Urare
1 Pavel, rob al lui Dumnezeu, și apostol al lui Isus Hristos, potrivit credinței aleșilor lui Dumnezeu și cunoștinței depline a adevărului, care este potrivit cucerniciei , 2 pe temeiul nădejdii de viață veșnică , pe care a făgăduit‐o mai înainte de vremuri veșnice Dumnezeu care nu minte , 3 iar la vremurile sale cuvenite a făcut cunoscut cuvântul său în propovăduirea care mi‐a fost încredințată mie, după porunca lui Dumnezeu, Mântuitorul nostru; 4 lui Tit , adevăratul meu copil, potrivit credinței de obște: Har și pace de la Dumnezeu Tatăl și de la Hristos Isus Mântuitorul nostru!
Tit să pună prezbiteri în Creta
5 Pentru aceasta te‐am lăsat în Creta, ca să rânduiești mai departe cele rămase neorânduite și să pui în fiecare cetate prezbiteri, cum ți‐am poruncit: 6 dacă este cineva fără vină, bărbat al unei singure neveste, având copii credincioși, care nu sunt învinuiți de destrăbălare sau nesupuși. 7 Căci episcopul trebuie să fie fără vină, ca econom al lui Dumnezeu, nu plăcând sieși, nu pornit la mânie, nu dedat vinului, nu deprins să bată, nu dedat la câștig urât , 8 ci primitor de oaspeți, iubitor de bine, cuminte, drept, cuvios, înfrânat, 9 ținându‐se de cuvântul credincios, care este potrivit învățăturii, ca să fie în stare atât ca să îndemne în învățătura sănătoasă cât și să mustre pe cei ce vorbesc împotrivă.
Învățătorii mincinoși
10 Căci mulți sunt nesupuși, vorbitori în deșert și amăgitori , mai ales cei din tăierea împrejur, 11 cărora trebuie a le astupa gura, ca unii care dărapănă case întregi, învățând pe alții, pentru câștig rușinos, cele ce nu trebuie. 12 Unul dintre ei, chiar un proroc al lor, a zis: Cretanii sunt totdeauna mincinoși, fiare rele, pântece leneșe. 13 Mărturia aceasta este adevărată. Pentru această pricină mustră‐i aspru, ca să fie sănătoși în credință , 14 să nu ia seama la basme iudaicești și la poruncile unor oameni care își întorc fața de la adevăr. 15 Toate sunt curate pentru cei curați, iar pentru cei necurați și necredincioși nimic nu este curat, ci atât mintea lor cât și cugetul lor este necurat. 16 Ei mărturisesc că cunosc pe Dumnezeu, dar îl tăgăduiesc prin faptele lor, fiind urâcioși, și nesupuși și netrebnici pentru orice faptă bună.
Salutări
1 Pavel, rob al lui Dumnezeu şi apostol al lui Iisus Hristos – ca să vestesc aleşilor lui Dumnezeu credinţa şi cunoaşterea adevărului dreptei credinţe , 2 ca toţi să aibă nădejdea vieţii veşnice pe care Dumnezeu, care nu minte, a făgăduit-o mai înainte de toţi vecii; 3 El, la timpul potrivit, şi-a făcut cunoscut cuvântul prin propovăduirea încredinţată mie, după porunca Mântuitorului nostru, Dumnezeu – 4 către Tit, adevărat fiu în credinţa pe care o avem noi toţi împreună, har şi pace de la Dumnezeu Tatăl şi de la Hristos Iisus, Mântuitorul nostru.
Calităţile slujitorilor spirituali
5 Pentru aceasta te-am lăsat în Creta, ca să pui în ordine lucrurile care au mai rămas de făcut şi să numeşti prezbiteri în fiecare cetate, aşa cum ţi-am poruncit. 6 Prezbiterul trebuie să fie fără vină, bărbat al unei singure femei, având copii credincioşi, în afara oricărei învinuiri de depravare sau nesupunere. 7 Căci episcopul trebuie să fie fără vină, ca administrator al lui Dumnezeu; să nu fie arogant, mânios, beţiv, violent sau lacom de câştig necinstit. 8 Dimpotrivă, el trebuie să fie ospitalier , iubitor de bine, cumpătat, drept, cuvios, înfrânat, 9 să se ţină cu tărie de cuvântul demn de încredere – cel învăţat , ca să fie în stare să îndemne în învăţătura sănătoasă şi să-i înfrunte pe cei care vorbesc împotriva ei.
10 Pentru că sunt mulţi, mai ales dintre cei circumcişi, care sunt nesupuşi, palavragii şi înşelători; 11 acestora trebuie să li se închidă gura, fiindcă pentru un câştig necinstit, ei răvăşesc familii întregi, învăţând ceea ce nu trebuie. 12 Unul dintre ei, chiar un profet de-al lor, a spus: „Cretanii sunt întotdeauna mincinoşi, fiare rele, pântece leneşe”. 13 Mărturia aceasta este adevărată. De aceea ceartă-i cu asprime, ca să fie sănătoşi în credinţă 14 şi să nu se ia după basme iudaice şi după poruncile oamenilor care întorc spatele adevărului. 15 Toate sunt curate pentru cei curaţi; însă pentru cei întinaţi şi necredincioşi nimic nu este curat, ci şi mintea şi conştiinţa le sunt întinate. 16 Ei pretind că-L cunosc pe Dumnezeu, însă prin faptele lor Îl neagă, fiind dezgustători, nesupuşi şi incapabili de vreun lucru bun.