Vestirea lui Hristos răstignit
1 Iar eu, când am venit la voi, fraţilor, am venit să vă vestesc taina lui Dumnezeu, dar nu prin cuvântări meşteşugite sau prin înţelepciune omenească, 2 pentru că am hotărât să nu ştiu nimic altceva între voi, în afară de Iisus Hristos, şi încă şi pe acesta răstignit. 3 Aşa am şi fost la voi: cu trupul slab, cu frică şi cu mare cutremur. 4 Iar cuvântul meu şi predica mea nu au fost ca acelea care conving prin înţelepciunea cuvintelor, ci s-au dovedit adevărate prin arătarea Duhului şi a puterii lui Dumnezeu, 5 astfel încât credinţa voastră să nu se întemeieze pe înţelepciunea oamenilor, ci pe puterea lui Dumnezeu.
Înţelepciunea evangheliei
6 Totuşi, noi vestim o înţelepciune pentru cei desăvârşiţi, dar nu înţelepciunea veacului acestuia, nici cea a stăpânitorilor acestui veac, care vor şi pieri; 7 ci vestim înţelepciunea lui Dumnezeu cea cu taine, cea ascunsă, pe care a rânduit-o Dumnezeu mai înainte de veacuri spre slava noastră. 8 Această înţelepciune n-a cunoscut-o nici unul dintre stăpânitorii veacului acestuia, căci, dacă ar fi cunoscut-o, nu L-ar fi răstignit pe Domnul slavei. 9 Însă, precum stă scris:
Cele pe care ochiul nu le-a văzut şi urechea nu le-a auzit
şi la inima omului nu s-au suit,
pe care le-a pregătit Dumnezeu celor ce-L iubesc,
10 pe acestea ni le-a descoperit nouă Dumnezeu prin Duhul; pentru că Duhul pe toate le cercetează, chiar şi adâncurile lui Dumnezeu. 11 Cine dintre oameni cunoaşte cele ale omului, în afară de duhul omului care este în el? Tot aşa este şi cu cele ale lui Dumnezeu: nimeni nu le-a cunoscut, în afară de Duhul lui Dumnezeu. 12 Iar noi nu am primit duhul lumii, ci Duhul care este din Dumnezeu, ca să cunoaştem cele dăruite nouă de Dumnezeu. 13 Pe acestea vi le vestim, dar nu prin cuvinte pe care le învaţă înţelepciunea omenească, ci prin cuvinte pe care le învaţă Duhul, supunând cele duhovniceşti judecăţii oamenilor duhovniceşti. 14 Omul care are numai suflare de viaţă în el nu primeşte cele ale Duhului lui Dumnezeu, fiindcă pentru el sunt nebunie şi nu le poate cunoaşte, pentru că ele se judecă duhovniceşte. 15 Însă cel care are Duhul le judecă pe toate, iar el nu poate fi judecat de nimeni.
16 Căci:
cine a cunoscut gândul Domnului
ca să-L poată învăţa pe El?
Dar noi avem gândul lui Hristos.
Propovăduirea lui Pavel
1 Și eu, când am venit la voi, fraților, n‐am venit cu revărsare de cuvânt sau înțelepciune ca să vă vestesc taina lui Dumnezeu. 2 Căci n‐am judecat să știu ceva între voi decât pe Isus Hristos și pe acesta răstignit. 3 Și eu am fost la voi în slăbiciune și în temere și în multă frică. 4 Și vorbirea mea și lucrul propovăduit de mine nu era în cuvinte înduplecătoare ale înțelepciunii, ci în dovedirea Duhului și a puterii, 5 pentru ca credința voastră să nu fie în înțelepciune omenească, ci în puterea lui Dumnezeu.
Înțelepciunea creștină
6 Și noi vorbim înțelepciune între cei desăvârșiți , dar înțelepciune nu a veacului acestuia, nici a stăpânitorilor veacului acestuia care au să fie desființați. 7 Ci vorbim înțelepciunea lui Dumnezeu într‐o taină care a fost ascunsă, pe care Dumnezeu a rânduit‐o mai înainte de veacuri spre slava noastră; 8 pe care nimeni dintre stăpânitorii veacului acestuia n‐a cunoscut‐o (căci dacă ar fi cunoscut‐o, n‐ar fi răstignit pe Domnul slavei:) 9 Dar după cum este scris: Cele ce ochiul n‐a văzut și urechea n‐a auzit și la inimă de om nu s‐au suit, sunt cele ce a pregătit Dumnezeu celor ce‐l iubesc, 10 dar nouă Dumnezeu ni le‐a descoperit prin Duhul; căci Duhul cercetează toate, chiar și cele adânci ale lui Dumnezeu. 11 Căci cine dintre oameni știe cele ale omului decât duhul omului care este în el? Tot așa nimeni nu cunoaște cele ale lui Dumnezeu decât Duhul lui Dumnezeu. 12 Și noi am primit nu duhul lumii, ci Duhul care este de la Dumnezeu ca să cunoaștem cele dăruite nouă de Dumnezeu, 13 pe care le și vorbim nu în cuvinte învățate de la înțelepciune omenească, ci învățate de la Duhul, unind cele duhovnicești cu cele duhovnicești. 14 Dar omul sufletesc nu primește cele ale Duhului lui Dumnezeu: căci ele sunt o nebunie pentru el și nu poate să le cunoască, fiindcă se judecă duhovnicește. 15 Iar cel duhovnicesc judecă toate, dar el însuși nu este judecat de nimeni. 16 Căci cine a cunoscut gândul Domnului ca să‐l învețe? Dar noi avem gândul lui Hristos.