Încuviințarea apostolilor
1 Apoi, după patrusprezece ani m‐am suit din nou la Ierusalim cu Barnaba, luând cu mine și pe Tit. 2 Și m‐am suit potrivit unei descoperiri și am pus înaintea lor evanghelia pe care o propovăduiesc între Neamuri, dar de o parte celor însemnați, ca nu cumva să alerg sau să fi alergat în zadar. 3 Dar nici Tit care era cu mine, fiind grec, n‐a fost silit să fie tăiat împrejur. 4 Și aceasta din pricina fraților mincinoși furișați, care veniseră pe furiș ca să iscodească slobozenia noastră pe care o avem în Hristos Isus, ca să ne robească cu desăvârșire. 5 Acestora niciun ceas măcar nu le‐am intrat în voie cu supunerea, ca adevărul evangheliei să rămână la voi. 6 Iar de la cei ce erau socotiți a fi ceva (orice erau ei odinioară pentru mine nu face nicio deosebire: Dumnezeu nu caută la fața omului) mie însă cei socotiți ceva nu mi‐au adăugat nimic, 7 ci dimpotrivă, după ce au văzut că mie îmi este încredințată evanghelia netăierii împrejur, după cum lui Petru evanghelia tăierii împrejur, 8 (căci cel ce a lucrat în Petru pentru apostolia tăierii împrejur a lucrat și în mine față de Neamuri) , 9 și după ce au cunoscut harul care mi‐a fost dat mie, Iacov și Chifa și Ioan, ei care sunt socotiți că sunt stâlpi , mi‐au dat mie și lui Barnaba mâna dreaptă de părtășie ca noi să mergem la Neamuri, iar ei la tăierea împrejur. 10 Cerând numai să ne aducem aminte de săraci tocmai ceea ce m‐am și sârguit să fac.
Pavel înfruntă pe Petru
11 Iar când a venit Chifa la Antiohia, m‐am împotrivit lui în față fiindcă era osândit. 12 Căci mai înainte de a veni unii de la Iacov , mânca împreună cu Neamurile; dar când au venit, se da la o parte și se deosebea, temându‐se de cei din tăierea împrejur. 13 Și cu el s‐au fățărnicit și ceilalți iudei, încât și Barnaba a fost amăgit prin fățărnicia lor. 14 Dar când am văzut că ei nu calcă drept, potrivit adevărului evangheliei, am zis lui Chifa înaintea tuturor: Dacă tu, fiind iudeu, trăiești ca Neamurile și nu ca iudeu, cum silești Neamurile să trăiască așa cum trăiesc iudeii? 15 Noi din fire suntem iudei, și nu păcătoși din Neamuri; 16 știind însă că omul nu este îndreptățit din faptele legii ci prin credința în Isus Hristos, chiar noi am crezut în Hristos Isus ca să fim îndreptățiți din credința lui Hristos și nu din faptele legii, pentru că din faptele legii nicio carne nu va fi îndreptățită. 17 Iar dacă noi, în timp ce căutăm să fim îndreptățiți în Hristos, am fost aflați și noi înșine păcătoși , oare Hristos este un slujitor al păcatului? Să nu fie așa . 18 Căci dacă zidesc iarăși cele ce am dărâmat, mă învederez pe mine însumi călcător al legii. 19 Căci eu prin lege am murit față de lege ca să trăiesc față de Dumnezeu. 20 Am fost răstignit cu Hristos și trăiesc… dar nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăiește în mine; iar ceea ce trăiesc acum în carne, trăiesc în credință, credința care este în Fiul lui Dumnezeu, care m‐a iubit și s‐a dat pe sine însuși pentru mine. 21 Nu lepăd harul lui Dumnezeu, căci dacă dreptatea este prin lege, Hristos a murit deci degeaba.
Pavel şi ceilalţi apostoli
1 Apoi, după paisprezece ani, am urcat din nou la Ierusalim, împreună cu Barnaba, luându-l cu mine şi pe Tit. 2 M-am dus acolo însă datorită unei revelaţii şi le-am prezentat doar celor mai de seamă evanghelia pe care o predic eu neamurilor, ca nu cumva să alerg sau să fi alergat în zadar. 3 Şi nici măcar Tit, care era împreună cu mine şi care era grec, nu a fost obligat să fie circumcis, 4 aşa cum cereau fraţii prefăcuţi, care se strecuraseră printre noi ca să ne pândească libertatea pe care o avem în Iisus Hristos, ca să ne înrobească. 5 Nu ne-am supus lor nici măcar o clipă, pentru ca adevărul evangheliei să rămână cu voi întotdeauna.
6 Iar cei socotiţi mai de seamă – orice ar fi fost ei cândva, nu mă interesează, căci Dumnezeu nu este părtinitor – cei mai de seamă deci, nu au mai adăugat nimic. 7 Dimpotrivă, după ce au văzut că mie mi-a fost încredinţată evanghelia pentru cei necircumcişi, după cum lui Petru i-a fost încredinţată pentru cei circumcişi, 8 – fiindcă Acela care a lucrat prin Petru în misiunea pentru cei circumcişi a lucrat şi prin mine pentru neamuri – 9 şi după ce au cunoscut harul care îmi fusese dat, Iacov, Chefa şi Ioan, cei socotiţi a fi stâlpii Bisericii, au dat mâna cu mine şi cu Barnaba în semn de sprijin , ca noi să mergem la neamuri, iar ei la cei circumcişi, 10 numai să ne aducem aminte de cei săraci. Şi aşa m-am şi străduit să fac.
Pavel şi Petru
11 Dar când a venit Chefa în Antiohia, l-am înfruntat pe faţă, pentru că merita să fie mustrat; 12 fiindcă înainte de a veni unii de la Iacov, Petru obişnuia să stea la masă cu cei dintre neamuri; însă când au venit aceia, el se ferea şi stătea deoparte, temându-se de cei circumcişi. 13 Iar ceilalţi iudei au devenit şi ei ipocriţi, astfel încât până şi Barnaba a fost atras în prefăcătoria lor. 14 Când am văzut că ei nu se poartă drept şi conform adevărului evangheliei, i-am spus lui Chefa de faţă cu toţi: „Dacă tu, iudeu fiind, trăieşti ca neamurile şi nu ca iudeii, atunci de ce obligi neamurile să trăiască asemenea iudeilor?”
Mântuirea prin credinţa în Hristos
15 Noi suntem iudei din naştere şi nu păcătoşi dintre neamuri. 16 Ştiind însă că nici un om nu ajunge drept prin faptele Legii, ci prin credinţa în Iisus Hristos, am crezut şi noi în Hristos Iisus, pentru a fi făcuţi drepţi prin credinţa în Hristos şi nu prin faptele Legii, pentru că prin faptele Legii nimeni nu va fi făcut drept. 17 Dar dacă noi, căutând să ajungem drepţi în Hristos, am fost găsiţi noi înşine păcătoşi, înseamnă oare că Hristos este slujitor al păcatului? Nicidecum! 18 Pentru că dacă zidesc din nou ceea ce am dărâmat, mă arăt ca unul care încalcă Legea. 19 Pentru că eu, prin Lege, am murit faţă de Lege ca să trăiesc cu Dumnezeu. Am fost răstignit împreună cu Hristos; 20 şi nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăieşte în mine. Iar ceea ce trăiesc acum în trup, trăiesc în credinţa în Fiul lui Dumnezeu, Cel care m-a iubit şi s-a dat pe Sine pentru mine. 21 Eu nu nesocotesc harul lui Dumnezeu: dacă dreptatea ar veni prin Lege, atunci Hristos a murit în zadar.