1 Kadea, anda kă same kadalendar šinaimata, but kamblimenena, te ujaras ame orsavestar marimos le masăhko thai le duxohko, thai te nigras amaro sfinçomos ji koa gor, ande dar le Devllesti.
O bukurimos le Pavelohko.
2 Atearăna ame mišto! Ame či došaldeam khanikas, ame či maladeam khanikas, či athadeam khanikas.
3 Či phenau kadala butea kaste došavau tume, kă phendem mai angle kă san andel ille amară ande čivava thai ando merimos.
4 Sî ma khă baro pateaimos ande tumende. Sî ma soa čeačimos te lăudi ma tumença. Sîm pherdo zuralimos, xutel muro illo bukurimastar ande sal kăsnimata amară.
5 Kă i pala o avimos amaro ande Mačedonia, o stato amaro nas les či khă xodinimos. Samas năkăjime ande sal tipuri: dă avreal mardimata, andral dara.
6 Ta o Dell, kai zurearăl kolen kai perăn tele, zurearde ame andoa avimos le Titohko.
7 Thai na numai andoa avimos lehko, thai i andoa zuralimos savo sas zureardo i o tumendar. O phendea mengă pa tumaro kamimos o phabardino, pal iasfa tumară, pai rîvna tumari anda mande, kadea kă o bukurimos muŕo sas i mai baro.
8 Barem kă tristosardem tume anda muŕo zakono, či fal ma nasul; thai orta i te falas ma nasul – kă dikhau kă o zakono kodoa tristosardea tume (barem anda xançî čiro) –
9 varesar, akana bukuri ma, na kă anda kă sanas tristome, ta anda kă o tristomos tumaro andea tume koa skăpimos. Kă sanas tristome pala o kamimos le Devllehko, kaste na avel tume či khă xasardimos anda e rig amari.
10 Ande čeačimaste, kana o tristomos sî pala o kamimos le Devllehko, anel khă kăimos kai nigrăl koa skăpimos, thai savestar varekon či kăil pe čiăkhdata; ta kana o tristomos la lumeako anel o mullimos.
11 Kă dikta, orta o tristomos kadoa tumaro pala o kamimos le Devllehko, so amboldimos ušteadea ande tumende! Thai sal divanuri le došalimahkă! So xolearimos? So dar! So kamimos astardo! So rîvna! So doši! Ande sa tume sîkadean kă san uje ande kadoa dičimos.
12 Kadea kă, kana ramosardem tumengă kă či ramosardem tumengă čina andai doši kolesti kai kărdea o prasaimos, čina andai doši kolesti kai răbdisardea o prasaimos, ta kaste sîkadeol amaro baro phiraimos le kandimahko anda tumende angla o Dell.
13 Anda kodea samas zurearde. Ta, paša o zuralimos kadoa amaro, bukurisaileam i mai but andai bukurimos le Titohko, savehko duxo sas šudreardo tumendar saoŕăndar.
14 Thai kana lăudisailem xançî tumença angla leste, či sîmas dino lajavehko. Ta, pala sar ande savi buti phendem tumengă o čeačimos, sa kadea e lauda amari tumença angloa Tito, čeačili.
15 Les sî les i khă mai baro kamblimos anda tumende, kana anel pehkă godi anda tumaro ašundimos saoŕăngo, thai andoa limos kai kărdean lehkă, darasa thai isdraimasa.
16 Bukuri ma kă dašti pateau ma ande tumende ande sal dičimata.
1 Preaiubiţilor, fiindcă avem aceste făgăduinţe, să ne curăţăm de orice întinare a trupului şi a duhului, şi să ne desăvârşim în sfinţenie, în teama de Dumnezeu.
2 Deschideţi-vă inima faţă de noi! Nu am nedreptăţit pe nimeni, nu am vătămat pe nimeni, nu am profitat de nimeni. 3 Nu spun aceasta ca să condamn pe cineva, fiindcă am spus mai înainte că voi sunteţi în inima noastră, ca să murim şi să trăim împreună. 4 Am mare încredere în voi şi mă mândresc mult cu voi: am avut parte din plin de mângâiere şi am fost copleşit de bucurie în toate încercările noastre.
Bucuria lui Pavel pentru pocăinţa corintenilor
5 Căci şi după ce am venit în Macedonia, trupurile noastre nu au găsit nici un pic de odihnă, ci am avut necazuri din toate părţile: din afară lupte, dinăuntru necazuri. 6 Însă Dumnezeu, cel care îi mângâie pe cei smeriţi, ne-a mângâiat prin venirea lui Tit 7 şi nu numai prin venirea lui, ci şi prin mângâierea pe care a primit-o de la voi; el ne-a făcut cunoscută dorinţa voastră mare, suspinul vostru, râvna voastră pentru mine, ceea ce m-a bucurat şi mai mult. 8 Şi chiar dacă v-am mâhnit cu scrisoarea, nu îmi pare rău. Şi chiar dacă mi-ar fi părut rău – deşi scrisoarea aceasta v-a întristat doar pentru o scurtă vreme – 9 acum mă bucur, nu fiindcă aţi fost întristaţi, ci fiindcă întristarea v-a dus la căinţă. Căci v-aţi întristat după voinţa lui Dumnezeu, ca să nu suferiţi nimic din partea noastră. 10 Tristeţea după voinţa lui Dumnezeu naşte o căinţă care duce la mântuire şi nimeni nu o regretă; dar întristarea lumii duce la moarte. 11 Căci iată câtă râvnă a născut în voi tocmai această întristare de la Dumnezeu! Dar ce râvnă, ce apărare, ce indignare, ce teamă, ce dorinţă aprinsă, cât zel, ce pedeapsă! În toate v-aţi dovedit curaţi în această privinţă! 12 Însă dacă v-am scris, nu am făcut-o din cauza celui care a săvârşit nedreptatea, nici a celui care a suferit-o, ci ca să se arate râvna voastră pentru noi înaintea lui Dumnezeu. 13 Pentru aceasta am fost mângâiaţi.
Pe lângă această bucurie a noastră, ne-am bucurat şi mai mult de bucuria lui Tit, căruia voi toţi i-aţi liniştit sufletul. 14 Căci dacă m-am mândrit cu ceva în privinţa voastră faţă de el, nu m-am făcut de ruşine, ci, după cum în toate v-am spus adevărul, şi mândria noastră în faţa lui Tit a fost adevărată. 15 Iar iubirea lui pentru voi este şi mai mare când îşi aduce aminte de ascultarea voastră a tuturor şi de felul în care l-aţi primit, cu frică şi cutremur. 16 Mă bucur că pot avea încredere în voi în toate privinţele.