Sufletul însetat după Dumnezeu
Un psalm al lui David, când era în pustia lui Iuda
1 Dumnezeule, tu ești Dumnezeul meu, pe tine te voi căuta în zori de zi; sufletul meu însetează după tine, carnea mea lâncezește după tine, într‐un pământ sec și uscat, fără apă.
2 Așa te‐am privit în sfântul locaș, ca să văd puterea ta și slava ta.
3 Căci bunătatea ta este mai bună decât viața; buzele mele te vor lăuda.
4 Așa te voi binecuvânta cât voi trăi, îmi voi ridica mâinile în numele tău.
5 Sufletul meu se va sătura de măduvă și grăsime și gura mea te va lăuda cu buze de bucurie.
6 Când îmi aduc aminte de tine în patul meu, cuget la tine în vegherile nopții.
7 Căci tu ai fost ajutorul meu și în umbra aripilor tale mă voi veseli.
8 Sufletul meu te urmează de aproape. Dreapta ta mă sprijină.
9 Dar cei ce caută sufletul meu, ca să‐l piardă, vor intra în părțile de jos ale pământului.
10 Vor fi dați în puterea sabiei, vor fi partea șacalilor.
11 Dar împăratul se va bucura în Dumnezeu; oricine se jură pe el se va făli; căci gura celor ce vorbesc minciuni va fi astupată.
PSALMUL 63
Un psalm al lui David, făcut când era în pustia lui Iuda
1 Dumnezeule, Tu ești Dumnezeul meu, pe Tine Te caut.
Îmi însetează sufletul după Tine, îmi tânjește trupul după Tine,
într-un pământ sec, uscat și fără apă.
2 Așa Te privesc eu în Locașul cel sfânt,
ca să-Ți văd puterea și slava.
3 Fiindcă bunătatea Ta prețuiește mai mult decât viața,
de aceea buzele mele cântă laudele Tale.
4 Te voi binecuvânta dar toată viața mea
și în Numele Tău îmi voi ridica mâinile.
5 Mi se satură sufletul ca de niște bucate grase și miezoase,
și gura mea Te laudă cu strigăte de bucurie pe buze,
6 când mi-aduc aminte de Tine în așternutul meu
și când mă gândesc la Tine în timpul priveghiurilor nopții.
7 Căci Tu ești ajutorul meu
și sunt plin de veselie la umbra aripilor Tale.
8 Sufletul meu este lipit de Tine;
dreapta Ta mă sprijină.
9 Dar cei ce caută să-mi ia viața
se vor duce în adâncimile pământului;
10 vor fi dați pradă sabiei,
vor fi prada șacalilor.
11 Dar împăratul se va bucura în Dumnezeu;
oricine jură pe El se va făli,
căci va astupa gura mincinoșilor.