1 Hristos ne‐a slobozit pentru slobozenie. Stați tari deci și nu vă încurcați iarăși în jugul robiei.
Slobozenia creștină
2 Iată eu, Pavel, vă zic că dacă veți fi tăiați împrejur, Hristos nu vă va folosi nimic. 3 Și mărturisesc iarăși oricărui om tăiat împrejur că este dator să facă toată legea. 4 Sunteți despărțiți de Hristos voi care voiți să fiți îndreptățiți prin lege, ați căzut din har. 5 Căci noi prin Duhul așteptăm din credință nădejdea dreptății. 6 Căci în Hristos Isus nici tăierea împrejur nu poate ceva, nici netăierea împrejur, ci credința care lucrează prin iubire. 7 Voi alergați bine; cine v‐a împiedicat ca să nu vă supuneți adevărului? 8 Înduplecarea aceasta nu este de la cel ce v‐a chemat. 9 Puțin aluat dospește toată frământătura. 10 Eu am încredere în Domnul cu privire la voi că nimic alt nu veți gândi; iar cel ce vă tulbură va purta judecata, oricine ar fi el. 11 Eu dar, fraților, dacă mai propovăduiesc tăierea împrejur, pentru ce mai sunt prigonit? Deci dar s‐a desființat piatra de poticnire a crucii. 12 Și dacă s‐ar tăia măcar de tot cei ce vă răscolesc!
Îndemn să trăiască în dragoste
13 Căci voi, fraților, ați fost chemați la slobozenie ; numai nu întrebuințați slobozenia voastră ca prilej pentru carne, ci slujiți ca robi unii altora prin iubire. 14 Căci toată legea este împlinită într‐un singur cuvânt, în acesta : Iubește pe aproapele tău ca pe tine însuți. 15 Iar dacă vă mușcați unii pe alții și vă mâncați, luați seama să nu fiți mistuiți unii de alții.
Faptele firii pământești și Duhul
16 Ci zic: umblați în Duhul și nu veți împlini pofta cărnii. 17 Căci carnea poftește împotriva Duhului, iar Duhul împotriva cărnii; căci acestea stau împotrivă unul altuia, ca să nu faceți ceea ce ați voi. 18 Dar dacă sunteți mânați de Duhul nu sunteți sub lege. 19 Și faptele cărnii sunt arătate, ca unele care sunt: curvie, necurățenie, destrăbălare, 20 închinare la idoli, fermăcătorie, vrăjmășii, ceartă, gelozie, întărâtări, zavistii, dezbinări, secte, 21 pizmuiri, beții, ospețe desfătătoare și cele asemenea acestora, pe care vi le spun mai înainte, după cum v‐am spus mai înainte, că cei ce făptuiesc unele ca acestea nu vor moșteni Împărăția lui Dumnezeu. 22 Iar roada Duhului este iubire, bucurie, pace, îndelungă răbdare, bunătate , inimă bună , credincioșie , 23 blândețe, înfrânare; împotriva unora ca acestea nu este lege. 24 Și cei ce sunt ai lui Hristos Isus au răstignit carnea împreună cu patimile și poftele ei. 25 Dacă trăim în Duhul să și pășim în Duhul. 26 nu fim iubitori de slavă deșartă, întărâtându‐ne unii pe alții, pizmuindu‐ne unii pe alții.
1 Hristos ne-a eliberat ca să fim liberi; rămâneţi, aşadar, tari şi nu luaţi din nou jugul robiei.
Libertatea creştină
2 Iată, eu, Pavel, vă spun că dacă vă circumcideţi, Hristos nu vă foloseşte la nimic. 3 Şi încă o dată, spun deschis oricărui om care se circumcide că este dator să împlinească toată Legea. 4 Voi, căutând să deveniţi drepţi prin Lege, v-aţi îndepărtat de Hristos, aţi pierdut harul. 5 Pe când noi aşteptăm cu nădejde, în Duhul, dreptatea care vine din credinţă. 6 Căci în Hristos Iisus nu au nici o putere nici circumcizia, nici lipsa ei, ci credinţa care lucrează prin iubire.
7 Cândva voi alergaţi bine: cine v-a oprit să vă încredeţi în adevăr? 8 Insistenţa lor nu vine de la Cel care v-a chemat. 9 Doar puţină drojdie dospeşte tot aluatul. 10 Eu, în Domnul, am încredere că nu veţi gândi altfel: iar cel care vă tulbură, va suferi pedeapsa, oricine ar fi el. 11 Iar eu, fraţilor, dacă încă vestesc circumcizia, atunci de ce mai sunt persecutat? Ar însemna că piatra de poticnire a crucii a fost înlăturată. 12 Mai bine s-ar tăia de tot cei ce vă tulbură!
13 Voi însă, fraţilor, aţi fost chemaţi la libertate. Numai să nu faceţi din această libertate un prilej să slujiţi trupului, ci slujiţi-vă prin iubire unii pe alţii. 14 Căci toată Legea se cuprinde într-o singură poruncă: Iubeşte-l pe aproapele tău ca pe tine însuţi! 15 Dar dacă vă muşcaţi unul pe altul şi vă mâncaţi între voi, vedeţi să nu vă distrugeţi unii pe alţii!
Rodul Duhului şi rodul păcatului
16 Aşadar vă spun: umblaţi în Duhul şi nu împliniţi poftele trupului! 17 Fiindcă trupul pofteşte împotriva Duhului, iar Duhul împotriva trupului, se împotrivesc unul altuia şi vă împiedică să faceţi ceea ce doriţi. 18 Iar dacă sunteţi conduşi de Duhul Sfânt, nu sunteţi sub Lege. 19 Şi faptele trupului sunt cunoscute: desfrânarea, necurăţia, destrăbălarea, 20 idolatria, vrăjitoria, duşmănia, cearta, gelozia, mâniile, ambiţiile egoiste, dezbinările, ereziile, 21 invidiile, beţiile, orgiile şi altele asemănătoare cu acestea. Vă spun dinainte, după cum v-am mai spus: cei care fac astfel de fapte nu vor moşteni Împărăţia lui Dumnezeu. 22 Iar rodul Duhului este iubirea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, binefacerea, credinţa, 23 blândeţea, înfrânarea. Împotriva acestora nu există lege. 24 Cei care sunt ai lui Hristos Iisus şi-au răstignit trupul împreună cu patimile şi poftele lui. 25 Dacă trăim în Duhul, în Duhul să şi umblăm. 26 Să nu fim trufaşi, provocându-ne şi invidiindu-ne unii pe alţii.