Ciuma vitelor
1 Și Domnul a zis lui Moise : Intră la Faraon și spune‐i: Așa zice Domnul Dumnezeul Evreilor. Lasă pe poporul meu să meargă ca să‐mi slujească! 2 Căci, dacă nu vei voi să‐i lași și‐i vei mai ținea, 3 iată mâna Domnului va fi peste vitele care sunt în câmpii, peste cai, peste măgari, peste cămile, peste boi și peste oi; va fi o ciumă foarte mare. 4 Și Domnul va deosebi între vitele lui Israel și între vitele Egiptului și nimic nu va muri din tot ce este al copiilor lui Israel. 5 Și Domnul a pus un soroc zicând: Mâine va face Domnul aceasta în țară. 6 Și Domnul a făcut aceasta a doua zi și toate vitele Egiptului au murit, dar niciuna din vitele copiilor lui Israel n‐a murit. 7 Și Faraon a trimis și iată niciuna din vitele Israeliților nu murise. Dar inima lui Faraon s‐a învârtoșat și n‐a lăsat pe popor să meargă.
Bubele
8 Și Domnul a zis lui Moise și lui Aaron: Luați‐vă mâinile pline cu cenușă din cuptor și Moise s‐o împrăștie spre ceruri înaintea ochilor lui Faraon. 9 Și se va face pulbere măruntă peste toată țara Egiptului și se vor face bube ieșind în bășici peste om și peste dobitoc în toată țara Egiptului. 10 Și au luat cenușă din cuptor și au stătut înaintea lui Faraon și Moise a împrăștiat‐o spre ceruri și s‐a făcut bube cu bășici ieșind pe om și pe dobitoc. 11 Și ghicitorii n‐au putut sta înaintea lui Moise din pricina bubelor, căci bubele erau pe ghicitori și pe toți egiptenii. 12 Și Domnul a învârtoșat inima lui Faraon și nu i‐a ascultat, după cum zisese Domnul lui Moise.
Grindina și focul
13 Și Domnul a zis lui Moise: Scoală‐te dis de dimineață și stai înaintea lui Faraon și zi‐i: Așa zice Domnul Dumnezeul evreilor: Lasă pe poporul meu să meargă și să‐mi slujească! 14 Căci de astă dată trimit toate rănile mele în inima ta și peste robii tăi și peste poporul tău ca să cunoști că nu este nimeni ca mine peste tot pământul. 15 Căci acum mi‐am întins mâna și te‐am bătut cu ciumă pe tine și pe poporul tău și ai fost pierdut de pe fața pământului. 16 Dar cu adevărat pentru aceasta te‐am lăsat să stai, ca să‐ți arăt puterea mea și ca numele meu să fie vestit în tot pământul. 17 Te mai înalți tu împotriva poporului meu ca să nu‐l lași să meargă? 18 Iată mâine pe vremea aceasta voi face să ploaie grindină foarte mare cum n‐a fost în Egipt din ziua în care a fost întemeiat și până astăzi. 19 Și acum trimite să adune toate vitele tale și tot ce ai pe câmp; căci grindina va cădea peste orice om și orice dobitoc care se vor afla pe câmp și nu vor fi strânși în case și vor muri. 20 Cel ce s‐a temut de cuvântul Domnului dintre robii lui Faraon și‐a scăpat robii și vitele în casă. 21 Dar cel ce nu și‐a îndreptat inima la cuvântul Domnului și‐a lăsat robii și vitele pe câmp. 22 Și Domnul a zis lui Moise: Întinde‐ți mâna spre ceruri ca să fie grindină în toată țara Egiptului peste oameni și peste dobitoace și peste toată iarba câmpului în țara Egiptului. 23 Și Moise și‐a întins toiagul spre ceruri și Domnul a trimis tunete și grindină și focul umbla pe pământ. Și Domnul a plouat grindină peste țara Egiptului. 24 Și a fost grindină și foc amestecat în grindină foarte mare cum n‐a fost în toată țara Egiptului de când a ajuns un neam. 25 Și grindina a bătut în toată țara Egiptului tot ce era pe câmp de la om până la dobitoc; grindina a bătut toată iarba câmpului și a stricat orice copac de pe câmp. 26 Numai în ținutul Gosen unde erau copiii lui Israel n‐a fost grindină. 27 Și Faraon a trimis și a chemat pe Moise și pe Aaron și le‐a zis: Am păcătuit de astă dată; Domnul este drept, iar eu și poporul meu suntem răi. 28 Rugați‐vă Domnului și să fie destul atâtea tunete ale lui Dumnezeu și grindină și vă voi lăsa să mergeți și nu veți mai rămânea. 29 Și Moise i‐a zis: Când voi ieși din cetate, îmi voi întinde mâinile către Domnul, tunetele vor înceta și nu va mai fi grindină ca să cunoști că pământul este al Domnului. 30 Dar tu și robii tăi știu că încă nu vă temeți de Domnul Dumnezeu. 31 Și inul și orzul au fost bătute, căci orzul dăduse în spic și inul înflorise. 32 Și grâul și alacul nu s‐au stricat pentru că erau târzii. 33 Și Moise a ieșit de la Faraon afară din cetate și și‐a întins mâinile spre Domnul și tunetele și grindina au încetat și ploaia n‐a mai turnat pe pământ. 34 Și Faraon a văzut că ploaia și tunetele și grindina încetaseră, și a păcătuit înainte și și‐a învârtoșat inima el și robii săi. 35 Și inima lui Faraon s‐a învârtoșat și n‐a lăsat pe copiii lui Israel să meargă, după cum zisese Domnul prin Moise.
Ciuma vitelor
1 Domnul i-a zis lui Moise : „Du-te la Faraon și spune-i: «Așa vorbește Domnul, Dumnezeul evreilor: ‘Lasă poporul Meu să plece ca să-Mi slujească! 2 Dacă nu vrei să-l lași să plece și dacă-l mai oprești, 3 iată , mâna Domnului va fi peste turmele tale de pe câmp: peste cai, peste măgari, peste cămile, peste boi și peste oi, și anume va fi o ciumă foarte mare. 4 Dar Domnul va face deosebire între turmele lui Israel și turmele egiptenilor, așa că nu va pieri nimic din tot ce este al copiilor lui Israel.’ 5 Domnul a hotărât vremea și a zis: ‘Mâine va face Domnul lucrul acesta în țară.’»” 6 Și Domnul a făcut așa chiar de a doua zi . Toate turmele egiptenilor au pierit, dar n-a pierit nicio vită din turmele copiilor lui Israel. 7 Faraon a trimis să vadă ce se întâmplase: și iată că nicio vită din turmele lui Israel nu pierise. Dar inima lui Faraon s-a împietrit și n-a lăsat poporul să plece.
Vărsatul negru
8 Domnul le-a zis lui Moise și lui Aaron: „Umpleți-vă mâinile cu cenușă din cuptor, și Moise s-o arunce spre cer, sub ochii lui Faraon! 9 Ea se va preface într-o țărână care va acoperi toată țara Egiptului și va da naștere în toată țara Egiptului, pe oameni și pe dobitoace, la niște bube pricinuite de niște bășici fierbinți.” 10 Ei au luat cenușă din cuptor și s-au înfățișat înaintea lui Faraon; Moise a aruncat-o spre cer, și ea a dat naștere, pe oameni și pe dobitoace, la niște bube pricinuite de niște bășici fierbinți. 11 Vrăjitorii nu s-au putut arăta înaintea lui Moise din pricina bubelor, căci bubele erau pe vrăjitori, ca și pe toți egiptenii. 12 Domnul i-a împietrit inima lui Faraon, și Faraon n-a ascultat de Moise și de Aaron , după cum îi spusese Domnul lui Moise.
Piatra și focul
13 Domnul i-a zis lui Moise : „Scoală-te dis-de-dimineață, du-te înaintea lui Faraon și spune-i: «Așa vorbește Domnul, Dumnezeul evreilor: ‘Lasă poporul Meu să plece ca să-Mi slujească! 14 Fiindcă de data aceasta am să trimit toate urgiile Mele împotriva inimii tale, împotriva slujitorilor tăi și împotriva poporului tău, ca să știi că nimeni nu este ca Mine pe tot pământul. 15 Dacă Mi-aș fi întins mâna și te-aș fi lovit cu ciumă, pe tine și pe poporul tău, ai fi pierit de pe pământ. 16 Dar te-am lăsat să rămâi în picioare ca să vezi puterea Mea și Numele Meu să fie vestit în tot pământul. 17 Dacă te mai ridici împotriva poporului Meu și dacă nu-l lași să plece, 18 iată, mâine, la ceasul acesta, voi face să bată o piatră așa de mare, cum n-a mai fost în Egipt din ziua întemeierii lui și până azi. 19 Pune-ți dar la adăpost turmele și tot ce ai pe câmp! Piatra are să bată peste toți oamenii și toate vitele de pe câmp, care nu vor fi intrat în case, și vor pieri.’»” 20 Aceia dintre slujitorii lui Faraon care s-au temut de Cuvântul Domnului și-au adunat în case robii și turmele. 21 Dar cei ce nu și-au pus la inimă Cuvântul Domnului și-au lăsat robii și turmele pe câmp. 22 Domnul i-a zis lui Moise: „Întinde-ți mâna spre cer, și are să bată piatra în toată țara Egiptului, peste oameni, peste vite și peste toată iarba de pe câmp în țara Egiptului!” 23 Moise și-a întins toiagul spre cer, și Domnul a trimis tunete și piatră, de cădea foc pe pământ. Domnul a făcut să bată piatra peste țara Egiptului. 24 A bătut piatra, și focul se amesteca cu piatra; piatra era așa de mare, încât nu mai bătuse piatră ca aceea în toată țara Egiptului de când este el locuit de oameni. 25 Piatra a nimicit, în toată țara Egiptului, tot ce era pe câmp, de la oameni până la dobitoace; piatra a nimicit și toată iarba de pe câmp și a frânt toți copacii de pe câmp. 26 Numai în ținutul Gosen, unde erau copiii lui Israel, n-a bătut piatra. 27 Faraon a trimis să-i cheme pe Moise și pe Aaron și le-a zis: „De data aceasta am păcătuit ; Domnul are dreptate, iar eu și poporul meu suntem vinovați. 28 Rugați-vă Domnului ca să nu mai fie tunete și piatră, și vă voi lăsa să plecați și nu veți mai fi opriți!” 29 Moise i-a zis: „Când voi ieși din cetate, voi ridica mâinile spre Domnul, tunetele vor înceta și nu va mai bate piatra, ca să știi că al Domnului este pământul! 30 Dar știu că tu și slujitorii tăi tot nu vă veți teme de Domnul Dumnezeu.” 31 Inul și orzul se prăpădiseră, pentru că orzul tocmai dăduse în spic, iar inul era în floare; 32 grâul și ovăzul nu se stricaseră, pentru că erau târzii. 33 Moise a plecat de la Faraon și a ieșit afară din cetate; și-a ridicat mâinile spre Domnul, tunetele și piatra au încetat și n-a mai căzut ploaie pe pământ. 34 Faraon, văzând că ploaia, piatra și tunetele încetaseră, n-a contenit să păcătuiască și și-a împietrit inima, el și slujitorii lui. 35 Lui Faraon i s-a împietrit inima și nu i-a lăsat pe copiii lui Israel să plece, după cum spusese Domnul prin Moise.