Împăratul păcii și împărăția sa
Un psalm al lui Solomon
1 Dumnezeule, dă judecățile tale împăratului și dreptatea ta fiului împăratului.
2 El va judeca pe poporul tău cu dreptate și pe săracii tăi cu judecată.
3 Munții vor aduce pace poporului și dealurile prin dreptate.
4 El va judeca pe săracii poporului; va mântui pe copiii celui nevoiaș și va sfărâma pe cel apăsător.
5 Se vor teme de tine cât vor fi soarele și luna, din neam în neam.
6 El se va coborî ca ploaia pe iarba cosită, ca șuvoiul de ploaie care adapă pământul.
7 În zilele lui va înflori cel drept și va fi belșug de pace, până nu va mai fi luna.
8 Și va domni de la mare până la mare și de la Râu până la marginile pământului.
9 Înaintea lui se vor pleca locuitorii din pustie și vrăjmașii săi vor linge țărâna.
10 Împărații Tarsisului și ai ostroavelor vor aduce daruri, împărații din Seba și Saba vor plăti bir.
11 Da, toți împărații se vor pleca înaintea lui, toate neamurile îi vor sluji;
12 căci el va scăpa pe cel nevoiaș care strigă și pe cel necăjit care n‐are niciun ajutor.
13 Va cruța pe sărac și pe nevoiaș și va mântui sufletele celor nevoiași.
14 Va răscumpăra sufletul lor de apăsare și asuprire și sângele lor va fi scump în ochii săi.
15 Și ei vor trăi; și lui i se va da din aurul Sebei și se vor ruga pentru el necurmat; și îl vor binecuvânta toată ziua.
16 Va fi belșug de grâu pe pământ pe vârful munților; rodul lor se va legăna ca Libanul și cei din cetate vor înflori ca iarba pământului.
17 Numele lui va fi în veac; numele lui va dăinui cât soarele și se vor binecuvânta unii pe alții în el; toate neamurile îl vor ferici.
18 Binecuvântat să fie Domnul Dumnezeu, Dumnezeul lui Israel, care singur face lucruri minunate!
19 Și binecuvântat să fie slăvitul său nume în veac; și să se umple de slavă tot pământul lui! Amin și amin!
20 Rugăciunile lui David, fiul lui Isai, s‐au sfârșit.
PSALMUL 72
Un psalm al lui Solomon
1 Dumnezeule, dă-i judecățile Tale împăratului
și dă-i dreptatea Ta fiului împăratului,
2 și el va judeca poporul Tău cu dreptate
și pe nenorociții Tăi cu nepărtinire!
3 Munții vor aduce pace poporului,
și dealurile de asemenea, ca urmare a dreptății Tale.
4 El le va face dreptate nenorociților poporului,
îi va scăpa pe copiii săracului
și îl va zdrobi pe asupritor.
5 Așa că se vor teme de Tine cât va fi soarele
și cât se va arăta luna, din neam în neam;
6 va fi ca o ploaie care cade pe un pământ cosit,
ca o ploaie repede care udă câmpia.
7 În zilele lui va înflori cel neprihănit
și va fi belșug de pace până nu va mai fi lună.
8 El va stăpâni de la o mare la alta
și de la Râu până la marginile pământului.
9 Locuitorii pustiei își vor pleca genunchiul înaintea lui
și vrăjmașii vor linge țărâna.
10 Împărații Tarsisului și ai ostroavelor vor plăti biruri,
împărații Sebei și ai Sabei vor aduce daruri.
11 Da, toți împărații se vor închina înaintea lui,
toate neamurile îi vor sluji.
12 Căci el îl va izbăvi pe săracul care strigă
și pe nenorocitul care n-are ajutor.
13 Va avea milă de cel nenorocit și de cel lipsit
și va scăpa viața săracilor;
14 îi va izbăvi de apăsare și de silă,
și sângele lor va fi scump înaintea lui.
15 Ei vor trăi și-i vor da aur din Seba;
se vor ruga neîncetat pentru el
și-l vor binecuvânta în fiecare zi.
16 Va fi belșug de grâu în țară, până în vârful munților,
și spicele lui se vor clătina ca și copacii din Liban;
oamenii vor înflori în cetăți ca iarba pământului.
17 Numele lui va dăinui pe vecie:
cât soarele îi va ține numele.
Cu el se vor binecuvânta unii pe alții,
și toate neamurile îl vor numi fericit.
18 Binecuvântat să fie Domnul, Dumnezeul lui Israel,
singurul care face minuni!
19 Binecuvântat să fie în veci slăvitul Lui Nume!
Tot pământul să se umple de slava Lui!
Amin! Amin!
20 Sfârșitul rugăciunilor lui David, fiul lui Isai.