Strângerea de ajutoare
1 Cât pentru strângerea de ajutoare care este pentru sfinți, și cum am poruncit bisericilor Galatiei, așa faceți și voi. 2 În ziua întâi a săptămânii, fiecare dintre voi să pună deoparte acasă, strângând după cum i‐ar merge bine, ca să nu se facă strângeri de ajutoare atunci când voi veni. 3 Și când voi sosi la voi, pe cei pe care îi veți găsi buni îi voi trimite cu epistole ca să ducă darul vostru la Ierusalim. 4 Și dacă este vrednic să mă duc și eu, vor merge cu mine. 5 Voi veni însă la voi, când voi trece prin Macedonia; căci trec prin Macedonia 6 și poate voi rămâne la voi sau și voi ierna, ca să mă petreceți unde mă voi duce. 7 Căci nu voiesc să vă văd în treacăt acum; căci nădăjduesc să rămân câtăva vreme la voi, dacă va îngădui Domnul. 8 Voi rămâne însă în Efes până la Cincizecime. 9 Căci mi s‐a deschis o ușă mare și de folos și mulți îmi stau împotrivă. 10 Și dacă va veni Timotei, luați seama ca să fie la voi fără teamă, căci el lucrează lucrul Domnului ca și mine. 11 Deci să nu‐l disprețuiască cineva . Și petreceți‐l în pace ca să vină la mine; căci îl aștept cu frații. 12 Și cât pentru Apolo , fratele, l‐am îndemnat mult ca să vină la voi cu frații; și nu i‐a fost deloc voia ca să vină acum, dar va veni când va avea prilej.
Îndemnuri
13 Vegheați , stați tari în credință, fiți bărbați, întăriți‐vă . 14 Tot ce faceți să se facă în iubire. 15 Și vă îndemn, fraților — știți casa lui Stefana că este pârga Ahaiei și s‐au rânduit pe ei înșiși spre slujba sfinților 16 să fiți și voi supuși unora ca aceștia și oricăruia care lucrează împreună și se ostenește. 17 Mă bucur de venirea lui Stefana și Fortunat și Ahaic, căci au împlinit lipsa voastră. 18 Căci mi‐au odihnit duhul meu și al vostru. Deci recunoașteți pe unii ca aceștia.
Urări de sănătate
19 Vă îmbrățișează bisericile Asiei. Vă îmbrățișează mult Acuila și Prisca, în Domnul, împreună cu biserica cea care este în casa lor. 20 Vă îmbrățișează toți frații. Îmbrățișați‐vă unii pe alții cu o sărutare sfântă. 21 Îmbrățișarea mea cu mâna mea, a lui Pavel. 22 Dacă cineva nu iubește pe Domnul, să fie anatema. Maranata . 23 Harul Domnului Isus Hristos fie cu voi. 24 Iubirea mea este cu voi toți în Hristos Isus. Amin.
Strângerea de ajutoare
1 Cât privește strângerea de ajutoare pentru sfinți, să faceți și voi cum am rânduit bisericilor Galatiei. 2 În ziua dintâi a săptămânii fiecare din voi să pună deoparte acasă ce va putea, după câștigul lui, ca să nu se strângă ajutoarele când voi veni eu. 3 Și când voi veni, îi voi trimite cu epistole pe cei pe care îi veți socoti vrednici să ducă darurile voastre la Ierusalim. 4 Dacă va face să mă duc și eu, vor merge cu mine. 5 La voi am să vin după ce voi trece prin Macedonia, căci prin Macedonia voi trece. 6 Poate mă voi opri pe la voi sau poate chiar voi ierna la voi, ca apoi să mă însoțiți acolo unde voi avea să mă duc. 7 De data aceasta nu vreau să vă văd în treacăt, ci trag nădejde să mai rămân cu voi câtăva vreme, dacă va îngădui Domnul. 8 Voi mai rămâne totuși în Efes până la Cincizecime, 9 căci mi s-a deschis aici o ușă mare și largă și sunt mulți potrivnici. 10 Dacă sosește Timotei, aveți grijă să fie fără frică la voi, căci el este prins ca și mine la lucrul Domnului! 11 Nimeni dar să nu-l disprețuiască! Să-l petreceți în pace, ca să vină la mine, pentru că îl aștept cu frații! 12 Cât pentru fratele Apolo , l-am rugat mult să vină la voi cu frații, dar n-a voit nicidecum să vină acum; va veni însă când va avea înlesnire.
Îndemnuri
13 Vegheați , fiți tari în credință, fiți oameni, întăriți-vă ! 14 Tot ce faceți să fie făcut cu dragoste! 15 Încă un îndemn, fraților. Cunoașteți casa lui Stefana; știți că ei sunt cel dintâi rod al Ahaiei și că s-au pus cu totul în slujba sfinților . 16 Fiți și voi supuși unor astfel de oameni și fiecăruia care ajută la lucru și se ostenește! 17 Mă bucur de venirea lui Stefana, a lui Fortunat și a lui Ahaic; ei au împlinit ce lipsea din partea voastră, 18 căci mi-au răcorit duhul meu și pe al vostru. Să știți dar să-i prețuiți pe astfel de oameni!
Urări de sănătate
19 Bisericile din Asia vă trimit sănătate. Acuila și Priscila, împreună cu biserica din casa lor, vă trimit multă sănătate în Domnul. 20 Toți frații vă trimit sănătate. Spuneți-vă sănătate unii altora cu o sărutare sfântă! 21 Urările de sănătate sunt scrise cu însăși mâna mea: Pavel. 22 Dacă nu-L iubește cineva pe Domnul nostru Isus Hristos, să fie anatema! „Maranata !” (Domnul nostru vine!) 23 Harul Domnului Isus Hristos să fie cu voi! 24 Dragostea mea este cu voi cu toți în Hristos Isus. Amin!