Strângerea de ajutoare
1 Cât pentru strângerea de ajutoare care este pentru sfinți, și cum am poruncit bisericilor Galatiei, așa faceți și voi. 2 În ziua întâi a săptămânii, fiecare dintre voi să pună deoparte acasă, strângând după cum i‐ar merge bine, ca să nu se facă strângeri de ajutoare atunci când voi veni. 3 Și când voi sosi la voi, pe cei pe care îi veți găsi buni îi voi trimite cu epistole ca să ducă darul vostru la Ierusalim. 4 Și dacă este vrednic să mă duc și eu, vor merge cu mine. 5 Voi veni însă la voi, când voi trece prin Macedonia; căci trec prin Macedonia 6 și poate voi rămâne la voi sau și voi ierna, ca să mă petreceți unde mă voi duce. 7 Căci nu voiesc să vă văd în treacăt acum; căci nădăjduesc să rămân câtăva vreme la voi, dacă va îngădui Domnul. 8 Voi rămâne însă în Efes până la Cincizecime. 9 Căci mi s‐a deschis o ușă mare și de folos și mulți îmi stau împotrivă. 10 Și dacă va veni Timotei, luați seama ca să fie la voi fără teamă, căci el lucrează lucrul Domnului ca și mine. 11 Deci să nu‐l disprețuiască cineva . Și petreceți‐l în pace ca să vină la mine; căci îl aștept cu frații. 12 Și cât pentru Apolo , fratele, l‐am îndemnat mult ca să vină la voi cu frații; și nu i‐a fost deloc voia ca să vină acum, dar va veni când va avea prilej.
Îndemnuri
13 Vegheați , stați tari în credință, fiți bărbați, întăriți‐vă . 14 Tot ce faceți să se facă în iubire. 15 Și vă îndemn, fraților — știți casa lui Stefana că este pârga Ahaiei și s‐au rânduit pe ei înșiși spre slujba sfinților 16 să fiți și voi supuși unora ca aceștia și oricăruia care lucrează împreună și se ostenește. 17 Mă bucur de venirea lui Stefana și Fortunat și Ahaic, căci au împlinit lipsa voastră. 18 Căci mi‐au odihnit duhul meu și al vostru. Deci recunoașteți pe unii ca aceștia.
Urări de sănătate
19 Vă îmbrățișează bisericile Asiei. Vă îmbrățișează mult Acuila și Prisca, în Domnul, împreună cu biserica cea care este în casa lor. 20 Vă îmbrățișează toți frații. Îmbrățișați‐vă unii pe alții cu o sărutare sfântă. 21 Îmbrățișarea mea cu mâna mea, a lui Pavel. 22 Dacă cineva nu iubește pe Domnul, să fie anatema. Maranata . 23 Harul Domnului Isus Hristos fie cu voi. 24 Iubirea mea este cu voi toți în Hristos Isus. Amin.
Ajutoare pentru Ierusalim
1 Despre strângerea de ajutoare pentru sfinţi vă spun şi vouă să faceţi aşa cum am rânduit în Bisericile Galatiei. 2 În prima zi de după sâmbătă, fiecare din voi să pună deoparte ce vrea să dăruiască, ca să nu stea să facă aceasta atunci când voi veni eu. 3 Iar atunci când voi veni, pe cei pe care îi veţi alege, pe aceia îi voi trimite cu scrisori să ducă darul vostru la Ierusalim. 4 Şi dacă va fi nevoie să merg şi eu, vor merge împreună cu mine.
Planuri de călătorie
5 Voi veni la voi când voi trece prin Macedonia, fiindcă prin Macedonia trec. 6 Poate că voi rămâne sau voi ierna la voi, ca să mă petreceţi în călătoria ce o voi face. 7 Fiindcă aş vrea să nu vă văd acum numai în treacăt, ci sper să rămân la voi câtva timp, dacă Domnul o va îngădui. 8 Voi rămâne acum în Efes, până la Cincizecime, 9 fiindcă mi s-a deschis larg o uşă ca să pot lucra, dar sunt şi mulţi împotrivă.
10 Dacă va veni Timotei, aveţi grijă să stea fără frică la voi; fiindcă lucrează, ca şi mine, pentru Domnul. 11 Nimeni să nu-l dispreţuiască, ci să-l trimiteţi în pace, ca să vină la mine, fiindcă îl aştept cu fraţii.
12 Despre fratele Apolo vă spun că l-am rugat mult să vină la voi împreună cu fraţii. Cu toate acestea, nu a vrut să vină acum, ci va veni când va găsi prilej.
Îndemnuri şi salutări finale
13 Vegheaţi, fiţi tari în credinţă, îmbărbătaţi-vă, întăriţi-vă. 14 Tot ceea ce faceţi să faceţi cu dragoste.
15 Fraţilor, vă mai rog încă ceva. Ştiţi casa lui Stefanas, care este cel dintâi rod al Ahaiei şi care s-au pus pe ei înşişi în slujba sfinţilor. 16 Unora ca aceştia şi voi, fraţilor, să vă supuneţi, precum şi tuturor celor care lucrează şi trudesc împreună cu ei. 17 Mă bucur de venirea lui Stefanas, a lui Fortunat şi a lui Ahaic, pentru că ei au împlinit lipsa voastră 18 şi mi-au adus şi mie şi vouă, tihnă în suflet. Preţuiţi-i, aşadar, pe unii ca ei.
19 Bisericile din Asia vă îmbrăţişează. Vă îmbrăţişează mult, în Domnul, Acvila şi Priscila, împreună cu Biserica adunată în casa lor. 20 Vă îmbrăţişează toţi fraţii. Îmbrăţişaţi-vă unii pe alţii cu o sărutare sfântă.
21 Eu, Pavel, am scris salutarea cu mâna mea. 22 Dacă cineva nu-L iubeşte pe Domnul, să fie anatema. Domnul nostru vine! 23 Harul Domnului Iisus să fie cu voi. 24 Dragostea mea să fie cu voi în Hristos Iisus.