Izbăvire de ieri și necazuri de azi
Mai marelui muzicii. Un psalm al fiilor lui Core. O învățătură
1 Dumnezeule, am auzit cu urechile noastre, părinții noștri ne‐au spus lucrarea pe care ai făcut‐o în zilele lor, în zilele de demult.
2 Tu prin mâna ta ai alungat neamuri și i‐ai sădit pe ei; ai asuprit popoare și i‐ai lățit pe ei.
3 Căci nu prin sabia lor au luat ei țara în stăpânire și nu brațul lor i‐a mântuit, ci dreapta ta și brațul tău și lumina feței tale, pentru că le‐ai fost binevoitor.
4 Tu ești Împăratul meu, Dumnezeule! Poruncește izbăviri pentru Iacov.
5 Prin tine vom doborî pe potrivnicii noștri, în numele tău vom călca în picioare pe cei ce se scoală împotriva noastră.
6 Căci nu în arcul meu mă voi încrede și sabia mea nu mă va mântui;
7 ci tu ne‐ai mântuit de potrivnicii noștri și ai rușinat pe cei ce ne urăsc.
8 În Dumnezeu ne lăudăm toată ziua, și numele tău îl vom mări în veac. (Sela) .
9 Dar tu ne‐ai lepădat și ne‐ai rușinat și nu ieși cu oștirile noastre.
10 Ne‐ai făcut să dăm înapoi dinaintea potrivnicului: și cei ce ne urăsc își fac prada.
11 Ne‐ai dat ca niște oi spre mâncare și ne‐ai împrăștiat între neamuri.
12 Ai vândut pe nimic pe poporul tău și n‐ai suit prețul lor.
13 Ne‐ai făcut de ocara vecinilor noștri, de râsul și de batjocura celor ce sunt împrejurul nostru.
14 Ne‐ai făcut de pricină între neamuri , de clătinare cu capul între popoare.
15 Toată ziua rușinarea mea este înaintea mea și mi s‐a acoperit fața de rușine
16 din pricina glasului ocărâtorului și batjocoritorului, din pricina vrăjmașului și răzbunătorului.
17 Toate acestea au venit peste noi; dar noi nu te‐am uitat, nici n‐am fost necredincioși legământului tău.
18 Inima noastră nu s‐a întors înapoi și pașii noștri nu s‐au abătut din calea ta,
19 deși ne‐ai zdrobit în locuința șacalilor și ne‐ai acoperit cu umbra morții.
20 Dacă am fi uitat numele Dumnezeului nostru și dacă ne‐am fi întins mâinile către un dumnezeu străin:
21 oare n‐ar cerceta Dumnezeu aceasta? Căci el cunoaște tainele inimii.
22 Da , toată ziua suntem uciși pentru tine; suntem socotiți ca oi pentru junghiere.
23 Scoală‐te ! Pentru ce dormi, Doamne? Deșteaptă‐te, nu ne lepăda pentru totdeauna.
24 Pentru ce îți ascunzi fața și uiți întristarea și apăsarea noastră?
25 Căci sufletul nostru este încovoiat în pulbere, pântecele nostru este lipit de pământ.
26 Scoală‐te în ajutorul nostru și răscumpără‐ne, pentru îndurarea ta.
PSALMUL 44
Către mai-marele cântăreților. Un psalm al fiilor lui Core. O cântare
1 Dumnezeule, am auzit cu urechile noastre și părinții noștri ne-au povestit
lucrările pe care le-ai făcut pe vremea lor, în zilele de odinioară.
2 Cu mâna Ta ai izgonit neamuri ca să-i sădești pe ei,
ai lovit popoare ca să-i întinzi pe ei.
3 Căci nu prin sabia lor au pus mâna pe țară,
nu brațul lor i-a mântuit,
ci dreapta Ta, brațul Tău, lumina Feței Tale,
pentru că îi iubeai.
4 Dumnezeule, Tu ești Împăratul meu:
poruncește izbăvirea lui Iacov!
5 Cu Tine îi doborâm pe vrăjmașii noștri,
cu Numele Tău îi zdrobim pe potrivnicii noștri.
6 Căci nu în arcul meu mă încred,
nu sabia mea mă va scăpa;
7 ci Tu ne izbăvești de vrăjmașii noștri
și îi dai de rușine pe cei ce ne urăsc.
8 Noi în fiecare zi ne lăudăm cu Dumnezeu
și pururea slăvim Numele Tău. (Oprire)
9 Dar Tu ne lepezi , ne acoperi de rușine,
nu mai ieși cu oștirile noastre;
10 ne faci să dăm dosul înaintea vrăjmașului,
și cei ce ne urăsc ridică prăzi luate de la noi.
11 Ne dai ca pe niște oi de mâncat
și ne risipești printre neamuri.
12 Vinzi poporul Tău pe nimic
și nu-l socotești de mare preț.
13 Ne faci de ocara vecinilor noștri,
de batjocura și de râsul celor ce ne înconjoară.
14 Ne faci de pomină printre neamuri
și pricină de clătinare din cap printre popoare.
15 Ocara mea este totdeauna înaintea mea,
și rușinea îmi acoperă fața
16 la glasul celui ce mă batjocorește și mă ocărăște,
la vederea vrăjmașului și a răzbunătorului.
17 Toate acestea ni se întâmplă fără ca noi să Te fi uitat,
fără să fi călcat legământul Tău:
18 da, inima nu ni s-a abătut,
pașii nu ni s-au îndepărtat de pe cărarea Ta,
19 ca să ne zdrobești în locuința șacalilor
și să ne acoperi cu umbra morții.
20 Dacă am fi uitat Numele Dumnezeului nostru
și ne-am fi întins mâinile spre un dumnezeu străin,
21 n-ar ști Dumnezeu lucrul acesta,
El, care cunoaște tainele inimii?
22 Dar din pricina Ta suntem înjunghiați în toate zilele,
suntem priviți ca niște oi sortite pentru măcelărie.
23 Trezește-Te ! Pentru ce dormi, Doamne?
Trezește-Te! Nu ne lepăda pe vecie!
24 Pentru ce Îți ascunzi Fața?
Pentru ce uiți de nenorocirea și apăsarea noastră?
25 Căci sufletul ne este doborât în țărână de mâhnire,
trupul nostru este lipit de pământ.
26 Scoală-Te ca să ne ajuți!
Izbăvește-ne, pentru bunătatea Ta!