Iisus la Nazaret
1 Şi a ieşit de acolo şi s-a dus în patria Sa, iar ucenicii Lui L-au urmat. 2 Când a venit sâmbăta, a început să înveţe în sinagogă. Mulţi din cei ce ascultau erau uimiţi şi ziceau: „De unde îi vin toate acestea? De unde îi este dată această înţelepciune şi aceste puteri care se arată prin mâinile lui? 3 Nu este acesta tâmplarul, fiul Mariei şi fratele lui Iacov, al lui Iose, Iuda şi Simon? Şi nu sunt surorile Lui, aici la noi?” Şi se poticneau în acest lucru. 4 Iar Iisus le zicea: „Un profet nu e dispreţuit decât în patria sa, între rudele sale şi în casa sa!” 5 Şi acolo n-a putut face nici o minune, afară de faptul că, punându-şi mâinile peste câţiva bolnavi, i-a vindecat. 6 Şi se mira de necredinţa lor. Şi străbătea satele din jur învăţând.
Trimiterea celor doisprezece ucenici
7 Atunci i-a chemat pe cei doisprezece şi a început să îi trimită doi câte doi, dându-le putere asupra duhurilor necurate 8 şi poruncindu-le să nu ia nimic cu ei la drum, în afară de toiag. Nici pâine, nici traistă, nici punga cu bani la brâu, 9 ci să fie încălţaţi cu sandale şi să nu se îmbrace cu două haine. 10 Şi le zicea: „Oriunde, dacă veţi intra într-o casă, să rămâneţi acolo până ce veţi pleca din acel loc. 11 Iar dacă nu vă vor primi în vreun loc şi nici nu vă vor asculta, plecaţi de acolo şi scuturaţi praful de pe talpa încălţărilor voastre, ca să le slujească drept mărturie.” 12 Iar ei, când au plecat, au început să vestească oamenilor să se pocăiască, 13 scoteau mulţi demoni şi ungeau cu untdelemn pe mulţi bolnavi şi-i vindecau.
Moartea lui Ioan Botezătorul
14 A auzit dar şi regele Irod, căci numele lui devenise vestit, şi zicea că Ioan Botezătorul s-a ridicat din morţi şi de aceea lucrează puterile acestea în El. 15 Alţii spuneau însă că El este Ilie, iar alţii ziceau că este un profet, ca unul dintre profeţi. 16 Dar Irod, când a auzit, zicea: „Ba nu, este Ioan, căruia eu i-am tăiat capul şi care a înviat.” 17 Şi asta, fiindcă Irod trimisese oameni să-l prindă pe Ioan şi l-a pus în temniţă în lanţuri din pricina Irodiadei, soţia lui Filip, fratele său, pentru că o luase de soţie. 18 Iar Ioan îi zicea lui Irod: „Nu-ţi este îngăduit s-o iei de soţie pe femeia fratelui tău.” 19 Aşa că Irodiada îl ura şi voia să-l omoare, dar nu putea, 20 pentru că Irod se temea de Ioan, ştiindu-l bărbat drept şi sfânt, şi îl ocrotea, iar când îl asculta îl întreba multe lucruri şi chiar îi era drag să-l audă. 21 A găsit însă un prilej într-o bună zi, când Irod a făcut un ospăţ de ziua sa de naştere împreună cu mai marii săi, cu căpeteniile oştirii şi cu fruntaşii Galileii. 22 Atunci, după ce fiica Irodiadei a intrat şi a dansat, i-a plăcut lui Irod cât şi celor ce şedeau la masă împreună cu el, iar regele i-a zis fetei: „Cere-mi orice vei vrea şi-ţi voi da.” 23 Şi s-a şi jurat înaintea ei: „Îţi voi da orice îmi vei cere, chiar şi jumătate din regatul meu.” 24 Ea a ieşit şi i-a spus mamei sale: „Ce să cer?” Iar Irodiada i-a zis: „Capul lui Ioan Botezătorul.” 25 Ea a intrat imediat la rege şi cu mare grabă a cerut, zicând: „Vreau să-mi dai, acum, pe o tipsie, capul lui Ioan Botezătorul.” 26 Atunci regele s-a mâhnit adânc, dar din pricina jurământului şi a celor ce şedeau la masă n-a vrut să o respingă. 27 Şi îndată regele a trimis un paznic, poruncindu-i să îi aducă pe tipsie capul lui Ioan. Paznicul i-a tăiat capul în temniţă, 28 l-a adus pe o tipsie şi i l-a dat fetei, iar fata l-a dat mamei sale. 29 Iar când ucenicii Lui au auzit, au venit, i-au luat trupul şi l-au pus în mormânt.
Înmulţirea pâinilor
30 Când apostolii s-au adunat iarăşi în jurul lui Iisus, I-au spus toate câte au făcut şi au învăţat. 31 Iar El le-a zis: „Veniţi numai voi, într-un loc ferit, în loc pustiu, şi odihniţi-vă puţin.” Căci erau mulţi cei care veneau la ei şi care apoi plecau, aşa încât nici nu mai aveau vreme să mănânce. 32 Apoi au plecat într-o corabie către un loc pustiu, mai ferit. 33 Dar oamenii i-au văzut plecând şi mulţi au înţeles şi, alergând pe ţărm de prin toate cetăţile, au ajuns în acel loc înaintea lor. 34 Iar Iisus, când a ieşit din corabie, a văzut o mulţime mare şi I s-a făcut milă de ei, căci erau ca oile fără păstor. Atunci a început să îi înveţe multe. 35 Dar făcându-se târziu deja, ucenicii au venit la El şi I-au zis: „Locul acesta este pustiu şi este târziu deja. 36 Dă-le drumul, să meargă în cetăţile şi satele din apropiere să-şi cumpere ceva de mâncare.” 37 Iisus însă le-a răspuns: „Daţi-le voi să mănânce.” Iar ei I-au zis: „Vrei să mergem noi să cumpărăm pâine de două sute de dinari şi să le dăm să mănânce?” 38 El le-a zis: „Câte pâini aveţi? Mergeţi şi vedeţi.” Iar după ce au văzut, I-au spus: „Cinci pâini şi doi peşti.” 39 Atunci le-a poruncit să-i aşeze pe toţi, cete-cete, pe iarba verde. 40 Şi oamenii au şezut cete-cete, câte o sută şi câte cincizeci. 41 Iar El, luând cele cinci pâini şi cei doi peşti şi ridicându-şi privirea către cer, a binecuvântat şi a frânt pâinile. Apoi le-a dat ucenicilor Săi, ca să le pună înaintea oamenilor; la fel a împărţit şi cei doi peşti, tuturor. 42 Şi toţi au mâncat şi s-au săturat. 43 Ba au luat şi douăsprezece coşuri pline cu fărâmituri şi cu ce-a rămas din peşti. 44 Iar cei ce au mâncat pâinile erau cinci mii de bărbaţi.
Iisus merge pe mare şi vindecă bolnavi în Ghenezaret
45 Îndată după aceea Iisus i-a silit pe ucenicii Săi să intre în corabie şi să meargă înaintea Lui pe partea cealaltă, spre Betsaida, cât timp El va da drumul mulţimii. 46 Iar după ce le-a dat drumul, s-a dus pe munte ca să se roage. 47 Se făcuse seară şi corabia lor era în mijlocul mării, iar El era singur pe ţărm. 48 Văzându-i cum se chinuiau vâslind, fiindcă vântul le era potrivnic, cam pe la a patra strajă din noapte , Iisus a venit către ei mergând pe mare şi voia să treacă pe lângă ei. 49 Dar ei, când l-au văzut că merge pe mare, au crezut că este o nălucă şi au început să ţipe, 50 căci L-au văzut toţi şi s-au tulburat. Iisus a vorbit însă îndată cu ei şi le-a zis: „Îndrăzniţi, Eu sunt! Nu vă temeţi!” 51 Şi s-a suit la ei în corabie şi vântul s-a potolit. Ei erau foarte uimiţi în sinea lor, 52 pentru că nu pricepuseră nimic din înmulţirea pâinilor, iar inima le era împietrită.
53 După ce au trecut marea, au ajuns în ţinutul Ghenezaretului şi au tras la ţărm. 54 Şi numai ce a ieşit din corabie, că îndată l-au şi cunoscut. 55 Cutreierând tot ţinutul acela, oamenii au început să-i ducă pe bolnavi pe paturi oriunde auzeau că este El. 56 Şi oriunde se ducea El, prin târguri, în cetăţi sau în sate, îi aşezau acolo, la marginea drumului, pe cei bolnavi şi Îl rugau ca măcar de poala hainei Lui să-i lase să se atingă, iar toţi cei care se atingeau de El se vindecau.
Isus la Nazaret. Necredința locuitorilor
1 Și a ieșit de acolo și vine în patria sa și ucenicii lui îl urmează. 2 Și când a fost Sabatul a început să‐i învețe în sinagogă, și mulți auzindu‐l au rămas uimiți zicând: De unde are omul acesta acestea, și ce este înțelepciunea dată lui și de unde puterile de felul acesta care se fac prin mâinile lui? 3 Oare nu este acesta tâmplarul, fiul Mariei, și fratele lui Iacov și Iose și Iuda și Simon? Și nu sunt surorile lui aici la noi? Și găseau în el un prilej de poticnire. 4 Și Isus Ie‐a zis: Un proroc nu este disprețuit decât în patria lui și între rudele lui și în casa lui. 5 Și nu putea face acolo nicio putere, decât a pus mâinile peste puțini bolnavi și i‐a tămăduit. 6 Și s‐a mirat de necredința lor.
Trimiterea celor doisprezece
Și umbla prin satele dimprejur învățăndu‐i. 7 Și a chemat la sine pe cei doisprezece și a început să‐i trimită câte doi și le‐a dat putere asupra duhurilor necurate. 8 Și le‐a poruncit să nu ia nimic pe cale decât numai un toiag, nici pâine, nici traistă, nici aramă la cingătoare, 9 ci să fie încălțați cu sandale: și, a zis el , nu îmbrăcați două haine. 10 Și le‐a zis: Oriunde veți intra în casă, rămâneți acolo, până când veți ieși de acolo. 11 Și orice loc care nu vă va primi, nici nu vor asculta de voi, când ieșiți de acolo, scuturați țărâna de sub picioarele voastre spre mărturie pentru ei. 12 Și ei au ieșit și au propovăduit ca oamenii să se pocăiască. 13 Și scoteau afară mulți draci și ungeau cu untdelemn pe mulți bolnavi și‐i tămăduiau.
Moartea lui Ioan Botezătorul
14 Și împăratul Irod a auzit vorbind de el , căci numele lui se făcuse cunoscut. Și zicea: Ioan Botezătorul s‐a sculat dintre cei morți și de aceea lucrează puterile în el. 15 Iar alții ziceau: Este Ilie. Iar alții ziceau: Este un proroc, ca unul din proroci. 16 Și când a auzit Irod, zicea: Ioan al cărui cap l‐am tăiat, el s‐a sculat. 17 Căci Irod însuși trimisese și pusese mâna pe Ioan și‐l legase în închisoare pentru Irodiada, nevasta lui Filip, fratele său, fiindcă se însurase cu ea. 18 Căci Ioan zicea lui Irod: Nu ți se cade să ai pe nevasta fratelui tău. 19 Iar Irodiada avea ură pe el și voia să‐l omoare dar nu putea. 20 Căci Irod se temea de Ioan, știindu‐l bărbat drept și sfânt, și‐l ocrotea. Și când îl asculta, sta mult pe gânduri și‐l asculta cu plăcere. 21 Și a fost o zi nimerită, când Irod de ziua nașterii sale a făcut un ospăț celor mai mari ai săi și căpitanilor și fruntașilor Galileei. 22 Și când a intrat fata Irodiadei și a jucat, a plăcut lui Irod și celor ce ședeau împreună cu el la masă. Iar împăratul a zis fetei: Cere‐mi orice voiești și‐ți voi da. 23 Și i‐a jurat: Orice vei cere de la mine, îți voi da până la jumătate din împărăția mea. 24 Și ea a ieșit și a zis mamei sale: Ce să cer? Iar ea a zis: Capul lui Ioan Botezătorul. 25 Și a intrat îndată cu grabă la împăratul și a cerut zicând: Voiesc ca să‐mi dai numaidecât pe blid capul lui Ioan Botezătorul. 26 Și împăratul s‐a întristat foarte mult, dar pentru jurăminte și pentru cei ce ședeau la masă n‐a voit s‐o înlăture. 27 Și îndată împăratul a trimis pe un ostaș din garda sa și i‐a poruncit să aducă el capul lui. Și a plecat și i‐a tăiat capul în închisoare 28 și i‐a adus capul pe blid și l‐a dat fetei iar fata l‐a dat mamei sale. 29 Și când au auzit aceasta ucenicii lui, au venit și au luat trupul lui mort și l‐au pus în mormânt.
Înmulțirea pâinilor
30 Și apostolii se strâng la Isus și i‐au istorisit ce făcuseră și învățaseră. 31 Și le zice: Veniți voi înșivă la o parte într‐un loc pustiu și odihniți‐vă puțin. Căci erau mulți care veneau și se duceau și n‐aveau vreme potrivită nici să mănânce. 32 Și au plecat în corabie spre un loc pustiu la o parte. 33 Și mulți i‐au văzut ducându‐se și i‐au cunoscut și au alergat acolo pe jos din toate cetățile și au sosit înaintea lor. 34 Și Isus a ieșit și a văzut multă gloată și i s‐a făcut milă de ei, căci erau ca niște oi neavând păstor și a început să‐i învețe multe. 35 Și fiindcă acum ceasul ajunsese târziu, ucenicii săi s‐au apropiat de el și ziceau: Locul este pustiu și ceasul este târziu acum. 36 Dă‐le drumul ca să se ducă în locurile dimprejur și în sate să‐și cumpere ce să mănânce. 37 Iar el a răspuns și le‐a zis: Dați‐le voi să mănânce. Și ei îi zic : Să ne ducem să cumpărăm de două sute de dinari pâini și să le dăm să mănânce? 38 Iar el le zice: Câte pâini aveți? Duceți‐vă de vedeți. Și ei când au știut, zic: Cinci și doi pești. 39 Și le‐a poruncit să‐i pună pe toți să șadă mese‐mese pe iarbă verde. 40 Și au șezut cete‐cete, câte o sută și câte cincizeci. 41 Și a luat cele cinci pâini și cei doi pești și uitându‐se spre cer, a binecuvântat și a frânt pâinile și a dat ucenicilor ca să le pună înainte și pe cei doi pești i‐a împărțit la toți. 42 Și au mâncat toți și s‐au săturat. 43 Și au luat fărâmituri douăsprezece coșuri umplute și rămășițe de la pești. 44 Și cei ce mâncaseră pâinile erau cinci mii de bărbați.
Isus umblă pe mare
45 Și îndată a silit pe ucenicii săi să intre în corabie și să treacă înaintea lui de cealaltă parte spre Betsaida până dă drumul gloatei. 46 Și după ce s‐a despărțit de ei, a plecat pe munte să se roage. 47 Și când s‐a făcut seară, corabia era în mijlocul mării și el singur pe pământ. 48 Și văzându‐i muncindu‐se cu vâslirea, căci vântul le era protivnic, pe la a patra strajă din noapte vine la ei umblând pe mare și voia să treacă pe lângă ei. 49 Iar ei când l‐au văzut umblând pe mare, li s‐a părut că este o nălucă și au strigat tare, 50 căci toți l‐au văzut și s‐au înspăimântat. Dar el îndată a vorbit cu ei și le zice: Îndrăzniți, eu sunt; nu vă temeți. 51 Și s‐a suit la ei în corabie și vântul s‐a potolit. Și erau nespus de uimiți în ei înșiși. 52 Căci nu pricepuseră după pâini ci inima le era împietrită.
Vindecări la Ghenezaret
53 Și după ce au trecut dincolo, au venit pe pământul Ghenezaret, și au tras la mal. 54 Și când au ieșit din corabie, îndată l‐au cunoscut, 55 și au cutreierat tot ținutul acela și au început să aducă bolnavi pe paturi, unde auzeau că este el. 56 Și oriunde intra în sate sau cetăți sau locuri, puneau pe cei neputincioși în piețe, și‐l rugau ca ei să‐i atingă ciucurele veșmântului; și câți îl atingeau, erau scăpați.