Datoriile soților
1 De asemenea, voi nevestelor , fiți supuse bărbaților voștri, ca chiar dacă unii n‐ascultă de cuvânt , să fie câștigați fără cuvânt, prin purtarea nevestelor lor, 2 văzând de aproape purtarea voastră curată în temere, 3 a căror podoabă să nu fie cea de afară, a împletirii părului și a punerii de scule de aur sau îmbrăcării de haine, 4 ci să fie omul ascuns al inimii, în podoaba neputrezitoare a unui duh blând și liniștit, care este de mult preț înaintea lui Dumnezeu. 5 Căci astfel se împodobeau altădată și sfintele femei, care nădăjduiau în Dumnezeu, supunându‐se bărbaților lor, 6 după cum Sara asculta de Avraam, numindu‐l domn, ale cărei fete v‐ați făcut, făcând binele și netemându‐vă de nicio frică. 7 Voi , bărbaților, deasemenea, locuiți împreună cu ele după cunoștință, dând cinste vasului femeiesc ca mai slab, ca fiind împreună moștenitoare ale harului vieții, ca să nu fie curmate rugăciunile voastre.
Îndemn la răbdare și pace
8 În sfârșit, fiți toți de același gând, împreună pătimitori, iubitori de frați , miloși , smeriți; 9 nerăsplătind rău pentru rău sau aspră înfruntare pentru aspră înfruntare, dimpotrivă binecuvântând; pentru că la aceasta ați fost chemați, ca să moșteniți o binecuvântare. 10 Căci cine voiește să iubească viața și să vadă zile bune să‐și oprească limba de la rău și buzele ca să nu vorbească viclenie; 11 și să se abată de la rău și să facă binele , să caute pacea și s‐o urmărească. 12 Pentru că ochii Domnului sunt peste cei drepți și urechile lui spre cererea lor; dar fața Domnului este împotriva făcătorilor de rele. 13 Și cine este acela care să vă facă rău, dacă sunteți râvnitori de bine? 14 Dar și dacă ați suferi pentru dreptate, fericiți sunteți. Și nu vă temeți de teama lor, nici nu vă tulburați, 15 ci sfințiți în inimile voastre pe Hristos ca Domn: fiți gata totdeauna să dați răspuns la oricine vă cere socoteală de nădejdea care este în voi, însă cu blândețe și cu temere, 16 având un cuget bun, ca în ceea ce sunteți vorbiți de rău să fie dați de rușine cei ce disprețuiesc purtarea voastră bună în Hristos. 17 Căci mai bine este ca să suferiți făcând binele, dacă așa ar vrea voia lui Dumnezeu, decât făcând răul.
Pilda lui Isus Hristos
18 Pentru că și Hristos a suferit pentru păcate o singură dată , cel drept pentru cei nedrepți, ca să ne aducă la Dumnezeu; fiind omorât în carne , dar făcut viu în duh; 19 în care s‐a și dus și a propovăduit duhurilor în închisoare, 20 neascultătoare altădată, când aștepta îndelunga răbdare a lui Dumnezeu, în zilele lui Noe, pe când se pregătea corabia în care puțini, adică opt suflete, au fost scăpați prin apă; 21 care icoană închipuitoare vă mântuiește acum și pe voi, adică botezul, nu lepădarea necurățeniei cărnii, ci cererea unui cuget bun către Dumnezeu, prin învierea lui Isus Hristos, 22 care este la dreapta lui Dumnezeu, fiind dus în cer, fiindu‐i supuși îngeri și stăpâniri și puteri.
Familia creştină
1 La fel şi voi, femeilor, fiţi supuse bărbaţilor voştri, încât, chiar dacă unii nu vor să asculte cuvântul lui Dumnezeu, să poată fi câştigaţi fără cuvânt, prin comportarea soţiilor lor, 2 văzând purtarea voastră respectuoasă şi curată. 3 Frumuseţea voastră să nu fie cea exterioară: împletituri complicate ale părului, zorzoane de aur sau purtarea de veşminte luxoase, 4 ci să fie cea dinlăuntru – inima, în frumuseţea nepieritoare a unui duh blând şi liniştit, care este de mare preţ înaintea lui Dumnezeu. 5 Astfel se împodobeau altădată femeile sfinte, care îşi puneau nădejdea în Dumnezeu, fiind supuse bărbaţilor lor, 6 aşa cum Sara asculta de Avraam, numindu-l „domnul meu”. Făcând binele şi netemându-vă de nimic, aţi devenit fiicele ei.
7 Tot aşa şi voi, bărbaţilor, purtaţi-vă cu înţelegere faţă de soţiile voastre, ca şi cu un vas mai fragil, şi cinstiţi-le ca unele care moştenesc împreună cu voi harul vieţii, ca să nu fie împiedicate rugăciunile voastre.
Sfaturi şi îndemnuri
8 Aşadar, fiţi toţi cu acelaşi gând, cu aceleaşi simţiri, iubitori de fraţi, buni la suflet şi smeriţi, 9 nerăsplătind răul cu rău, nici batjocura cu batjocură, ci, dimpotrivă, binecuvântând, întrucât la aceasta aţi fost chemaţi, ca să moşteniţi binecuvântarea. 10 Aşadar,
cine vrea să trăiască
şi să aibă parte de zile bune,
să-şi oprească limba de la rău
şi buzele de la vorbe înşelătoare,
11 să se abată de la rău şi să facă binele,
să caute pacea, să alerge după ea,
12 fiindcă ochii Domnului sunt peste cei drepţi
şi urechile lui iau aminte la rugăciunea lor,
dar faţa Domnului este împotriva celor ce fac răul.
Creştinii în faţa persecuţiilor
13 Şi cine să vă facă rău, dacă sunteţi plini de zel pentru bine? 14 Şi chiar dacă aţi suferi pentru dreptate, ferice de voi! Nu vă temeţi de ameninţarea lor şi nu vă tulburaţi, 15 ci sfinţiţi-L în inimile voastre pe Hristos ca Domn, fiind întotdeauna gata să răspundeţi în apărarea credinţei voastre, oricui vă cere socoteală despre nădejdea voastră, 16 însă cu blândeţe şi cu respect, având conştiinţa curată, ca tocmai în ceea ce sunteţi vorbiţi de rău, să fie ruşinaţi cei care defăimează buna voastră purtare în Hristos, 17 fiindcă este mai bine să pătimiţi făcând binele, dacă aşa este voia lui Dumnezeu, decât făcând răul. 18 Căci şi Hristos a pătimit o singură dată pentru păcate, El, Cel Drept pentru cei nedrepţi, ca să vă aducă la Dumnezeu, fiind omorât în trup, dar fiind înviat în Duhul, 19 în care, mergând, a vestit şi acelor duhuri întemniţate, 20 care n-au ascultat pe vremuri, când răbdarea lui Dumnezeu era în aşteptare, în zilele lui Noe, când se construia acea arcă , în care au fost salvate, prin apă, numai opt suflete. 21 Aceasta prefigurează botezul care vă salvează şi pe voi acum. Nu este o spălare a murdăriei trupeşti, ci răspunsul unei conştiinţe curate, faţă de Dumnezeu, prin învierea lui Iisus Hristos, 22 care este la dreapta lui Dumnezeu, de când s-a înălţat la cer, fiindu-I supuşi îngerii, stăpânirile şi puterile.