Pilda lui Hristos
1 De aceea și noi, fiindcă avem împrejurul nostru un așa de mare nor de martori, lepădând orice greutate și păcatul ce lesne înfășoară, să alergăm cu stăruință în lupta ce ne stă înainte, 2 privind țintă la Isus, căpetenia și desăvârșirea credinței noastre, care pentru bucuria care stătea înaintea lui a suferit crucea, după ce a disprețuit rușinea, șișade la dreapta scaunului de domnie al lui Dumnezeu. 3 Căci gândiți‐vă bine la cel ce a suferit în sine o așa de mare împotrivire cu vorba de la cei păcătoși împotriva lui însuși, ca să nu obosiți, leșinând în sufletele voastre.
Stăruința în încercări
4 Nu v‐ați împotrivit încă până la sânge luptându‐vă împotriva păcatului. 5 Și ați uitat de tot îndemnul care vă vorbește ca unor fii: Fiul meu, nu socoti puțin lucru înțelepțirea de la Domnul, nici nu leșina când ești mustrat de el. 6 Căci Domnul înțelepțește pe acela pe care‐l iubește și biciuește pe oricare fiu pe care‐l primește la sine. 7 Suferiți spre înțelepțire: Dumnezeu se poartă cu voi ca și cu fii; căci care fiu este acela pe care nu‐l înțelepțește tatăl? 8 Iar dacă sunteți fără înțelepțire, la care toți s‐au făcut părtași, sunteți dar copii din flori și nu fii. 9 Apoi am avut pe părinții cărnii noastre ca să ne înțelepțească și ne sfiam de ei: oare să nu ne supunem cu mult mai mult Tatălui duhurilor și să trăim? 10 Căci ei ne înțelepțiau pentru puține zile după cum li se părea bine, iar el spre folosul nostru ca să ne împărtășim din sfințenia lui. 11 Orice înțelepțire pentru acum nu pare într‐adevăr că este de bucurie, ci de întristare, dar mai în urmă dă celor deprinși prin ea rodul de pace al dreptății.
Pilda lui Esau
12 De aceea îndreptați iar mâinile lăsate în jos și genunchii slăbănogiți 13 și faceți urme drepte pentru picioarele voastre, ca ce esteșchiop să nu se abată ci mai degrabă să fie vindecat. 14 Urmăriți pacea cu toți și sfințirea, fără care nimeni nu va vedea pe Domnul, 15 priveghind ca să nu rămână vreunul în urmă de la harul lui Dumnezeu, ca nu cumva vreo rădăcină de amărăciune crescând în sus, să vă tulbure și să fie molipsiți prin ea cei mulți. 16 Ca nu cumva să fie vreun curvar sau vreun lumesc ca Esau, care pentru o singură mâncareși‐a vândut dreptul de întâinăscut. 17 Căci știți că și mai în urmă când a vrut să moștenească binecuvântarea, a fost lepădat, (căci n‐a aflat loc pentru pocăință), deși o căuta cu lacrimi.
Îndemn la sfințire
18 Căci nu v‐ați apropiat de un munte care se pipăie și aprins de foc, nici de nor întunecos, nici de întunecime, nici de furtună, 19 nici de sunetul de trâmbiță, nici de glasul de cuvinte, pe care cei ce l‐au auzit au cerut să nu li se mai vorbească; 20 (căci nu puteau suferi ce li se poruncise: Chiar un dobitoc dacă va atinge muntele, va fi omorât cu pietre. 21 Și așa de înfricoșătoare era arătarea, că Moise a zis: Sunt înspăimântat și tremur!), 22 ci v‐ați apropiat de muntele Sion și de cetatea Dumnezeului celui viu, de Ierusalimul ceresc și de zecimi de mii de îngeri, 23 de adunarea în sărbătoare și de biserica celor întâi născuți , scriși în ceruri, și de Dumnezeu, Judecătorul tuturor și de duhurile drepților desăvârșiți, 24 și de Isus, mijlocitorul unui nou legământ, și de sângele stropirii care vorbește mai bine decât Abel. 25 Luați seama să nu lepădați pe cel ce vorbește; căci dacă ei n‐au scăpat când au lepădat pe cel ce rostea pe pământ cuvinte dumnezeiești, cu mult mai mult nu vom scăpa noi care ne întoarcem de la cel ce este din cer, 26 al cărui glas a zguduit atunci pământul, iar acum a făgăduit zicând: Încă o dată voi clătina nu numai pământul, ci și cerul. 27 Iar acest „încă o dată” învederează schimbarea celor ce sunt zguduite ca a unor lucruri făcute, ca să rămână cele ce nu sunt zguduite. 28 Pentru aceea, fiindcă primim o Împărăție neclintită, să avem har, prin care să slujim lui Dumnezeu cu bună plăcere, cu evlavie și sfială. 29 Căci Dumnezeul nostru este un foc mistuitor.
Suferinţa şi exemplul credinţei lui Hristos
1 Astfel, şi noi, fiind înconjuraţi cu un asemenea nor de martori, să dăm la o parte orice greutate şi păcatul care ne împresoară atât de repede şi să alergăm cu răbdare în lupta care stă înaintea noastră. 2 Să privim ţintă la Iisus, cel care a întemeiat şi care împlineşte credinţa noastră şi care, pentru bucuria ce îi era pusă înainte, a răbdat crucea, nu i-a păsat de ocara ei şi stă aşezat la dreapta tronului lui Dumnezeu. 3 De aceea, gândiţi-vă la cel care a îndurat din partea păcătoşilor o asemenea împotrivire faţă de Sine, ca să nu obosiţi în sufletele voastre, descurajându-vă.
4 În lupta împotriva păcatului, voi nu v-aţi împotrivit încă până la sânge. 5 Şi aţi uitat îndemnul care vă vorbeşte ca unor fii:
Fiul meu, nu dispreţui certarea Domnului,
nu te descuraja când eşti mustrat de El.
6 Căci Dumnezeu îl ceartă pe cel pe care îl iubeşte;
El pedepseşte pe fiul căruia îi poartă de grijă.
7 Răbdaţi ca să deveniţi înţelepţi: Dumnezeu se poartă cu voi ca un tată cu fiii lui; şi care este fiul pe care tatăl nu-l ceartă? 8 Iar dacă nu sunteţi mustraţi, aşa cum toţi au parte, atunci nu mai sunteţi fii adevăraţi, ci fii nelegitimi. 9 Apoi, dacă părinţii noştri trupeşti ne certau – şi tot îi cinsteam, cu atât mai mult cum să nu ne supunem părintelui duhurilor şi să trăim? 10 Căci ei ne certau după cum găseau de cuviinţă, pentru câteva zile. El însă o face spre folosul nostru, ca să luăm parte la sfinţenia Lui. 11 Fiecare mustrare, la vremea ei, nu pare să fie o bucurie, ci o durere; dar mai târziu, ea le aduce ca răsplată celor pregătiţi de ea, rodul paşnic al dreptăţii.
12 De aceea, întăriţi-vă mâinile slăbite de oboseală şi genunchii fără vlagă 13 şi faceţi cărări drepte cu picioarele voastre, încât cel olog să nu se rătăcească, ci mai degrabă să se vindece.
14 Urmăriţi cu toţii pacea şi sfinţenia, fără de care nimeni nu-L va vedea pe Domnul, 15 şi fiţi cu luare aminte ca să nu se lipsească cineva de harul lui Dumnezeu, sau vreo rădăcină amară să dea lăstari întinându-i, astfel, pe mulţi; 16 nici să nu fie cineva desfrânat sau batjocoritor, ca Esau, care în schimbul unei mâncări şi-a vândut chiar dreptul lui de întâi-născut. 17 Ştiţi bine cum, după aceea, când a vrut să moştenească binecuvântarea, nu a fost ascultat şi nu s-a mai găsit loc pentru pocăinţa lui, deşi cerea binecuvântarea cu lacrimi.
18 Căci voi nu v-aţi apropiat de muntele ce putea fi atins sau de focul învăpăiat sau de negură şi de întuneric sau de furtună, 19 nici de sunetul trâmbiţei sau de vuietul cuvintelor care i-a făcut pe cei ce-l ascultau să se roage să nu li se mai vorbească, 20 pentru că nu puteau îndura porunca: oricine se va atinge de munte, chiar şi un animal, să fie ucis cu pietre 21 – iar priveliştea era atât de înfricoşătoare încât Moise a spus: sunt înspăimântat şi mă cutremur! 22 Ci voi v-aţi apropiat de muntele Sion, de cetatea Dumnezeului celui Viu, de Ierusalimul ceresc şi de zecile de mii de îngeri adunaţi la sărbătoare, 23 de Biserica celor întâi-născuţi, scrişi în ceruri, şi de Dumnezeu, judecătorul tuturor, şi de duhurile celor drepţi şi desăvârşiţi 24 şi de mijlocitorul legământului celui nou, de Iisus şi de sângele acelei stropiri care vorbeşte mai bine decât sângele lui Abel.
25 Vedeţi să nu vă împotriviţi cumva Celui care vă vorbeşte! Căci dacă aceia, pe pământ, n-au scăpat de pedeapsă când nu L-au primit pe cel care îi mustra, cu atât mai mult nu vom scăpa noi, dacă ne întoarcem de la Cel din ceruri. 26 El, al cărui glas a cutremurat pământul atunci, a făgăduit acum: Voi mai cutremura încă o dată nu doar pământul, ci şi cerul! 27 Iar cuvintele încă o dată arată limpede că vor fi înlăturate cele ce se cutremură, ca nişte lucruri create, ca să rămână doar cele care nu se clatină. 28 De aceea, să mulţumim că am primit o Împărăţie care nu se clatină şi cu mulţumire să ne închinăm lui Dumnezeu aşa cum îi place Lui, cu evlavie şi teamă, 29 căci Dumnezeul nostru este foc mistuitor .