Importanţa învierii lui Hristos
1 Vă aduc aminte, fraţilor, evanghelia pe care v-am vestit-o, pe care aţi şi primit-o, în care, de altfel, staţi cu tărie, 2 prin care sunteţi mântuiţi, dacă o păstraţi aşa cum v-am vestit-o. Altfel, aţi crezut în zadar. 3 Căci v-am dat în primul rând ceea ce am primit şi eu, că Hristos a murit pentru păcatele noastre, după cum au scris Scripturile, 4 şi că a fost îngropat şi a înviat a treia zi, după cum au scris Scripturile; 5 şi că i s-a arătat lui Chefa, apoi celor doisprezece; 6 apoi s-a arătat în acelaşi timp la peste cinci sute de fraţi, dintre care cei mai mulţi trăiesc până astăzi, iar unii au adormit. 7 Apoi i s-a arătat lui Iacov, apoi tuturor apostolilor; 8 În urma tuturor, ca unui prunc născut la timp nepotrivit, mi s-a arătat şi mie. 9 Fiindcă eu sunt cel mai neînsemnat dintre apostoli şi nu sunt vrednic să mă numesc apostol, pentru că am persecutat Biserica lui Dumnezeu. 10 Însă prin harul lui Dumnezeu sunt ceea ce sunt şi harul Lui care este în mine nu a fost degeaba, căci m-am ostenit mai mult decât ei toţi. Dar nu eu, ci harul lui Dumnezeu care este în mine. 11 Deci, fie eu, fie ei, noi aşa propovăduim şi voi aşa aţi crezut.
Învăţătură despre învierea morţilor
12 Dacă Hristos este vestit că a înviat din morţi, cum de spun unii dintre voi că nu există înviere din morţi? 13 Dacă nu există înviere a morţilor, nici Hristos n-a înviat! 14 Dacă Hristos nu a înviat, degeaba este şi propovăduirea noastră, degeaba este şi credinţa voastră. 15 Mai mult, suntem dovediţi ca martori mincinoşi ai lui Dumnezeu, căci împotriva lui Dumnezeu am mărturisit că L-a înviat pe Hristos, pe care Dumnezeu, dacă morţii nu învie, nu L-a înviat. 16 Căci dacă morţii nu învie, nici Hristos nu a înviat. 17 Iar dacă Hristos n-a înviat, deşartă este credinţa voastră şi sunteţi încă în păcatele voastre; 18 iar cei care au adormit în Hristos, au pierit. 19 Dacă nădăjduim în Hristos numai în viaţa aceasta, suntem mai de plâns decât toţi oamenii.
20 Dar Hristos a înviat acum, fiind primul rod al învierii dintre cei adormiţi. 21 Şi pentru că printr-un om a venit moartea, tot printr-un om a venit şi învierea morţilor. 22 Căci precum în Adam toţi mor, la fel şi în Hristos toţi vor învia, 23 însă fiecare la rândul lui: Hristos rodul cel dintâi, apoi cei ai lui Hristos, la venirea Lui. 24 Apoi va veni sfârşitul, când Domnul îi va da lui Dumnezeu Tatăl Împărăţia, când se va desfiinţa orice domnie, orice stăpânire şi orice putere. 25 Fiindcă trebuie ca El să domnească până ce îi va pune pe toţi vrăjmaşii Săi sub picioarele Sale. 26 Şi va fi nimicit şi ultimul vrăjmaş, moartea. 27 Căci toate le-a supus sub picioarele Lui. Iar când zice că toate I-au fost supuse , este limpede că toate, afară însă de Cel care I-a supus Lui toate. 28 Iar când toate Îi vor fi supuse, atunci Fiul Însuşi se va supune Celui ce I-a supus Lui totul, ca Dumnezeu să fie totul în toate.
29 Deci ce vor face cei care se botează pentru cei morţi? Dacă morţii nu învie nicicum, atunci de ce se mai botează pentru ei? 30 Iar noi, noi de ce mai înfruntăm primejdii în fiecare clipă? 31 În fiecare zi stau în faţa morţii! Da, într-adevăr, fraţilor, jur pe cinstea pe care o primesc pentru voi în Hristos Iisus, Domnul nostru. 32 Dacă omeneşte vorbind , m-am luptat cu fiarele din Efes, ce folos aş avea dacă morţii nu ar învia?
Să mâncăm şi să bem
că mâine vom muri.
33 Nu vă amăgiţi!
Tovărăşiile rele strică obiceiurile bune.
34 Treziţi-vă cum se cuvine şi nu mai păcătuiţi, fiindcă unii dintre voi nu au cunoaştere de Dumnezeu – spre ruşinea voastră o spun!
Trupul înviat
35 Dar poate cineva se întreabă: „Cum învie morţii? Cu ce trup vor veni?” 36 Om nesăbuit! Ceea ce semeni nu prinde viaţă decât dacă moare mai întâi. 37 Ceea ce semeni tu nu este trupul care va fi apoi, ci doar un grăunte, fie de grâu fie de altceva. 38 Dar Dumnezeu îi dă acelui grăunte un trup, după cum voieşte; şi fiecărei seminţe câte un trup. 39 Nu toate trupurile sunt la fel, ci unul este trupul omului, altul al animalului, altul al păsării, altul al peştelui. 40 Sunt şi trupuri cereşti şi trupuri pământeşti; dar una este slava celor cereşti, alta a celor pământeşti. 41 Una este slava soarelui, alta este slava lunii, alta a stelelor. Fiindcă fiecare stea se deosebeşte de cealaltă.
42 Tot aşa este şi învierea morţilor: se seamănă în stricăciune, dar este înviat în neputrezire. 43 Se seamănă în necinste, dar învie în slavă; se seamănă în slăbiciune, dar învie în putere; 44 se seamănă un trup firesc, dar învie un trup duhovnicesc. Dacă există un trup firesc, există şi unul duhovnicesc, 45 precum stă scris: omul cel dintâi, Adam, a fost făcut cu suflet viu ; iar Adam cel de pe urmă, cu Duh dătător de viaţă. 46 Deci nu a fost întâi cel duhovnicesc, ci cel firesc. Iar cel duhovnicesc vine pe urmă. 47 Omul cel dintâi este din pământ, pământesc; omul cel de-al doilea este din cer. 48 Precum este cel pământesc, la fel sunt şi cei pământeşti; şi cum este cel ceresc, aşa sunt şi cei cereşti. 49 Şi după cum am purtat chipul celui pământesc, tot aşa vom purta şi chipul celui ceresc.
50 Eu zic aceasta, fraţilor: trupul şi sângele nu pot moşteni Împărăţia lui Dumnezeu, nici putrezirea nu moşteneşte neputrezirea. 51 Iată, vă spun o taină: nu toţi vom muri, dar toţi vom fi preschimbaţi 52 deodată, cât ai clipi din ochi, la trâmbiţa de apoi; căci trâmbiţa va suna şi morţii vor învia nesupuşi putrezirii, iar noi vom fi preschimbaţi, 53 pentru că trebuie ca acest trup supus putrezirii să se îmbrace în neputrezire şi acest trup muritor să se îmbrace în nemurire. 54 Iar când acest trup supus putrezirii se va îmbrăca în neputrezire şi acest trup muritor se va îmbrăca în nemurire, atunci se va împlini cuvântul care stă scris:
Moartea a fost înghiţită de biruinţă.
55 Unde-ţi este, moarte, biruinţa?
Unde-ţi este, moarte, ghimpele?
56 Iar ghimpele morţii este păcatul, iar puterea păcatului este legea. 57 Să aducem mulţumire lui Dumnezeu, cel ce ne-a dat biruinţa prin Domnul nostru Iisus Hristos. 58 De aceea, fraţii mei iubiţi, fiţi tari, neclintiţi, sporind totdeauna în lucrarea Domnului, ştiind că truda voastră nu este degeaba în Domnul.
Învierea și arătările lui Hristos
1 Vă fac cunoscut, fraților, evanghelia pe care v‐am binevestit‐o, pe care ați primit‐o , în care și stați, 2 prin care și sunteți mântuiți, dacă țineți cu tărie cuvântul cu care v‐am binevestit, afară numai dacă în zadar ați crezut. 3 Căci v‐am dat mai întâi ceea ce am și primit, că Hristos a murit pentru păcatele noastre potrivit scripturilor. 4 și că a fost înmormântat și că a înviat a treia zi potrivit scripturilor , 5 și că s‐a arătat lui Chifa, după aceea celor doisprezece. 6 În urmă s‐a arătat deodată la peste cinci sute de frați, dintre care cel mai mulți rămân până acum, iar unii au adormit. 7 După aceea s‐a arătat lui Iacov, în urmă tuturor apostolilor. 8 Iar la urma tuturor, ca unei stârpituri. mi s‐a arătat și mie. 9 Căci eu sunt cel mai mic dintre apostoli, ca unul care nu sunt destoinic să fiu numit apostol, pentru că am prigonit biserica lui Dumnezeu. 10 Însă prin harul lui Dumnezeu sunt ceea ce sunt: și harul său față de mine nu s‐a făcut zadarnic, ci am muncit mai mult decât ei toți: dar nu eu, ci harul lui Dumnezeu care este cu mine. 11 Deci fie eu, fie ei, noi așa propovăduim și voi așa ați crezut.
Însemnătatea învierii lui Hristos
12 Iar dacă se propovăduiește că Hristos a fost sculat dintre cei morți, cum zic unii între voi că nu este o înviere a morților? 13 Iar dacă nu este o înviere a morților, nici Hristos n‐a fost sculat: 14 Iar dacă Hristos n‐a fost sculat, propovăduirea noastră este zadarnică și credința voastră este zadarnică și ea; 15 dar suntem aflați și martori mincinoși ai lui Dumnezeu, fiindcă am mărturisit împotriva lui Dumnezeu, că a sculat pe Hristos pe care nu l‐a sculat, dacă cu adevărat morții nu se scoală. 16 Căci dacă morții nu se scoală, nici Hristos n‐a fost sculat; 17 și dacă Hristos n‐a fost sculat, zadarnică este credința voastră, sunteți încă în păcatele voastre. 18 Deci și cei adormiți în Hristos sunt pierduți. 19 Dacă numai în viața aceasta am nădăjduit în Hristos, suntem mai de plâns decât toți oamenii. 20 Acum însă Hristos a fost sculat dintre cei morți, pârga celor adormiți. 21 Căci deoarece prin om este moartea, prin om este și învierea morților. 22 Căci după cum în Adam toți mor, astfel și în Hristos toți vor fi făcuți vii. 23 Dar fiecare în ceata sa: pârga este Hristos, apoi cei ce sunt ai lui Hristos la venirea sa, 24 după aceea vine sfârșitul, când el va da lui Dumnezeu și Tatăl Împărăția , când va fi desființat orice domnie și orice stăpânire și putere. 25 Căci trebuie ca el să împărățească până va pune pe toți vrăjmașii săi sub picioarele sale. 26 Cel din urmă vrăjmaș care va fi desființat este moartea. 27 Căci El a supus toate sub picioarele lui. Iar când zice că toate au fost supuse, este vădit că afară de Cel ce i‐a supus toate. 28 Iar când îi va supune toate, atunci și Fiul însuși va fi supus Celui ce i‐a supus toate, ca Dumnezeu să fie toate în toți. 29 Altfel ce vor face cei ce sunt botezați pentru cei morți? Dacă morții nu se scoală nicidecum, pentru ce mai sunt botezați pentru ei? 30 Pentru ce suntem și noi în primejdie în fiecare ceas? 31 Pe lauda voastră, fraților, pe care o am în Hristos Isus Domnul nostru, eu mor în fiecare zi. 32 Dacă după felul oamenilor m‐am luptat cu fiarele în Efes, care‐mi este folosul? Dacă morții nu se scoală, să mâncăm și să bem, căci mâine vom muri. 33 Nu vă amăgiți: tovărășiile rele strică obiceiurile bune. 34 Treziți‐vă , cum e drept, și nu păcătuiți; căci unii n‐au nicio cunoștință de Dumnezeu, spre rușinea voastră o spun.
Cum vor învia morții
35 Dar va zice cineva: Cum se scoală morții? Și cu ce fel de trup vin ei? 36 Nechibzuitule, tu ce semeni nu este făcut viu dacă nu moare de tot; 37 și ce semeni, nu semeni trupul care are să fie, ci un grăunte gol, cum se nimerește, de grâu sau de ceva din celelalte semințe. 38 Iar Dumnezeu îi dă un trup după cum a voit și fiecăreia dintre semințe trupul ei. 39 Nu orice carne este aceeași carne; ci alta este cea de oameni și alta carnea de dobitoace și alta carnea de păsări și alta de pești. 40 Și sunt și trupuri cerești și trupuri pământești; dar alta este slava celor cerești și alta a celor pământești. 41 Alta este slava soarelui și alta slava lunii și alta slava stelelor; căci stea se deosebește de stea în slavă. 42 Astfel este și învierea morților. Este semănat în putrezire, se scoală în neputrezire; 43 este semănat în necinste, se scoală în slavă; este semănat în slăbiciune, se scoală în putere; 44 este semănat trup sufletesc, se scoală trup duhovnicesc; dacă este un trup sufletesc este și unul duhovnicesc. 45 Astfel și este scris: Cel dintâi om Adam s‐a făcut un suflet viu; cel din urmă Adam , un duh dătător de viață. 46 Dar nu cel duhovnicesc este întâi, ci cel sufletesc, după aceea cel duhovnicesc. 47 Cel dintâi om este din pământ , țărână, al doilea om este din cer. 48 Cum este cel ce este țărână, astfel sunt și cei ce sunt țărână, și cum este cel ceresc astfel sunt și cei cerești. 49 Și după cum am purtat chipul celui ce este țărână, vom purta și chipul celui ceresc. 50 Însă zic aceasta, fraților: carnea și sângele nu pot să moștenească Împărăția lui Dumnezeu, nici putrezirea nu moștenește neputrezirea. 51 Iată, vă spun o taină; nu toți vom adormi, dar toți vom fi schimbați, 52 într‐o clipă, într‐o clipeală de ochi, la cea din urmă trâmbiță ; căci trâmbița va suna și morții se vor scula fără putrezire și noi vom fi schimbați. 53 Căci trebuie ca acest trup supus putrezirii să îmbrace neputrezirea și muritorul acesta să îmbrace nemurirea. 54 Dar când trupul acesta supus putrezirii va îmbrăca neputrezirea și muritorul acesta va îmbrăca nemurirea, atunci se va întâmpla cuvântul care este scris: Moartea a fost înghițită în biruință. 55 Unde îți este, moarte , biruința? Unde îți este, moarte, boldul? 56 Boldul morții este păcatul și puterea păcatului este legea. 57 Dar mulțumită fie lui Dumnezeu, care ne dă biruința prin Domnul nostru Isus Hristos. 58 De aceea , frații mei iubiți, fiți nemișcați, neclintiți, prisosind totdeauna în lucrul Domnului, căci știți că osteneala voastră nu este zadarnică în Domnul.