Salutări
1 Pavel, apostol netrimis de oameni, nici numit de vreun om, ci de Iisus Hristos şi Dumnezeu Tatăl, care L-a înviat din morţi, 2 şi toţi fraţii care sunt împreună cu mine, către Bisericile din Galatia: 3 har vouă şi pace de la Dumnezeu, Tatăl nostru şi de la Domnul Iisus Hristos, 4 Cel care s-a dat pentru păcatele noastre ca să ne scoată din veacul rău de acum, după voia lui Dumnezeu, Tatăl nostru. 5 A Lui să fie slava în vecii vecilor, amin!
Mustrare pentru părăsirea evangheliei
6 Mă mir că vă întoarceţi aşa de repede de la Cel care v-a chemat prin harul lui Hristos şi treceţi la o altă evanghelie. 7 De fapt, nu există alta, dar s-au găsit unii care să vă tulbure şi care vor să strâmbe evanghelia lui Hristos. 8 Dar, chiar dacă noi înşine sau un înger din cer v-ar vesti altă evanghelie decât cea pe care v-am vestit-o noi, să fie anatema! 9 Aşa cum v-am mai spus, vă spun încă o dată: oricine vă vesteşte altceva decât ceea ce aţi primit, să fie anatema! 10 Pe cine încerc să câştig eu, pe oameni sau pe Dumnezeu? Caut cumva să plac oamenilor? Dacă aş fi vrut să plac oamenilor nu aş mai fi robul lui Hristos.
Autoritatea lui Pavel
11 Fraţilor, vă fac cunoscut că evanghelia pe care aţi auzit-o de la mine nu este după mintea omenească, 12 fiindcă eu nu am primit-o de la vreun om, nici nu am învăţat-o de la cineva, ci o am de la Iisus Hristos, prin revelaţie. 13 Aţi auzit despre purtarea mea de altădată, când eram în iudaism: cum persecutam peste măsură Biserica lui Dumnezeu şi o nimiceam, 14 cât de învăţat eram în iudaism, cum îi întreceam pe mulţi din generaţia mea şi din poporul meu, şi cum eram plin de zel pentru tradiţia strămoşilor mei. 15 Iar când a hotărât Dumnezeu în bunătatea Lui, El care m-a ales din pântecele mamei mele şi m-a chemat prin harul Lui 16 să mi-L descopere pe Fiul Său, ca să-L vestesc neamurilor, nu m-am sfătuit deloc, cu nici un om, 17 nici nu m-am dus la Ierusalim la cei care erau apostoli înainte de mine, ci am plecat în Arabia şi mai târziu m-am întors în Damasc.
18 Abia după trei ani m-am dus la Ierusalim ca să-l cunosc pe Chefa şi am rămas la el cincisprezece zile. 19 Nu m-am întâlnit cu nici un alt apostol, în afară de Iacov, fratele Domnului. 20 Ce vă scriu, iată, vă scriu înaintea lui Dumnezeu, nu mint. 21 După aceea am plecat în ţinuturile Siriei şi Ciliciei, 22 fără ca Bisericile lui Hristos din Iudeea să mă fi cunoscut în persoană. 23 Ele doar auziseră despre mine zicându-se „cel care ne persecuta odată vesteşte acum credinţa pe care altădată o nimicea” 24 şi, astfel, Îl slăveau pe Dumnezeu pentru cele întâmplate cu mine.
Urare
1 Pavel, apostol (nu de la oameni, nici prin om, ci prin Isus Hristos și Dumnezeu Tatăl care l‐a sculat dintre cei morți), 2 și toți frații care sunt împreună cu mine, bisericilor Galatiei: 3 Har vouă și pace de la Dumnezeu Tatăl și Domnul nostru Isus Hristos, 4 care s‐a dat pe sine însuși pentru păcatele noastre ca să ne scoată afară din veacul de față cel rău, după voia lui Dumnezeu și Tatăl nostru, 5 căruia fie slavă în vecii vecilor! Amin.
Nestatornicla galatenilor
6 Mă mir că așa de repede vă mutați de la cel ce v‐a chemat în harul lui Hristos la o altfel de evanghelie , 7 care nu este o altă evanghelie : decât că sunt unii care vă tulbură și voiesc să răstoarne evanghelia lui Hristos. 8 Ci chiar dacă noi sau un înger din cer vă va vesti o altă evanghelie decât ceea ce v‐am vestit noi, să fie anatema. 9 Cum am zis mai înainte zic și acum iarăși: Dacă cineva vă vestește o evanghelie alta decât ceea ce ați primit, să fie anatema. 10 Căci oare caut eu acum să câștig pentru mine pe oameni sau pe Dumnezeu? Sau caut să plac oamenilor? Dacă aș mai plăcea oamenilor, n‐aș fi robul lui Hristos.
Evanghelia lui Pavel
11 Căci vă fac cunoscut, fraților , că evanghelia care a fost vestită de mine nu este după om. 12 Căci nici n‐am primit‐o, nici n‐am învățat‐o de la om, ci am primit‐o prin descoperirea lui Isus Hristos. 13 Căci ați auzit de purtarea mea altădată în iudaism, că prigoneam peste măsură biserica lui Dumnezeu și o prăpădeam . 14 Și înaintam în iudaism mai mult decât mulți de o vârstă cu mine în neamul meu, fiind cel mai înfocat râvnitor de datinele strămoșilor mei. 15 Dar când a binevoit Dumnezeu, care m‐a pus deoparte din pântecele mamei mele și m‐a chemat prin harul său, 16 descopere pe Fiul său în mine, ca să‐l vestesc prin Neamuri, de îndată nu m‐am sfătuit cu carnea și sângele, 17 nici nu m‐am suit la Ierusalim la cei ce erau apostoli mai înainte de mine, ci am plecat în Arabia și m‐am întors iarăși la Damasc. 18 Apoi după trei ani m‐am suit la Ierusalim ca să fac cunoștință cu Chifa și am rămas la el cincisprezece zile. 19 Dar n‐am văzut pe altul din apostoli decât pe Iacov, fratele Domnului. 20 Și în cele ce vă scriu, iată , înaintea lui Dumnezeu, nu mint. 21 După aceea am venit în ținuturile Siriei și ale Ciliciei. 22 Și eram încă necunoscut la față bisericilor Iudeii, care sunt în Hristos . 23 Auzeau însă numai că: Prigonitorul nostru de odinioară acum vestește credința pe care o prăpădea odinioară. 24 Și slăveau pe Dumnezeu în mine.