Sfaturi şi îndemnuri
1 În sfârşit, fraţilor, rugaţi-vă pentru noi, astfel încât cuvântul Domnului să se răspândească şi să fie slăvit aşa cum e la voi 2 şi să fim izbăviţi de oamenii vicleni şi răi, pentru că nu toţi au credinţă. 3 Domnul este credincios, El vă va întări şi vă va păzi de cel Rău. 4 Cât despre voi, suntem încredinţaţi în Domnul că faceţi şi veţi continua să faceţi ceea ce vă poruncim. 5 Domnul să vă îndrepte inimile spre iubirea lui Dumnezeu şi spre răbdarea lui Hristos.
6 Fraţilor, vă poruncim, în Numele Domnului Iisus Hristos, să vă feriţi de orice frate care trăieşte în lenevie, şi nu după învăţăturile primite de la noi. 7 Voi înşivă ştiţi cum trebuie să ne urmaţi exemplul, căci noi n-am trândăvit între voi. 8 Nici nu am mâncat de la nimeni pâine de pomană, ci am muncit cu trudă şi osteneală zi şi noapte, ca să nu împovărăm pe nimeni dintre voi. 9 Deşi aveam acest drept, am vrut să vă dăm un exemplu pe care să-l urmaţi. 10 Într-adevăr, pe când eram la voi aşa v-am poruncit: dacă cineva nu vrea să muncească, nici să nu mănânce! 11 Am auzit însă că unii dintre voi trăiesc în lenevie, nu muncesc deloc, şi se mai amestecă şi în treburile altora. 12 Acestora le poruncim şi îi îndemnăm în Domnul Iisus Hristos să-şi câştige pâinea muncind în linişte. 13 Iar voi, fraţilor, să nu vă descurajaţi în facerea binelui. 14 Dacă cineva nu se supune poruncii din această epistolă, însemnaţi-l şi să nu mai aveţi de-a face cu el, ca să-i fie ruşine. 15 Dar nu-l socotiţi duşman, ci mustraţi-l ca pe un frate.
Salutări finale
16 Însuşi Domnul păcii să vă dea pacea întotdeauna şi în orice fel. Domnul să fie cu voi toţi!
17 Eu, Pavel, am scris cu mâna mea salutarea, acesta este semnul meu în toate scrisorile. Aşa scriu. 18 Harul Domnului nostru Iisus Hristos să fie cu voi toţi.
Îndemn la rugăciune
1 În sfârșit, fraților, rugați‐vă pentru noi ca Cuvântul Domnului să alerge și să fie proslăvit cum este și la voi, 2 și ca să fim scăpați de oamenii necuviincioși și răi; căci nu toți au credința . 3 Dar credincios este Domnul care vă va întări și vă va păzi de cel rău. 4 Și avem încredere în Domnul cu privire la voi, că faceți și veți face cele ce poruncim. 5 Iar Domnul să vă îndrepte inimile spre iubirea lui Dumnezeu și spre răbdarea lui Hristos.
Despărțirea de cei neascultători
6 Vă poruncim, fraților, în numele Domnului nostru Isus Hristos, să vă feriți de orice frate care umblă fără rânduială și nu după datina pe care a primit‐o de la noi. 7 Căci voi înșivă știți cum trebuie să ne urmați, pentru că n‐am fost fără rânduială între voi, 8 nici n‐am mâncat în dar pâine de la cineva, ci în osteneală și muncă, lucrând noapte și zi, ca să nu îngreuiem pe cineva dintre voi. 9 Nu că n‐avem drept, ci ca să ne dăm pe noi înșine pildă vouă spre a ne urma. 10 Căci chiar când eram la voi v‐am poruncit aceasta: că dacă cineva nu voiește să lucreze, nici să nu mănânce. 11 Căci auzim de unii care umblă fără rânduială între voi, care nu lucrează nimic , ci se amestecă în toate. 12 Dar unora ca aceștia le poruncim și‐i îndemnăm în Domnul Isus Hristos, ca să lucreze în liniște și să‐și mănânce pâinea lor înșiși. 13 Voi însă, fraților , nu obosiți făcând binele. 14 Iar dacă cineva n‐ascultă de cuvântul nostru prin epistola aceasta, însemnați‐vi‐l; nu vă amestecați cu el, ca să fie rușinat. 15 Și totuși nu‐l socotiți ca pe un vrăjmaș ci povățuiți‐l ca pe un frate.
Încheiere
16 Iar însuși Domnul păcii să vă dea pacea totdeauna în orice loc. Domnul fie cu voi toți. 17 Îmbrățișarea mea cu însăși mâna mea a lui Pavel, care este un semn în orice epistolă: așa scriu. 18 Harul Domnului nostru Isus Hristos fie cu voi toți.