Întruparea Cuvântului
1 La început era Cuvântul și Cuvântul era la Dumnezeu și Cuvântul era Dumnezeu. 2 Acesta era la început la Dumnezeu. 3 Toate au fost făcute prin el și fără el n‐a fost făcut nici măcar ceva care este făcut. 4 În el era viața și viața era lumina oamenilor. 5 Și lumina luminează în întuneric și întunericul n‐a biruit‐o. 6 A fost un om trimis de la Dumnezeu; numele său era Ioan. 7 Acesta a venit spre mărturie, ca să mărturisească despre lumină, ca toți să creadă prin el. 8 Nu era el lumina, ci a venit ca să mărturisească despre lumină. 9 Lumina adevărată era cea care luminează pe orice om, venind în lume . 10 El era în lume și lumea a fost făcută prin el și lumea nu l‐a cunoscut. 11 A venit la ale sale și ai săi nu l‐au primit. 12 Iar câți l‐au primit, le‐a dat dreptul să se facă copii ai lui Dumnezeu: celor ce cred în numele lui; 13 care au fost născuți nu din sânge, nici din voia cărnii, nici din voie de bărbat, ci din Dumnezeu. 14 Și Cuvântul s‐a făcut carne și a locuit între noi (și am privit slava lui, slavă ca a singurului născut de la Tatăl), plin de har și de adevăr. 15 Ioan mărturisește despre el și a strigat zicând: Acesta era cel despre care am zis: Cel ce vine după mine a fost înaintea mea, căci era întâi în privința mea. 16 Căci noi toți am luat din plinătatea lui și har peste har. 17 Căci legea a fost dată prin Moise; harul și adevărul au venit prin Isus Hristos. 18 Nimeni n‐a văzut pe Dumnezeu vreodată; Fiul singur născut, care este în sânul Tatălui, acela l‐a făcut cunoscut.
Mărturia lui Ioan Botezătorul
19 Și aceasta este mărturia lui Ioan, când au trimis la el iudeii din Ierusalim pe preoți și leviți ca să‐l întrebe: Tu cine ești? 20 Și a mărturisit și n‐a tăgăduit și a mărturisit: Eu nu sunt Hristosul. 21 Și l‐au întrebat: Ce dar? Ești Ilie ? Și zice: Nu sunt. Ești tu prorocul? Și a răspuns: Nu. 22 I‐au zis deci: Cine ești? Ca să dăm răspuns celor ce ne‐au trimis; ce zici tu despre tine însuți? 23 El a zis : Eu sunt glasul unuia care strigă în pustie: Îndreptați calea Domnului, după cum a zis Isaia prorocul. 24 Și erau trimiși de la farisei. 25 Și l‐au întrebat și i‐au zis: De ce botezi dar, dacă tu nu ești Hristosui, nici Ilie, nici prorocul? 26 Ioan le‐a răspuns zicând: Eu botez cu apă : în mijlocul vostru stă acela pe care voi nu‐l știți, 27 cel ce vine după mine, căruia nu sunt vrednic să‐i dezleg cureaua încălțămintei lui. 28 Acestea au fost în Betania dincolo de Iordan, unde boteza Ioan.
Mielul lui Dumnezeu
29 A doua zi vede pe Isus venind la el și zice: Iată Mielul lui Dumnezeu care ridică păcatul lumii! 30 Acesta este cel despre care am zis: După mine vine un bărbat care a fost înaintea mea, căci era întâi în privința mea. 31 Și eu nu‐l știam, ci ca să fie arătat lui Israel, pentru aceasta am venit eu botezând cu apă. 32 Și Ioan a mărturisit zicând: Am văzut pe Duhul pogorându‐se din cer ca un porumbel și a rămas peste el. 33 Și eu nu‐l știam, ci cel ce m‐a trimis să botez cu apă, acela mi‐a zis: Peste care vei vedea Duhul pogorându‐se și rămânând peste el, acesta este cel ce botează cu Duhul Sfânt. 34 Și eu am văzut și am mărturisit că acesta este Fiul lui Dumnezeu.
Cei dintâi ucenici
35 A doua zi, iarăși sta Ioan și doi dintre ucenicii lui. 36 Și s‐a uitat pe fața lui Isus, care umbla, și zice: Iată Mielul lui Dumnezeu! 37 Și cei doi ucenici l‐au auzit vorbind și au urmat pe Isus. 38 Și Isus s‐a întors și i‐a văzut urmând și le zice: Ce căutați? Iar ei i‐au zis: Rabi, (care tălmăcit inseamnă Învățătorule) unde stai? 39 El le zice: Veniți și veți vedea. Au venit deci și au văzut unde stă și au stat la el în ziua aceea; era pe la ceasul al zecelea. 40 Andrei , fratele lui Simon Petru, era unul dintre cei doi care au auzit de la Ioan și l‐au urmat. 41 Acesta găsește mai întâi pe fratele său Simon și‐i zice: Noi am găsit pe Mesia (adică tălmăcit Hristos). 42 L‐a dus la Isus. Isus s‐a uitat în fața lui și a zis: Tu ești Simon, fiul lui Iona, tu vei fi numit Chifa, (care se tălmăcește Petru). 43 A doua zi a voit să iasă în Galileea și găsește pe Filip și‐i zice: Urmează‐mă. 44 Iar Filip era din Betsaida, din cetatea lui Andrei și Petru. 45 Filip găsește pe Natanael și‐i zice: Noi am găsit pe acela despre care a scris Moise în lege și prorocii , pe Isus din Nazaret , fiul lui Iosif. 46 Și Natanael i‐a zis: Poate fi ceva bun din Nazaret ? Filip îi zice: Vino și vezi. 47 Isus a văzut pe Natanael venind la el și zice despre el: Iată cu adevărat un israelit în care nu este viclenie. 48 Natanael îi zice: De unde mă cunoști? Isus a răspuns și i‐a zis: Mai înainte de a te striga Filip când erai sub smochin te‐am văzut. 49 Natanael i‐a răspuns: Rabi, tu ești Fiul lui Dumnezeu, tu ești Împăratul lui Israel. 50 Isus a răspuns și i‐a zis: Pentru că ți‐am zis că te‐am văzut sub smochin, crezi? Vei vedea lucruri mai mari decât acestea. 51 Și‐i zice: Adevărat, adevărat vă spun, veți vedea cerul deschis și pe îngerii lui Dumnezeu suindu‐se și pogorându‐se peste Fiul omului.
Prolog: Cuvântul a devenit om
1 La început era Cuvântul şi Cuvântul era la Dumnezeu şi Cuvântul era Dumnezeu. 2 Acesta era la început la Dumnezeu. 3 Toate au fost făcute prin El şi nimic din ceea ce s-a făcut nu s-a făcut fără El. 4 În El era viaţa, iar viaţa era lumina oamenilor. 5 Şi lumina străluceşte în întuneric şi întunericul n-a cuprins-o.
6 A fost un om trimis de Dumnezeu. Numele lui era Ioan. 7 El a venit să dea mărturie, să mărturisească despre lumină, ca toţi să creadă prin el. 8 Nu era el lumina, ci a venit să dea mărturie despre lumină. 9 Aceasta era lumina cea adevărată care, venind în lume, luminează orice om. 10 El era în lume şi lumea a fost făcută prin El, dar lumea nu L-a cunoscut. 11 A venit la ai Săi, dar ai Săi nu L-au primit. 12 Dar tuturor celor care L-au primit, celor care cred în Numele Său, le-a dat puterea să devină copii ai lui Dumnezeu, 13 născuţi nu din sânge, nici din voinţă trupească, nici din voinţa vreunui bărbat, ci din Dumnezeu.
14 Şi Cuvântul s-a făcut trup şi a locuit printre noi şi noi am văzut slava Lui, slava Unului Născut din Tatăl, plin de har şi de adevăr. 15 Ioan dădea mărturie despre El şi striga: „Acesta era Cel despre care am spus: Cel ce vine după mine a fost înaintea mea, pentru că era înainte de mine.” 16 Noi toţi am primit din plinătatea Lui şi har peste har. 17 Fiindcă Legea a fost dată prin Moise, iar harul şi adevărul au venit prin Iisus Hristos. 18 Pe Dumnezeu nimeni nu L-a văzut vreodată. Dumnezeu Unul Născut, care este în sânul Tatălui, El L-a făcut cunoscut.
Mărturia lui Ioan Botezătorul
19 Aceasta a fost mărturia lui Ioan când iudeii din Ierusalim au trimis la el preoţi şi leviţi să-l întrebe: „Cine eşti tu?” 20 El a mărturisit şi nu a negat, ci a mărturisit: „Nu sunt eu Hristosul!” 21 Ei l-au întrebat: „Atunci cine eşti? Eşti tu Ilie?” El a spus: „Nu sunt.” „Eşti Profetul?”, iar el a răspuns: „Nu.” 22 Atunci i-au zis: „Cine eşti? Ca să le dăm un răspuns celor care ne-au trimis. Ce spui despre tine însuţi?” 23 Le-a zis: „Eu sunt
glasul celui care strigă în pustiu:
Neteziţi calea Domnului,
precum a zis Isaia, profetul.” 24 Cei trimişi erau dintre farisei 25 şi l-au întrebat: „Atunci de ce botezi, dacă nu eşti nici Hristosul, nici Ilie, nici Profetul?” 26 Ioan le-a răspuns: „Eu botez cu apă, dar în mijlocul vostru se află cel pe care voi nu-L cunoaşteţi, 27 Cel care vine după mine şi căruia eu nu sunt vrednic nici măcar să-I dezleg cureaua încălţămintei.” 28 Acestea s-au întâmplat în Betania, dincolo de Iordan, unde boteza Ioan.
29 A doua zi Ioan L-a văzut pe Iisus venind spre el şi a spus: „Iată Mielul lui Dumnezeu care ridică păcatul lumii! 30 Acesta este Cel despre care am spus: După mine vine un om care a fost înaintea mea, fiindcă era înainte de mine. 31 Eu nu Îl cunoşteam, dar am venit să botez cu apă ca El să fie arătat lui Israel.” 32 Şi Ioan, dând mărturie, a spus: „Am văzut Duhul coborând din cer ca un porumbel şi rămânând peste El. 33 Eu nu Îl cunoşteam, dar Acela care m-a trimis să botez cu apă mi-a spus: Cel peste care vei vedea Duhul coborându-se şi rămânând asupra Lui, El este cel care botează în Duhul Sfânt. 34 Iar eu am văzut şi am dat mărturie că Acesta este Fiul lui Dumnezeu.”
Primii ucenici
35 În ziua următoare Ioan stătea iarăşi cu doi dintre ucenicii săi 36 şi, privindu-L pe Iisus care trecea, a zis: „Iată Mielul lui Dumnezeu!” 37 Iar cei doi ucenici l-au auzit vorbind şi L-au urmat pe Iisus. 38 Şi Iisus, întorcându-se şi văzând că merg după El, le-a spus: „Ce căutaţi?” Ei I-au spus: „Rabbi – care, tradus, înseamnă Învăţătorule – unde locuieşti?” 39 El le-a spus: „Veniţi şi vedeţi!” Au mers, aşadar, şi au văzut unde locuia şi în ziua aceea au rămas la El. Era pe la ceasul al zecelea. 40 Unul dintre cei doi care îl auziseră pe Ioan şi Îl urmaseră pe Iisus era Andrei, fratele lui Simon Petru. 41 Acesta l-a găsit mai întâi pe fratele său, Simon, şi i-a spus: „L-am găsit pe Mesia – care, tradus, înseamnă Cel Uns ”, 42 şi l-a dus la Iisus. Iisus, privindu-L ţintă, i-a zis: „Tu eşti Simon, fiul lui Iona, tu te vei numi Chefa, care se traduce Petru.”
43 A doua zi a vrut să plece spre Galileea şi l-a găsit pe Filip. Şi Iisus i-a spus: „Urmează-mă!” 44 Filip era din Betsaida, din cetatea lui Andrei şi a lui Petru. 45 Filip l-a găsit pe Natanael şi i-a spus: „L-am găsit pe acela despre care au scris profeţii şi Moise în Lege, pe Iisus din Nazaret, fiul lui Iosif.” 46 Şi Natanael i-a spus: „Poate ieşi ceva bun din Nazaret?” Filip i-a zis: „Vino şi vezi!” 47 Iisus l-a văzut pe Natanael venind spre El şi a zis despre el: „Iată cu adevărat un israelit în care nu este viclenie.” 48 „De unde mă cunoşti?”, I-a spus Natanael. Iisus i-a răspuns: „Înainte să te cheme Filip, te-am văzut când erai sub smochin.” 49 Natanael I-a răspuns: „Rabbi, Tu eşti Fiul lui Dumnezeu, Tu eşti regele lui Israel!” 50 Iisus i-a răspuns: „Crezi fiindcă ţi-am spus că te-am văzut sub smochin? Vei vedea lucruri şi mai mari!” 51 Şi i-a mai zis: „Adevărat, adevărat vă spun: veţi vedea cerul deschis şi pe îngerii lui Dumnezeu urcând şi coborând peste Fiul Omului.”