1 Având deci aceste făgăduințe, iubiților, să ne curățim pe noi înșine de orice întinăciune a cărnii și a duhului, desăvârșind sfințenia în frica de Dumnezeu.
Bucuria lui Pavel
2 Faceți‐ne loc, n‐am nedreptățit pe nimeni, n‐am stricat pe nimeni, n‐am înșelat pe nimeni; 3 n‐o spun ca să vă ostenesc, căci am zis mai înainte că sunteți în inimile noastre spre a muri împreună și a trăi împreună. 4 Am multă îndrăzneală față de voi, am multă pricină de laudă pentru voi; sunt plin de mângâiere , sunt covârșit de bucurie cu toată întristarea noastră. 5 Căci și după ce am venit în Macedonia, carnea noastră n‐a avut liniște, ci am fost zdrobiți în orice chip: din afară erau lupte, dinăuntru erau temeri. 6 Dar Dumnezeu care mângâie pe cei smeriți ne‐a mângâiat prin venirea lui Tit. 7 Și nu numai prin venirea lui, ci și prin mângâierea cu care a fost mângâiat el la voi, când ne‐a spus dorul vostru, lăcrimarea voastră, bunăvoința voastră pentru mine, încât m‐am bucurat cu atât mai mult. 8 Fiindcă și dacă v‐am întristat în epistola mea, nu‐mi pare rău; deși mi‐a părut rău, căci văd că epistola aceea v‐a întristat, deși pentru puțină vreme. 9 Acum mă bucur nu pentru că ați fost întristați , ci pentru că ați fost întristați spre pocăință; căci ați fost întristați după Dumnezeu, ca să nu fiți păgubiți cu nimic de noi. 10 Căci întristarea după Dumnezeu lucrează pocăință spre mântuire de care nu‐ți pare rău; dar întristarea lumii lucrează moarte. 11 Căci iată, chiar această întristare după Dumnezeu, ce sârguință a lucrat în voi, ce dezvinovățire, ce mâhnire, da, ce teamă, ce dorință, ce râvnă, ce răzbunare! În orice chip ați dovedit că voi înșivă sunteți curați în acea faptă. 12 Astfel dar, și dacă v‐am scris, nu v‐am scris pentru cel ce a nedreptățit, nici pentru cel ce a fost nedreptățit, ci ca râvna voastră pentru noi să fie învederată la voi înaintea lui Dumnezeu. 13 De aceea am fost mângâiați. Dar pe lângă mângâierea noastră ne‐am bucurat peste măsură mai mult de bucuria lui Tit, pentru că duhul lui a fost ușurat de voi toți. 14 Pentru că dacă m‐am lăudat lui cu ceva pentru voi, n‐am fost dat de rușine; ci după cum v‐am vorbit toate în adevăr, astfel și lăudarea noastră înaintea lui Tit s‐a aflat că e adevăr. 15 Și măruntaiele lui sunt mai cu prisosință pentru voi, când își aduce aminte de ascultarea voastră a tuturor, cum l‐ați primit cu frică și tremur. 16 Mă bucur că în orice privință pot să mă încred în voi.
1 Preaiubiţilor, fiindcă avem aceste făgăduinţe, să ne curăţăm de orice întinare a trupului şi a duhului, şi să ne desăvârşim în sfinţenie, în teama de Dumnezeu.
2 Deschideţi-vă inima faţă de noi! Nu am nedreptăţit pe nimeni, nu am vătămat pe nimeni, nu am profitat de nimeni. 3 Nu spun aceasta ca să condamn pe cineva, fiindcă am spus mai înainte că voi sunteţi în inima noastră, ca să murim şi să trăim împreună. 4 Am mare încredere în voi şi mă mândresc mult cu voi: am avut parte din plin de mângâiere şi am fost copleşit de bucurie în toate încercările noastre.
Bucuria lui Pavel pentru pocăinţa corintenilor
5 Căci şi după ce am venit în Macedonia, trupurile noastre nu au găsit nici un pic de odihnă, ci am avut necazuri din toate părţile: din afară lupte, dinăuntru necazuri. 6 Însă Dumnezeu, cel care îi mângâie pe cei smeriţi, ne-a mângâiat prin venirea lui Tit 7 şi nu numai prin venirea lui, ci şi prin mângâierea pe care a primit-o de la voi; el ne-a făcut cunoscută dorinţa voastră mare, suspinul vostru, râvna voastră pentru mine, ceea ce m-a bucurat şi mai mult. 8 Şi chiar dacă v-am mâhnit cu scrisoarea, nu îmi pare rău. Şi chiar dacă mi-ar fi părut rău – deşi scrisoarea aceasta v-a întristat doar pentru o scurtă vreme – 9 acum mă bucur, nu fiindcă aţi fost întristaţi, ci fiindcă întristarea v-a dus la căinţă. Căci v-aţi întristat după voinţa lui Dumnezeu, ca să nu suferiţi nimic din partea noastră. 10 Tristeţea după voinţa lui Dumnezeu naşte o căinţă care duce la mântuire şi nimeni nu o regretă; dar întristarea lumii duce la moarte. 11 Căci iată câtă râvnă a născut în voi tocmai această întristare de la Dumnezeu! Dar ce râvnă, ce apărare, ce indignare, ce teamă, ce dorinţă aprinsă, cât zel, ce pedeapsă! În toate v-aţi dovedit curaţi în această privinţă! 12 Însă dacă v-am scris, nu am făcut-o din cauza celui care a săvârşit nedreptatea, nici a celui care a suferit-o, ci ca să se arate râvna voastră pentru noi înaintea lui Dumnezeu. 13 Pentru aceasta am fost mângâiaţi.
Pe lângă această bucurie a noastră, ne-am bucurat şi mai mult de bucuria lui Tit, căruia voi toţi i-aţi liniştit sufletul. 14 Căci dacă m-am mândrit cu ceva în privinţa voastră faţă de el, nu m-am făcut de ruşine, ci, după cum în toate v-am spus adevărul, şi mândria noastră în faţa lui Tit a fost adevărată. 15 Iar iubirea lui pentru voi este şi mai mare când îşi aduce aminte de ascultarea voastră a tuturor şi de felul în care l-aţi primit, cu frică şi cutremur. 16 Mă bucur că pot avea încredere în voi în toate privinţele.