Măsuri împotriva imoralităţii
1 De pretutindeni se aude că la voi este desfrânare, aşa o desfrânare cum nici la neamuri nu se întâlneşte, să trăiască cineva cu soţia tatălui său. 2 Iar voi rămâneţi la fel de semeţi, în loc să fi plâns mai degrabă şi să-l fi scos până acum din mijlocul vostru pe cel ce face o astfel de faptă. 3 Căci eu, nefiind cu trupul între voi, dar fiind prezent cu duhul, deja am judecat ca unul acolo de faţă, pe cel ce a făcut aşa ceva. 4 În Numele Domnului nostru Iisus Hristos fiind adunaţi, aşadar, voi şi duhul meu împreună cu puterea Domnului nostru Iisus, 5 să-l daţi pe un astfel de om Satanei, spre pieirea trupului, ca duhul lui să fie mântuit în ziua Domnului. 6 Lăudăroşenia voastră nu e bună. Nu ştiţi că puţină plămădeală dospeşte tot aluatul? 7 Curăţiţi plămădeala cea veche, ca să fiţi un aluat nou, precum şi sunteţi, fără drojdie, căci Paştele nostru a fost jertfit: adică, Hristos. 8 Aşa încât prăznuim nu cu plămădeala cea veche, nici cu drojdia răutăţii şi a vicleniei, ci cu azimele adevărului şi ale curăţiei inimii.
9 V-am scris în epistolă să nu vă amestecaţi cu desfrânaţii, 10 dar nu vorbeam de toţi desfrânaţii acestei lumi sau de lacomi, de răpitori sau de idolatri, căci altfel ar trebui să ieşiţi din lumea aceasta. 11 Acum însă v-am scris să nu vă amestecaţi cu acela care, deşi se numeşte frate, este desfrânat sau lacom, idolatru sau ocărâtor, beţiv sau hrăpăreţ. Cu unul ca acesta nici să nu staţi la masă. 12 Fiindcă ce treabă am eu să-i judec pe cei din afară? Dar pe cei dintre voi nu trebuie să îi judecaţi voi? 13 Pe cei din afară îi judecă Dumnezeu. Scoateţi-l afară dintre voi pe cel rău!
Curvarul din Corint
1 Acum se aude peste tot că între voi este curvie, și o astfel de curvie cum nu este nici între Neamuri, încât să aibă cineva pe nevasta tatălui său. 2 Și voi v‐ați fălit și nu v‐ați întristat mai degrabă, ca să fie ridicat din mijlocul vostru cel ce a făptuit lucrul acesta. 3 Căci eu , nefiind de față cu trupul, dar fiind de față cu duhul, am și judecat ca și cum aș fi de față pe cel ce a lucrat astfel aceasta, 4 în numele Domnului nostru Isus, fiind adunați împreună voi și duhul meu, cu puterea Domnului nostru Isus, 5 dați pe unul ca acesta Satanei spre pieirea cărnii, pentru ca duhul lui să fie mântuit în ziua Domnului Isus.
Hristos, Mielul nostru de Paște
6 Lăudarea voastră nu este bună. Nu știți că puțin aluat dospește toată frământătura? 7 Curățiți bine aluatul cel vechi, ca să fiți o frământătură nouă, după cum sunteți fără aluat. Căci și Paștile noastre Hristos a fost jertfit. 8 De aceea să serbăm nu cu aluat vechi, nici cu aluat de răutate și viclenie, ci cu azimi de curățenie și adevăr.
Creștinii și curvarii
9 V‐am scris în epistola mea ca să nu vă însoțiți cu curvari, 10 nu deloc cu curvarii lumii acesteia sau cu cei lacomi de bani și cu răpăreți sau cu închinători la idoli, fiindcă atunci trebuie să ieșiți din lume. 11 Ci v‐am scris că dacă vreunul numindu‐se frate este curvar sau lacom de bani sau închinător la idoli, sau batjocoritor, sau bețiv sau răpăreț, să nu vă însoțiți cu unul ca acesta, nici să nu mâncați împreună. 12 Căci ce am eu să judec pe cei de afară? Nu judecați voi oare pe cei dinăuntru? 13 Dar pe cei de afară îi judecă Dumnezeu. Ridicați pe cel rău dintre voi înșivă.