Arătarea lui Iisus la marea Tiberiadei
1 După aceasta, Iisus s-a arătat iar ucenicilor, lângă marea Tiberiadei. Şi s-a arătat aşa: 2 Erau împreună Simon Petru, Toma, zis Geamănul, Natanael, cel din Cana Galileii, fiii lui Zebedeu şi alţi doi dintre ucenicii Lui. 3 Simon Petru le-a zis: „Mă duc să pescuiesc.” Ei i-au zis: „Mergem şi noi cu tine.” Au ieşit şi s-au suit în barcă. Şi în noaptea aceea nu au prins nimic. 4 Când se făcuse de acum dimineaţă, Iisus a stat pe ţărm. Însă ucenicii nu ştiau că este Iisus. 5 Deci Iisus le-a zis: „Copii, nu aveţi ceva de mâncare?” Ei au răspuns: „Nu.” 6 El însă le-a spus: „Aruncaţi năvodul în partea dreaptă a bărcii şi veţi găsi.” Atunci l-au aruncat şi nu mai puteau să-l tragă de mulţimea peştilor. 7 Ucenicul pe care îl iubea Iisus a zis către Petru: „E Domnul!” Când Simon Petru a auzit că este Domnul, şi-a încins cămaşa, fiindcă era dezbrăcat, şi s-a aruncat în apă. 8 Ceilalţi ucenici au venit cu barca, trăgând năvodul cu peşti, pentru că nu erau departe de ţărm, ci la vreo două sute de coţi. 9 Aşadar când au ajuns la ţărm au văzut jar pus pe jos, nişte peşti aşezaţi deasupra şi pâine. 10 Iisus le-a zis: „Aduceţi din peştii pe care i-aţi prins acum.” 11 Simon Petru s-a suit în barcă şi a tras năvodul, plin cu peşti mari, pe ţărm: o sută cincizeci şi trei; şi cu toate că erau atâţia, năvodul nu s-a rupt. 12 Iisus le-a zis: „Veniţi şi mâncaţi!” Dar nici unul dintre ucenici nu îndrăznea să-L întrebe: „Tu cine eşti?”, ştiind că este Domnul. 13 Iisus a venit, a luat pâinea şi le-a dat-o lor, la fel şi peştii. 14 Atunci li s-a arătat a treia oară ucenicilor Iisus înviat din morţi.
Iisus şi Petru
15 După ce au mâncat, Iisus i-a zis lui Simon Petru: „Simone, al lui Ioan, Mă iubeşti?” El I-a zis: „Da, Doamne, Tu ştii că Te iubesc.” Iisus i-a zis: „Paşte mieluşeii Mei!” 16 A zis iar, a doua oară: „Simone, al lui Ioan, Mă iubeşti?” I-a zis: „Da, Doamne, Tu ştii că Te iubesc!” Iisus i-a zis: „Paşte oile Mele!” 17 I-a spus a treia oară: „Simone, al lui Ioan, Mă iubeşti?” Petru s-a întristat că i-a zis a treia oară: „Mă iubeşti?” şi I-a spus: „Doamne, Tu le ştii toate, Tu ştii că Te iubesc!” Iisus i-a spus: „Paşte oile Mele! 18 Adevărat, adevărat îţi spun: când erai mai tânăr, te încingeai singur şi umblai unde voiai. Dar când vei îmbătrâni, îţi vei întinde mâinile şi altul te va încinge şi te va duce unde nu vrei.” 19 Aceasta a zis-o arătând cu ce fel de moarte Îl va preamări Petru pe Dumnezeu. Şi după ce a spus aceasta, i-a mai zis: „Urmează-Mă!”
Iisus şi ucenicul preaiubit
20 Întorcându-se, Petru l-a văzut venind în urmă pe ucenicul pe care îl iubea Iisus, cel care se rezemase la cină de pieptul lui Iisus şi spusese: „Doamne, cine este cel care Te trădează?” 21 Văzându-l, aşadar, pe acesta, Petru I-a zis: „Doamne, dar el?” 22 Iisus i-a zis: „Dacă vreau ca el să rămână până când voi veni, ce ai tu? Tu urmează-mă!” 23 A ieşit vorba aceasta printre fraţi că ucenicul acela nu va muri. Dar Iisus nu-i spusese că nu va muri, ci: „dacă vreau să rămână până când voi veni, ce ai tu?”
Epilog
24 Acesta este ucenicul care dă mărturie despre acestea şi care a scris acestea. Şi ştim că mărturia lui este adevărată. 25 Dar sunt şi multe altele pe care le-a făcut Iisus, care, dacă ar fi scrise una câte una, cred că lumea aceasta n-ar putea cuprinde cărţile care ar fi scrise.
O dičimos kai marea la Tiberiadati.
1 Pala kodea o Isus mai sîkadi'lo Pehkă jenengă kai marea Tiberiadati. Dikta sar sîkadi'lo:
2 O Simon Petro, o Toma, phendino Jeamăno, o Natanelo andai Kana Galileiati, le šeave le Zebediahkă, thai aver dui andal jene le Isusohkă, sas andekhthan.
3 O Simon Petro phendea lengă: „Me jeau te astarau mašo.” „Jeas i ame tusa”, phendine lehkă on. Ankăste, thai šute pe ande khă bero; thai či astardine khanči ande reat kodea.
4 Dădroboitu, o Isus bešelas po mallo; ta le jene či jeanenas kă sî o Isus.
5 „Šaoŕale”, phendea lengă o Isus, „sî tume vareso xabe?” On dine Les anglal: „Nai.”
6 O phendea lengă: „Šuden e plasa ande rig e čeači le berosti, thai arakhăna.” Kadea šudine la, thai našti mai çîrdenas la andoa butimos le mašengo.
7 Atunčeara o jeno, kai kamelas o Isus, phendea le Petrohkă: „O Rai sî!” Kana ašundea o Simon Petro kă sî o Rai, thodea e raxami pe peste, phanglea pe, kă sas bixureado, thai šudea pe ande marea.
8 Le kolaver jene avile le beruçosa, çîrdindoi e plasa le mašença, anda kă nas dur kata o mallo numai kam ka dui šella koçea.
9 Kana uliste po mallo dikhline kă oče sas jego angarăngo, mašo thodino opral thai manŕo.
10 O Isus phendea lengă: „Anen andal maše kai astardean le akana.”
11 O Simon Petro ankăsto ando beruço, çîrdea e plasa po mallo, pherdi ăkh šell thai panvardeši thai trin maše bară; thai, barem kă sas kaditi, či šindili e plasa.
12 „Aven ta xan”, phendea lengă o Isus. Thai či iekh andal jene či lelas te pušel Les: „Kon san?” kă jeanenas kă sî o Rai.
13 O Isus paši'lo, lea o manŕo, thai dea le; sa kadea kărdea i le mašesa.
14 Kadea sas e trito ddata kana sîkadeolas o Isus Pehkă jenengă, pala so uštilosas andal mulle.
O Isus vestil o mullimos le Petrohko.
15 Pala so xaline, o Isus phendea le Simon Petrohkă: „Simone, o šeau le Ionahko, kames Ma tu mai but sar kakala?” „E, Raia,” phendea Lehkă o Petro, „jeanes kă kamau Tu.” O Isus phendea lehkă: „Le sama katar Mîŕă bakrišoră.”
16 Phendea lehkă duito data: „Simone, šeau le Ionahko, kames Ma?” „E, Raia,” phendea Lehkă o Petro, „jeanes kă kamau Tu.” O Isus phendea lehkă: „Le sama ka le bakreoŕa Mîŕă.”
17 O trito data o Isus phendea lehkă: „Simone, šeau le Ionahko, kames Ma?” O Petro tristosai'lo kă phendea sas lehkă trito data: „Simone, šeau le Ionahko, kames Ma?” Thai dea Les anglal: „Raia, Tu sa jeanes le; jeanes kă kamau Tu.” O Isus phendea lehkă: „Le sama ka Mîŕă bakrea!
18 Čeačes, čeačes phenau tukăkă, atunči kana sanas mai tărno, korkoŕo phandesas tu thai jeasas kai kamesas; ta kana phureosa, tinzosarăsa te vast, thai aver phandela tu, thai nigrăla tu kai či kamesa.”
19 Phendea e buti kadea kaste sîkavel save mullimasa proslăvila o Petro le Devlles. Thai pala so dea duma kadea, phendea lehkă: „Av pala Mande.”
20 O Petro amboldi'lo, thai dikhlea avindoi pala lende le jenes kai kamelas les o Isus, kodoa kai, koa xabelareateako, thodeasas o šero po kolin le Isusohko, thai phendeasas: „Raia, kon sî kodoa kai bitinel Tu?”
21 O Petro dikhlea pe leste, thai phendea le Isusohkă: „Raia, ta kakalesa so avela?”
22 O Isus dea les anglal: „Kana kamau o te ašel ji kana avaua Me, so fal tu tut? Tu av pala Mande!”
23 Anda kadoa phendimos, ankăsto o divano maškar le phral kă o jeno kodoa či merălla dăthan. Ta o Isus či phendeasas le Petrohkă kă či merăll dăthan, ta” „Kana kamau o te ašel ji kana avaua Me, so fal tu tut?”
24 O jeno kadoa sî kukoa kai čeačearăl kadala butea, thai kai ramosardea le. Thai jeanas kă lehko phendimos sî čeačio.
25 Mai sî but aver butea, kai kărdea le o Isus, kai, te avino ramome sakărimasa, pateau kă orta ande lumea kadea nahkă daštin te šon pe ande le lilla kai sahkă ramon pe. Amim.