Barnaba și Saul. Elima
1 Și în Antiohia, în biserica ce era acolo, erau proroci și învățători, Barnaba și Simeon numit Niger și Luciu din Cirene și Manaen, care fusese crescut împreună cu Irod tetrarhul și Saul. 2 Și pe când slujeau ei Domnului și posteau, Duhul Sfânt a zis: Deosebiți‐mi acum pe Barnaba și pe Saul pentru lucrarea la care mi i‐am chemat. 3 Atunci, după ce au postit și s‐au rugat, și‐au pus mâinile peste ei și le‐au dat drumul. 4 Ei dar fiind trimiși afară de Duhul Sfânt, au venit la Seleucia și de acolo au plecat pe apă la Cipru . 5 Și când au ajuns la Salamina, au vestit Cuvântul lui Dumnezeu în sinagogile iudeilor. Și aveau slujitor și pe Ioan . 6 Și după ce au străbătut tot ostrovul până la Pafos, au găsit pe un bărbat vrăjitor , un proroc mincinos, un iudeu, al cărui nume era Bar‐Isus, 7 care era cu proconsulul Sergius Paulus, un bărbat priceput. Acesta a chemat la sine pe Barnaba și pe Saul și a căutat cu stăruință să audă Cuvântul lui Dumnezeu. 8 Dar Elima vrăjitorul, căci astfel se tălmăcește numele lui, li s‐a împotrivit, încercând să întoarcă cu desăvârșire pe proconsul de la credință. 9 Dar Saul care este chemat și Pavel, fiind plin de Duhul Sfânt, s‐a uitat țintă la el 10 și a zis: O tu cel plin de orice înșelăciune și de orice răutate, fiu al diavolului, vrăjmaș al oricărei dreptăți, nu încetezi de a strâmba căile cele drepte ale Domnului? 11 Și acum iată mâna Domnului este asupra ta și vei fi orb, nevăzând soarele până la o vreme anumită. Și îndată a căzut peste el negură și întuneric și umblând împrejur, căuta cine să‐l ducă de mână. 12 Atunci proconsulul, când a văzut ce s‐a făcut, a crezut, mirându‐se de învățătura Domnului.
Pavel în Perga și în Antiohia Pisidiei
13 Și Pavel și cei cu el au pornit pe mare de la Pafos și au venit la Perga în Pamfilia; și Ioan s‐a despărțit de ei și s‐a întors la Ierusalim. 14 Iar ei străbătând de la Perga, au venit la Antiohia Pisidiei și au intrat în sinagogă în ziua Sabatului și au șezut jos. 15 Și după citirea legii și a prorocilor, mai marii sinagogei au trimis la ei zicând: Bărbați frați, dacă aveți vreun cuvânt de mângâiere pentru popor, vorbiți. 16 Și Pavel s‐a sculat și făcând semn cu mâna a zis: Bărbați israeliți și cei ce vă temeți de Dumnezeu, ascultați. 17 Dumnezeul poporului acestuia Israel și‐a ales pe părinții noștri și a înălțat poporul când au stat vremelnic în țara Egiptului, și i‐a scos cu braț înalt din el. 18 Și vreme cam de patruzeci de ani a suferit apucăturile lor în pustie. 19 Și după ce a nimicit șapte neamuri în țara Canaan, le‐a împărțit lor spre moștenire țara acelora, vreme cam de patru sute cincizeci de ani. 20 Și după acestea le‐a dat judecători până la Samuel prorocul. 21 Și după aceea au cerut un împărat și Dumnezeu le‐a dat pe Saul, fiul lui Chis, bărbat din seminția lui Beniamin, patruzeci de ani. 22 Și după ce l‐a înlăturat , le‐a ridicat ca împărat pe David, căruia i‐a și zis mărturisind: Am găsit pe David, fiul lui Iese, bărbat după inima mea, care va face toate voile mele. 23 Din sămânța acestui om Dumnezeu după făgăduință a adus lui Israel un Mântuitor , pe Isus, 24 după ce Ioan a propovăduit înainte de venirea lui botezul pocăinței la tot poporul lui Israel. 25 Și pe când Ioan își sfârșea alergarea, zicea: Ce socotiți că sunt eu? Nu sunt eu acela ; ci iată vine după mine unul căruia nu sunt vrednic să‐i dezleg încălțămintea picioarelor. 26 Bărbați frați, copii ai neamului lui Avraam și cei ce sunt între voi temători de Dumnezeu, nouă ni s‐a trimis cuvântul mântuirii acesteia. 27 Căci cei ce locuiesc în Ierusalim și mai marii lor, fiindcă nu l‐au cunoscut pe el nici glasurile prorocilor care se citesc în fiecare Sabat, le‐au împlinit judecându‐l 28 și deși n‐au găsit nicio vină de moarte în el , totuși au cerut de la Pilat ca el să fie ucis. 29 Și când au săvârșit toate cele scrise despre el, l‐au luat jos de pe lemn și l‐au pus într‐un mormânt. 30 Dar Dumnezeu l‐a sculat dintre cei morți; 31 și el a fost văzut mai multe zile de cei ce s‐au suit împreună cu el din Galileea la Ierusalim, care acum sunt martorii lui la popor. 32 Și noi vă binevestim vouă făgăduința făcută către părinți, 33 că Dumnezeu a împlinit‐o pentru copiii noștri, înviind pe Isus, după cum și este scris în psalmul al doilea: Tu ești Fiul meu, eu astăzi te‐am născut. 34 Dar că l‐a înviat dintre cei morți ca să nu se mai întoarcă la putrezire, a zis astfel: Vă voi da binecuvântările cele cuvioase și de crezut ale lui David. 35 De aceea și în altul zice: Nu vei da pe Cel Cuvios al tău să vadă putrezire. 36 Căci David, după ce a slujit neamului său, prin sfatul lui Dumnezeu, a adormit și a fost adăugat la părinții săi și a văzut putrezire. 37 Dar acela pe care Dumnezeu l‐a sculat n‐a văzut putrezire. 38 Deci să vă fie cunoscut bărbați frați, că prin acesta vi se vestește iertarea păcatelor 39 și prin el oricine crede este îndreptățit de toate de care n‐ați putut fi îndreptățiți prin legea lui Moise. 40 Deci luați aminte să nu vină peste voi ce s‐a zis în proroci : 41 Vedeți, disprețuitorilor, și mirați‐vă, și pieriți, căci eu lucrez o lucrare în zilele voastre, lucrare pe care n‐o veți crede dacă v‐o spune cineva.
Prigonirile iudeilor
42 Și pe când ieșeau ei afară, îi rugau ca să li se vorbească vorbele acestea în Sabatul următor. 43 Și după ce s‐a risipit sinagoga, mulți dintre iudei și dintre prozeliții cucernici au urmat pe Pavel și Barnaba, care vorbind către ei îi îndemnau să stăruiască în harul lui Dumnezeu. 44 Și în Sabatul viitor mai toată cetatea s‐a adunat să asculte Cuvântul lui Dumnezeu. 45 Dar când au văzut iudeii gloatele, s‐au umplut de pizmă și se împotriveau la cele vorbite de Pavel și huleau. 46 Și Pavel și Barnaba au vorbit cu îndrăzneală și au zis: Era de trebuință ca vouă să vi se vorbească mai întâi Cuvântul lui Dumnezeu; dar fiindcă îl lepădați și nu vă judecați pe voi înșivă vrednici de viața veșnică, iată ne întoarcem la Neamuri. 47 Căci așa ne‐a poruncit Domnul zicând : Te‐am pus ca să fii Lumina Neamurilor, ca să fii spre mântuire până la marginea pământului. 48 Și când au auzit Neamurile, se bucurau și slăveau Cuvântul Domnului și câți erau rânduiți spre viață veșnică au crezut. 49 Și Cuvântul Domnului se împrăștia prin tot ținutul. 50 Dar iudeii au întărâtat pe femeile cucernice, pe cele alese și pe bărbații de frunte ai cetății și au stârnit o prigonire împotriva lui Pavel și a lui Barnaba și i‐au scos afară din hotarele lor. 51 Iar ei au scuturat praful de pe picioare împotriva lor și au venit la Iconia. 52 Și ucenicii erau plini de bucurie și de Duhul Sfânt.
Prima misiune a Bisericii din Antiohia: Barnaba şi Saul
1 În Biserica din Antiohia erau câţiva profeţi şi învăţători: Barnaba, Simon, numit Niger, Lucius din Cirene, Manaen – care crescuse împreună cu tetrarhul Irod – şi Saul. 2 Pe când slujeau ei Domnului şi posteau, Duhul Sfânt le-a zis: „Alegeţi-mi pe Barnaba şi pe Saul pentru lucrarea la care i-am chemat.” 3 Atunci, după ce au postit şi s-au rugat, şi-au pus mâinile peste ei şi i-au lăsat să plece.
Convertirea proconsulului Paulus
4 Trimişi de Duhul Sfânt, cei doi au coborât în Seleucia şi de acolo s-au îmbarcat spre Cipru. 5 Au ajuns în Salamina şi au vestit cuvântul lui Dumnezeu în sinagogile iudeilor, avându-l şi pe Ioan ca ajutor. 6 Apoi au străbătut toată insula până la Pafos şi acolo s-au întâlnit cu un iudeu pe nume Bar-Iisus care era vrăjitor şi profet mincinos. 7 El ajunsese unul din apropiaţii proconsulului Sergius Paulus care era un om înţelept. Proconsulul i-a invitat pe Barnaba şi pe Saul, căci dorea să asculte cuvântul lui Dumnezeu. 8 Dar Elima, vrăjitorul, căci aşa se traduce numele lui, le stătea împotrivă şi dorea să-l abată pe proconsul de la credinţă. 9 Atunci, Saul, care se numea şi Pavel, plin de Duhul Sfânt, l-a privit ţintă pe Elima 10 şi i-a zis: „Tu, om plin de toată viclenia şi de toată înşelăciunea, fiu al Diavolului, duşman al dreptăţii de orice fel, oare nu vei înceta niciodată să strâmbi căile drepte ale lui Dumnezeu? 11 Mâna Domnului este acum împotriva ta. Vei orbi şi nu vei mai vedea soarele pentru o vreme!” Îndată a căzut peste el o ceaţă groasă şi întuneric şi căuta în jur să-l ducă cineva de mână. 12 Când a văzut proconsulul ce s-a întâmplat, a crezut şi a rămas uimit de învăţătura Domnului.
Evanghelizarea Asiei mici
13 Pavel şi tovarăşii lui au părăsit cetatea Pafos cu corabia şi au mers în Perga, o cetate din Pamfilia. Aici Ioan s-a despărţit de ei şi s-a întors în Ierusalim. 14 Ceilalţi au plecat din Perga şi au ajuns în Antiohia Pisidiei. Sâmbătă au intrat în sinagogă şi s-au aşezat. 15 După citirea Legii şi a Profeţilor, conducătorii sinagogii au trimis să-i roage: „Fraţilor, dacă aveţi vreun cuvânt de încurajare pentru popor, vorbiţi!” 16 Pavel s-a ridicat, a făcut semn cu mâna şi a spus:
„Ascultaţi, israeliţi şi voi, cei temători de Dumnezeu! 17 Dumnezeul poporului Israel i-a ales pe părinţii noştri şi a făcut din ei un popor mare pe când trăiau ca străini pe pământul Egiptului şi i-a scos cu mână puternică de acolo 18 şi timp de patruzeci de ani i-a răbdat în pustie. 19 Apoi a nimicit şapte neamuri în ţara Canaanului şi le-a dat lor pământul acestora drept moştenire, 20 timp de aproape patru sute cincizeci de ani. Apoi le-a dat judecători până la profetul Samuel. 21 Atunci ei au cerut un rege şi Dumnezeu le-a dat pe Saul, fiul lui Chiş, din seminţia lui Beniamin, care i-a condus patruzeci de ani. 22 După ce l-a înlăturat pe Saul, Dumnezeu l-a ridicat pe David ca rege şi a dat mărturie despre el:
L-am găsit pe David, fiul lui Iesei,
un om după inima Mea,
care va face toată voia Mea .
23 Dintre urmaşii lui David, Dumnezeu i-a adus lui Israel un mântuitor, aşa cum făgăduise, pe Iisus, 24 iar înainte de venirea lui, Ioan a vestit întregului popor Israel botezul pocăinţei. 25 Când Ioan şi-a împlinit menirea, le-a spus: Cine credeţi că sunt eu? Nu eu sunt Acela ci iată, vine după mine Cel a cărui încălţăminte nu sunt vrednic să o dezleg.
26 Fraţilor, fii din neamul lui Avraam, şi voi, ceilalţi, care vă temeţi de Dumnezeu, nouă ne-a fost trimis cuvântul mântuirii acesteia. 27 Locuitorii Ierusalimului şi conducătorii lor, nu l-au cunoscut şi l-au condamnat, împlinind astfel cuvintele profeţilor care sunt citite în fiecare sâmbătă, 28 şi i-au cerut lui Pilat să fie ucis, deşi nu au găsit nici o vină de moarte. 29 Şi când au împlinit toate cele scrise despre El, l-au coborât de pe cruce şi l-au aşezat în mormânt. 30 Dar Dumnezeu l-a înviat din morţi! 31 El s-a arătat mai multe zile celor care veniseră cu El din Galileea în Ierusalim, care acum sunt şi ei martorii Lui, înaintea întregului popor. 32 Şi noi vă vestim făgăduinţa făcută părinţilor noştri, 33 pe care Dumnezeu a împlinit-o faţă de noi, copiii lor, când l-a înviat pe Iisus, aşa cum stă scris în psalmul al doilea:
Tu eşti Fiul Meu
Eu astăzi Te-am născut.
34 Iar că Dumnezeu l-a înviat din morţi ca să nu mai moară, a spus astfel:
Vă voi da în dar făgăduinţele sfinte făcute lui David,
lucrurile vrednice de credinţă.
35 De aceea zice şi în alt loc:
Nu vei lăsa pe Sfântul Tău
să vadă putrezirea.
36 Cât despre David, el a slujit după voia lui Dumnezeu în generaţia sa şi a murit, a fost aşezat lângă părinţii săi şi a cunoscut putrezirea. 37 Dar Acela pe care Dumnezeu l-a înviat nu a cunoscut putrezirea! 38 Fraţilor, să ştiţi că prin El vi se vesteşte iertarea tuturor păcatelor de care prin Legea lui Moise nu aţi putut fi îndreptăţiţi. 39 În El, oricine crede este îndreptăţit! 40 Vedeţi însă să nu vină peste voi ce s-a spus prin profeţi:
41 Priviţi, dispreţuitorilor,
uimiţi-vă şi pieriţi,
căci voi face în zilele voastre un lucru,
un lucru pe care nu-l veţi crede
nici dacă vi l-ar istorisi cineva.
42 Când au ieşit ei din sinagogă, l-au rugat să spună şi sâmbăta următoare aceste cuvinte. 43 După ce s-au despărţit de adunare, mulţi iudei şi prozeliţi temători de Dumnezeu i-au urmat pe Pavel şi pe Barnaba care au continuat să le vorbească şi să îi convingă să rămână în harul lui Dumnezeu.
44 Sâmbăta următoare s-a adunat aproape toată cetatea să audă cuvântul lui Dumnezeu. 45 Când iudeii au văzut mulţimile, s-au umplut de invidie şi vorbeau împotriva celor spuse de Pavel, ocărându-l. 46 Plini de îndrăzneală, Pavel şi Barnaba le-au răspuns: „Vouă trebuia să vă vestim mai întâi cuvântul lui Dumnezeu dar, pentru că îl respingeţi şi vă arătaţi singuri nevrednici de viaţa veşnică, iată, ne întoarcem spre neamuri. 47 Căci aşa ne porunceşte Domnul:
Te-am pus să fii lumină pentru neamuri,
spre mântuirea lor, până la marginea pământului.
48 Când au auzit neamurile, s-au bucurat şi au început să slăvească cuvântul lui Dumnezeu. Şi au crezut toţi cei rânduiţi pentru viaţa veşnică. 49 Iar cuvântul lui Dumnezeu se răspândea peste tot. 50 Dar iudeii au întărâtat împotriva lor pe femeile evlavioase şi de cinste şi pe conducătorii cetăţii şi i-au îndemnat să-i persecute pe Pavel şi pe Barnaba şi să-i izgonească din cetăţile lor. 51 Ei şi-au scuturat praful de pe picioare împotriva acestora şi au plecat în Iconia. 52 În vremea aceasta, ucenicii erau plini de bucurie şi de Duhul Sfânt.