Pilda semănătorului
1 Și a început iarăși să‐i învețe lângă mare. Și foarte multă gloată s‐a adunat la el încât el a intrat în corabie ca să șadă în mare și toată gloata era lângă mare pe pământ. 2 Și‐i învăța multe în pilde și în învățătura sa le zicea: 3 Ascultați. Iată, a ieșit semănătorul să semene. 4 Și a fost așa : Când semăna, una a căzut lângă cale și au venit păsările și au mâncat‐o. 5 Și alta a căzut pe loc stâncos, unde n‐avea pământ mult și îndată a răsărit, pentru că n‐avea adâncime de pământ. 6 Și când a răsărit soarele, a fost arsă de arșiță și, pentru că n‐avea rădăcină, s‐a uscat. 7 Și alta a căzut între spini și spinii au crescut și au înecat‐o, și n‐a dat rod. 8 Și altele au căzut pe pământul cel bun și au dat rod înălțându‐se și crescând și au adus: una treizeci și alta șaizeci și alta o sută. 9 Și a zis: Cine are urechi de auzit, să audă. 10 Și când a fost singur, cei ce erau pe lângă el, împreună cu cei doisprezece, l‐au întrebat despre pilde. 11 Și le‐a zis: Vouă vă este dată taina Împărăției lui Dumnezeu, iar pentru cei de afară toate se fac în pilde, 12 ca văzând să vadă și să nu zărească și auzind să audă și să nu priceapă, ca nu cumva să se întoarcă și să li se ierte păcatele. 13 Și le zice: Nu știți pilda aceasta? Și cum veți cunoaște toate pildele? 14 Semănătorul seamănă cuvântul. 15 Iar aceștia sunt cei de lângă cale unde se seamănă cuvântul; și când au auzit, îndată vine Satana și ia cuvântul cel semănat în ei. 16 Și aceștia de asemenea sunt cei semănați pe loc stâncos care, când au auzit cuvântul, îndată îl primesc cu bucurie. 17 Și n‐au rădăcină în sine, ci sunt până la o vreme; apoi când se face o strâmtorare sau prigonire pentru cuvânt, îndată se poticnesc. 18 Și alții sunt cei semănați între spini; aceștia sunt cei ce au auzit cuvântul, 19 și grijile veacului și amăgirea avuției și poftele de altele intrând îneacă cuvântul și se face neroditor. 20 Și cei ce sunt semănați pe pământul cel bun sunt cei care aud cuvântul și‐l primesc și fac rod: unul treizeci și unul șaizeci și unul o sută.
Lumina
21 Și le‐a zis: Nu cumva este adusă candela ca să fie pusă sub obroc sau sub pat? Oare nu ca să fie pusă în sfeșnic? 22 Căci nu este ceva ascuns care să nu fie dat pe față, nici n‐a fost ceva ascuns decât ca să vină la arătare. 23 Dacă cineva are urechi de auzit să audă. 24 Și le‐a zis: Luați seama ce auziți. Cu ce măsură măsurați, vi se va măsura și vi se va da mai mult. 25 Căci cine are i se va da și cine n‐are, i se va lua și ce are.
Pilda cu sămânța
26 Și a zis: Așa este Împărăția lui Dumnezeu, cum aruncă un om sămânța pe pământ, 27 și doarme și se scoală noaptea și ziua și sămânța răsare și crește, el însuși nu știe cum. 28 Pământul aduce rod de la sine, mai întâi firul verde, apoi spicul, apoi grâul deplin în spic. 29 Iar când rodul este copt, îndată trimite secerea, căci a sosit secerișul.
Pilda grăuntelui de muștar
30 Și a zis: Cum să asemănăm Împărăția lui Dumnezeu sau în ce pildă s‐o punem? 31 Este ca un grăunte de muștar care, când se seamănă pe pământ, este mai mic decât toate semințele de pe pământ. 32 Dar când s‐a semănat, crește și se face mai mare decât toate ierburile și face ramuri mari încât păsările cerului pot locui sub umbra lui. 33 Și le vorbea cuvântul în multe pilde de felul acesta, după cum puteau să audă. 34 Și fără pildă nu le vorbea; dar la o parte lămurea toate ucenicilor săi.
Potolirea furtunii
35 Și în ziua aceea făcându‐se seară, le zice: Să trecem dincolo. 36 Și lăsând ei gloata, îl iau cu ei cum era în corabie: și erau alte corăbii cu el. 37 Și se face o furtună mare de vânt și valurile se prăvăleau peste corabie, încât acum era să se umple corabia. 38 Și el era în partea din urmă a corăbiei dormind pe căpătâi; și‐l deșteaptă și‐i zic: Învățătorule, nu‐ți este grijă că pierim? 39 Și s‐a sculat și a certat vântul și a zis mării: Taci, fii liniștită. Și vântul s‐a potolit și s‐a făcut o liniște mare. 40 Și le‐a zis: Pentru ce sunteți așa fricoși? Cum n‐aveți credință? 41 Și s‐au temut cu temere mare și ziceau între ei: Cine este dar acesta că și vântul și marea ascultă de el?
Parabola semănătorului
1 Şi iarăşi a început să-i înveţe lângă mare şi s-au adunat la El o mulţime de oameni, încât a trebuit să urce în corabie, ca să stea pe mare, iar mulţimea toată era aşezată pe pământ, lângă mare. 2 Şi îi învăţa multe prin parabole şi, pe când îi învăţa, le zicea: 3 „Ascultaţi! Iată, a ieşit semănătorul să semene. 4 Şi, pe când semăna, o sămânţă a căzut lângă drum şi au venit păsările şi au mâncat-o. 5 Alta a căzut pe piatră, unde nu a avut pământ mult, şi îndată a răsărit, pentru că nu avea pământ adânc, 6 iar când a ieşit soarele, s-a veştejit şi, pentru că nu avea rădăcină, s-a uscat. 7 Alta a căzut între spini, iar spinii s-au ridicat şi au înăbuşit-o şi nu a mai dat rod. 8 Iar altele au căzut în pământ bun şi, înălţându-se şi crescând, au dat rod şi una a adus treizeci, alta şaizeci şi alta o sută.” 9 Şi zicea: „Cine are urechi de auzit, să audă.”
Scopul parabolelor
10 Când au rămas singuri cu El, cei din jurul Lui împreună cu cei doisprezece L-au întrebat despre parabole. 11 Şi le zicea: „Vouă vi s-a dat taina Împărăţiei lui Dumnezeu, iar pentru cei din afară toate sunt arătate în parabole, 12 ca
privind, să privească şi să nu vadă,
şi auzind, să audă şi să nu le intre în urechi,
ca nu cumva să se întoarcă şi să li se ierte păcatele. ”
Explicarea parabolei semănătorului
13 Şi le-a zis: „Nu înţelegeţi această parabolă? Atunci cum veţi înţelege toate parabolele? 14 Semănătorul seamănă cuvântul. 15 Iar seminţele de lângă drum sunt cei în care se seamănă cuvântul, dar numai ce îl aud şi îndată vine Satana şi fură cuvântul semănat în ei. 16 Iar cele semănate pe loc pietros sunt cei care, atunci când aud cuvântul, îl primesc numaidecât cu bucurie, 17 dar pentru că nu au rădăcină în ei, ci sunt nestatornici, când se întâmplă vreun necaz sau vine vreo prigoană pentru cuvânt, îndată se poticnesc şi cad. 18 Altele sunt cele semănate între spini: aceştia sunt cei care aud cuvântul, 19 dar grijile veacului şi ademenirea bogăţiei şi celelalte pofte care intră în ei înăbuşă cuvântul şi devine neroditor. 20 Iar cele care sunt semănate pe pământ bun sunt cei care aud cuvântul, îl primesc şi rodesc apoi unul treizeci, unul şaizeci şi unul o sută.”
Parabola candelei
21 Şi le zicea: „Oare făclia este adusă ca să fie aşezată sub pat? Nu ca să fie pusă în sfeşnic? 22 Căci nu este nimic ascuns, fără să fie arătat, şi nimic tăinuit care nu va ieşi la vedere. 23 Dacă cineva are urechi, să audă ceea ce e de auzit.”
24 Şi le zicea: „Aveţi grijă la ceea ce auziţi! Cu măsura cu care veţi măsura, vi se va măsura şi vouă; şi vi se va şi adăuga. 25 Pentru că celui ce are i se va da, iar celui ce nu are şi ceea ce are i se va lua.”
Parabola seminţei
26 Şi zicea: „Aşa este Împărăţia lui Dumnezeu, ca atunci când un om pune sămânţa în pământ. 27 El se culcă noaptea şi se scoală ziua, zi de zi, iar sămânţa tot încolţeşte şi creşte, fără să ştie el cum. 28 Pământul rodeşte de la sine, mai întâi firul ierbii, apoi spicul, apoi bobul de grâu deplin în spic. 29 Iar când rodul se coace, omul trimite îndată secerătorii, pentru că a venit vremea secerişului.”
Parabola grăuntelui de muştar
30 Şi zicea: „Cu ce vom asemăna Împărăţia lui Dumnezeu sau în ce parabolă o vom înfăţişa? 31 Ea este ca grăuntele de muştar, care atunci când este semănat pe pământ este mai mic decât toate seminţele de pe pământ, 32 iar după ce a fost semănat, creşte şi se face mai mare decât toate legumele şi face ramuri atât de mari, încât la umbra lui se pot adăposti păsările cerului.”
33 Şi prin multe astfel de parabole le grăia cuvântul, după cum puteau ei să-L asculte. 34 Şi nu le vorbea decât în parabole, iar când era singur cu ucenicii Săi, le lămurea totul.
Liniştirea furtunii
35 Şi în acea zi, pe când se lăsa seara, le-a zis: „Să trecem pe malul celălalt.” 36 Şi lăsând mulţimea, L-au luat aşa cum era în corabie şi mai erau şi alte corăbii cu El. 37 Şi s-a pornit furtună mare de vânt, iar valurile veneau peste corabie, aşa încât corabia deja se umpluse. 38 Şi El dormea pe un căpătâi pe partea dinspre cârmă a corăbiei. L-au sculat şi I-au zis: „Învăţătorule, nu-ţi pasă că pierim?” 39 Iar El, ridicându-se, a certat vântul şi i-a zis mării: „Taci, potoleşte-te!” Şi vântul a încetat şi s-a făcut linişte adâncă. 40 Şi le-a spus: „De ce sunteţi aşa fricoşi? Cum de nu aveţi credinţă?” 41 Iar ei s-au înspăimântat şi au fost cuprinşi de frică şi ziceau unii către alţii: „Oare cine este acesta, de Îl ascultă şi vântul şi marea?”