Urare
1 Pavel chemat să fie apostol al lui Hristos Isus prin voia lui Dumnezeu și Sosten fratele: 2 Bisericii lui Dumnezeu care este în Corint, celor sfințiți în Hristos Isus, sfinți chemați , cu toți cei ce în orice loc cheamă numele Domnului nostru Isus Hristos, Domnul lor și al nostru. 3 Har vouă și pace de la Dumnezeu Tatăl nostru și Domnul Isus Hristos.
Mulțumire și îndemn la unire
4 Mulțumesc Dumnezeului meu totdeauna în privința voastră pentru harul lui Dumnezeu care v‐a fost dat în Hristos Isus, 5 că în toate ați fost îmbogățiți în el, în orice cuvânt și în orice cunoștință, 6 după cum mărturia lui Hristos a fost întărită în voi, 7 astfel că n‐ați rămas pe urmă în niciun dar, aștepând descoperirea Domnului nostru Isus Hristos. 8 care vă va și întări până la sfârșit ca să fiți de neînvinuit în ziua Domnului nostru Isus Hristos, 9 Dumnezeu, prin care ați fost chemați la părtășia cu Fiul său Isus Hristos, Domnul nostru, este credincios. 10 Vă îndemn, fraților, prin numele Domnului nostru Isus Hristos, ca toți să vorbiți aceeași și să nu fie dezbinări între voi, ci să fiți uniți desăvârșit în același gând și în aceeași părere. 11 Căci mi s‐a arătat despre voi, frații mei, de ai Cloei, că între voi sunt certuri. 12 Și zic aceasta, pentru că fiecare din voi zice: Eu sunt al lui Pavel. Și eu al lui Apolo . Și eu al lui Chifa . Și eu al lui Hristos. 13 Oare Hristosul este împărțit? Nu cumva Pavel a fost răstignit pentru voi, sau ați fost botezați pentru numele lui Pavel? 14 Mulțumesc lui Dumnezeu că n‐am botezat pe niciunul dintre voi, decât pe Crisp și pe Gaiu , 15 ca să nu zică cineva că ați fost botezați pentru numele meu. 16 Am botezat și casa lui Ștefana ; încolo nu știu dacă am botezat pe vreun altul.
Înțelepciunea lumii și înțelepciunea lui Dumnezeu
17 Căci Hristos nu m‐a trimis să botez, ci să vestesc evanghelia: nu cu înțelepciunea cuvântului, ca să nu fie făcută zadarnică crucea lui Hristos. 18 Căci cuvântul crucii pentru cei ce pier este o nebunie , dar pentru noi care suntem mântuiți este puterea lui Dumnezeu. 19 Căci este scris: Voi prăpădi înțelepciunea înțelepților și voi nimici priceperea celor pricepuți. 20 Unde este înțeleptul? Unde este cărturarul? Unde este certărețul veacului acestuia? Oare n‐a făcut Dumnezeu nebună înțelepciunea lumii? 21 Căci , deoarece în înțelepciunea lui Dumnezeu lumea n‐a cunoscut pe Dumnezeu prin înțelepciunea ei, Dumnezeu a binevoit prin nebunia lucrului propovăduit să mântuiască pe cei ce cred. 22 Deoarece iudeii cer semne și grecii caută înțelepciune, 23 dar noi propovăduim pe Hristos răstignit, pentru iudei piatră de poticnire, iar pentru Neamuri nebunie , 24 dar pentru cei chemați, atât iudei cât și greci, pe Hristos puterea lui Dumnezeu și înțelepciunea lui Dumnezeu. 25 Căci ce este nebun al lui Dumnezeu este mai înțelept decât oamenii și ce este slab al lui Dumnezeu este mai tare decât oamenii. 26 Căci vedeți chemarea voastră, fraților, că nu sunt mulți înțelepți după carne, nu mulți puternici, nu mulți de neam bun:… 27 Dar Dumnezeu a ales pe cele nebune ale lumii ca să dea de rușine pe înțelepți, și Dumnezeu a ales pe cele slabe ale lumii ca să dea de rușine pe cele tari 28 și Dumnezeu a ales pe cele de neam de jos ale lumii și pe cele disprețuite, și pe cele ce nu sunt, ca să desființeze pe cele ce sunt: 29 ca nicio carne să nu se laude înaintea lui Dumnezeu. 30 Și voi din el sunteți în Hristos Isus, care ne‐a fost făcut înțelepciune de la Dumnezeu și dreptate și sfințire și răscumpărare , 31 pentru ca după cum este scris: Cine se laudă să se laude în Domnul.
Salutări
1 Pavel, cel chemat să fie apostol al lui Hristos Iisus prin voia lui Dumnezeu, şi fratele Sostene, 2 către Biserica lui Dumnezeu care este în Corint, către cei sfinţiţi în Hristos Iisus, chemaţi să fie sfinţi, şi către toţi cei care pretutindeni cheamă Numele Domnului nostru Iisus Hristos, Domnul lor şi al nostru. 3 Har vouă şi pace de la Dumnezeu Tatăl nostru şi de la Domnul Iisus Hristos!
Rugăciune de mulţumire
4 Mulţumesc întotdeauna Dumnezeului meu pentru voi, pentru harul lui Dumnezeu care vi s-a dat în Hristos Iisus, 5 căci în El v-aţi îmbogăţit în toate, pe deplin, şi în cuvânt, şi în cunoaştere 6 – aşa s-a adeverit în voi mărturia lui Hristos – 7 încât nu sunteţi lipsiţi de nici un dar duhovnicesc câtă vreme aşteptaţi arătarea Domnului nostru Iisus Hristos. 8 El vă va întări până la sfârşit, ca să fiţi fără prihană în ziua Domnului nostru Iisus Hristos. 9 Credincios este Dumnezeu, prin care aţi fost chemaţi să aveţi parte la moştenirea Fiului Său Iisus Hristos, Domnul nostru.
Neînţelegerile din Corint
10 Vă rog, fraţilor, pentru Numele Domnului nostru Iisus Hristos, să fiţi cu toţii de acord şi să nu mai fie între voi dezbinări, ci să fiţi uniţi în acelaşi cuget şi în acelaşi gând. 11 Pentru că mi s-a spus despre voi, fraţii mei, de către cei din casa lui Hloe, că între voi sunt certuri. 12 Şi spun aceasta fiindcă fiecare dintre voi zice: „Eu sunt al lui Pavel”! „Eu sunt al lui Apolo”! „Eu al lui Chefa”! „Iar eu al lui Hristos”! 13 A fost oare Hristos împărţit? Nu cumva Pavel s-a răstignit pentru voi? Sau nu cumva în numele lui Pavel aţi fost botezaţi? 14 Mulţumesc lui Dumnezeu că nu am botezat pe nimeni, în afară de Crispus şi Gaius, 15 ca să nu spună cineva că v-aţi botezat în numele meu. 16 Şi am mai botezat pe cei din casa lui Stefanas; în rest nu ştiu să mai fi botezat pe altcineva. 17 Pentru că Hristos nu m-a trimis să botez, ci să vestesc evanghelia, dar nu cu înţelepciunea cuvântului, ca nu cumva crucea lui Hristos să fie în zadar.
Hristos, puterea şi înţelepciunea lui Dumnezeu
18 Căci cuvântul despre cruce este nebunie pentru cei ce pier, dar pentru noi, cei ce ne mântuim, este puterea lui Dumnezeu. 19 Căci aşa stă scris:
Voi face să piară înţelepciunea înţelepţilor
şi ştiinţa celor învăţaţi o voi lepăda.
20 Unde este înţeleptul? Unde este cărturarul? Unde este gânditorul veacului acestuia? Nu a arătat Dumnezeu că înţelepciunea lumii acesteia este nebună? 21 Căci, de vreme ce, în înţelepciunea lui Dumnezeu, lumea nu L-a cunoscut pe Dumnezeu prin înţelepciunea ei, Dumnezeu a binevoit să-i mântuiască pe cei care cred prin nebunia celor vestite; 22 pentru că iudeii cer semne, iar grecii caută înţelepciune, 23 dar noi Îl vestim pe Hristos cel răstignit, care pentru iudei este piatră de poticnire, iar pentru neamuri nebunie, 24 însă pentru cei chemaţi, iudei sau greci, Îl vestim pe Hristos, puterea lui Dumnezeu şi înţelepciunea lui Dumnezeu. 25 Pentru că ceea ce pare a fi nebunie a lui Dumnezeu este mai înţeleaptă decât oamenii, iar ceea ce pare a fi slăbiciune a lui Dumnezeu este mai tare decât oamenii.
26 Fraţilor, uitaţi-vă la chemarea voastră: nu mulţi sunteţi înţelepţi după măsura oamenilor, nu mulţi sunteţi puternici, nu mulţi sunteţi de neam bun; 27 dar, ca să îi ruşineze pe cei înţelepţi, Dumnezeu le-a ales pe cele socotite nebune de lume; şi, ca să le ruşineze pe cele tari, Dumnezeu le-a ales pe cele slabe ale lumii; 28 şi pe cele fără de neam bun ale lumii şi pe cele nebăgate în seamă de lume le-a ales Dumnezeu, pe cele ce nu sunt, ca să le nimicească pe cele ce sunt, 29 pentru ca nici un om să nu se laude înaintea lui Dumnezeu. 30 Din El sunteţi şi voi în Hristos Iisus, cel care s-a făcut pentru noi înţelepciune de la Dumnezeu, dreptate şi sfinţire şi răscumpărare, 31 ca să fie precum stă scris: Cel ce se laudă, în Domnul să se laude.