Altuia i-a zis: „Vino după Mine!” „Doamne”, I-a răspuns el, „lasă-mă să mă duc întâi să-l îngrop pe tatăl meu!” 60 Dar Isus i-a zis: „Lasă morții să-și îngroape morții, și tu du-te de vestește Împărăția lui Dumnezeu!” 61 Un altul I-a zis: „Doamne, Te voi urma, dar lasă-mă întâi să mă duc să-mi iau rămas-bun de la ai mei!” 62 Isus i-a răspuns: „Oricine pune mâna pe plug și se uită înapoi nu este destoinic pentru Împărăția lui Dumnezeu.”