Mâncarea jertfelor
1 Și Domnul a vorbit lui Moise zicând: 2 Vorbește lui Aaron și fiilor lui să se despartă de lucrurile sfinte ale copiilor lui Israel și să nu‐mi pângărească numele meu cel sfânt în lucrurile pe care mi le sfințesc ei. Eu sunt Domnul. 3 Spune‐le: În toate neamurile voastre orice bărbat din toată sămânța voastră care, având necurăția sa pe el, se va apropia de lucrurile sfinte pe care le vor sfinți copiii lui Israel pentru Domnul, sufletul acela va fi stârpit din fața mea. Eu sunt Domnul. 4 Niciun om din sămânța lui Aaron care va fi lepros sau va avea curgere să nu mănânce din cele sfinte până se va curăți. Și cel ce se va atinge de oricine este necurat printr‐un mort sau de un bărbat din care a curs sămânță; 5 sau un bărbat care se va atinge de vreo târâtoare prin care se face necurat, sau de un om prin care se face necurat prin orice necurățenie a lui, 6 sufletul care se va atinge de acesta să fie necurat până seara și să nu mănânce din cele sfinte decât dacă își va scălda carnea în apă. 7 Și când va apune soarele, va fi curat și după aceea să mănânce din cele sfinte, căci este pâinea lui. 8 Să nu mănânce mortăciune sau ceva sfâșiat ca să nu se facă necurat prin ea. Eu sunt Domnul. 9 Și ei să păzească cele de păzit ca să nu poarte păcat pentru ele și să moară prin ele dacă le pângăresc. Eu sunt Domnul care îi sfințește. 10 Și niciun străin să nu mănânce din ce este sfânt; oaspetele preotului și simbriașul lui să nu mănânce din ce este sfânt. 11 Dar dacă preotul va cumpăra un suflet de cumpărat cu argintul său, acela să mănânce din ele ca și cel născut în casa sa; ei să mănânce din pâinea lui. 12 Și fata preotului, când se va mărita după un bărbat străin, să nu mănânce din darul ridicat din cele sfinte. 13 Și fata preotului, dacă va fi văduvă sau va fi lăsată de bărbat și nu va avea sămânță și se va întoarce la casa tatălui ei, ca în tinerețea ei, să mănânce din pâinea tatălui ei; dar niciun străin să nu mănânce din ea. 14 Și un bărbat, dacă va mânca din lucrul sfânt din nebăgare de seamă, atunci să adauge a cincea parte din el și să dea preotului lucrul sfânt. 15 Și să nu pângărească lucrurile sfinte ale copiilor lui Israel pe care le aduc ei Domnului 16 și să nu‐i facă să poarte nelegiuirea de vină mâncând din lucrurile lor sfinte, căci eu sunt Domnul care îi sfințesc.
Jertfele să fie fără cusur
17 Și Domnul a vorbit lui Moise zicând: 18 Vorbește lui Aaron și fiilor lui și tuturor copiilor lui Israel și spune‐le: Oricine din casa lui Israel sau din cei ce stau vremelnic în Israel își va aduce darul, după toate juruințele lor și după toate darurile lor de bună voie pe care le aduc ei ca ardere de tot Domnului; 19 ca să fiți primiți , să aduceți o parte bărbătească fără cusur din boi, din oi și din capre. 20 Dar să n‐aduceți nimic care va avea cusur, căci nu va fi primit pentru voi. 21 Și când va aduce cineva o jertfă de pace Domnului pentru împlinirea unei juruințe sau un dar de bună voie, din cireadă sau din turmă, darul să fie fără cusur ca să fie primit; să nu fie niciun cusur în el. 22 Să n‐aduceți Domnului ce este orb sau frânt sau ciuntit sau bubat sau cu râie sau cu pecingine și să nu faceți din ele o jertfă arsă cu foc pe altar pentru Domnul. 23 Poți aduce ca dar de bunăvoie un bou sau un miel care va avea ceva de prisos sau lipsă în mădularele sale; dar ca juruință nu vor fi primite. 24 Și să n‐aduceți Domnului ceea ce este cu boașele frânte sau smulse sau întoarse sau tăiate și să nu faceți așa în țara voastă. 25 Și din mâna străinului să n‐aduceți pâinea Dumnezeului vostru din toate acestea, căci stricăciunea lor este în ele; este un cusur în ele; nu vă vor fi primite. 26 Și Domnul a vorbit lui Moise zicând: 27 Un vițel sau un miel sau un ied, când se va naște, să fie șapte zile sub mamă‐sa și de la a opta zi înainte va fi primit ca jertfă arsă cu foc pentru Domnul. 28 Și să nu junghiați o vacă sau o oaie cu fătul său în aceeași zi . 29 Și când jertfiți o jertfă de mulțumire Domnului, s‐o jertfiți ca să fie primită pentru voi. 30 Să se mănânce în aceeași zi; să nu lăsați nimic din ea până dimineață. Eu sunt Domnul. 31 Să păziți deci poruncile mele și să le faceți. Eu sunt Domnul. 32 Și să nu necinstiți numele meu cel sfânt, ci voi fi sfințit între copiii lui Israel. Eu sunt Domnul care vă sfințesc, 33 care v‐am scos din țara Egiptului ca să fiu Dumnezeul vostru. Eu sunt Domnul.