Conflicte în Corint
1 După acestea Pavel a plecat din Atena şi a ajuns în Corint. 2 Aici a întâlnit un iudeu pe nume Acvila, de origine din Pont, sosit de curând din Italia, şi pe soţia lui, Priscila, căci Claudiu poruncise ca toţi iudeii să părăsească Roma, şi a mers la ei. 3 Pentru că aveau aceeaşi meserie, a rămas cu ei şi lucrau împreună la confecţionarea corturilor. 4 În fiecare sâmbătă Pavel vorbea în sinagogă şi convingea atât iudei cât şi greci.
5 După ce au venit Sila şi Timotei din Macedonia, Pavel s-a dedicat în întregime predicării cuvântului, mărturisind iudeilor că Iisus este Hristosul. 6 Dar, cum iudeii i se împotriveau şi îl tot insultau, şi-a scuturat haina şi le-a zis: „Sângele vostru să fie asupra capului vostru! Eu sunt curat! De acum, mă voi duce la neamuri!” 7 Şi s-a mutat de acolo în casa unui om pe nume Tit Iust, un temător de Dumnezeu, care locuia chiar lângă sinagogă. 8 Crisp, conducătorul sinagogii, a crezut în Domnul – şi împreună cu el toată casa lui – şi mulţi dintre corinteni, când au auzit, au crezut şi s-au botezat. 9 Domnul i-a apărut lui Pavel într-o viziune, noaptea, şi i-a zis: „Nu te teme, vorbeşte şi nu te opri, 10 căci Eu sunt cu tine şi nimeni nu te va atinge să-ţi facă rău, pentru că am mult popor în cetatea aceasta!” 11 Astfel, Pavel a rămas în Corint vreme de un an şi şase luni şi i-a învăţat cuvântul lui Dumnezeu.
12 Când Galion a devenit proconsul al Ahaiei, iudeii s-au ridicat într-un gând împotriva lui Pavel şi l-au adus în sala tribunalului, 13 acuzându-l: „El e cel care îi face pe oameni să se închine lui Dumnezeu într-un fel împotriva Legii!” 14 Pavel tocmai se pregătea să vorbească, când Galion le-a zis iudeilor: „Dacă era vorba de vreo nedreptate sau de vreo faptă rea, v-aş fi ascultat cum se cuvine, iudeilor. 15 Dar dacă sunt pricini legate de învăţătură, de nume şi de Legea voastră, judecaţi-le singuri! Eu nu vreau să fiu judecător peste aşa ceva.” 16 Şi i-a dat afară din sala tribunalului. 17 Atunci, ei l-au luat, cu toţii, pe Sostene, conducătorul sinagogii, şi au început să-l bată chiar în faţa tribunalului. Dar lui Galion nu-i păsa.
Începutul misiunii în Efes
18 Pavel a rămas cu fraţii din Corint o bună bucată de vreme, apoi şi-a luat rămas bun de la ei şi s-a îmbarcat să meargă în Siria, iar cu el au venit şi Priscila şi Acvila. Pavel îşi tunsese capul, în Kenchrea, din cauza unei juruinţe făcute mai dinainte. 19 Când au ajuns în Efes, el s-a despărţit de tovarăşii săi şi a intrat în sinagogă începând să discute cu iudeii. 20 Aceştia l-au rugat să rămână mai mult timp, dar el n-a acceptat, 21 ci şi-a luat rămas bun de la ei şi le-a zis: „Mă voi întoarce aici, cu voia lui Dumnezeu” şi s-a îmbarcat din Efes. 22 A ajuns în Cezareea, de unde s-a suit la Ierusalim să îi îmbrăţişeze pe fraţi şi apoi a coborât spre Antiohia.
A treia călătorie misionară a lui Pavel
23 După ce a petrecut o vreme în Antiohia, Pavel a plecat străbătând regiunea Galatiei şi Frigia, întărindu-i pe toţi ucenicii.
24 Un iudeu pe nume Apolo, de neam din Alexandria, a venit şi el în Efes; el era un vorbitor bun, un om puternic în Scripturi. 25 Fusese învăţat despre Calea Domnului şi vorbea cu duh înfocat, învăţând amănunţit cele despre Iisus, cu toate că nu cunoştea decât botezul lui Ioan. 26 Apolo a început să vorbească cu îndrăzneală în sinagogă, iar Priscila şi Acvila, când l-au auzit, l-au luat acasă la ei şi i-au explicat mai amănunţit Calea lui Dumnezeu. 27 Pentru că dorea să meargă în Ahaia, fraţii l-au încurajat şi au scris ucenicilor de acolo să-l primească. Când a ajuns, Apolo i-a ajutat mult pe cei ce deveniseră credincioşi prin har, 28 pentru că îi înfrunta public pe iudei, cu hotărâre, dovedindu-le din Scripturi că Iisus este Hristosul.
Pavel la Corint
1 După acestea a plecat din Atena și a venit la Corint. 2 Și a aflat pe un iudeu cu numele Acuila , de neam din Pont, venit de curând din Italia cu Priscila, nevasta lui, căci Claudiu poruncise ca toți iudeii să plece din Roma. Și el a venit la ei. 3 Și fiindcă era de aceeași meserie, a rămas la ei și lucrau; căci erau de meserie făcători de corturi. 4 Și sta de vorbă în sinagogă în fiecare Sabat și căuta să înduplece pe iudei și pe greci. 5 Și când au venit din Macedonia Sila și Timotei, Pavel era cu totul dedat cuvântului, aducând dovezi iudeilor că Isus este Hristosul. 6 Și când ei s‐au împotrivit și huleau, el și‐a scuturat hainele și a zis către ei: Sângele vostru fie peste capul vostru; eu sunt curat; de aici înainte mă voi duce la Neamuri. 7 Și a trecut de acolo și a venit în casa unuia cu numele Titu Iust, cinstitor de Dumnezeu, a cărei casă era lipită cu sinagoga. 8 Și Crisp , mai marele sinagogei, a crezut pe Domnul cu toată casa lui; și mulți dintre corinteni, auzind, au crezut și au fost botezați, 9 Și Domnul a zis noaptea într‐o vedenie lui Pavel: Nu te teme, ci vorbește și nu tăcea, 10 pentru că eu sunt cu tine și nimeni nu va pune mâna pe tine ca să‐ți facă rău, fiindcă am mult popor în această cetate. 11 Și a șezut acolo un an și șase luni, învățând între ei Cuvântul lui Dumnezeu.
Răscoala iudeilor
12 Dar pe când Galion era proconsul al Ahaiei, iudeii au pășit într‐un gând împotriva lui Pavel și l‐au dus la scaunul de judecată, 13 zicând: Acesta înduplecă prin cuvinte amăgitoare pe oameni, ca să se închine lui Dumnezeu împotriva legii. 14 Și pe când Pavel era să deschidă gura, Galion a zis către iudei: Dacă ar fi vreo nedreptățire sau vreo faptă rea, iudeilor, după cuvânt v‐aș îngădui. 15 Dar fiindcă sunt neînțelegeri despre un cuvânt și niște nume și despre legea voastră, vedeți voi înșivă; eu nu voiesc să fiu judecător al acestora. 16 Și i‐a gonit de la scaunul de judecată. 17 Și au pus mâna toți pe Sosten , mai marele sinagogei, și‐l băteau înaintea scaunului de judecată. Și lui Galion nu‐i păsa nimic de acestea.
Pavel în Ierusalim și Antiohia
18 Iar Pavel, mai rămânând acolo încă destule zile, și‐a luat rămas bun de la frați și s‐a dus pe apă în Siria și cu el Priscila și Acuila, după ce și‐a tuns capul în Chencrea , căci avea o juruință. 19 Și au ajuns la Efes și pe ei i‐a lăsat acolo, iar el a intrat în sinagogă și a vorbit cu iudeii. 20 Și când l‐au rugat ca să rămână mai multă vreme, el nu s‐a învoit, 21 ci și‐a luat rămas bun de la ei, zicând: (Trebuie numaidecât ca sărbătoarea următoare s‐o fac în Ierusalim.) Dar mă voi întoarce la voi, de va vrea Dumnezeu. Și a plecat pe apă de la Efes. 22 Și după ce s‐a dat jos la Cesarea, s‐a suit și a urat bisericii și s‐a pogorât la Antiohia.
A treia călătorie. Apolo
23 Și după ce a stat câtăva vreme acolo , a ieșit și a trecut prin Galatia și Frigia, întărind pe toți ucenicii. 24 Iar un iudeu cu numele Apolo, de neam din Alexandria, bărbat învățat, a venit la Efes și era tare în scripturi. 25 Acesta fusese învățat prin viu graiu în calea Domnului; și fierbând cu duhul, vorbea și‐i învăța cu de‐amănuntul cele despre Isus, deși cunoștea numai botezul lui Ioan. 26 Și el a început a vorbi cu îndrăzneală în sinagogă. Și când l‐au auzit Priscila și Acuila, l‐au luat la ei și l‐au învățat mai cu de‐amănuntul calea lui Dumnezeu. 27 Și când și‐a pus în gând să treacă în Ahaia, frații l‐au îmbărbătat și au scris către ucenici ca să‐l primească. Și când a venit, a ajutat mult prin har celor care crezuseră. 28 Căci înfunda cu putere pe iudei înaintea lumii, arătând prin scripturi că Isus este Hristosul.