Apostolatul lui Pavel
1 Ca unii care lucrăm împreună cu El, vă rugăm deci să nu primiţi în zadar harul lui Dumnezeu, 2 căci El spune:
La timpul potrivit te-am ascultat
şi în ziua mântuirii te-am ajutat.
Iată, acum este timpul potrivit, iată, acum este ziua mântuirii. 3 Nu dăm nimănui nici un prilej de poticnire, ca să nu fie defăimată slujirea, 4 ci ne arătăm în toate ca nişte slujitori ai lui Dumnezeu, prin multă răbdare în suferinţe, în nevoi şi strâmtorări, 5 în bătăi, temniţe, răscoale, în trudă, vegheri şi posturi, 6 prin curăţie, cunoaştere, îndelungă răbdare, bunăvoinţă, prin Duhul Sfânt, prin iubirea neprefăcută, 7 prin cuvântul adevărului şi puterea lui Dumnezeu: prin armele dreptăţii, cele de atac şi cele de apărare, 8 în cinste, dar şi în dispreţ, în defăimare cât şi în bunul renume; priviţi ca nişte înşelători, deşi suntem sinceri; 9 ca nişte necunoscuţi, deşi suntem cunoscuţi; ca nişte muribunzi deşi, iată, trăim; ca nişte condamnaţi, deşi nu suntem încă daţi la moarte; 10 ca nişte oameni întristaţi, dar întotdeauna veseli; ca nişte săraci, deşi îi îmbogăţim pe mulţi; ca unii care nu au nimic, deşi stăpânim totul.
11 Corintenilor, v-am vorbit deschis, inima noastră s-a deschis larg. 12 Nu inima noastră s-a închis pentru voi, ci dragostea voastră pentru noi. 13 Vă vorbesc ca unor copii, răsplătiţi-ne la fel, deschideţi-vă şi voi!
Credincioşii sunt Templul lui Dumnezeu
14 Nu vă înjugaţi în chip nepotrivit cu necredincioşii: ce legătură este între dreptate şi nelegiuire? Şi ce au în comun lumina şi întunericul? 15 Ce înţelegere poate exista între Hristos şi Belial? Sau ce legătură are cel credincios cu cel necredincios? 16 Cum se împacă Templul lui Dumnezeu cu idolii? Fiindcă noi suntem Templul Dumnezeului celui Viu, după cum a spus Dumnezeu:
Voi locui între ei şi voi umbla în mijlocul lor.
Eu voi fi Dumnezeul lor
şi ei vor fi poporul Meu.
17 De aceea, ieşiţi din mijlocul lor
şi despărţiţi-vă de ei, spune Domnul,
nu vă atingeţi de ceea ce este necurat
şi Eu vă voi primi.
18 Eu voi fi pentru voi Tată,
iar voi îmi veţi fi fii şi fiice,
spune Domnul cel Atotputernic.
Râvna lui Pavel pentru slujba lui
1 Și lucrând împreună cu el , vă și îndemnăm, ca să nu fi primit harul lui Dumnezeu în zadar 2 — căci el zice: La vreme plăcută te‐am ascultat și într‐o zi de mântuire te‐am ajutat; iată, acum este vremea bineplăcută; iată, acum este ziua mântuirii — 3 nedând în nimic niciun prilej de poticnire, ca slujba noastră să nu fie defăimată; 4 ci în orice chip făcându‐ne cunoscut pe noi înșine, ca slujitori ai lui Dumnezeu în multă răbdare, în necazuri, în nevoi, în strâmtorări, 5 în bătăi, în temnițe, în tulburări, în osteneli, în vegheri, în posturi, 6 prin curățenie, prin cunoștință, prin îndelungă răbdare, prin bunătate, prin Duhul Sfânt, prin iubire neprefăcută, 7 prin cuvântul adevărului, prin puterea lui Dumnezeu; prin armele dreptății de la dreapta și de la stânga, 8 prin slavă și înjosire, prin defăimare și laudă; ca amăgitori și totuși iubitori de adevăr; 9 ca necunoscuți și totuși cunoscuți bine; ca murind și iată trăim; ca pedepsiți și nu omorâți; 10 ca întristați, dar totdeauna bucurându‐ne; ca săraci, dar îmbogățind pe mulți; ca neavând nimic și stăpânind toate.
Dragostea apostolului pentru ei
11 Gura noastră este deschisă către voi, corintenilor, inima noastră este lărgită . 12 Voi nu sunteți la strâmtoare în noi, dar sunteți la strâmtoare în măruntaiele voastre. 13 Și ca răsplată dreaptă (vorbesc ca unor copii ai mei), lărgiți‐vă și voi.
Credincioșii și necredința
14 Nu trageți cu necredincioșii într‐un jug nepotrivit; căci ce însoțire are dreptatea cu fărădelegea? Sau ce părtășie are lumina cu întunericul? 15 Și care este învoirea lui Hristos cu Belial, sau ce parte are un credincios cu un necredincios? 16 Și ce potrivire are Templul lui Dumnezeu cu idolii? Căci noi suntem Templul Dumnezeului celui viu, după cum a zis Dumnezeu: Voi locui între ei și voi umbla între ei și eu voi fi Dumnezeul lor și ei vor fi poporul meu. 17 De aceea ieșiți din mijlocul lor și fiți deosebiți, zice Domnul, și n‐atingeți nimic necurat; și eu vă voi primi la mine, 18 și vă voi fi Tată, și voi îmi veți fi fii și fiice, zice Domnul Cel Atotputernic.