A doua înmulțire a pâinilor
1 În zilele acelea când iarăși era gloată multă și n‐aveau ce să mănânce, Isus a chemat la sine pe ucenicii săi și le zice: 2 Îmi este milă de gloată căci de acum trei zile stăruie lângă mine și n‐au ce să mănânce. 3 Și dacă le voi da drumul nemâncați la casele lor, vor leșina pe drum și unii din ei au venit de departe. 4 Și ucenicii săi i‐au răspuns: De unde va putea cineva să sature pe oamenii aceștia cu pâini aici în pustie? 5 Și i‐a întrebat : Câte pâini aveți? Iar ei au zis: Șapte. 6 Și poruncește gloatei să șadă jos pe pământ. Și a luat cele șapte pâini și după ce a mulțumit a frânt și a dat ucenicilor săi ca să le pună înaintea lor și ei au pus înaintea gloatei. 7 Și aveau puțini peștișori. Și după ce i‐a binecuvântat , a poruncit să‐i pună și pe aceștia înaintea lor. 8 Și au mâncat și s‐au săturat. Și au luat din prisosurile de fărâmituri șapte coșnițe. 9 Iar ei erau ca la patru mii. Și le‐a dat drumul.
Aluatul fariseilor
10 Și a intrat îndată în corabie cu ucenicii săi și a venit în părțile Dalmanutei. 11 Și fariseii au ieșit și au început a se prici cu el cerând de la el un semn din cer, ca să‐l ispitească. 12 Și suspinând adânc în duhul său, zice: Pentru ce cere neamul acesta un semn? Adevărat vă spun: Neamului acestuia nu i se va da un semn. 13 Și i‐a lăsat și a intrat iarăși în corabie și a plecat dincolo. 14 Și ei au uitat să ia pâini și n‐aveau decât o pâine cu ei în corabie. 15 Și le‐a poruncit zicând: Luați aminte, feriți‐vă de aluatul fariseilor și de aluatul lui Irod. 16 Și se gândeau unii către alții zicând: N‐avem pâini . 17 Și Isus știind, le zice: Ce vă gândiți că n‐aveți pâini? Nu pricepeți nici nu înțelegeți? Aveți inima împietrită? 18 Având ochi nu vedeți și având urechi n‐auziți? Și nu vă aduceți aminte, 19 când am frânt cele cinci pâini la cele cinci mii, câte coșuri pline cu fărâmituri ați luat? Ei îi zic: Douăsprezece. 20 Și când am frânt cele șapte la cele patru mii, câte coșnițe umplute cu fărâmituri ați luat? Și ei zic: Șapte. 21 Și le‐a zis: Nu înțelegeți încă?
Vindecarea unui orb la Betsaida
22 Și vin la Betsaida. Și‐i aduc pe un orb și‐l roagă să‐l atingă. 23 Și a luat de mână pe orb și l‐a scos afară din sat; și după ce a scuipat în ochii lui și a pus mâinile pe el, l‐a întrebat: Zărești ceva? 24 Și el s‐a uitat în sus și a zis: Zăresc oameni, căci îi văd ca niște copaci umblând. 25 Apoi iarăși i‐a pus Isus mâinile pe ochi și a văzut bine și a fost adus la starea de mai înainte și vedea toate în depărtare lămurit. 26 Și l‐a trimis la casa lui zicând: Nu intra în sat și nu spune cuiva în sat.
Mărturisirea lui Petru
27 Și Isus a ieșit, și ucenicii săi, în satele Cezareei lui Filip. Și pe cale a întrebat pe ucenicii săi zicându‐le: Cine zic oamenii că sunt eu? 28 Iar ei i‐au spus zicând: Ioan Botezătorul. Și alții: Ilie. Iar alții: Unul din proroci. 29 Și el i‐a întrebat: Dar voi cine ziceți că sunt eu? Și Petru răspunde și‐i zice: Tu ești Hristosul. 30 Și le‐a poruncit să nu spună nimănui aceasta despre el.
Isus vestește patimile și moartea sa
31 Și a început să‐i învețe că trebuie ca Fiul omului să sufere multe și să fie lepădat de bătrâni și de mai marii preoților și de cărturari și să fie omorât și după trei zile să învieze. 32 Și vorbea cuvântul pe față. Și Petru l‐a luat la sine și a început să‐l certe. 33 Iar el, întorcându‐se și văzând pe ucenicii săi, a certat pe Petru și zice: Mergi înapoia mea, Satano, căci nu gândești cele ale lui Dumnezeu ci cele ale oamenilor. 34 Și a chemat la sine gloata împreună cu ucenicii săi și le‐a zis: Oricine voiește să vie după mine, să se lepede de sine însuși și să‐și ia crucea și să mă urmeze. 35 Căci cine va voi să‐și mântuiască viața, o va pierde, dar cine își va pierde viața pentru mine și pentru Evanghelie, o va mântui. 36 Căci ce folosește ca omul să câștige lumea întreagă și să‐și piardă sufletul? 37 Căci ce ar da omul în schimb pentru sufletul său? 38 Căci cine se va rușina de mine și de cuvintele mele în acest neam preacurvar și păcătos, și Fiul omului se va rușina de el când va veni în slava Tatălui său cu sfinții îngeri.
A doua înmulţire a pâinilor
1 În zilele acelea, adunându-se iarăşi o mulţime mare şi neavând ce să mănânce, Iisus i-a chemat pe ucenici şi le-a zis: 2 „Mi-e milă de mulţime, pentru că sunt deja trei zile de când aşteaptă lângă Mine şi nu au ce să mănânce. 3 Dacă le voi da drumul să plece flămânzi la casele lor, se vor sfârşi pe drum, iar unii dintre ei au venit de departe.” 4 Ucenicii Săi I-au răspuns: „De unde să aibă cineva pâine aici, în deşert, ca să-i poată sătura pe aceştia”? 5 El însă i-a întrebat: „Câte pâini aveţi?” Şi ei au răspuns: „Şapte.” 6 Atunci a poruncit mulţimii să se aşeze pe pământ şi, luând cele şapte pâini şi mulţumind, le-a frânt şi le-a dat ucenicilor Săi ca să le pună înaintea oamenilor. Iar ei le-au pus înaintea mulţimii. 7 Şi mai aveau şi câţiva peştişori. El i-a binecuvântat şi a zis să-i pună şi pe aceia înaintea oamenilor. 8 Iar oamenii au mâncat şi s-au săturat şi au strâns apoi şapte coşuri din fărâmituri rămase. 9 Erau cam patru mii de oameni. Apoi le-a dat drumul să plece. 10 Îndată după aceea, urcând în corabie, a mers în părţile Dalmanutei.
Semnul din cer
11 Iar fariseii au ieşit înaintea Sa şi au început să se certe cu El, cerându-i un semn din cer, ca să-L ispitească. 12 Dar Iisus, suspinând în duhul Său, a zis: „De ce cere acest neam un semn? Adevărat vă spun, că nu i se va da acestui neam nici un semn.” 13 Şi lăsându-i, a trecut iarăşi pe partea cealaltă a lacului.
Aluatul fariseilor
14 Ucenicii uitaseră să ia pâine şi mai aveau doar o pâine cu ei în corabie. 15 Iar El le-a poruncit: „Vedeţi, fiţi cu băgare de seamă la Aluatul fariseilor şi la cel al lui Irod.” 16 Ei vorbeau unii cu alţii şi ziceau: „Nu am luat pâine!” 17 Dar Iisus, cunoscând ce vorbeau, le-a spus: „De ce vă gândiţi că nu aveţi pâine? Nu înţelegeţi nimic? Chiar nu reuşiţi să pricepeţi? Aveţi oare inima atât de împietrită? 18 Aveţi ochi şi nu vedeţi? Aveţi urechi şi nu auziţi? Şi nici măcar nu vă amintiţi? 19 Când am frânt cele cinci pâini pentru cei cinci mii de oameni, câte coşuri pline cu fărâmituri aţi strâns?” Ei au spus: „Douăsprezece.” 20 „Când am dat cele şapte pâini celor patru mii de oameni, câte coşuri pline cu fărâmituri aţi luat?” Ei au spus: „Şapte.” 21 Şi le zicea: „Tot nu pricepeţi?”
Vindecarea orbului din Betsaida
22 Au ajuns în Betsaida. Şi au adus la El un orb şi Îl rugau să se atingă de el. 23 Iar Iisus, luându-l de mână pe orb, l-a scos afară din sat şi, după ce a scuipat spre ochii lui, şi-a pus mâinile peste el şi l-a întrebat: „Vezi ceva?” 24 Şi, ridicându-şi ochii, orbul a zis: „Îi văd pe oameni ca pe nişte copaci care umblă.” 25 Iisus şi-a pus încă o dată mâinile peste ochii lui şi el a văzut, s-a vindecat şi pe toate le vedea clar. 26 Apoi l-a trimis acasă, zicându-i: „Să nu intri deloc în sat! ”
Mărturisirea lui Petru şi vestirea morţii şi învierii lui Iisus
27 După aceea Iisus şi ucenicii Săi au ieşit în satele Cezareei lui Filip şi pe drum îi întreba pe ucenicii Săi: „Cine zic oamenii că sunt Eu?” 28 Ei au răspuns: „Unii Ioan Botezătorul, alţii Ilie sau unul din profeţi.” 29 Iar El i-a întrebat: „Dar voi cine ziceţi că sunt Eu?” Petru I-a răspuns: „Tu eşti Hristosul!” 30 Şi-atunci le-a dat poruncă să nu spună nimănui despre El.
31 Atunci a început să-i înveţe că Fiul Omului trebuie să pătimească multe şi să fie defăimat de bătrâni, de marii preoţi şi de cărturari, şi să fie omorât, iar după trei zile să învie. 32 Şi le spunea deschis aceste cuvinte. Însă Petru, luându-L deoparte, a început să-L mustre. 33 Dar El, întorcându-se şi uitându-se la ucenicii Săi, l-a mustrat pe Petru şi i-a zis: „Treci înapoia mea, Satano! Pentru că nu cugeţi la cele ale lui Dumnezeu, ci la cele ale oamenilor.”
Urmarea lui Iisus
34 Atunci a chemat la El mulţimea împreună cu ucenicii şi le-a zis: „Dacă voieşte cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să Mă urmeze. 35 Fiindcă oricine va vrea să îşi salveze viaţa, şi-o va pierde. Iar cine îşi va pierde viaţa pentru Mine şi pentru evanghelie, şi-o va mântui. 36 Căci la ce îi foloseşte omului să câştige toată lumea şi să-şi piardă sufletul? 37 Şi ce poate da omul în schimb pentru sufletul său? 38 Fiindcă de cel care se va ruşina de Mine şi de cuvintele Mele, în neamul acesta desfrânat şi păcătos, de acela şi Fiul Omului se va ruşina, când va veni în slava Tatălui Său cu îngerii cei sfinţi.”