Stricăciunea oamenilor
1 Și a fost așa : când au început oamenii să se înmulțească pe fața pământului și li s‐au născut fiice, 2 fiii lui Dumnezeu au văzut pe fiicele oamenilor că erau frumoase și și‐au luat neveste din toate pe care le‐au ales. 3 Și Domnul a zis : Duhul meu nu se va lupta în veac cu omul , căci și el este carne, dar zilele lui vor fi o sută douăzeci de ani. 4 Uriașii erau pe pământ în acele zile și chiar după aceea când fiii lui Dumnezeu au intrat la fiicele oamenilor și ele le‐au născut; aceștia au fost vitejii care în vechime erau oameni cu nume. 5 Și Domnul a văzut că răutatea omului era mare pe pământ și că orice închipuire a gândurilor inimii lui era numai rea toată ziua. 6 Și Domnul s‐a căit că făcuse pe om pe pământ și s‐a mâhnit în inima sa. 7 Și Domnul a zis: Voi șterge de pe fața pământului pe omul pe care l‐am făcut, de la om până la dobitoc și târâtoare și păsări ale cerurilor, căci mă căiesc că i‐am făcut.
Noe
8 Dar Noe a aflat har în ochii Domnului. 9 Acestea sunt neamurile lui Noe . Noe era un om drept desăvârșit în neamurile lui : Noe umbla cu Dumnezeu. 10 Și Noe a născut trei fii : pe Sem, pe Ham și pe Iafet. 11 Și pământul era stricat înaintea lui Dumnezeu și pământul era plin de asuprire. 12 Și Dumnezeu a privit pământul, și, iată, era stricat; căci orice carne își stricase calea pe pământ. 13 Și Dumnezeu a zis lui Noe : Sfârșitul oricărei cărni a venit înaintea mea, căci pământul este plin de asuprire prin ei și iată îi voi prăpădi cu pământul. 14 Fă‐ți o corabie de lemn de gofer; să faci odăițe în corabie, și tencuiește‐o pe dinăuntru și pe dinafară cu smoală. 15 Și s‐o faci așa: lungimea corăbiei trei sute de coți, lățimea ei cincizeci de coți și înălțimea ei treizeci de coți. 16 Să faci corăbiei o lumină și s‐o sfârșești la un cot în sus. Și intrarea corăbiei s‐o pui în latura ei; s‐o faci cu un cat de jos, al doilea și al treilea. 17 Și eu iată aduc potopul de ape pe pământ ca să prăpădesc toată carnea în care este suflare de viață sub ceruri; orice este pe pământ va pieri. 18 Dar voi întări legământul meu cu tine și vei intra în corabie tu și fiii tăi și nevasta ta și nevestele fiilor tăi cu tine. 19 Și din orice viețuitoare de orice carne să aduci în corabie două din orice soi ca să le ții vii cu tine: să fie partea bărbătească și partea femeiască. 20 Din pasări după soiul lor și din dobitoace după soiul lor, din orice târâtoare de pe pământ după soiul său, vor intra la tine două din fiecare soi ca să le păstrezi vii. 21 Și ia la tine din orice hrană care se mănâncă și strânge‐o la tine și să‐ți fie ca hrană pentru tine și pentru ele. 22 Și Noe a făcut potrivit cu tot ce‐i poruncise Dumnezeu, așa a făcut.
Stricăciunea oamenilor
1 Când au început oamenii să se înmulțească pe fața pământului și li s-au născut fete, 2 fiii lui Dumnezeu au văzut că fetele oamenilor erau frumoase și din toate și-au luat de neveste pe acelea pe care și le-au ales. 3 Atunci Domnul a zis: „Duhul Meu nu va rămâne pururea în om, căci omul nu este decât carne păcătoasă; totuși , zilele lui vor fi de o sută douăzeci de ani.” 4 Uriașii erau pe pământ în vremurile acelea și chiar și după ce s-au împreunat fiii lui Dumnezeu cu fetele oamenilor și le-au născut ele copii: aceștia erau vitejii care au fost în vechime, oameni cu nume. 5 Domnul a văzut că răutatea omului era mare pe pământ și că toate întocmirile gândurilor din inima lui erau îndreptate în fiecare zi numai spre rău. 6 I-a părut rău Domnului că l-a făcut pe om pe pământ și S-a mâhnit în inima Lui. 7 Și Domnul a zis: „Am să-l șterg de pe fața pământului pe omul pe care l-am făcut, de la om până la vite, până la târâtoare și până la păsările cerului, căci Îmi pare rău că i-am făcut.”
Noe
8 Dar Noe a căpătat milă înaintea Domnului. 9 Iată care sunt urmașii lui Noe.
Noe era un om neprihănit și fără pată între cei din vremea lui: Noe umbla cu Dumnezeu. 10 Noe a născut trei fii: Sem , Ham și Iafet. 11 Pământul era stricat înaintea lui Dumnezeu; pământul era plin de silnicie. 12 Dumnezeu S-a uitat spre pământ și iată că pământul era stricat, căci orice făptură își stricase calea pe pământ. 13 Atunci Dumnezeu i-a zis lui Noe: „Sfârșitul oricărei făpturi este hotărât înaintea Mea, fiindcă au umplut pământul de silnicie; iată, am să-i nimicesc împreună cu pământul. 14 Fă-ți o corabie din lemn de gofer (chiparos); corabia aceasta s-o împarți în cămăruțe și s-o tencuiești cu smoală pe dinăuntru și pe dinafară! 15 Iată cum s-o faci: corabia să aibă trei sute de coți în lungime, cincizeci de coți în lățime și treizeci de coți în înălțime. 16 Să faci corabiei o fereastră , sus, lată de un cot; ușa s-o pui în latura corabiei și să faci un rând de cămări jos, altul la mijloc și altul sus. 17 Și iată că Eu am să fac să vină un potop de ape pe pământ, ca să nimicească orice făptură de sub cer care are suflare de viață; tot ce este pe pământ va pieri. 18 Dar cu tine fac un legământ; să intri în corabie tu cu fiii tăi, nevasta ta și nevestele fiilor tăi împreună cu tine! 19 Din tot ce trăiește, din orice făptură, să iei în corabie câte două din fiecare soi, ca să le ții vii cu tine: să fie o parte bărbătească și o parte femeiască! 20 Din păsări după soiul lor, din vite după soiul lor și din toate târâtoarele de pe pământ după soiul lor, să vină la tine înăuntru câte două din fiecare soi, ca să le ții cu viață! 21 Și tu ia-ți din toate bucatele care se mănâncă și fă-ți merinde din ele, ca să vă slujească de hrană ție și lor!” 22 Așa a și făcut Noe : a făcut tot ce-i poruncise Dumnezeu.