Necinstea soţilor Anania şi Safira
1 Dar un om numit Anania, împreună cu soţia lui, Safira, a vândut o bucată de pământ 2 şi, cu ştirea soţiei lui, dar pe ascuns, a păstrat o parte din preţ, pe când cealaltă parte a adus-o şi a pus-o la picioarele apostolilor. 3 Dar Petru i-a spus: „Anania, pentru ce ţi-a umplut Satana inima ca să-l minţi pe Duhul Sfânt şi să păstrezi ascunsă o parte din preţul pământului? 4 Dacă păstrai pământul, nu rămânea al tău, iar dacă îl vindeai nu aveai dreptul să faci ce vrei cu banii? Cum de a ajuns lucrul acesta în inima ta? Nu pe oameni i-ai minţit, ci pe Dumnezeu!” 5 Când a auzit Anania cuvintele acestea a căzut fără suflare; şi o mare frică i-a cuprins pe toţi cei ce au auzit. 6 Tinerii s-au ridicat şi l-au înfăşurat, l-au scos afară şi l-au îngropat.
7 După aproape trei ceasuri, a intrat şi soţia sa, fără să ştie ce se întâmplase. 8 Petru a întrebat-o: „Spune-mi, cu atât aţi vândut pământul?” iar ea a zis: „Da, cu atât!”. 9 Petru i-a răspuns: „Cum de v-aţi înţeles voi să ispitiţi Duhul Domnului? Iată, cei ce ţi-au îngropat soţul sunt la uşă, gata să te scoată afară şi pe tine!” 10 Ea a căzut imediat la picioarele lui, fără suflare. Tinerii au intrat şi, văzând că a murit, au scos-o şi au îngropat-o lângă soţul ei. 11 Şi o mare frică a cuprins întreaga Biserică şi pe toţi cei ce ascultaseră aceste lucruri.
12 Prin mâinile apostolilor se făceau multe semne şi minuni în popor şi se adunau într-un singur cuget la Poarta lui Solomon, 13 unde nimeni din ceilalţi nu îndrăznea să li se alăture, dar poporul îi lăuda. 14 Tot mai mulţi se adăugau celor ce credeau în Domnul, o mulţime de bărbaţi şi de femei, 15 aşa încât scoteau bolnavii pe străzi şi îi puneau pe paturi şi pe tărgi, ca măcar umbra lui Petru să îi atingă, pe unul sau altul dintre ei. 16 Veneau mulţi şi din cetăţile din jurul Ierusalimului aducând bolnavi şi oameni chinuiţi de duhuri necurate – şi toţi se vindecau.
Apostolii sunt persecutaţi pentru Numele lui Iisus
17 Atunci marele preot şi împreună cu el toţi din partida saducheilor s-au ridicat plini de invidie, 18 au pus mâna pe apostoli şi i-au aruncat în temniţă. 19 Dar în timpul nopţii, un înger al Domnului a deschis uşa temniţei şi i-a scos spunând: 20 „Mergeţi şi staţi în Templu şi vestiţi poporului toate cuvintele Vieţii acesteia!” 21 Ascultându-l, ei au intrat dimineaţa în Templu şi au început să înveţe. Când a venit marele preot şi însoţitorii lui au convocat sinedriul şi întreg sfatul bătrânilor poporului Israel şi au trimis să-i scoată din închisoare. 22 Slujitorii, când au ajuns acolo, nu i-au găsit, s-au întors şi au dat de veste: 23 „Am găsit temniţa bine închisă şi gărzile în picioare lângă uşi, dar când am deschis nu era nimeni înăuntru.” 24 La auzul acestor cuvinte comandantul gărzii Templului şi marii preoţi au rămas uimiţi şi nu ştiau la ce să se mai aştepte. 25 Cineva a venit însă şi le-a zis: „Iată că bărbaţii pe care i-aţi închis sunt în Templu şi învaţă poporul!” 26 Atunci comandantul şi oamenii lui au mers şi i-au adus, dar nu cu forţa, căci le era frică să nu îi omoare poporul cu pietre. 27 Odată aduşi, i-au pus în faţa sinedriului şi marele preot i-a întrebat: 28 „Nu v-am poruncit noi cu tărie să nu mai învăţaţi în Numele acesta? Şi, iată, voi aţi umplut Ierusalimul cu învăţătura voastră şi vreţi acum să ne scoateţi pe noi vinovaţi pentru sângele omului acestuia!” 29 Petru şi apostolii i-au răspuns: „Trebuie să-l ascultăm pe Dumnezeu mai mult decât pe oameni. 30 Dumnezeul părinţilor noştri l-a înviat pe Iisus pe care voi l-aţi omorât şi l-aţi atârnat pe lemn. 31 Pe El Dumnezeu l-a înălţat la dreapta sa, ca să fie Stăpânitor şi Mântuitor şi să-i dea lui Israel pocăinţa şi iertarea păcatelor. 32 Noi suntem martori pentru aceste cuvinte şi, la fel, şi Duhul Sfânt pe care l-a dat Dumnezeu celor ce-l ascultă.”
33 Cei de faţă s-au mâniat cumplit şi se sfătuiau să-i ucidă. 34 Atunci, s-a ridicat un fariseu din sinedriu pe nume Gamaliel, un învăţător al Legii preţuit de tot poporul, şi a poruncit să-i scoată puţin afară pe apostoli. 35 Apoi le-a zis celorlalţi „Israeliţi, aveţi mare grijă ce voiţi să faceţi cu oamenii aceştia! 36 Acum câtva timp s-a ridicat Teuda, care spunea că este cineva, şi a tras după el aproape patru sute de bărbaţi. Când a fost omorât, toţi cei care-l urmau au fost împrăştiaţi şi nu s-a ales nimic de ei. 37 După aceea, în vremea recensământului, s-a ridicat Iuda galileanul şi a adunat şi el mult popor în urma lui; dar a murit şi toţi cei care erau de partea lui s-au risipit. 38 Acum deci vă zic: depărtaţi-vă de oamenii aceştia şi lăsaţi-i în pace! Dacă planul şi lucrarea lor sunt omeneşti, vor fi nimicite; 39 dar dacă sunt de la Dumnezeu, nu îi veţi putea nimici. Să nu vă treziţi cumva că luptaţi împotriva lui Dumnezeu!” Ei l-au ascultat. 40 Şi chemându-i pe apostoli, au pus să fie biciuiţi. Apoi le-au poruncit să nu mai vorbească în Numele lui Iisus şi le-au dat drumul. 41 Ei au plecat dinaintea sinedriului şi se bucurau că au fost învredniciţi să sufere batjocură pentru Numele Lui. 42 Şi ziua întreagă, în Templu şi în case, nu încetau să înveţe şi să-l vestească pe Hristos Iisus.
Anania și Safira
1 Iar un bărbat cu numele Anania împreună cu Safira, nevastă‐sa, a vândut averea 2 și a dat la o parte pentru sine, din preț, știind și nevasta, și a adus o parte și a pus‐o la picioarele apostolilor. 3 Și Petru a zis: Anania, pentru ce ți‐a umplut Satana inima ca să minți pe Duhul Sfânt și să dai la o parte pentru tine din prețul ogorului? 4 Dacă‐ți rămânea, nu ți‐ar fi rămas ție? Și după ce a fost vândut nu era oare în puterea ta? Pentru ce ți‐ai pus în inimă fapta aceasta? N‐ai mințit oamenilor, ci lui Dumnezeu. 5 Și când a auzit Anania cuvintele acestea, a căzut jos și a murit; și a fost frică mare peste toți care au auzit. 6 Și cei mai tineri s‐au sculat și l‐au ridicat împreună și l‐au dus afară și l‐au înmormântat. 7 Și după o vreme cam de trei ceasuri a intrat și nevasta lui, neștiind ce s‐a întâmplat. 8 Și Petru a răspuns către ea: Spune‐mi dacă cu atâta ați dat ogorul? Iar ea a zis: Da, cu atâta. 9 Și Petru a zis către ea: Pentru ce v‐ați învoit împreună ca să cercați pe Duhul Domnului? Iată picioarele celor ce au înmormântat pe bărbatul tău sunt la ușă și te vor duce afară. 10 Și ea a căzut îndată la picioarele lui și și‐a dat sufletul; și tinerii au intrat și au găsit‐o moartă și au dus‐o afară și au înmormântat‐o lângă bărbatul ei. 11 Și a fost frică mare peste toată biserica și peste toți care auzeau acestea.
Izbânda apostolilor
12 Iar prin mâinile apostolilor se făceau multe semne și minuni în popor; și toți erau cu un gând în pridvorul lui Solomon. 13 Și dintre ceilalți nimeni nu îndrăznea să se lipească de ei, dar poporul îi mărea. 14 Și cei ce credeau în Domnul se adăugau și mai mult, mulțimi de bărbați și de femei. 15 Astfel că scoteau în ulițe pe bolnavi și‐i puneau pe paturi și așternuturi, ca venind Petru, măcar umbra lui să umbrească pe vreunul dintre ei. 16 Și venea și mulțime din cetățile dimprejurul Ierusalimului, ducând bolnavi și pe cei bântuiți de duhuri necurate și toți erau tămăduiți.
Apostolii închiși și izbăviți
17 Și s‐a sculat marele preot și toți cei împreună cu el care sunt secta saducheilor și s‐au umplut de pizmă 18 și au pus mâinile pe apostoli și i‐au pus în închisoarea obștească. 19 Dar un înger al Domnului a deschis noaptea ușile temniței și i‐a scos afară și a zis: 20 Mergeți și stați și vorbiți poporului în Templu toate cuvintele Vieții acesteia. 21 Și când au auzit aceasta , au intrat în revărsat de zori în Templu și‐i învățau. Și a venit marele preot și cei împreună cu el și au chemat împreună sinedriul și toată bătrânimea copiilor lui Israel și au trimis la închisoare ca să fie aduși. 22 Dar slujitorii care au venit nu i‐au găsit în temniță și s‐au întors și au dat de știre, 23 zicând: Închisoarea am găsit‐o încuiată cu toată tăria și pe păzitori, stând la uși, dar când am deschis n‐am găsit pe nimeni înăuntru. 24 Și când au auzit cuvintele acestea, căpitanul Templului și mai marii preoților erau în nedumerire despre ei, ce să fie aceasta. 25 Și un oarecare a venit și le‐a dat de știre: Iată bărbații pe care i‐ați pus în temniță sunt în Templu și învață poporul. 26 Atunci căpitanul a plecat cu slujitorii și i‐a adus nu cu silă, căci se temeau de popor ca să nu‐i omoare cu pietre. 27 Și când i‐au adus, i‐au pus în sinedriu. Și marele preot i‐a întrebat, 28 zicând: Cu poruncă v‐am poruncit să nu‐i învățați în numele acesta, și iată, ați umplut Ierusalimul de învățătura voastră și voiți să aduceți aspura noastră sângele omului acestuia. 29 Dar Petru și ceilalți apostoli, răspunzând, au zis: Trebuie să ascultăm de Dumnezeu mai mult decât de oameni. 30 Dumnezeul părinților noștri a sculat pe Isus, pe care voi l‐ați omorât cu mâinile voastre, atârnându‐l pe un lemn. 31 Pe el Dumnezeu l‐a înălțat prin dreapta sa, Domnitor și Mântuitor , ca să dea pocăință lui Israel și iertare de păcate. 32 Și noi suntem martori ai acestor graiuri, precum și Duhul Sfânt, pe care l‐a dat Dumnezeu celor ce ascultă de el.
Apostolilor li se dă drumul
33 Iar ei când au auzit aceasta, îi tăia la inimă și se sfătuiau să‐i omoare. 34 Dar un fariseu cu numele Gamaliel , învățător de lege, în cinste la tot poporul, s‐a sculat în sinedriu și a poruncit să dea afară puțin pe oameni 35 și a zis către ei: Bărbați israeliți, luați bine seama cu privire la oamenii aceștia ce aveți de gând să faceți. 36 Căci mai înainte de aceste zile s‐a sculat Teuda, zicând că el însuși este ceva, la care s‐a alăturat un număr de bărbați, ca la patru sute: el a fost omorât și toți câți l‐au ascultat au fost împrăștiați și n‐au ajuns la nimic. 37 După acesta s‐a sculat Iuda Galileeanul în zilele înscrierii și a atras popor după sine. Și el a pierit și toți câți îl ascultau au fost risipiți. 38 Și acum vă spun, stați departe de oamenii aceștia și lăsați‐i, pentru că dacă sfatul acesta sau lucrul acesta este de la oameni, va fi răsturnat; 39 dar dacă este de la Dumnezeu, nu‐i veți putea răsturna; ca nu cumva să fiți aflați și luptând împotriva lui Dumnezeu. 40 Și ei l‐au ascultat și când au chemat la ei pe apostoli, i‐au bătut și le‐au poruncit să nu vorbească în numele lui Isus și le‐au dat drumul. 41 Deci ei au plecat din fața sinedriului, bucurându‐se că s‐au învrednicit să fie disprețuiți pentru Numele. 42 Și în fiecare zi în Templu și acasă nu încetau să‐i învețe și să propovăduiască pe Isus ca Hristosul.