1 Să ne temem, aşadar, ca nu cumva, atâta vreme cât ne-a fost lăsată făgăduinţa intrării în odihna Lui, să pară că vreunul dintre voi a rămas în urmă, 2 căci şi noi am primit vestea cea bună, la fel ca şi ei; dar lor nu le-a folosit cuvântul auzit, pentru că nu a fost primit cu credinţă de cei ce l-au ascultat. 3 Noi însă, cei care am crezut, intrăm în odihna Lui, despre care spusese:
Cum am jurat în mânia Mea:
„Nu vor intra în odihna Mea!”
deşi lucrările Lui de la crearea lumii, erau împlinite. 4 Şi în altă parte se spune astfel despre ziua a şaptea: Şi Dumnezeu s-a odihnit în ziua a şaptea de toate lucrările Lui 5 iar, tot aici, se zice, mai departe: Nu vor intra în odihna Mea! 6 Aşadar, dacă cei dintâi care au primit vestirea nu au intrat din cauza neascultării, a rămas ca alţii să poată intra în această odihnă. 7 El hotărăşte din nou o zi, vorbind prin David:
Astăzi, după atâta vreme, la fel cum s-a spus şi mai înainte,
astăzi, dacă auziţi glasul Lui, ascultaţi,
nu vă împietriţi inimile!
8 Dacă Iosua le-ar fi dat odihna, nu ar fi zis aici nimic despre o altă zi, după atâta timp. 9 Mai rămâne deci o altă sărbătoare de odihnă pentru poporul lui Dumnezeu. 10 Iar cel ce a intrat în odihna lui Dumnezeu s-a odihnit şi el de lucrările făcute, după cum şi Dumnezeu s-a odihnit de lucrările Sale. 11 Să ne străduim deci să intrăm în această odihnă ca să nu cădem în acelaşi fel de neascultare!
12 Căci cuvântul lui Dumnezeu este viu şi puternic, mai tăios decât orice sabie cu două tăişuri, el pătrunde până unde se despart sufletul şi duhul, încheieturile şi măduva, şi este în stare să judece gândurile şi dorinţele inimii. 13 Nici o fiinţă nu este ascunsă de El, toate sunt goale şi descoperite înaintea ochilor Săi, în faţa Lui vom da socoteală.
Iisus este marele preot
14 Având, aşadar, un mare preot care a străbătut cerurile, pe Iisus, Fiul lui Dumnezeu, să ţinem cu putere mărturia, 15 căci noi nu avem un mare preot care să nu poată suferi împreună cu noi, în slăbiciunile noastre, ci unul care a fost ispitit în toate, asemenea nouă, dar fără păcat. 16 Să ne apropiem, aşadar, cu îndrăzneală de tronul harului, ca să primim milă şi să găsim har, ca să primim ajutorul Lui, la timpul potrivit.
Să intrăm în odihna lui
1 Deci fiindcă rămâne încă o făgăduință spre a intra în odihna lui, să ne temem ca nu cumva cineva dintre voi să pară că a rămas în urmă. 2 Căci în adevăr și noi am avut o veste bună propovăduită nouă ca și ei; dar lor cuvântul care a fost auzit nu le‐a folosit, fiindcă n‐a fost amestecat cu credință la cei ce au auzit. 3 Căci noi cei ce am crezut intrăm în acea odihnă, după cum a zis: Cum am jurat în mânia mea: de vor intra ei în odihna mea! deși lucrările erau făcute de la întemeierea lumii. 4 Căci despre ziua a șaptea a zis undeva astfel: Și Dumnezeu s‐a odihnit în ziua a șaptea de toate lucrările lui. 5 Și iarăși în acest loc : De vor intra ei în odihna mea! 6 Deci, fiindcă rămâne încă să intre unii în ea, și cei mai dinainte care au avut propovăduită vestea bună n‐au intrat din pricina neascultării, 7 El hotărăște iar o zi anumită: „Astăzi” , zicând în David după atâta vreme, cum s‐a spus mai înainte: Astăzi dacă veți auzi glasul lui, nu vă învârtoșați inimile. 8 Căci dacă Iosua le‐ar fi dat odihnă, n‐ar fi vorbit el după acestea de altă zi. 9 Deci dar rămâne încă o odihnă ca cea de Sabat pentru poporul lui Dumnezeu. 10 Căci cine a intrat în odihnă lui, acela s‐a și odihnit de lucrările sale, ca Dumnezeu de ale lui. 11 Să ne sârguim dar ca să intrăm în acea odihnă, ca nimeni să nu cadă în aceeași pildă de neascultare. 12 Căci Cuvântul lui Dumnezeu este viu și lucrător și mai tăietor decât orice sabie cu două tăișuri și pătrunzând până la despărțirea sufletului și duhului, încheieturilor și măduvei și judecă cugetele și gândurile inimii. 13 Și nicio făptură nu este nearătată înaintea lui: ci toate sunt goale și dezvelite înaintea ochilor celui cu care avem a face.
Isus ca mare preot
14 Având deci un mare preot care a ștrăbătut cerurile, pe Isus, Fiul lui Dumnezeu, să ne ținem bine mărturisirea. 15 Căci n‐avem un mare preot care nu poate suferi împreună cu noi în slăbiciunile noastre, ci unul ispitit în toate asemenea nouă, dar fără păcat. 16 Deci să ne apropiem cu îndrăzneală de scaunul de domnie al harului, ca să luăm milă și să aflăm har spre ajutor la vreme de nevoie.