Întoarcerea lui Saul
1 Iar Saul , suflând încă amenințare și omor împotriva ucenicilor Domnului, a venit la marele preot 2 și a cerut de la el scrisori la Damasc, către sinagogi, că dacă va găsi pe vreunii că sunt ai Căii, atât bărbați cât și femei, să‐i aducă legați la Ierusalim. 3 Și pe când călătorea, a fost așa : s‐a apropiat de Damasc și fără veste a strălucit împrejurul lui o lumină din cer. 4 Și a căzut la pământ și a auzit un glas zicându‐i: Saule, Saule, pentru ce mă prigonești ? 5 Iar el a zis: Cine ești, Doamne? Iar el a zis : Eu sunt Isus pe care‐l prigonești; (cu greu îți este să calci cu piciorul peste ghimpi. 6 Și tremurând și speriat fiind, zice: Doamne, ce voiești să fac? Și Domnul zice către el:) Ci scoală‐te și intră în cetate și ți se va spune ce trebuie să faci. 7 Iar bărbații care mergeau împreună cu el pe cale au stat încremeniți, auzind glasul dar nezărind pe nimeni. 8 Și Saul s‐a sculat de la pământ și când i s‐au deschis ochii, nu vedea nimic; și l‐au dus de mână și l‐au adus în Damasc. 9 Și a fost trei zile fără vedere și n‐a mâncat, nici n‐a băut. 10 Și în Damasc era un ucenic cu numele Anania. Și Domnul i‐a zis într‐o vedenie: Anania! Și el a zis: Iată‐mă, Doamne. 11 Și Domnul a zis către el: Scoală‐te și du‐te pe ulița numită Dreaptă și caută în casa lui Iuda pe unul cu numele Saul din Tars ; căci iată se roagă. 12 Și el a văzut în vedenie un bărbat cu numele Anania intrând la el și punând mâinile peste el ca să‐și capete vederea. 13 Dar Anania a răspuns: Doamne, am auzit de la mulți despre bărbatul acesta câte rele a făcut sfinților tăi în Ierusalim. 14 Și aici are împuternicire de la mai marii preoților ca să lege pe toți care cheamă numele tău. 15 Dar Domnul i‐a zis: Du‐te, pentru că acesta îmi este un vas ales, ca să poarte numele meu înaintea Neamurilor și împăraților și copiilor lui Israel. 16 Căci eu îi voi arăta câte trebuie să sufere pentru numele meu. 17 Și Anania a plecat și a intrat în casă; și punându‐și mâinile peste el, a zis: Frate Saule, Domnul Isus, care ți s‐a arătat în calea pe care veneai, m‐a trimis ca iar să‐ți capeți vederea și să fii umplut de Duhul Sfânt. 18 Și îndată au căzut de la ochii lui ca niște solzi și și‐a căpătat vederea și s‐a sculat și a fost botezat. 19 Și a luat mâncare și s‐a întărit. Și a fost câteva zile cu ucenicii care erau în Damasc. 20 Și îndată a propovăduit în sinagogi pe Isus că el este Fiul lui Dumnezeu. 21 Și toți care‐l auzeau erau uimiți și ziceau: Nu este oare acesta cel ce a nimicit în Ierusalim pe cei ce chemau acest nume? Și pentru aceasta a venit aici ca să‐i ducă legați la mai marii preoților. 22 Iar Saul se întărea și mai mult și punea în încurcătură pe iudeii care locuiau în Damasc, întărind că acesta este Hristosul.
Iudeii caută să omoare pe Saul
23 Și când s‐au împlinit destule zile, iudeii s‐au sfătuit împreună ca să‐l omoare. 24 Dar sfatul lor a fost adus la cunoștința lui Saul. Și ei păzeau porțile zi și noapte ca să‐l omoare. 25 Iar ucenicii l‐au luat noaptea și l‐au pogorât prin zid, lăsându‐l jos într‐o coșniță. 26 Și când a fost la Ierusalim, cerca să se lipească de ucenici; și toți se temeau de el, necrezând că este ucenic. 27 Dar Barnaba l‐a luat cu sine și l‐a dus la apostoli și le‐a istorisit cum pe cale a văzut pe Domnul și că i‐a vorbit și cum în Damasc a propovăduit pe față în numele lui Isus. 28 Și era împreună cu ei în Ierusalim, intrând și ieșind, 29 și propovăduind pe față în numele Domnului. Și vorbea și se întreba cu eleniștii ; dar ei umblau ca să‐l omoare. 30 Și când au știut frații, l‐au dus în jos la Cesarea și l‐au trimis la Tars.
Vindecarea lui Enea
31 Deci Biserica prin toată Iudeea și Galileea și Samaria avea pace, zidindu‐se și înaintând în frica Domnului, și prin mângâierea Sfântului Duh se înmulțea. 32 Și a fost așa : pe când trecea Petru prin toate părțile, s‐a pogorât la sfinții care locuiesc în Lida. 33 Și a găsit acolo pe un om, cu numele Enea, de opt ani zăcând în pat, care era slăbănog. 34 Și Petru i‐a zis: Enea, Isus Hristos te vindecă; scoală și fă‐ți patul. Și îndată s‐a sculat. 35 Și toți locuitorii din Lida și Sarona l‐au văzut și s‐au întors la Domnul.
Învierea Tabitei
36 Și în Iope era o ucenică cu numele Tabita, care tălmăcit se zice Dorca. Aceasta era plină de fapte bune și de milostenii pe care le făcea. 37 Și a fost așa : în acele zile ea s‐a îmbolnăvit și a murit; și după ce au scăldat‐o, au pus‐o în odaia de sus . 38 Și fiindcă Lida era aproape de Iope, ucenicii când au auzit că Petru este în ea, au trimis doi bărbați la el rugându‐l: Nu pregeta să vii până la noi. 39 Și Petru s‐a sculat și a venit cu ei; și când a sosit, l‐au dus în odaia de sus și i s‐au înfățișat toate văduvele plângând și arătând cămășile și hainele câte le făcea Dorca, pe când era cu ele. 40 Dar Petru i‐a scos pe toți afară și a îngenuncheat și s‐a rugat; și întorcându‐se spre trup, a zis: Tabita, scoală‐te. Și ea și‐a deschis ochii și când a văzut pe Petru, s‐a ridicat în sus. 41 Și el i‐a dat mâna și a sculat‐o în sus; și chemând pe sfinți și pe văduve, le‐a înfățișat‐o vie. 42 Și s‐a făcut cunoscut prin toată Iope și mulți au crezut în Domnul. 43 Și a fost așa : el a rămas destule zile în Iope la un oarecare Simon , un tăbăcar.
Convertirea lui Saul pe drumul spre Damasc
1 În vremea aceasta, Saul răspândea ameninţare şi moarte împotriva ucenicilor Domnului. S-a dus la marele preot 2 şi i-a cerut scrisori pentru sinagogile din Damasc, aşa încât pe oricine va găsi că aparţine Căii, fie bărbaţi fie femei, să-i aducă legaţi la Ierusalim. 3 În timpul călătoriei, pe când se apropia de Damasc, deodată a strălucit în jurul lui o lumină din cer; 4 a căzut la pământ şi a auzit o voce care i-a zis: „Saule, Saule, de ce Mă persecuţi?” 5 El i-a răspuns „Cine eşti tu, Doamne?” iar Domnul i-a spus: „Eu sunt Iisus pe care îl persecuţi. 6 Acum ridică-te şi intră în cetate şi ţi se va spune acolo ce trebuie să faci!” 7 Bărbaţii care călătoreau împreună cu el au rămas muţi de uimire, pentru că auzeau vocea, dar nu vedeau pe nimeni. 8 Saul s-a ridicat de la pământ şi şi-a deschis ochii, dar nu putea să vadă nimic. Atunci, ducându-l de mână, au mers cu el până în Damasc. 9 Timp de trei zile n-a văzut, n-a mâncat, nici n-a băut nimic.
10 În Damasc era un credincios pe nume Anania şi Domnul i-a vorbit într-o viziune: „Anania!”, iar el i-a răspuns: „Iată-mă, Doamne!” 11 Domnul i-a spus: „Ridică-te şi mergi pe strada numită Dreaptă şi caută în casa lui Iuda pe Saul din Tars. Iată, el se roagă 12 şi, într-o viziune, a văzut pe cineva numit Anania care a intrat şi şi-a pus mâinile peste el ca să vadă din nou.” 13 Anania a răspuns: „Doamne, am auzit de la mulţi despre omul acesta, cât rău le-a făcut sfinţilor din Ierusalim. 14 Şi aici are putere de la marii preoţi să îi lege pe toţi cei care cheamă Numele Tău.” 15 Dar Domnul i-a zis: „Du-te, căci el este cel pe care l-am ales să vestească Numele Meu în faţa neamurilor, împăraţilor şi fiilor lui Israel. 16 Eu am să-i arăt tot ce trebuie să sufere pentru Numele Meu.” 17 Anania a plecat şi a intrat în casă, şi-a pus mâinile peste Saul şi i-a zis: „Frate Saul, Domnul m-a trimis, Iisus cel care ţi s-a arătat pe drum, ca să vezi iarăşi şi să te umpli de Duhul Sfânt.” 18 Imediat de pe ochii lui au căzut un fel de solzi şi a văzut din nou. Apoi s-a ridicat şi a fost botezat. 19 Pe urmă a mâncat ceva şi a prins putere.
Saul a mai rămas câteva zile în Damasc cu ucenicii. 20 Imediat a început să-l vestească pe Iisus în sinagogi şi să arate că El este Fiul lui Dumnezeu. 21 Toţi cei ce-l auzeau erau uimiţi şi ziceau: „Nu este el cel care îi ucidea în Ierusalim pe cei ce chemau Numele acesta? Şi nu a venit el aici ca să îi ducă legaţi la marii preoţi?” 22 Dar Saul devenea tot mai puternic în duh şi îi punea în încurcătură pe iudeii care locuiau în Damasc, dovedindu-le că Iisus este Mesia.
23 Atunci, după ce au trecut câteva zile, iudeii s-au sfătuit să-l omoare. 24 Saul însă a aflat despre planul lor. Porţile cetăţii erau păzite zi şi noapte ca să-l omoare, dar 25 credincioşii l-au luat noaptea şi l-au dat jos peste zid, într-un coş.
Mărturia lui Saul în Ierusalim
26 Când a ajuns în Ierusalim, Saul a încercat să se apropie de ucenicii Domnului, dar toţi se temeau şi nu-l credeau că a devenit şi el ucenic. 27 Atunci Barnaba l-a luat şi l-a adus înaintea apostolilor şi le-a istorisit cum l-a văzut pe Domnul pe când călătorea şi cum i-a vorbit Domnul şi cum a predicat cu îndrăzneală în Damasc în Numele lui Iisus. 28 Şi a început să meargă împreună cu ei în Ierusalim şi în afara Ierusalimului, predicând cu îndrăzneală în Numele Domnului. 29 Vorbea şi îi înfrunta pe iudeii elenişti, iar ei încercau să-l omoare. 30 Când au aflat fraţii lucrul acesta, l-au adus în Cezareea şi l-au trimis la Tars.
31 Biserica trăia în pace în toată Iudeea, Galileea şi Samaria, se întărea şi vieţuia în teamă de Domnul şi, cu mângâierea Duhului Sfânt, creştea.
Minunile lui Petru: vindecarea lui Enea şi învierea Tabitei
32 Petru, pe când îi vizita pe toţi sfinţii, s-a dus şi la cei ce locuiau în cetatea Lida. 33 Acolo a găsit un om numit Enea care era paralizat la pat de opt ani. 34 Petru i-a zis: „Enea, Iisus Hristos te vindecă, ridică-te şi strânge-ţi patul!” iar el s-a ridicat îndată. 35 Toţi cei din Lida şi din Saron l-au văzut şi s-au întors la Domnul.
36 În Iope locuia o ucenică pe nume Tabita, care înseamnă Gazelă . Femeia aceasta făcea multe fapte bune şi era foarte milostivă. 37 Tocmai în vremea aceea s-a îmbolnăvit şi a murit. Atunci oamenii au spălat-o şi au pus-o în camera de sus. 38 Lida este aproape de Iope, iar când ucenicii au auzit că Petru era acolo, au trimis doi bărbaţi să-l roage: „Vino repede la noi!” 39 Petru s-a ridicat şi a plecat cu ei. Când a ajuns, l-au condus în camera de sus şi toate văduvele l-au înconjurat plângând şi arătându-i cămăşile şi hainele pe care le ţesea Tabita împreună cu ele, când trăia. 40 El i-a scos pe toţi afară şi a îngenuncheat. S-a rugat, s-a întors spre trupul ei şi i-a zis: „Tabita, ridică-te!” iar ea şi-a deschis ochii şi, văzându-l pe Petru, s-a ridicat în capul oaselor. 41 El i-a dat mâna, a ridicat-o în picioare şi i-a chemat pe toţi sfinţii şi pe văduve şi le-a dat-o înapoi vie. 42 Vestea s-a răspândit pretutindeni în Iope şi mulţi au crezut în Domnul. 43 Petru a mai rămas o bună bucată de vreme în Iope şi a locuit la un tăbăcar numit Simon.