1 De aceea nemaiputând răbda, am găsit bine să rămânem singuri în Atena 2 și am trimis pe Timotei , fratele nostru și slujitor al lui Dumnezeu și împreună lucrător cu noi în evanghelia lui Hristos, ca să vă întărească și să vă îmbărbăteze în privința credinței voastre, 3 ca nimeni să nu fie zguduit în necazurile acestea. Căci voi înșivă știți că spre aceasta suntem puși. 4 Căci și când eram la voi vă spuneam mai înainte că avem să fim în necaz, după cum a și fost și știți. 5 De aceea și eu nemaiputând răbda , am trimis ca să cunosc credința voastră, ca nu cumva să vă fi ispitit ispititorul și osteneala noastră să fie în zadar.
Întoarcerea lui Timotei cu știrile
6 Acum însă , fiindcă Timotei a venit la noi de la voi și ne‐a adus știri bune despre credința și iubirea voastră și că aveți o bună amintire totdeauna despre noi, dorind să ne vedeți, ca și noi pe voi, 7 de aceea am fost mângâiați, fraților, în privința voastră, în toată nevoia și necazul nostru, prin credința voastră; 8 pentru că acum trăim dacă voi stați tari în Domnul. 9 Pentru că ce mulțumiri putem da în schimb lui Dumnezeu pentru voi, pentru toată bucuria cu care ne bucurăm pentru voi înaintea Dumnezeului nostru, 10 cerând peste măsură, noapte și zi, ca să vă vedem fața și să împlinim lipsurile credinței voastre? 11 Iar însuși Dumnezeu și Tatăl nostru și Domnul nostru Isus să ne netezească drumul spre voi: 12 și pe voi Domnul să vă îmbogățească și să vă facă să prisosiți în iubire unii către alții și către toți, ca și noi către voi, 13 spre a vă întări inimile ca să fie fără vină în sfințenie înaintea lui Dumnezeu și Tatăl nostru la venirea Domnului nostru Isus cu toți sfinții săi.
Misiunea lui Timotei
1 De aceea, nemaiavând răbdare, ne-am hotărât să rămânem singuri în Atena 2 şi l-am trimis pe Timotei, fratele nostru, care lucrează împreună cu Dumnezeu pentru evanghelia lui Hristos, ca să vă întărească şi să vă încurajeze în credinţa voastră, 3 ca nimeni să nu se clatine în aceste necazuri, fiindcă ştiţi şi voi că pentru aceasta am fost meniţi. 4 Şi când eram la voi, v-am spus de mai înainte că va trebui să îndurăm necazuri, după cum s-a şi întâmplat, şi ştiţi. 5 De aceea şi eu, nemaiavând răbdare, am trimis după veşti despre credinţa voastră, ca nu cumva să vă fi ademenit Ispititorul şi astfel munca noastră să devină zadarnică.
6 Dar acum s-a întors Timotei de la voi şi ne-a adus veşti bune despre credinţa şi iubirea voastră şi că vă amintiţi întotdeauna cu iubire de noi, dorind să ne vedeţi, aşa cum şi noi dorim să vă vedem. 7 Din pricina aceasta, fraţilor, suntem mângâiaţi prin voi în orice strâmtorare şi necaz al nostru, prin credinţa voastră, 8 fiindcă acum parcă prindem viaţă dacă voi rămâneţi tari în Domnul. 9 Ce mulţumire putem să-I aducem lui Dumnezeu pentru voi, pentru toată bucuria pe care o avem datorită vouă înaintea Dumnezeului nostru? 10 Zi şi noapte, fără încetare Îl implorăm să vă putem vedea la faţă şi să împlinim ceea ce încă lipseşte credinţei voastre.
11 Însuşi Dumnezeu, Tatăl nostru şi Domnul nostru Iisus să ne călăuzească pe calea spre voi. 12 Iar pe voi să vă facă Domnul să creşteţi şi să prisosiţi în iubire unii faţă de alţii şi pentru toţi, aşa cum suntem şi noi faţă de voi, 13 ca să vă întărească inimile şi să fie fără vină, în sfinţenie, în faţa lui Dumnezeu, Tatăl nostru la venirea Domnului nostru Iisus Hristos, împreună cu toţi sfinţii Săi. Amin.