Plecarea lui Pavel la Roma
1 Și când s‐a hotărât ca noi să plecăm pe apă în Italia, au dat pe Pavel și pe alți închiși unui sutaș cu numele Iuliu din ceata Augusta. 2 Și suindu‐se într‐o corabie de la Adramit, care avea să meargă pe apă la locurile de pe lângă Asia, am pornit pe apă fiind cu noi Aristarh Macedoneanul din Tesalonic. 3 Și în cealaltă zi am ajuns la Sidon. Și Iuliu s‐a purtat omenos cu Pavel și i‐a dat voie să se ducă la prietenii săi ca să capete îngrijire. 4 Și de acolo am pornit pe mare și am mers pe apă pe lângă Cipru pentru că vânturile erau protivnice. 5 Și după ce am trecut marea care este pe lângă Cilicia și Pamfilia, ne‐am pogorât la Mira în Licia. 6 Și acolo sutașul a găsit o corabie din Alexandria, mergând în Italia și ne‐a suit în ea. 7 Și fiindcă multe zile mergeam încet și am ajuns cu anevoie lângă Cnid, deoarece nu ne lăsa vântul să ne apropiem, am mers pe lângă Creta spre Salmona. 8 Și mergând cu greutate pe lângă ea, am venit la un loc numit Limanuri Frumoase, de care era aproape cetatea Lasea. 9 Și trecând multă vreme și călătoria fiind acum primejdioasă, pentru că trecuse și postul acum, Pavel îi îndemna 10 și le zicea: Bărbați, văd că și călătoria are să fie cu mare vătămare și multă pagubă nu numai pentru încărcătură și corabie, ci și pentru sufletele noastre. 11 Dar sutașul asculta mai mult de cârmaci și de stăpânul vasului, decât de cele zise de Pavel. 12 Și fiindcă limanul nu era bun de iernat, cei mai mulți au dat sfat să plece pe apă de acolo, dacă ar putea ajunge și să ierneze la Fenix, un liman al Cretei, privind în jos spre vântul de miazăzi‐apus și spre vântul de miazănoapte‐apus. 13 Și când a bătut încet vântul de miazăzi, părându‐li‐se că sunt stăpâni pe ținta lor, au ridicat ancora și mergeau aproape de țărm de‐a lungul Cretei. 14 Dar nu după multă vreme s‐a repezit din ea un vânt furtunos care se numește Eurachilon. 15 Și când a fost răpită corabia cu totul și nu putea să facă față vântului, ne‐am lăsat în voia lui, lăsându‐ne duși. 16 Și alergând pe lângă un ostrov mic numit Clauda, cu anevoie am fost în stare să prindem luntrea, 17 pe care ridicând‐o sus, întrebuințau mijloace de apărare încingând vasul pe dedesubt; și temându‐se să nu dea peste Sirta, au lăsat vetrilele jos și erau mânați astfel. 18 Și fiindcă ne nevoiam mult cu furtuna, a doua zi au început să arunce povara 19 și a treia zi au aruncat cu mâinile lor uneltele corăbiei. 20 Și fiindcă mai multe zile n‐au lucit peste noi nici soare, nici stele și nu mică furtună ne amenința acum, era luată orice nădejde că vom scăpa. 21 Și fiindcă au fost mult fără hrană, atunci Pavel a stat în mijlocul lor și a zis: Bărbați, trebuia să fi ascultat de mine și să nu fi plecat de la Creta, și să fi cruțat această vătămare și pagubă. 22 Și acum vă îndemn să fiți cu inimă bună; căci nicio pierdere de suflet nu va fi dintre voi, afară de a corăbiei. 23 Pentru că în noaptea aceasta a stat lângă mine un înger al Dumnezeului al căruia sunt eu și căruia îi slujesc, 24 zicând: Nu te teme, Pavele, tu trebuie să stai înaintea Cezarului; și iată Dumnezeu ți‐a dăruit pe toți cei ce călătoresc pe mare cu tine. 25 De aceea, bărbați, fiți cu inimă bună; căci eu cred pe Dumnezeu, că va fi așa după cum mi s‐a vorbit. 26 Dar trebuie să dăm peste un ostrov oarecare. 27 Și când a fost a patrusprezecea noapte, pe când eram mânați încoace și încolo în marea Adriatică, pe la miezul nopții marinarii bănuiau că se apropie de o țară oarecare. 28 Și au lăsat măsura în jos și au găsit douăzeci de stânjeni; și depărtându‐se puțin și lăsând iar măsura în jos, au găsit cincisprezece stânjeni. 29 Și temându‐se ca nu cumva să dăm peste locuri stâncoase, au aruncat patru ancore din partea dinapoi a corăbiei și doreau să se facă ziuă. 30 Și fiindcă marinarii căutau să fugă din corabie și lăsaseră luntrea jos în mare sub cuvânt că ar avea să întindă ancore de la pisc, 31 Pavel a zis sutașului și ostașilor: Dacă aceștia nu rămân în corabie, nu puteți fi scăpați. 32 Atunci ostașii au tăiat funiile luntrii și au lăsat‐o să cadă. 33 Și până să se facă ziuă, Pavel îndemna pe toți să ia ceva de mâncare zicând: Astăzi este a patrusprezecea zi de când așteptați și stați întruna nemâncați neluând nimic. 34 De aceea vă îndemn să luați ceva de mâncare; căci aceasta este spre scăparea voastră; pentru că un păr nu va pieri din capul niciunuia dintre voi. 35 Și după ce a zis acestea și a luat pâine, a mulțumit lui Dumnezeu în fața tuturor și a frânt‐o și a început să mănânce. 36 Atunci toți au fost cu inima bună și au luat și ei de mâncare. 37 Și în corabie eram de toți două sute șaptezeci și șase de suflete . 38 Și după ce s‐au săturat de mâncare, ușurau corabia aruncând afară grâul în mare. 39 Și când s‐a făcut ziuă, nu cunoșteau bine pământul dar zăreau un sân de mare având un țărm, către care s‐au sfătuit, dacă ar putea, să mâne corabia. 40 Și desfăcând ancorele, le‐au lăsat în mare, lăsând totodată în jos legăturile cârmelor și întinzând vetrila din frunte în adierea vântului, țineau spre țărm. 41 Dar dând peste un loc între două mări, au înțepenit vasul și piscul s‐a înfipt și sta neclintit iar partea dinapoia vasului se sfărâma de tăria valurilor . 42 Și sfatul ostașilor a fost ca să omoare pe cei legați, ca nu cumva vreunul să iasă afară în înot și să scape prin fugă. 43 Dar sutașul voind să scape pe Pavel, i‐a împiedicat de la planul lor și a poruncit ca cei ce pot să înoate să se arunce afară cei dintâi și să iasă la pământ 44 și ceilalți care pe scânduri, care pe ceva de ale corăbiei. Și astfel s‐a făcut că toți au fost scăpați la pământ.
Călătoria la Roma; naufragiul în Malta
1 Când s-a hotărât să plecăm pe mare spre Italia, Pavel şi alţi câţiva întemniţaţi au fost daţi în grija unui centurion numit Iulius, din cohorta numită Imperială. 2 La Adramit, ne-am urcat într-o corabie care urma să plece în ţinuturile Asiei şi ne-am pornit la drum, cu noi fiind şi Aristarh Macedoneanul, din Tesalonic. 3 A doua zi am ajuns la Sidon, iar Iulius, purtându-se cu omenie faţă de Pavel, i-a îngăduit să meargă la prietenii lui, ca să aibă grijă de el. 4 Am părăsit apoi locul acela şi, din cauză că vânturile băteau împotrivă, am pornit să navigăm pe lângă Cipru. 5 După ce am străbătut marea Ciliciei şi Pamfiliei am ajuns la Mira, în Licia. 6 Aici, centurionul a găsit o corabie alexandrină care pleca în Italia şi ne-a îmbarcat pe ea. 7 Am mers foarte încet vreme de mai multe zile, până ce, cu multă greutate, am ajuns la Cnid; fiindcă vântul nu ne slăbea, am navigat de-a lungul Cretei, pe lângă Salmona, 8 am trecut foarte greu de ea şi am sosit într-un loc numit Portul Bun, în apropierea căruia era cetatea Lasea.
9 Trecuse destul de mult timp şi călătoria devenise nesigură, trecuserăm chiar şi de vremea postului, şi din cauza aceasta, Pavel i-a sfătuit aşa: 10 „Oameni buni, după cum văd eu, drumul acesta va fi dificil şi cu multe pierderi, nu numai pentru încărcătură şi pentru corabie, dar şi pentru vieţile noastre.” 11 Centurionul a ascultat însă mai mult de căpitanul corăbiei şi de stăpânul ei, decât de vorbele lui Pavel. 12 Şi, cum portul nu era bun de iernat, majoritatea au hotărât să plece de acolo şi, dacă se poate, să ajungă să ierneze în Fenix, un port aşezat cu faţa spre nord-vest şi sud-vest.
13 Începuse să sufle un vânt slab din sud, iar ei s-au gândit că îşi vor putea îndeplini planul; au ridicat ancora şi au pornit să navigheze de-a lungul Cretei, aproape de ţărm. 14 Nu după mult timp însă, a pornit să sufle dinspre Creta Euraculon, un vânt puternic ca un uragan. 15 Corabia a fost prinsă de furtună şi, nemaiputând face faţă, ne-am lăsat duşi în voia vântului. 16 Am trecut repede pe lângă capul unei insule mici, numite Cauda, şi cu greu am putut păstra barca de salvare. 17 Au ridicat-o şi au încins apoi corabia cu funii ajutătoare, pe dedesubt. Pentru că se temeau să nu fie împinşi spre nisipurile Sirtei, au coborât pânzele şi s-au lăsat aşa, duşi de vânt. 18 Eram izbiţi puternic de valuri şi, astfel, a doua zi au început să arunce încărcătura corăbiei. 19 În a treia zi au aruncat cu mâinile lor şi uneltele corăbiei. 20 Cum nu se mai văzuseră nici soarele nici stelele, de mai multe zile, iar furtuna era tot mai ameninţătoare, am ajuns să pierdem orice speranţă de scăpare.
21 Oamenii erau flămânzi de mai multe zile şi atunci Pavel s-a ridicat în mijlocul lor şi le-a zis: „Oameni buni, trebuia să mă ascultaţi şi să nu plecăm din Creta şi am fi fost scutiţi acum de necazul acesta şi de pierderi. 22 Dar vă îndemn: fiţi cu inimă bună! Nu vom pierde nimic, doar corabia, nici un suflet omenesc nu va pieri dintre noi. 23 Căci în noaptea aceasta mi s-a arătat un înger al lui Dumnezeu, al Dumnezeului căruia mă închin eu şi al căruia sunt, 24 şi el mi-a zis: Pavel, nu te teme, tu trebuie să te înfăţişezi înaintea Cezarului şi, iată, Dumnezeu îţi dăruieşte viaţa tuturor celor ce sunt pe corabie împreună cu tine! 25 De aceea, prindeţi curaj, oameni buni! Eu mă încred în Dumnezeu că va fi, cu-adevărat, aşa cum mi-a spus El. 26 Şi, iată, trebuie să dăm de vreo insulă!”
27 Era a paisprezecea noapte de când eram purtaţi de vânt prin Adriatica şi, pe la miezul nopţii, corăbierii au simţit că se apropie de pământ. 28 Au aruncat frânghia şi au măsurat treizeci şi şapte de metri, apoi au navigat mai departe şi au măsurat din nou, găsind douăzeci şi şapte de metri. 29 Temându-se să nu se izbească de stânci corabia, au aruncat patru ancore la pupa şi se rugau să se facă ziuă. 30 Corăbierii au încercat să fugă din corabie şi coborau barca de salvare, sub motiv că vor să arunce ancorele şi la prora. 31 Atunci Pavel a zis centurionului şi soldaţilor: „Dacă aceşti oameni nu rămân în corabie, nu puteţi fi salvaţi!”, 32 iar soldaţii au tăiat funiile bărcii de salvare şi au lăsat-o să cadă.
33 Înainte de ivirea zorilor, Pavel i-a sfătuit pe toţi să mănânce şi le-a zis: „Astăzi este a paisprezecea zi de când continuaţi să vă îngrijoraţi şi nu aţi mâncat nimic. 34 De aceea, vă rog, luaţi ceva de mâncare, căci va fi spre salvarea voastră şi nici un fir de păr nu vi se va pierde, nici unuia dintre voi.” 35 Zicându-le acestea, a luat pâinea, a mulţumit lui Dumnezeu în faţa tuturor, a frânt-o şi a început să mănânce. 36 Toţi au fost încurajaţi şi au mâncat. 37 Cu toţii, eram în corabie două sute şaptezeci şi şase de suflete. 38 După ce s-au săturat, au uşurat corabia aruncând grâul în mare, peste bord.
39 Când s-a făcut ziuă, nu vedeau încă pământul, dar unii au recunoscut un golf cu maluri nisipoase şi doreau să poată ajunge acolo cu corabia. 40 Au dezlegat ancorele, lăsându-le în mare şi, în acelaşi timp, au desfăcut funiile cârmei, au înălţat pânza mică în bătaia vântului şi au început să se îndrepte spre ţărm. 41 Au ajuns însă pe un val de nisip, între doi curenţi, iar corabia s-a înţepenit. Prora s-a înfipt în nisip şi a rămas nemişcată, iar pupa se sfărâma sub loviturile valurilor. 42 Soldaţii s-au sfătuit atunci să-i ucidă pe cei întemniţaţi, ca să nu scape vreunul prin înot. 43 Dar centurionul, vrând să-l scape pe Pavel, i-a împiedicat şi a poruncit ca cei ce pot înota să se arunce în apă şi să ajungă primii la ţărm. 44 Cei rămaşi s-au pus unii pe scânduri şi alţii pe alte resturi ale corăbiei şi, astfel, până la urmă, s-au salvat toţi şi au ajuns la ţărm.