Magii la Ierusalim. Irod
1 Și după ce s‐a născut Isus în Betleemul din Iudeea, în zilele lui Irod împăratul, iată niște magi de la răsărit au venit la Ierusalim, 2 zicând: Unde este cel ce s‐a născut Împărat al iudeilor? Căci i‐am văzut steaua în răsărit și am venit să ne închinăm lui. 3 Și când a auzit aceasta împăratul Irod, s‐a tulburat și tot Ierusalimul cu el. 4 Și adunând împreună pe toți mai marii preoților și cărturarii poporului, a cercetat de la ei unde era să se nască Hristosul. 5 Și ei i‐au zis: În Betleemul din Iudeea căci așa este scris prin prorocul: 6 Și tu, Betleeme , pământ al lui Iuda, nicidecum nu ești cel mai mic între povățuitorii lui Iuda: căci din tine va ieși un povățuitor, care va paște pe poporul meu Israel. 7 Atunci Irod a chemat în ascuns pe magi și a aflat de la ei cu de‐amănuntul în ce vreme s‐a arătat steaua. 8 Și i‐a trimis la Betleem și a zis: Duceți‐vă, cercetați cu de‐amănuntul despre prunc și când îl veți afla, dați‐mi de știre ca să vin și eu să mă închin lui. 9 Și ei, ascultând pe împăratul, au plecat. Și iată steaua pe care o văzuseră în răsărit mergea înaintea lor până a venit și a stat deasupra unde era pruncul. 10 Și când au văzut steaua, s‐au bucurat cu bucurie foarte mare. 11 Și au venit în casă și au văzut pe prunc cu Maria, mama lui, și au căzut jos și i s‐au închinat. Și deschizându‐și vistieriile, i‐au adus daruri: aur și tămâie și smirnă. 12 Și fiind înștiințați de Dumnezeu prin vis să nu se întoarcă la Irod, s‐au dus pe altă cale în țara lor.
Fuga în Egipt. Omorârea pruncilor
13 Și când au plecat, iată un înger al Domnului se arată în vis lui Iosif, zicând: Scoală‐te, ia pruncul și pe mama lui și fugi în Egipt și fii acolo până îți voi spune: căci Irod are să caute pe prunc ca să‐l piardă. 14 Și s‐a sculat și a luat pe prunc și pe mama lui noaptea și a plecat în Egipt. 15 Și a fost acolo până la moartea lui Irod: ca să se împlinească ce s‐a spus de Domnul prin prorocul care zice: Am chemat pe fiul meu din Egipt. 16 Atunci Irod, când a văzut că a fost luat în râs de magi, s‐a mâniat foarte tare și a trimis și a ucis pe toți copiii de parte bărbătească care erau în Betleem și în toate hotarele lui, de la doi ani și mai jos, după vremea pe care o aflase cu de‐amănuntul de la magi. 17 Atunci s‐a împlinit ce s‐a spus prin Ieremia prorocul care zice: 18 Un glas s‐a auzit în Rama, plângere și tânguire multă: Rahela plângând pe copiii ei și nu voia să fie mângâiată pentru că nu sunt.
Moartea lui Irod. Întoarcerea din Egipt
19 Și după ce a murit Irod, iată, un înger al Domnului se arată în vis lui Iosif în Egipt, 20 zicând: Scoală‐te, ia pruncul și pe mama lui și du‐te în țara lui Israel, căci au murit cei ce căutau sufletul pruncului. 21 Iar el s‐a sculat și a luat pruncul și pe mama lui și a intrat în țara lui Israel. 22 Dar când a auzit că Arhelau domnește peste Iudeea în locul tatălui său Irod, s‐a temut să plece acolo; și fiind înștiințat de Dumnezeu în vis, s‐a dus în părțile Galileei. 23 Și a venit și s‐a așezat într‐o cetate zisă Nazaret, ca să se împlinească ce s‐a spus prin proroci că se va chema Nazarinean.
Vizita magilor
1 După ce s-a născut Iisus în Betleem, în Iudeea, în zilele regelui Irod, iată că nişte magi din Răsărit au venit la Ierusalim 2 şi au întrebat: „Unde este regele iudeilor, cel născut de curând? I-am văzut steaua la Răsărit şi am venit să ne închinăm Lui.” 3 Când a auzit regele Irod aceste lucruri, s-a tulburat foarte tare şi tot Ierusalimul împreună cu el. 4 Atunci i-a adunat pe toţi marii preoţi şi cărturarii poporului şi căuta să afle de la ei unde se va naşte Hristos.
5 Ei i-au răspuns: „În Iudeea, în Betleem, căci aşa a scris profetul:
6 Şi tu Betleeme, pământul lui Iuda,
nu eşti cu nimic mai prejos între cetăţile lui Iuda
căci din tine va ieşi Conducătorul
care va păstori poporul Meu Israel.
7 Atunci, Irod i-a chemat în ascuns pe magi şi a aflat de la ei timpul când s-a arătat steaua. 8 Apoi i-a trimis la Betleem zicându-le: „Mergeţi şi cercetaţi cu atenţie despre prunc şi, dacă Îl veţi găsi, daţi-mi de ştire ca să vin şi eu să mă închin Lui.”
9 Iar ei, după ce l-au ascultat pe rege au plecat şi, iată, steaua pe care o văzuseră la Răsărit mergea înaintea lor până a ajuns şi s-a oprit deasupra locului unde era pruncul. 10 Când au văzut steaua s-au bucurat nespus de mult. 11 Au intrat în casă, L-au văzut pe prunc împreună cu Maria, mama Lui, şi plecându-se până la pământ I s-au închinat. Şi-au deschis sipetele şi I-au dat în dar: aur, tămâie şi smirnă. 12 Şi fiindcă li s-a arătat într-un vis să nu se mai întoarcă la Irod, s-au întors în ţara lor pe un alt drum.
Fuga în Egipt
13 După plecarea lor un înger al Domnului i s-a arătat lui Iosif în vis şi i-a zis: „Scoală-te, ia pruncul şi pe mama Lui, fugi în Egipt şi stai acolo până îţi voi spune eu, fiindcă Irod va căuta pruncul ca să-L ucidă.” 14 Iosif s-a sculat, a luat pruncul şi pe mama lui, a plecat în Egipt 15 şi a stat acolo până la moartea lui Irod, ca să se împlinească ce spusese Domnul prin profetul care a zis: Din Egipt L-am chemat pe Fiul Meu .
Uciderea pruncilor
16 Irod însă, când a văzut că a fost înşelat de magi, s-a mâniat foarte tare şi a trimis să-i omoare pe toţi pruncii care aveau mai puţin de doi ani şi care erau în Betleem şi împrejurimi, după timpul pe care-l aflase de la magi. 17 Atunci s-a împlinit cuvântul spus prin profetul Ieremia, care zice:
18 Un strigăt s-a auzit în Rama,
bocet şi tânguire multă,
Rahela îşi jeleşte copiii
şi nu vrea să fie mângâiată,
pentru că nu mai sunt.
Întoarcerea din Egipt
19 După moartea lui Irod, iată că un înger al Domnului i s-a arătat lui Iosif în vis, în Egipt, 20 şi i-a zis: „Scoală-te, ia pruncul şi pe mama Lui şi mergi în ţara lui Israel, căci au murit cei ce căutau să ia viaţa pruncului.” 21 Iosif s-a sculat, a luat pruncul şi pe mama Lui şi a venit în ţara lui Israel. 22 Auzind însă că în Iudeea domneşte Arhelau, în locul tatălui său Irod, s-a temut să meargă acolo şi, fiind sfătuit în vis, a plecat în împrejurimile Galileii. 23 Ajungând acolo, a locuit în cetatea numită Nazaret şi aşa s-a împlinit cuvântul spus prin profeţi că va fi numit Nazarinean.