Urare
1 Pavel, apostol al lui Hristos Isus, prin voia lui Dumnezeu, potrivit făgăduinței vieții care este în Hristos Isus: 2 lui Timotei, iubitul meu copil: Har, îndurare și pace de la Dumnezeu Tatăl și de la Hristos Isus Domnul nostru.
Dragostea lui Pavel către Timotei
3 Mulțumesc lui Dumnezeu, căruia îi slujesc din strămoși cu un cuget curat, că fac neîncetat pomenire de tine noapte și zi în rugăciunile mele, 4 dorind să te văd, căci mi‐aduc aminte de lacrimile tale, ca să mă umplu de bucurie. 5 Mi‐aduc aminte de credința fără fățărnicie care este în tine, care a locuit mai întâi în bunica ta Lois și în mama ta Eunice și sunt încredințat că este și în tine. 6 Pentru această pricină îți aduc aminte să înflăcărezi darul lui Dumnezeu, care este în tine prin punerea mâinilor mele. 7 Căci Dumnezeu nu ne‐a dat un duh de sfială, ci de putere și iubire și cuminție. 8 Deci nu te rușina de mărturia Domnului nostru, nici de mine, întemnițatul lui, ci suferă răul împreună cu mine pentru evanghelie, potrivit puterii lui Dumnezeu, 9 care ne‐a mântuit și ne‐a chemat cu o chemare sfântă, nu după faptele noastre, ci după planul și harul care ne‐a fost dat în Hristos Isus mai înainte de vremuri veșnice, 10 iar acum ne‐a fost făcut cunoscut prin arătarea Mântuitorului nostru Hristos Isus, care a desființat moartea și a dat la lumină viața și neputrezirea prin evanghelie, 11 pentru care eu am fost pus propovăduitor și apostol și învățător. 12 Pentru această pricină și sufăr acestea, dar nu mă rușinez; căci știu pe cine am crezut și sunt încredințat că el este puternic să păzească ce i‐am încredințat pentru ziua aceea. 13 Să ai ca izvod de cuvinte sănătoase cele ce ai auzit de la mine în credința și iubirea care este în Hristos Isus. 14 Păstrează frumosul odor încredințat ție, păzește‐l prin Duhul Sfânt, care locuiește în noi.
Lauda lui Onisifor
15 Știi aceasta, că toți cei ce sunt în Asia și‐au întors fața de la mine, dintre care este Figel și Ermogen. 16 Domnul să dea milă casei lui Onisifor; căci de multe ori m‐a însuflețit și nu s‐a rușinat de lanțul meu. 17 Ci, când a fost în Roma, m‐a căutat cu sârguință și m‐a aflat 18 (Domnul să‐i dea să afle milă de la Domnul în ziua aceea). Și tu cunoști mai bine cât a slujit el în Efes.
Salutări
1 Pavel, apostol al lui Hristos Iisus prin voinţa lui Dumnezeu, potrivit cu făgăduinţa vieţii în Hristos Iisus, 2 către Timotei, copilul meu iubit: har, milă şi pace de la Dumnezeu Tatăl şi de la Hristos Iisus, Domnul nostru.
Mulţumire şi încurajare
3 Îi mulţumesc lui Dumnezeu, pe care Îl slujesc, asemenea strămoşilor mei, cu o conştiinţă curată, atunci când te pomenesc neîncetat în rugăciunile mele, zi şi noapte. 4 Îmi aduc aminte de lacrimile tale şi doresc să te văd, ca să mă umplu de bucurie. 5 Îmi amintesc de credinţa ta sinceră pe care au avut-o mai întâi bunica ta Loida şi mama ta Eunice şi pe care acum sunt sigur că o ai şi tu.
6 Din această cauză, îţi aduc aminte să aprinzi tot mai mult harul lui Dumnezeu care este în tine, prin punerea mâinilor mele, 7 fiindcă Dumnezeu nu ne-a dat un duh de frică, ci de putere, de iubire şi de înţelepciune.
8 De aceea, să nu te ruşinezi să-L mărturiseşti pe Domnul nostru şi nici de mine, cel întemniţat pentru El. Dimpotrivă, suferă împreună cu mine pentru evanghelie, prin puterea lui Dumnezeu, 9 care ne-a mântuit şi ne-a chemat cu o chemare sfântă, nu datorită faptelor noastre, ci potrivit planului şi harului Său. Acest har ne-a fost dăruit în Hristos Iisus mai înainte de începutul veacurilor, 10 însă acum a fost făcut cunoscut prin venirea Mântuitorului nostru Hristos Iisus, care a nimicit moartea şi a adus la lumină viaţa şi nemurirea, prin evanghelie. 11 Pentru această evanghelie eu am fost ales predicator, apostol şi învăţător 12 şi de aceea sufăr toate acestea. Dar nu mă ruşinez, fiindcă ştiu în Cine am crezut şi sunt încredinţat că El are puterea să păzească ce i-am încredinţat până în ziua aceea.
13 Păstrează modelul cuvintelor sănătoase pe care le-ai auzit de la mine, în credinţa şi în iubirea care sunt în Hristos Iisus. 14 Păzeşte comoara cea bună care ţi-a fost încredinţată, prin Duhul Sfânt care locuieşte în noi.
15 Tu ştii că toţi cei din Asia m-au părăsit, printre care şi Fighel şi Ermogen. 16 Domnul să aibă milă de casa lui Onisifor căci de multe ori m-a îmbărbătat şi nu i-a fost ruşine de lanţurile mele, 17 dimpotrivă, venind în Roma, m-a căutat stăruitor şi m-a găsit. 18 Domnul să aibă milă de el în ziua aceea! Şi cât de mult m-a ajutat în Efes, tu ştii prea bine.