(Corul)
1 Unde s‑a dus iubitul tău,
tu, cea mai frumoasă dintre femei?
Încotro a apucat iubitul tău,
ca să‑l căutăm împreună cu tine?
(Ea)
2 Iubitul meu s‑a coborât la grădina lui,
la stratul de mirodenii,
ca să‑și pască turma în grădini
și să culeagă crini.
3 Eu sunt a iubitului meu
și iubitul meu este al meu;
el își paște turma între crini.
(El)
4 Ești frumoasă, iubito, ca Tirța,
plăcută ca Ierusalimul,
de temut ca niște oști sub flamuri.
5 Întoarce‑ți ochii de la mine,
căci mă tulbură!
Perii tăi sunt ca o turmă de capre
care coboară din Galaad.
6 Dinții tăi sunt ca o turmă de oi
care ies din scăldătoare,
fiecare din ele cu gemeni,
niciuna din ele stearpă.
7 Obrazul tău e ca o felie de rodie,
sub marama ta.
8 Am șaizeci de împărătese
și optzeci de țiitoare
și tinere fără număr,
9 dar una este porumbița mea și desăvârșita mea;
ea este singură la mama sa,
cea mai aleasă a celei ce a născut‑o.
Fetele o văd și o numesc fericită;
împărătesele și țiitoarele o laudă și ele.
(Corul)
10 Cine este aceea care se ivește ca zorile,
frumoasă ca luna, curată ca soarele,
de temut ca niște oști sub flamuri?
(Ea)
11 M‑am coborât în grădina cu nuci
ca să văd verdeața din vale ,
să văd dacă a înmugurit via
și dacă au înflorit rodiile.
12 Dar, fără să‑mi dau seama,
dorința mea m‑a dus
la carele poporului meu celui nobil .
(Corul)
13 Întoarce‑te, întoarce‑te, Sulamito!
Întoarce‑te, întoarce‑te ca să te privim!
(El)
De ce vreți să vă uitați la Sulamita
ca la dansul a două tabere ?
1 Unde s-a dus iubitul tău,
cea mai frumoasă dintre femei?
Încotro a apucat iubitul tău,
ca să-l căutăm și noi împreună cu tine? –
2 Iubitul meu s-a coborât la grădina lui, la stratul de miresme,
ca să-și pască turma în grădini și să culeagă crini.
3 Eu sunt a iubitului meu, și iubitul meu este al meu;
el își paște turma între crini. –
4 Frumoasă ești, iubito, ca Tirța, plăcută ca Ierusalimul,
dar cumplită ca niște oști sub steagurile lor!
5 Întoarce-ți ochii de la mine,
căci mă tulbură!
Perii tăi sunt ca o turmă de capre
care poposesc pe coama Galaadului.
6 Dinții tăi sunt ca o turmă de oi
care ies din scăldătoare,
toate cu gemeni,
și niciuna din ele nu este stearpă.
7 Obrazul tău este ca o jumătate de rodie,
sub marama ta.
8 Am șaizeci de împărătese, optzeci de țiitoare
și fete fără număr,
9 dar numai una singură este porumbița mea, neprihănita mea;
ea este singură la mama sa,
cea mai aleasă a celei ce a născut-o.
Fetele o văd și o numesc fericită;
împărătesele și țiitoarele de asemenea o laudă. –
10 „Cine este aceea care se ivește ca zorile,
frumoasă ca luna,
curată ca soarele,
dar cumplită ca niște oști sub steagurile lor?” –
11 M-am coborât în grădina cu nuci
să văd verdeața din vale,
să văd dacă a înmugurit via
și dacă au înflorit rodiile.
12 Dar, fără să bag de seamă, dorința mea m-a dus
la carele poporului unui om ales. –
13 Întoarce-te, întoarce-te, Sulamito!
Întoarce-te, întoarce-te, ca să te privim! –
Ce aveți voi să vă uitați la Sulamita
ca la niște fete ce joacă în cor ?