Cei căzuți de la credință
1 De aceea să lăsăm cuvântul începutului lui Hristos și să înaintăm cu sârguință spre desăvârșire, nepunând iarăși temelia pocăinței de faptele moarte și a credinței în Dumnezeu, 2 a învățăturii despre botezuri și despre punerea mâinilor și despre învierea morților și despre judecata veșnică. 3 Și aceasta o vom face, dacă va îngădui Dumnezeu. 4 Căci este cu neputință ca cei ce au fost luminați odată și au gustat darul ceresc și s‐au făcut părtași ai Duhului Sfânt 5 și au gustat cuvântul bun al lui Dumnezeu și puterile veacului viitor , 6 și care totuși au căzut, să fie înnoiți iarăși spre pocăință, fiindcă ei răstignesc din nou pentru ei înșiși pe Fiul lui Dumnezeu și‐l dau de ocară. 7 Căci pământul care a băut ploaia ce vine adesea peste el și care dă verdeață folositoare acelora pentru care și este lucrat are parte de binecuvântare de la Dumnezeu; 8 dar dacă face spini și pălămidă este lepădat și aproape de blestem și sfârșitul lui este să fie ars.
Făgăduința dată lui Avraam
9 Dar despre voi, iubiților, suntem încredințați de mai bune lucruri și care țin de mântuire, chiar dacă vorbim astfel. 10 Căci Dumnezeu nu este nedrept ca să uite lucrul vostru și iubirea pe care ați arătat‐o pentru numele lui, întrucât ați slujit și slujiți sfinților. 11 Dar dorim ca fiecare dintre voi să arate aceeași sârguință pentru încrederea deplină a nădejdii până la sfârșit, 12 ca să nu fiți trândavi, ci următori ai celor ce prin credință și îndelungă răbdare moștenesc făgăduințele. 13 Căci Dumnezeu, când a făcut făgăduința lui Avraam, fiindcă n‐avea să jure pe nimeni mai mare, a jurat pe sine însuși, 14 zicând: Cu adevărat binecuvântând te voi binecuvânta și înmulțind te voi înmulți. 15 Și astfel, fiindcă a avut îndelungă răbdare, a dobândit făgăduința. 16 Căci oamenii jură pe cel ce este mai mare și jurământul le este sfârșitul oricărui cuvânt de împotrivire spre întărire. 17 În aceasta Dumnezeu voind să arate și mai mult moștenitorilor făgăduinței nestrămutarea sfatului său, a venit la mijloc cu un jurământ, 18 ca prin două fapte nestrămutate, în care este cu neputință ca Dumnezeu să mintă, să avem puternica mângâiere, noi, care am scăpat ca să apucăm nădejdea pusă înaintea noastră, 19 pe care o avem ca o ancoră neclintită tare a sufletului și care intră până în ceea ce este în lăuntrul perdelei, 20 unde Isus a intrat pentru noi ca înainte mergător, fiind făcut mare preot în veac după rânduiala lui Melhisedec.
1 De aceea, lăsând deoparte începuturile învăţăturii despre Hristos, să ne îndreptăm spre maturitate, fără să mai punem iarăşi temelia pocăinţei pentru faptele moarte şi temelia credinţei în Dumnezeu, 2 a învăţăturii despre botezuri şi despre punerea mâinilor sau despre învierea morţilor şi judecata veşnică. 3 Şi aşa vom face, dacă ne va îngădui Dumnezeu. 4 Căci cei care au fost luminaţi mai înainte, care au gustat darul din cer şi au devenit părtaşi ai Duhului Sfânt, 5 care au gustat cuvântul cel bun al lui Dumnezeu şi puterile veacului viitor 6 – şi totuşi au căzut – nu mai pot fi înnoiţi spre pocăinţă, fiindcă ei înşişi Îl răstignesc din nou pe Fiul lui Dumnezeu şi Îl dau să fie batjocorit. 7 Căci dacă un ogor, adăpat de ploaia care cade adesea pe el, dă naştere unei plante folositoare agricultorului, el primeşte binecuvântare din partea lui Dumnezeu; 8 dar dacă aduce spini şi mărăcini, este nevrednic şi aproape blestemat, iar sfârşitul său va fi focul.
9 Cu privire la voi însă, preaiubiţilor, chiar dacă vorbim astfel, noi credem lucruri mai bune şi aducătoare de mântuire. 10 Căci Dumnezeu nu este nedrept ca să uite lucrarea voastră şi dragostea pe care o arătaţi în Numele Lui, ca unii care i-aţi slujit pe sfinţi şi încă îi slujiţi. 11 Dorim însă ca fiecare dintre voi să arate acelaşi zel faţă de împlinirea nădejdii, până la sfârşit, 12 ca să nu deveniţi leneşi, ci să-i urmaţi pe cei care moştenesc făgăduinţele prin credinţă şi îndelungă răbdare.
Făgăduinţele lui Dumnezeu
13 Pentru că Dumnezeu i-a făgăduit lui Avraam şi, de vreme ce nu putea jura pe cineva mai mare, s-a jurat pe Sine, 14 zicând: Te voi binecuvânta pe deplin şi te voi înmulţi nespus de mult . 15 Şi aşa, cu îndelungă răbdare, Avraam a căpătat făgăduinţa. 16 Pentru că oamenii jură pe cineva mai mare şi pentru ei jurământul este o garanţie care pune capăt oricărei neînţelegeri. 17 La fel şi Dumnezeu, vrând să arate şi mai limpede moştenitorilor făgăduinţei că hotărârea Lui este una de nestrămutat, a întărit-o cu un jurământ, 18 aşa încât, prin două lucruri de neschimbat, pentru că este cu neputinţă ca Dumnezeu să fi minţit, să avem o încurajare puternică noi, cei care am scăpat, ca să ne ţinem de nădejdea pusă înaintea noastră. 19 Ea ne este o ancoră a sufletului, sigură şi de nezdruncinat, care pătrunde dincolo de perdea , 20 în locul unde Iisus, înainte-mergătorul nostru, a intrat pentru noi, fiind mare preot în veac, după rânduiala lui Melhisedec.