Complotul împotriva lui Iisus
1 Se apropia sărbătoarea Azimelor, care se numeşte Paşte. 2 Iar marii preoţi şi cărturarii se gândeau cum să-L dea pieirii, temându-se de popor. 3 Dar Satana a intrat în Iuda, cel numit Iscarioteanul, care era dintre cei doisprezece, 4 iar el a mers şi a vorbit cu marii preoţi şi căpeteniile oştirii, cum să-L dea pe mâna lor. 5 Ei s-au bucurat şi au hotărât să-i dea bani. 6 El s-a învoit şi căuta momentul potrivit să-L dea pe mâna lor departe de mulţime.
Instituirea Cinei Domnului
7 A venit şi ziua Azimelor, când trebuia să se jertfească Paştele. 8 Şi i-a trimis pe Petru şi pe Ioan, spunând: „Mergeţi şi pregătiţi-ne Paştele ca să mâncăm.” 9 Iar ei au zis: „Unde vrei să-l pregătim?” 10 El le-a răspuns: „Iată, când veţi intra în cetate, vă veţi întâlni cu un om ducând un urcior cu apă; mergeţi după el în casa în care va intra 11 şi spuneţi stăpânului casei: Învăţătorul zice: unde este încăperea în care voi mânca Paştele cu ucenicii Mei? 12 Acela vă va arăta o sală mare, la etaj, aranjată. Acolo să pregătiţi.” 13 Plecând, au găsit aşa cum le spusese şi au pregătit Paştele.
14 Iar când a venit ceasul, S-a aşezat la masă împreună cu ucenicii. 15 Şi le-a spus: „Atât de mult Mi-am dorit să mănânc Paştele acesta cu voi înainte de pătimirea Mea, 16 căci vă spun că nu-l voi mai mânca până când se va împlini în Împărăţia lui Dumnezeu.” 17 Şi luând un potir şi mulţumind, a spus: „Luaţi-l şi împărţiţi-l între voi, 18 pentru că vă spun: nu voi mai bea de acum din rodul viţei până ce nu va veni Împărăţia lui Dumnezeu.” 19 Şi luând pâine şi mulţumind, a frânt-o şi le-a dat-o spunând: „Acesta este trupul Meu, care se dă pentru voi. Faceţi aceasta în amintirea Mea!” 20 După cină, a făcut la fel cu potirul, spunând: „Acest potir este noul legământ, în sângele Meu, care se varsă pentru voi. 21 Dar iată, mâna celui care Mă va vinde este cu Mine la masă. 22 Fiul Omului va merge după cum a fost hotărât, dar vai omului prin care este vândut!” 23 Iar ei au început să se întrebe unii pe alţii, care dintre ei este cel care avea să facă aceasta.
Cearta despre cine este mai mare
24 Şi s-a iscat o neînţelegere între ei: despre cine părea să fie mai mare. 25 El le-a spus: „Regii popoarelor domnesc peste ele şi cei care le stăpânesc sunt numiţi binefăcători. 26 Dar între voi să nu fie aşa, ci acela care este mai mare între voi să fie cel mai mic, iar cel care conduce ca cel care slujeşte. 27 Şi cine este mai mare, cel care stă la masă sau cel care slujeşte? Oare nu cel care stă la masă? Dar Eu sunt în mijlocul vostru ca unul care slujeşte. 28 Voi sunteţi cei care aţi rămas cu Mine în încercările Mele. 29 Şi eu vă rânduiesc Împărăţia aşa cum mi-a rânduit-o Tatăl Meu, 30 ca să mâncaţi şi să beţi la masă în Împărăţia Mea şi să staţi pe tronuri pentru a judeca cele douăsprezece triburi ale lui Israel.
31 Simon, Simon, iată, Satana a cerut să vă cearnă ca pe grâu, 32 dar Eu M-am rugat pentru tine, ca să nu scadă credinţa ta. Şi tu, când te vei întoarce, întăreşte-i pe fraţii tăi!” 33 Însă el I-a spus: „Doamne, cu Tine sunt gata să merg şi în temniţă şi la moarte.” 34 Dar El i-a zis: „Îţi spun, Petre, nu va cânta azi cocoşul până ce nu Mă vei tăgădui de trei ori.”
35 Apoi le-a spus: „Când v-am trimis fără pungă şi fără desagă şi fără încălţări, aţi dus lipsă de ceva?” Ei au răspuns: „De nimic.” 36 Le-a zis: „Acum însă cine are pungă să o ia, la fel şi desaga, iar cine nu are sabie să-şi vândă haina şi să-şi cumpere. 37 Căci vă spun că trebuie să se împlinească în Mine ceea ce stă scris: Şi a fost socotit cu cei fărădelege. Fiindcă se apropie de împlinire cele scrise despre Mine.” 38 Atunci ei I-au spus: „Doamne, iată aici două săbii.” Dar El le-a zis: „Destul!”
Iisus pe Muntele Măslinilor
39 Şi, ieşind, s-a îndreptat, ca de obicei, spre Muntele Măslinilor, iar ucenicii l-au urmat. 40 Când au ajuns acolo, le-a spus: „Rugaţi-vă să nu cădeţi în ispită!” 41 Iar El s-a depărtat de ei ca la o aruncătură de piatră şi, îngenunchind, se ruga: 42 „Tată, dacă vrei, îndepărtează de Mine paharul acesta. Dar nu voia Mea, ci a Ta să fie!” 43 Atunci I s-a arătat un înger din cer şi l-a întărit. 44 Dar El, intrând în agonie, se ruga şi mai stăruitor. Şi sudoarea I s-a făcut ca nişte picături de sânge ce cădeau pe pământ. 45 Şi când s-a ridicat de la rugăciune şi a mers la ucenici, i-a găsit adormiţi de tristeţe 46 şi le-a spus: „De ce dormiţi? Sculaţi-vă şi rugaţi-vă să nu intraţi în ispită!”
Arestarea lui Iisus
47 Pe când le vorbea încă, a venit o mulţime, iar cel numit Iuda, unul dintre cei doisprezece, mergea în fruntea lor. El s-a apropiat de Iisus şi L-a sărutat. 48 Iisus i-a spus: „Iuda, cu o sărutare Îl vinzi tu pe Fiul Omului?” 49 Iar cei din jurul lui, văzând ce se întâmplă, I-au zis: „Doamne, să lovim cu sabia?” 50 Şi unul dintre ei l-a lovit pe slujitorul marelui preot şi i-a tăiat urechea dreaptă. 51 Dar Iisus a răspuns: „Lăsaţi! Ajunge!” Şi, atingându-i urechea, l-a vindecat. 52 Apoi Iisus a spus marilor preoţi, gărzilor de la Templu şi bătrânilor care veniseră după El: „Aţi venit cu săbii şi ciomege ca după un tâlhar. 53 Zi de zi eram cu voi în Templu şi n-aţi pus mâna pe Mine, dar acesta este ceasul vostru şi stăpânirea întunericului.”
54 După ce L-au prins, L-au luat şi L-au dus la casa marelui preot. Petru Îl urma de la distanţă. 55 Pentru că unii făcuseră un foc în mijlocul curţii şi stăteau în jurul lui, s-a aşezat şi Petru în mijlocul lor. 56 Când l-a văzut cum stătea la foc, o slujnică l-a privit ţintă şi a spus: „Şi acesta era cu El.” 57 Dar el a tăgăduit: „Nu-L cunosc, femeie!” 58 După puţin timp l-a văzut şi altul şi i-a zis: „Şi tu eşti dintre ai Lui.” Dar Petru a zis: „Omule, nu sunt!” 59 Peste vreun ceas, altul stăruia: „Sigur era cu El, fiindcă e galileean.” 60 Dar Petru i-a răspuns: „Omule, nu ştiu despre ce vorbeşti!” Îndată, pe când vorbea încă, a cântat cocoşul. 61 Atunci, întorcându-se, Domnul l-a privit pe Petru. Iar Petru şi-a amintit de cuvântul Domnului, cum îi spusese: „Astăzi, înainte de a cânta cocoşul, Mă vei tăgădui de trei ori.” 62 Şi, ieşind, a plâns amar.
63 Oamenii care Îl păzeau pe Iisus, Îl batjocoreau şi-L băteau. 64 Apoi l-au legat la ochi şi Îl întrebau: „Profeţeşte! Cine Te-a lovit?” 65 Şi ziceau multe altele împotriva lui, hulind.
Iisus înaintea Sinedriului
66 Când s-a făcut ziuă, s-au adunat bătrânii poporului, marii preoţi şi cărturarii, L-au dus înaintea sinedriului lor şi 67 spuneau: „Dacă Tu eşti Hristos, spune-ne!” Dar El le-a răspuns: „Dacă vă spun, nu Mă veţi crede nicidecum. 68 Dacă vă întreb, nu-Mi veţi da nici un răspuns. 69 De acum însă Fiul Omului va fi aşezat la dreapta puterii lui Dumnezeu.” 70 Atunci ei I-au zis: „Eşti Tu, aşadar, Fiul lui Dumnezeu?” El le-a răspuns: „Voi înşivă spuneţi că Eu sunt.” 71 Ei au zis: „Ce nevoie mai avem de mărturie? Chiar noi am auzit-o din gura Lui.”
Sfat împotriva lui Isus
1 Și se apropia sărbătoarea azimilor care se numește Paști. 2 Și mai marii preoților și cărturarii căutau cum să‐l răpună căci se temeau de popor. 3 Și Satana a intrat în Iuda, care se numește Iscarioteanul, fiind din numărul celor doisprezece. 4 Și el a plecat și a vorbit cu mai marii preoților și cu căpeteniile oastei cum să li‐l dea prins. 5 Și ei s‐au bucurat și s‐au legat să‐i dea argint. 6 Și el s‐a învoit și căuta vreme nimerită ca să‐l dea lor fără știrea gloatei.
Prăznuirea Paștelor
7 Și a venit ziua azimilor în care trebuia să fie înjunghiate Paștile. 8 Și a trimis pe Petru și pe Ioan zicând: Duceți‐vă și pregătiți‐ne Paștile ca să mâncăm. 9 Și ei i‐au zis: Unde voiești să pregătim? 10 Iar el le‐a zis: Iată, când veți intra în cetate, va ieși înaintea voastră un om ducând un vas de pământ cu apă; urmați‐l în casa în care intră. 11 Și veți spune stăpânului casei: Învățătorul îți zice: Unde este odaia de oaspeți unde să mănânc Paștile cu ucenicii mei? 12 Și el vă va arăta o odaie mare de sus așternută: acolo pregătiți. 13 Și ei s‐au dus și au găsit după cum le spusese și au pregătit Paștile. 14 Și când a venit ceasul, s‐a așezat la masă și apostolii împreună cu el. 15 Și a zis către ei: Cu dor am dorit să mănânc aceste Paști cu voi înainte de pătimirea mea. 16 Căci vă spun că nu le mai mănânc până când vor fi împlinite în Împărăția lui Dumnezeu. 17 Și a primit un pahar și a mulțumit și a zis: Luați acesta și împărțiți‐l între voi. 18 Căci vă spun, nu voi bea deloc de‐acum din rodul viței până când va veni Împărăția lui Dumnezeu. 19 Și a luat pâine și a mulțumit și a frânt‐o și le‐a dat‐o zicând: Acesta este trupul meu care se dă pentru voi: aceasta faceți spre amintirea mea. 20 Și paharul tot așa, după cinare, zicând: Acest pahar este legământul cel nou în sângele meu care se varsă pentru voi.
Descoperirea vânzătorului
21 Însă iată, mâna celui ce mă dă prins este cu mine pe masă. 22 Pentru că Fiul omului se duce după cum a fost hotărât: însă vai de omul acela prin care este dat prins! 23 Și ei au început să cerceteze împreună între ei cine dintre ei ar fi cel ce are să făptuiască aceasta.
Care este cel mai mare?
24 Și s‐a iscat și o pricire între ei cine din ei este socotit a fi mai mare. 25 Iar el le‐a zis: Împărații Neamurilor domnesc peste ele și cei ce stăpânesc asupra lor se numesc binefăcători. 26 Dar voi nu veți fi așa: ci cel ce este mai mare între voi să fie ca cel mai tânăr și cel ce este căpetenie ca cel ce slujește. 27 Căci cine este mai mare: cel ce șade la masă sau cel ce slujește? Oare nu cel ce șade la masă? Iar eu sunt în mijlocul vostru ca cel ce slujește. 28 Iar voi sunteți aceia care ați rămas cu mine în ispitele mele. 29 Și eu vă întocmesc o împărăție, după cum mi‐a întocmit‐o mie Tatăl meu, 30 ca să mâncați și să beți la masa mea, în împărăția mea, și veți ședea pe scaune de domnie judecând cele douăsprezece seminții ale lui Israel.
Înștiințarea lui Petru
31 Simone, Simone, iată Satana v‐a cerut pentru sine ca să vă cearnă ca pe grâu. 32 Dar eu am făcut cerere pentru tine ca să nu se întunece credința ta; și tu, când te vei întoarce, întărește pe frații tăi. 33 Iar el i‐a zis: Doamne, cu tine sunt gata să merg și la temniță și la moarte. 34 Iar el a zis: Îți spun, Petre, nu va cânta azi cocoșul, până vei tăgădui de trei ori: că nu mă cunoști. 35 Și le‐a zis: Când v‐am trimis fără pungă și traistă și încălțăminte, ați avut lipsă de ceva? Iar ei au zis: De nimic. 36 Și le‐a zis: Acum dar, cine are o pungă s‐o ia, asemenea și traistă; și cine n‐are, să‐și vândă veșmântul și să cumpere o sabie. 37 Căci vă spun că trebuie să se împlinească în mine aceasta ce este scris: Și a fost socotit cu cei fărădelege. Căci cele despre mine au sfârșit. 38 Iar ei au zis: Doamne, iată două săbii aici. Și el le‐a zis: Este destul.
Ghetsimani
39 Și a ieșit și s‐a dus după obiceiul său în muntele Măslinilor; și ucenicii l‐au urmat și ei. 40 Și când a fost la locul acela, le‐a zis: Rugați‐vă ca să nu intrați în ispită. 41 Și el s‐a dus la o parte de la ei, ca la o aruncătură de piatră și a îngenuncheat și se ruga, 42 zicând: Tată, dacă voiești, treacă acest pahar de la mine; însă nu voia mea să se facă, ci a ta. 43 Și i s‐a arătat un înger din cer, întărindu‐l. 44 Și fiind în luptă grea, se ruga mai stăruitor. Și sudoarea lui s‐a făcut ca niște picături mari de sânge care cădeau jos la pământ. 45 Și când s‐a sculat de la rugaciune, a venit la ucenici și i‐a găsit adormiți de întristare. 46 Și le‐a zis: Pentru ce dormiți? Sculați‐vă și rugați‐vă ca să nu intrați în ispită.
Prinderea lui Isus
47 Pe când vorbea el încă, iată o gloată și cel ce se numește Iuda, unul din cei doisprezece, venea înaintea lor și s‐a apropiat de Isus ca să‐l sărute. 48 Iar Isus i‐a zis: Iudo, prin sărutare dai (prins) pe Fiul omului? 49 Iar cei ce erau pe lângă el, când au văzut ce are să fie, au zis: Doamne, să lovim cu sabia? 50 Și unul din ei a lovit pe robul marelui preot și i‐a tăiat urechea dreaptă. 51 Iar Isus a răspuns și a zis: Lăsați, până aici. Și i‐a atins urechea și l‐a vindecat. 52 Și Isus a zis către mai marii preoților și căpeteniile Templului și bătrânii care veniseră la el: Ați ieșit ca la un tâlhar cu săbii și ciomege? 53 În fiecare zi când eram cu voi în Templu n‐ați întins mâinile asupra mea; dar acesta este ceasul vostru și puterea întunericului.
Tăgăduirea lui Petru
54 Și l‐au prins și l‐au dus și l‐au băgat în casa marelui preot. Iar Petru urma de departe. 55 Și când au aprins un foc în mijlocul curții și s‐au așezat jos împreună, ședea și Petru în mijlocul lor. 56 Și o slujnică văzându‐l stând la lumina focului și uitându‐se țintă la el, a zis: Și acesta era cu el. 57 Iar el a tăgăduit, zicând: Nu‐l știu, femeie. 58 Și peste puțin l‐a văzut altul și a zis: Și tu ești unul dintre ei. Iar Petru a zis: Omule, nu sunt. 59 Și trecând ca un ceas, un altul întărea, zicând: Într‐adevăr și acesta era cu el, căci este și galileean. 60 Iar Petru a zis: Omule, nu știu ce zici. Și îndată, pe când vorbea el încă, a cântat cocoșul. 61 Și Domnul s‐a întors și s‐a uitat la Petru. Și Petru și‐a adus aminte de cuvântul Domnului, cum îi zisese: Mai înainte de a cânta azi cocoșul, mă vei tăgădui de trei ori. 62 Și a ieșit afară și a plâns cu amar.
Isus înaintea Sinedriului. Osândirea
63 Și bărbații care țineau pe Isus îl luau în râs și‐l băteau. 64 Și‐i acopereau ochii și‐l întrebau zicând: Prorocește: cine este care te‐a lovit? 65 Și multe altele ziceau împotriva lui, hulindu‐l. 66 Și cum s‐a făcut ziuă, bătrânimea poporului, mai marii preoților și cărturarii s‐au adunat laolaltă și l‐au dus la sinedriul lor, zicând: 67 Dacă ești tu Hristosul, spune‐ne. Iar el le‐a zis: Dacă vă voi spune, nu veți crede nicidecum. 68 Și dacă vă voi întreba, nu veți răspunde nicidecum. 69 Iar de‐acum Fiul omului va ședea la dreapta puterii lui Dumnezeu. 70 Și toți au zis: Ești tu deci Fiul lui Dumnezeu? Iar el a zis către ei: Voi înșivă ziceți că sunt. 71 Iar ei au zis: Ce mai avem trebuință de mărturie? Căci noi înșine am auzit din gura lui.