Petru și Ioan la sinedriu
1 Și pe când vorbeau ei către popor, li s‐au înfățișat preoții și căpitanul Templului și saducheii, 2 foarte îngrijorați pentru că ei învață poporul și vestesc în Isus învierea dintre cei morți. 3 Și au pus mâinile pe ei și i‐au pus sub pază până a doua zi; căci era seară acum. 4 Dar mulți dintre cei ce au auzit cuvântul au crezut, și numărul bărbaților s‐a făcut ca la cinci mii. 5 Și a fost așa : a doua zi mai marii lor și bătrânii și cărturarii au fost adunați în Ierusalim 6 și Ana , marele preot, și Caiafa și Ioan și Alexandru și câți erau din neamul mai marilor preoților. 7 Și după ce i‐au pus în mijloc, au întrebat: Prin ce putere sau prin al cui nume ați făcut voi aceasta? 8 Atunci Petru fiind plin de Duhul Sfânt a zis către ei: Mai mari ai poporului și bătrâni, 9 dacă astăzi suntem cercetați pentru o facere de bine către un om neputincios, prin care acesta a fost scăpat, 10 să vă fie cunoscut vouă tuturor și la tot poporul lui Israel că în numele lui Isus Hristos din Nazaret, pe care voi l‐ați răstignit, pe care Dumnezeu l‐a sculat dintre cei morți, în el stă acest om de față sănătos înaintea voastră. 11 El este piatra care n‐a fost luată în seamă de voi, ziditorilor, care a fost făcută cap de unghi. 12 Și nu este mântuire în nimeni altul: căci nici nu este sub cer alt nume dat între oameni în care trebuie să fim mântuiți. 13 Și când au văzut ei îndrăzneala lui Petru și Ioan și au înțeles că sunt oameni fără carte și de rând, se mirau și au cunoscut că fuseseră cu Isus. 14 Și privind pe omul cel tămăduit stând cu ei, n‐aveau nimic de zis împotrivă. 15 Și după ce au poruncit ca ei să iasă afară din sinedriu, s‐au sfătuit împreună între ei, 16 zicând: Ce să facem acestor oameni? Căci este știut că s‐a făcut un semn prin ei vădit tuturor locuitorilor din Ierusalim și nu‐l putem tăgădui. 17 Dar ca să nu se răspândească mai departe în popor, să‐i amenințăm ca să nu mai vorbească în numele acesta la niciunul dintre oameni. 18 Și i‐au chemat și le‐au poruncit ca să nu mai vorbească nicidecum, nici să nu‐i mai învețe în numele lui Isus. 19 Dar Petru și Ioan răspunzând, au zis către ei: Judecați voi dacă este drept înaintea lui Dumnezeu să ascultăm mai mult de voi decât de Dumnezeu. 20 Căci noi nu putem să nu vorbim cele ce am văzut și auzit. 21 Iar ei după ce i‐au mai amenințat, le‐au dat drumul, neaflând nimic cum să‐i pedepsească, din pricina poporului, fiindcă toți slăveau pe Dumnezeu pentru ceea ce se făcuse. 22 Căci omul asupra căruia se făcuse acest semn al tămăduirii avea mai mult de patruzeci de ani.
Petru și Ioan la ai lor
23 Și fiind lăsați să se ducă, au venit la ai lor și au făcut cunoscut tot ce ziseseră către ei mai marii preoților și bătrânii. 24 Iar ei când au auzit, au ridicat într‐un gând glasul către Dumnezeu și au zis: Stăpâne, tu care ai făcut cerul și pământul și marea și toate cele ce sunt în ele, 25 care prin Duhul Sfânt ai zis, prin gura părintelui nostru David, slujitorul tău: Pentru ce s‐au dezlănțuit Neamurile și popoarele au cugetat cele deșerte? 26 Împărații pământului s‐au înșiruit și stăpânitorii s‐au adunat împreună împotriva Domnului și împotriva Hristosului său. 27 Căci cu adevărat împotriva Slujitorului tău sfânt Isus, pe care l‐ai uns, s‐au adunat în această cetate și Irod și Ponțiu Pilat și Neamurile și popoarele lui Israel, 28 spre a face tot ce mâna ta și sfatul tău au rânduit mai dinainte ca să fie. 29 Și acum, Doamne, privește spre amenințările lor și dă robilor tăi să vorbească cuvântul tău cu toată îndrăzneala 30 întinzându‐ți tu mâna spre tămăduire și spre a se face semne și minuni prin numele sfântului tău Slujitor Isus. 31 Și după ce s‐au rugat, s‐a cutremurat locul unde erau adunați și s‐au umplut toți de Duhul Sfânt și vorbeau Cuvântul lui Dumnezeu cu îndrăzneală.
Unirea și dragostea credincioșilor
32 Iar inima și sufletul mulțimii credincioșilor erau una și niciunul nu zicea că ceva din averea sa este al său, ci toate le erau de obște. 33 Și apostolii își dădeau cu multă putere mărturia pentru învierea Domnului Isus și har mare era peste ei toți. 34 Căci nici nu era vreunul care ducea lipsă între ei; căci cei ce stăpâneau locuri sau case le vindeau și aduceau prețurile celor vândute 35 și le puneau la picioarele apostolilor și ; se împărțea fiecăruia după cum avea cineva trebuință. 36 Și Iosif, care a fost numit și Barnaba de apostoli, adică tălmăcit: Fiul mângâierii, un levit de neam din Cipru, 37 având un ogor l‐a vândut și a adus suma de bani și a pus‐o la picioarele apostolilor.
Petru şi Ioan dau socoteală în faţa sinedriului
1 Dar pe când vorbeau ei poporului, s-au năpustit preoţii şi comandantul gărzii Templului şi saducheii, 2 mâniaţi că învăţau poporul şi că vesteau că există, în Iisus, înviere din morţi. 3 Au pus mâna pe ei şi i-au închis până a doua zi, pentru că era deja seară. 4 Însă mulţi dintre cei care ascultaseră cuvântul au crezut şi numărul lor s-a ridicat la aproape cinci mii de bărbaţi.
5 A doua zi s-au adunat conducătorii şi bătrânii şi toţi învăţaţii din Ierusalim 6 şi Anna, marele preot, Caiafa, Ioan şi Alexandru şi toţi câţi erau din neamul marilor preoţi. 7 I-au pus în mijlocul lor, în picioare, şi au început să-i întrebe: „Cu ce putere şi în numele cui aţi făcut voi lucrul acesta?” 8 Atunci Petru, plin de Duhul Sfânt, le-a zis: „Conducători şi bătrâni ai poporului, 9 dacă astăzi suntem judecaţi pentru ajutorul dat unui om bolnav şi pentru felul în care a fost vindecat, 10 atunci să ştiţi, voi toţi şi întreg poporul lui Israel, că în Numele lui Iisus Hristos, Nazarineanul, pe care voi l-aţi răstignit, dar Dumnezeu l-a înviat din morţi, stă omul acesta sănătos în faţa voastră! 11 El este
piatra neluată în seamă de voi, zidarii,
care a ajuns în capul unghiului!
12 Şi în nimeni altul nu este mântuirea, nici nu este sub cer vreun alt nume dat oamenilor, în care trebuie să fim mântuiţi!”
13 Văzând îndrăzneala lui Petru şi a lui Ioan şi ştiind că sunt oameni simpli, fără carte, ei s-au mirat şi au înţeles că fuseseră cu Iisus. 14 Dar vedeau cum stătea împreună cu ei omul care fusese vindecat şi nu aveau ce să le zică împotrivă. 15 Le-au poruncit, atunci, să iasă afară din sinedriu şi s-au sfătuit între ei 16 zicând: „Ce să le facem acestor oameni? E limpede că prin ei s-a făcut un semn nemaivăzut, cunoscut de toţi locuitorii Ierusalimului, şi noi nu putem tăgădui aceasta. 17 Dar, ca să nu se răspândească mai tare vestea în popor, să-i ameninţăm să nu mai vorbească nimănui despre Numele acesta!” 18 Şi chemându-i, le-au poruncit să nu mai vorbească, nici să nu mai înveţe pe cineva despre Numele lui Iisus. 19 Însă Petru şi Ioan le-au răspuns: „Este drept în faţa lui Dumnezeu să ascultăm mai mult de voi decât de Dumnezeu? Judecaţi şi voi! 20 Noi nu putem să nu spunem ce am văzut şi am auzit.” 21 Ei i-au ameninţat din nou şi, negăsind cum să-i pedepsească, i-au eliberat din cauza poporului, pentru că toţi îl slăveau pe Dumnezeu pentru cele întâmplate. 22 Omul asupra căruia se făcuse acest semn al vindecării era în vârstă de peste patruzeci de ani.
Rugăciunea primilor creştini
23 După ce au fost eliberaţi, Ioan şi Petru s-au dus la ai lor şi le-au spus toate cele zise de marii preoţi şi de bătrâni. 24 Iar ei, după ce i-au ascultat, au început să se roage într-un cuget şi au spus: „Stăpâne, Tu, Cel ce ai creat cerul şi pământul şi marea şi toate cele ce sunt în ele, 25 Tu, care ai spus prin Duhul Sfânt, prin gura părintelui nostru David, slujitorul tău:
De ce s-au întărâtat neamurile,
şi popoarele au întocmit planuri deşarte?
26 S-au ridicat împăraţii pământului
şi căpeteniile s-au strâns laolaltă
împotriva Domnului şi a Unsului Său.
27 Cu-adevărat, s-au strâns în cetatea aceasta împotriva Fiului Tău cel Sfânt, Iisus, pe care l-ai uns, Irod şi Ponţiu Pilat, împreună cu neamurile şi mulţimile lui Israel, 28 ca să împlinească tot ceea ce mâna Ta şi sfatul Tău au hotărât mai dinainte să se întâmple. 29 Acum, Doamne, priveşte la ameninţările lor şi dă robilor Tăi să vorbească cuvântul Tău cu toată îndrăzneala, 30 şi întinde-ţi mâna să se facă vindecări şi semne şi minuni prin Numele Fiului Tău cel Sfânt, Iisus!” 31 Şi, în timp ce se rugau astfel, s-a cutremurat locul în care erau adunaţi şi au fost umpluţi toţi de Duhul Sfânt şi vesteau cuvântul lui Dumnezeu cu îndrăzneală.
32 Mulţimea celor ce crezuseră era o singură inimă şi un singur cuget şi nimeni nu zicea că averile lui sunt doar pentru sine, ci le aveau pe toate în comun. 33 Apostolii dădeau mărturie cu mare putere despre învierea Domnului Iisus şi peste toţi era mult har. 34 Nimeni dintre ei nu ducea lipsă de nimic, iar cei ce aveau pământuri sau case le vindeau şi aduceau preţul celor vândute 35 şi-l puneau la picioarele apostolilor; apoi fiecăruia i se dădea după cum avea nevoie. 36 La fel şi Iosif, numit de apostoli Barnaba, adică „fiul mângâierii”, un levit născut în Cipru, 37 avea un ogor pe care l-a vândut, iar banii i-a adus şi i-a pus la picioarele apostolilor.