Slujirea spirituală, în smerenie
1 Pe prezbiterii voştri îi rog eu, prezbiter ca şi ei, martor al patimilor lui Hristos şi părtaş al slavei care va fi descoperită: 2 păstoriţi turma lui Dumnezeu care este în grija voastră nu din obligaţie, ci de bună voie, după voia lui Dumnezeu; nu pentru un câştig necinstit, ci din toată inima; 3 nu ca şi cum aţi stăpâni peste cei ce v-au fost rânduiţi prin sorţi, ci făcându-vă exemple pentru turmă. 4 Iar când se va arăta mai marele păstorilor veţi primi cununa cea nepieritoarea a slavei.
5 La fel şi voi, tinerilor, supuneţi-vă prezbiterilor, şi toţi, unii faţă de alţii să vă îmbrăcaţi cu smerenie fiindcă:
Dumnezeu stă împotriva celor mândri,
iar celor smeriţi le dă har.
6 Smeriţi-vă, dar, sub mâna tare a lui Dumnezeu, pentru ca, la timpul cuvenit, El să vă înalţe. 7 Lăsaţi în seama Lui toată grija voastră, fiindcă El are grijă de noi. 8 Fiţi treji la minte, vegheaţi! Vrăjmaşul vostru, Diavolul, dă târcoale ca un leu care răcneşte, căutând pe cine să înghită. 9 Împotriviţi-vă lui, tari în credinţă, ştiind că fraţii voştri din toată lumea trec prin aceleaşi suferinţe. 10 Şi Dumnezeul oricărui har, care v-a chemat la veşnica Lui slavă în Hristos Iisus, după ce veţi fi pătimit puţin timp vă va pregăti întru totul, vă va întări şi vă va face destoinici şi neclintiţi. 11 A Lui să fie stăpânirea în veci! Amin!
Salutări
12 V-am scris pe scurt, prin Silvan, pe care îl socotesc un frate credincios, încurajându-vă şi mărturisind că acesta este adevăratul har al lui Dumnezeu în care să staţi. 13 Biserica de aici, din Babilon , aleasă împreună cu a voastră, şi Marcu, fiul meu, vă îmbrăţişează. 14 Îmbrăţişaţi-vă unii pe alţii cu sărutarea iubirii creştine. Pace vouă, tuturor care sunteţi în Hristos!
Sfaturi către prezbiteri
1 Deci pe prezbiterii care sunt între voi îi îndemn eu, care sunt împreună prezbiter cu ei și martor al patimilor lui Hristoș și părtaș al slavei ce are să fie descoperită: 2 păstoriți turma lui Dumnezeu care este între voi veghind asupra ei nu cu asuprire, ci de bunăvoie, potrivit lui Dumnezeu, nici pentru un câștig rușinos, ci cu nepregetare, 3 nici ca și cum stăpâniți cu apăsare pe cei dați vouă prin sorți , ci făcându‐vă pilde ale turmei. 4 Și când se va arăta marele Păstor , veți lua cununa de nevestejit a slavei.
Sfaturi către tineri. Smerenia
5 De asemenea voi cei mai tineri supuneți‐vă prezbiterilor și toți îmbrăcați‐vă unii pe alții cu smerenia, pentru că Dumnezeu se împotrivește celor mândri, dar dă har celor smeriți. 6 Smeriți‐vă deci sub mâna cea tare a lui Dumnezeu, ca să vă înalțe la vremea cuvenită, 7 aruncând toată grija voastră pe el, pentru că el îngrijește de voi. 8 Treziți‐vă , privegheați : protivnicul vostru, diavolul, umblă ca un leu care răcnește, căutând pe cine să înghită. 9 Împotriviți‐vă lui întăriți în credință, știind că aceleași suferințe se împlinesc și în frații voștri în lume. 10 Iar Dumnezeul oricărui har, care v‐a chemat la slava lui veșnică în Hristos, după ce veți suferi puțină vreme, el însuși vă va desăvârși , vă va întări , vă va împuternici, vă va întemeia. 11 A lui să fie stăpânirea în vecii vecilor. Amin.
Urări de sănătate
12 V‐am scris puține cuvinte prin Silvan , credinciosul frate, după cum îl socotesc, îndemnând și mărturisind că adevăratul har al lui Dumnezeu este acesta în care stați. 13 Vă îmbrățișează împreună Aleasa care este în Babilon și Marcu , fiul meu. 14 Îmbrățișați‐vă unii pe alții cu o sărutare de iubire. Pace fie vouă tuturor care sunteți în Hristos!