Popasurile israeliților
1 Acestea sunt peregrinările fiilor lui Israel care au ieșit din țara Egiptului, după oștile lor, sub conducerea lui Moise și a lui Aaron. 2 Moise a înscris călătoriile lor din popas în popas, cum au umblat ei după porunca DOMNULUI. Acestea sunt peregrinările lor, așa cum au ieșit ei.
3 Au pornit din Ramses în luna întâi , în ziua a cincisprezecea a lunii întâi. A doua zi după Paște, fiii lui Israel au ieșit cu fruntea sus în fața tuturor egiptenilor , 4 în timp ce egiptenii își îngropau întâii născuți, pe toți cei pe care‑i lovise DOMNUL în mijlocul lor, când Și‑a împlinit DOMNUL judecățile asupra zeilor lor . 5 Deci fiii lui Israel au pornit din Ramses și au poposit la Sucot.6 Au pornit din Sucot și au poposit la Etam, care este la marginea pustiului.7 Au pornit din Etam , s‑au întors la Pi‑Hahirot, care este în fața Baal‑Țefonului, și au poposit în fața Migdolului.8 Au pornit din fața Pi‑Hahirotului și au trecut prin mijlocul mării, înspre pustiu; au făcut un drum de trei zile prin pustiul Etam și au poposit la Mara.9 Au pornit de la Mara și au ajuns la Elim; la Elim erau douăsprezece izvoare de apă și șaptezeci de palmieri; acolo au poposit.10 Au pornit din Elim și au poposit pe malul Mării Roșii.11 Au pornit de la Marea Roșie și au poposit în pustiul Sin.12 Au pornit din pustiul Sin și au poposit la Dofca.13 Au pornit din Dofca și au poposit la Aluș.14 Au pornit din Aluș și au poposit la Refidim , unde nu era apă de băut pentru popor.15 Au pornit din Refidim și au poposit în pustiul Sinai.16 Au pornit din pustiul Sinai și au poposit la Chibrot‑Hataava.17 Au pornit din Chibrot‑Hataava și au poposit la Hațerot.18 Au pornit din Hațerot și au poposit la Ritma.19 Au pornit din Ritma și au poposit la Rimon‑Pereț.20 Au pornit din Rimon‑Pereț și au poposit la Libna.21 Au pornit din Libna și au poposit la Risa.22 Au pornit din Risa și au poposit la Chehelata.23 Au pornit din Chehelata și au poposit la muntele Șafer.24 Au pornit de la muntele Șafer și au poposit la Harada.25 Au pornit din Harada și au poposit la Machelot.26 Au pornit din Machelot și au poposit la Tahat.27 Au pornit din Tahat și au poposit la Terah.28 Au pornit din Terah și au poposit la Mitca.29 Au pornit din Mitca și au poposit la Hașmona.30 Au pornit din Hașmona și au poposit la Moserot.31 Au pornit din Moserot și au poposit la Bene‑Iaacan.32 Au pornit din Bene‑Iaacan și au poposit la Hor‑Haghidgad.33 Au pornit din Hor‑Haghidgad și au poposit la Iotbata.34 Au pornit din Iotbata și au poposit la Abrona.35 Au pornit din Abrona și au poposit la Ețion‑Gheber .36 Au pornit din Ețion‑Gheber și au poposit în pustiul Țin , adică la Cadeș.37 Au pornit din Cadeș și au poposit la muntele Hor, la hotarul țării Edomului. 38 Preotul Aaron s‑a suit pe muntele Hor, după porunca DOMNULUI, și a murit acolo, în al patruzecilea an după ieșirea fiilor lui Israel din țara Egiptului, în luna a cincea, în cea dintâi zi a lunii. 39 Aaron avea o sută douăzeci și trei de ani când a murit pe muntele Hor. 40 Regele Aradului, canaanitul care locuia în Neghev , în țara Canaanului, a aflat de sosirea fiilor lui Israel.41 Au pornit de la muntele Hor și au poposit la Țalmona.42 Au pornit din Țalmona și au poposit la Punon.43 Au pornit din Punon și au poposit la Obot.44 Au pornit din Obot și au poposit la Iie‑Abarim , la hotarul Moabului.45 Au pornit din Iie‑Abarim și au poposit la Dibon‑Gad .46 Au pornit din Dibon‑Gad și au poposit la Almon‑Diblataim .47 Au pornit din Almon‑Diblataim și au poposit în munții Abarim, la răsărit de muntele Nebo.48 Au pornit de la munții Abarim și au poposit în șesurile Moabului , pe malul Iordanului, în dreptul Ierihonului.49 Au poposit pe malul Iordanului, de la Bet‑Ieșimot până la Abel‑Șitim , în șesurile Moabului.Canaaniții trebuie nimiciți
50 DOMNUL i‑a vorbit lui Moise în șesurile Moabului, pe malul Iordanului, în dreptul Ierihonului, zicând: 51 „Vorbește‑le fiilor lui Israel și spune‑le: «După ce veți trece Iordanul spre țara Canaanului, 52 să‑i izgoniți dinaintea voastră pe toți locuitorii țării, să le nimiciți toți idolii ciopliți, să le nimiciți toate chipurile turnate și să le pustiiți toate înălțimile pentru jertfe. 53 Să luați țara în stăpânire și să vă așezați în ea, căci Eu v‑am dat țara aceasta în stăpânire. 54 Să împărțiți ca moștenire țara prin sorți, după clanurile voastre. Celor ce sunt numeroși să le dați o moștenire mai mare, iar celor ce sunt puțini să le dați o moștenire mai mică. Fiecare să stăpânească peste ce‑i va cădea la sorți; după familiile părinților voștri să luați moștenire. 55 Dar dacă nu‑i veți izgoni dinaintea voastră pe locuitorii țării, aceia dintre ei care vor rămâne vă vor fi ca niște spini în ochi și ca niște ghimpi în coaste; vă vor fi vrăjmași în țara în care locuiți 56 și ce aveam de gând să le fac lor vă voi face vouă.»”
Popasurile israeliților
1 Iată popasurile copiilor lui Israel care au ieșit din țara Egiptului, după oștirile lor, sub povățuirea lui Moise și a lui Aaron. 2 Moise a scris călătoriile lor din popas în popas, după porunca Domnului. Și iată popasurile lor, după călătoriile lor. 3 Au pornit din Ramses în luna întâi , în ziua a cincisprezecea a lunii întâi. A doua zi după Paște, copiii lui Israel au ieșit gata de luptă în fața tuturor egiptenilor, 4 în timp ce egiptenii își îngropau toți întâii lor născuți, pe care-i lovise Domnul dintre ei. Căci Domnul îi făcuse chiar și pe dumnezeii lor să simtă puterea Lui. 5 Copiii lui Israel au pornit din Ramses și au tăbărât la Sucot. 6 Au pornit din Sucot și au tăbărât la Etam, care este la marginea pustiei. 7 Au pornit din Etam , s-au întors înapoi la Pi-Hahirot, față în față cu Baal-Țefonul, și au tăbărât înaintea Migdolului. 8 Au pornit dinaintea Pi-Hahirotului și au trecut prin mijlocul mării înspre pustie; au făcut un drum de trei zile în pustia Etamului și au tăbărât la Mara. 9 Au pornit de la Mara și au ajuns la Elim; la Elim erau douăsprezece izvoare de apă și șaptezeci de finici: acolo au tăbărât. 10 Au pornit din Elim și au tăbărât lângă Marea Roșie. 11 Au pornit de la Marea Roșie și au tăbărât în pustia Sin. 12 Au pornit din pustia Sin și au tăbărât la Dofca. 13 Au pornit din Dofca și au tăbărât la Aluș. 14 Au pornit din Aluș și au tăbărât la Refidim , unde poporul n-a găsit apă de băut. 15 Au pornit din Refidim și au tăbărât în pustia Sinai.
De la Sinai la Cades
16 Au pornit din pustia Sinai și au tăbărât la Chibrot-Hataava. 17 Au pornit de la Chibrot-Hataava și au tăbărât la Hațerot. 18 Au pornit din Hațerot și au tăbărât la Ritma. 19 Au pornit de la Ritma și au tăbărât la Rimon-Pereț. 20 Au pornit din Rimon-Pereț și au tăbărât la Libna. 21 Au pornit din Libna și au tăbărât la Risa. 22 Au pornit din Risa și au tăbărât la Chehelata. 23 Au pornit din Chehelata și au tăbărât la muntele Șafer. 24 Au pornit de la muntele Șafer și au tăbărât la Harada. 25 Au pornit din Harada și au tăbărât la Machelot. 26 Au pornit din Machelot și au tăbărât la Tahat. 27 Au pornit din Tahat și au tăbărât la Tarah. 28 Au pornit din Tarah și au tăbărât la Mitca. 29 Au pornit din Mitca și au tăbărât la Hașmona. 30 Au pornit din Hașmona și au tăbărât la Moserot. 31 Au pornit din Moserot și au tăbărât la Bene-Iaacan. 32 Au pornit din Bene-Iaacan și au tăbărât la Hor-Ghidgad. 33 Au pornit din Hor-Ghidgad și au tăbărât la Iotbata. 34 Au pornit din Iotbata și au tăbărât la Abrona. 35 Au pornit din Abrona și au tăbărât la Ețion-Gheber . 36 Au pornit din Ețion-Gheber și au tăbărât în pustia Țin , adică la Cades.
De la Cades la câmpia Moabului
37 Au pornit din Cades și au tăbărât la muntele Hor, la marginea țării Edomului. 38 Preotul Aaron s-a suit pe muntele Hor, după porunca Domnului, și a murit acolo, în al patruzecilea an după ieșirea copiilor lui Israel din țara Egiptului, în luna a cincea, în cea dintâi zi a lunii. 39 Aaron era în vârstă de o sută douăzeci și trei de ani când a murit pe muntele Hor. 40 Împăratul Aradului, canaanitul care locuia în partea de miazăzi a țării Canaanului, a aflat de sosirea copiilor lui Israel. 41 Au pornit de la muntele Hor și au tăbărât la Țalmona. 42 Au pornit din Țalmona și au tăbărât la Punon. 43 Au pornit din Punon și au tăbărât la Obot. 44 Au pornit din Obot și au tăbărât la Iie-Abarim , la hotarul Moabului. 45 Au pornit din Iie-Abarim și au tăbărât la Dibon-Gad . 46 Au pornit din Dibon-Gad și au tăbărât la Almon-Diblataim . 47 Au pornit din Almon-Diblataim și au tăbărât la munții Abarim, înaintea muntelui Nebo. 48 Au pornit de la munții Abarim și au tăbărât în câmpia Moabului, lângă Iordan, în fața Ierihonului. 49 Au tăbărât lângă Iordan, de la Bet-Ieșimot până la Abel-Sitim , în câmpia Moabului.
Canaaniții trebuie nimiciți
50 Domnul i-a vorbit lui Moise în câmpia Moabului, lângă Iordan, în fața Ierihonului, și a zis: 51 „Vorbește-le copiilor lui Israel și spune-le: «După ce veți trece Iordanul și veți intra în țara Canaanului, 52 să-i izgoniți dinaintea voastră pe toți locuitorii țării, să le dărâmați toți idolii de piatră, să le nimiciți toate icoanele turnate și să le nimiciți toate înălțimile pentru jertfe. 53 Să luați țara în stăpânire și să vă așezați în ea, căci Eu v-am dat țara aceasta ca să fie moșia voastră. 54 Să împărțiți țara prin sorți, după familiile voastre. Celor ce sunt în număr mai mare să le dați o parte mai mare și celor ce sunt în număr mai mic să le dați o parte mai mică. Fiecare să stăpânească ce-i va cădea la sorți; s-o luați în stăpânire după semințiile părinților voștri. 55 Dar dacă nu-i veți izgoni dinaintea voastră pe locuitorii țării, aceia dintre ei pe care îi veți lăsa vă vor fi ca niște spini în ochi și ca niște ghimpi în coaste; vă vor fi vrăjmași în țara în care veți merge să vă așezați. 56 Și vă voi face și vouă cum hotărâsem să le fac lor.»”