Războiul cu amaleciții
1 Samuel a zis lui Saul: „Pe mine m-a trimis Domnul să te ung împărat peste poporul Lui, peste Israel. Ascultă dar ce zice Domnul. 2 Așa vorbește Domnul oștirilor: ‘Mi-aduc aminte de ceea ce a făcut Amalec lui Israel, când i-a astupat drumul la ieșirea lui din Egipt. 3 Du-te acum, bate pe Amalec și nimicește cu desăvârșire tot ce-i al lui; să nu-i cruți și să omori bărbații și femeile, copiii și pruncii, cămilele și măgarii, boii și oile.’” 4 Saul a adunat poporul și l-a numărat la Telaim: erau două sute de mii de oameni pedeștri și zece mii de oameni din Iuda. 5 Saul a mers până la cetatea lui Amalec și a pus niște oameni la pândă în vale. 6 Și a zis cheniților : „Duceți-vă , plecați și ieșiți din mijlocul lui Amalec, ca să nu vă prăpădesc împreună cu el, căci voi v-ați purtat cu bunăvoință față de copiii lui Israel când s-au suit din Egipt.” Și cheniții au plecat din mijlocul lui Amalec. 7 Saul a bătut pe Amalec de la Havila până la Șur , care este în fața Egiptului. 8 A prins viu pe Agag, împăratul lui Amalec, și a nimicit cu desăvârșire tot poporul, trecându-l prin ascuțișul sabiei. 9 Dar Saul și poporul au cruțat pe Agag și oile cele mai bune, boii cei mai buni, vitele grase, mieii grași și tot ce era mai bun; n-a vrut să le nimicească cu desăvârșire și au nimicit numai tot ce era prost și nebăgat în seamă.
Neascultarea lui Saul
10 Domnul a vorbit lui Samuel și i-a zis: 11 „Îmi pare rău că am pus pe Saul împărat, căci se abate de la Mine și nu păzește cuvintele Mele.” Samuel s-a mâhnit și toată noaptea a strigat către Domnul. 12 S-a sculat dis-de-dimineață ca să se ducă înaintea lui Saul. Și au venit și i-au spus: „Saul s-a dus la Carmel și iată că și-a înălțat un semn de biruință, apoi s-a întors și, trecând mai departe, s-a coborât la Ghilgal.” 13 Samuel s-a dus la Saul, și Saul i-a zis: „Fii binecuvântat de Domnul! Am păzit Cuvântul Domnului.” 14 Samuel a zis: „Ce înseamnă behăitul acesta de oi care ajunge la urechile mele și mugetul acesta de boi pe care-l aud?” 15 Saul a răspuns: „Le-au adus de la amaleciți, pentru că poporul a cruțat oile cele mai bune și boii cei mai buni, ca să-i jertfească Domnului Dumnezeului tău, iar pe celelalte, le-am nimicit cu desăvârșire.” 16 Samuel a zis lui Saul: „Stai și-ți voi spune ce mi-a zis Domnul astă-noapte.” Și Saul i-a zis: „Vorbește.” 17 Samuel a zis: „Când erai mic în ochii tăi, n-ai ajuns tu căpetenia semințiilor lui Israel și nu te-a uns Domnul ca să fii împărat peste Israel? 18 Domnul te trimisese zicând: ‘Du-te și nimicește cu desăvârșire pe păcătoșii aceia, pe amaleciți; războiește-te cu ei până îi vei nimici.’ 19 Pentru ce n-ai ascultat glasul Domnului? Pentru ce te-ai aruncat asupra prăzii și ai făcut ce este rău înaintea Domnului?” 20 Saul a răspuns lui Samuel: „Am ascultat glasul Domnului și m-am dus în calea pe care mă trimitea Domnul. Am adus pe Agag, împăratul lui Amalec, și am nimicit cu desăvârșire pe amaleciți, 21 dar poporul a luat din pradă oi și boi, ca pârgă din ceea ce trebuia nimicit cu desăvârșire, ca să le jertfească Domnului Dumnezeului tău la Ghilgal.” 22 Samuel a zis: „Îi plac Domnului mai mult arderile-de-tot și jertfele decât ascultarea de glasul Domnului? Ascultarea face mai mult decât jertfele și păzirea cuvântului Său face mai mult decât grăsimea berbecilor. 23 Căci neascultarea este tot atât de vinovată ca ghicirea, și împotrivirea nu este mai puțin vinovată decât închinarea la idoli și terafimii. Fiindcă ai lepădat Cuvântul Domnului, te leapădă și El ca împărat.” 24 Atunci, Saul a zis lui Samuel: „Am păcătuit, căci am călcat porunca Domnului și n-am ascultat cuvintele tale; mă temeam de popor și i-am ascultat glasul. 25 Acum, te rog, iartă-mi păcatul, întoarce-te cu mine, ca să mă închin până la pământ înaintea Domnului.” 26 Samuel a zis lui Saul: „Nu mă voi întoarce cu tine. Fiindcă ai lepădat Cuvântul Domnului, și Domnul te leapădă, ca să nu mai fii împărat peste Israel.” 27 Și, pe când se întorcea Samuel să plece, Saul l-a apucat de pulpana hainei, și s-a rupt. 28 Samuel i-a zis: „Domnul rupe astăzi domnia lui Israel de asupra ta și o dă altuia mai bun decât tine. 29 Cel ce este tăria lui Israel nu minte și nu Se căiește, căci nu este un om ca să-I pară rău.” 30 Saul a zis iarăși: „Am păcătuit! Acum, te rog, cinstește-mă în fața bătrânilor poporului meu și în fața lui Israel; întoarce-te cu mine, ca să mă închin înaintea Domnului Dumnezeului tău.” 31 Samuel s-a întors și a mers după Saul, și Saul s-a închinat înaintea Domnului. 32 Apoi Samuel a zis: „Adu-mi pe Agag, împăratul lui Amalec.” Și Agag a înaintat vesel spre el, căci zicea: „Negreșit, a trecut amărăciunea morții!” 33 Samuel a zis: „După cum sabia ta a lăsat femei fără copii, tot așa și mama ta va fi lăsată fără copii între femei.” Și Samuel a tăiat pe Agag în bucăți înaintea Domnului, la Ghilgal. 34 Samuel a plecat la Rama, și Saul s-a suit acasă, la Ghibea lui Saul. 35 Samuel nu s-a mai dus să vadă pe Saul până în ziua morții sale. Dar Samuel plângea pe Saul, pentru că Domnul Se căise că pusese pe Saul împărat peste Israel.
Saul este lepădat ca rege
1 Samuel i‑a zis lui Saul: „Pe mine m‑a trimis DOMNUL să te ung rege peste poporul Lui, peste Israel. Așadar, ascultă glasul DOMNULUI. 2 Așa vorbește DOMNUL Oștirilor: «Voi pedepsi felul în care s‑a purtat Amalec cu Israel, când i‑a stat în drum la ieșirea lui din Egipt. 3 Așadar, du‑te, atacă‑l pe Amalec și dă spre nimicire tot ce‑i al lui; să nu cruți, ci să dai pieirii bărbat și femeie, copil și prunc, bou și oaie, cămilă și măgar!»”
4 Saul a strâns poporul și l‑a numărat la Telaim: erau două sute de mii de oameni pedeștri și zece mii de oameni din Iuda. 5 Saul a mers până la cetatea lui Amalec și s‑a pus la pândă în vale . 6 Saul le‑a zis cheniților : „Duceți‑vă! Plecați! Ieșiți din mijlocul lui Amalec, ca să nu vă nimicesc împreună cu el, căci voi le‑ați arătat bunăvoință fiilor lui Israel când au ieșit din Egipt!” Și cheniții au plecat din mijlocul lui Amalec. 7 Saul l‑a bătut pe Amalec de la Havila până spre Șur , care este în dreptul Egiptului. 8 L‑a prins viu pe Agag, regele lui Amalec, și a dat tot poporul spre nimicire, trecându‑l prin ascuțișul sabiei. 9 Dar Saul și poporul l‑au cruțat pe Agag și n‑au vrut să dea spre nimicire ce era mai bun din turme și din cirezi – animalele îngrășate, mieii grași și tot ce era mai bun –, ci au dat spre nimicire numai lucrurile care erau vrednice de dispreț și fără valoare.
10 Cuvântul DOMNULUI i‑a vorbit lui Samuel astfel: 11 „Îmi pare rău că l‑am pus pe Saul rege, căci se abate de la Mine și nu îndeplinește poruncile Mele.” Samuel s‑a mâhnit și a strigat către DOMNUL toată noaptea. 12 S‑a trezit dis‑de‑dimineață, ca să iasă în întâmpinarea lui Saul. Atunci i s‑a dat de veste: „Saul s‑a dus la Carmel și, iată, și‑a înălțat un semn de biruință , apoi s‑a întors și, trecând mai departe, s‑a coborât la Ghilgal.”
13 Samuel s‑a dus la Saul, și Saul i‑a zis: „Fii binecuvântat de DOMNUL! Am împlinit cuvântul DOMNULUI!” 14 Samuel i‑a zis: „Dar ce înseamnă acest behăit de oi care ajunge la urechile mele și acest muget de vite pe care‑l aud?” 15 Saul a zis: „De la amaleciți le‑au adus. Este ceea ce a cruțat poporul: ce era mai bun în turme și în cirezi, ca să-I aducă jertfe DOMNULUI, Dumnezeului tău. Dar pe celelalte le‑am dat spre nimicire.” 16 Samuel i‑a zis lui Saul: „Ajunge! Îți voi spune ce mi‑a vorbit DOMNUL astă‑noapte.” Și Saul i‑a zis: „Vorbește!”
17 Samuel a zis: „Oare, când te vedeai mic în ochii tăi, n‑ai ajuns tu căpetenia semințiilor lui Israel și nu te‑a uns DOMNUL rege peste Israel? 18 DOMNUL ți‑a încredințat o misiune : «Du‑te și dă‑i spre nimicire pe păcătoșii aceia , pe amaleciți; războiește‑te cu ei până îi vei nimici!» 19 De ce n‑ai ascultat de glasul DOMNULUI? De ce te‑ai grăbit să iei pradă și ai făcut ce este rău înaintea DOMNULUI?” 20 Saul i‑a răspuns lui Samuel: „Am ascultat de glasul DOMNULUI și am împlinit misiunea pe care mi‑a încredințat‑o DOMNUL. L‑am adus pe Agag, regele lui Amalec, iar pe amaleciți i‑am dat spre nimicire. 21 Poporul a luat din prada de război oi și boi – primele roade din ce era dat spre nimicire –, ca să‑I aducă jertfe DOMNULUI, Dumnezeului tău, la Ghilgal.” 22 Samuel a zis:
„Îi plac DOMNULUI mai mult arderile‑de‑tot și jertfele
decât ascultarea de glasul DOMNULUI?
Iată, ascultarea face mai mult decât jertfele,
și supunerea – mai mult decât grăsimea berbecilor.
23 Răzvrătirea este ca păcatul ghicirii,
iar încăpățânarea – ca nelegiuirea și terafimii.
Fiindcă ai lepădat cuvântul DOMNULUI,
te‑a lepădat și El ca rege!”
24 Atunci Saul i‑a zis lui Samuel: „Am păcătuit, căci am călcat porunca DOMNULUI și cuvintele tale; mă temeam de popor și am ascultat de glasul lui. 25 Acum, te rog, iartă-mi păcatul și întoarce‑te cu mine, ca să mă închin înaintea DOMNULUI!” 26 Samuel i‑a zis lui Saul: „Nu mă voi întoarce cu tine. Fiindcă ai lepădat cuvântul DOMNULUI, și DOMNUL te-a lepădat, și nu vei mai fi rege peste Israel!” 27 Pe când se întorcea Samuel să plece, Saul l‑a apucat de marginea hainei, și ea s‑a rupt. 28 Samuel i‑a zis: „DOMNUL rupe astăzi domnia lui Israel de la tine și i‑o dă unuia dintre apropiații tăi, care este mai bun decât tine. 29 Mai mult, Măreția‑lui‑Israel nu minte și nu‑I pare rău, căci El nu este un om, ca să‑I pară rău.” 30 Saul a zis: „Am păcătuit! Acum, te rog, dă-mi cinste înaintea bătrânilor poporului meu și înaintea lui Israel; întoarce‑te cu mine, ca să mă închin înaintea DOMNULUI, Dumnezeului tău!” 31 Atunci Samuel s‑a întors în urma lui Saul, și Saul s‑a închinat înaintea DOMNULUI.
32 Apoi Samuel a zis: „Aduceți‑l la mine pe Agag, regele lui Amalec!” Agag a venit spre el tremurând . El își zicea: „Negreșit, a trecut amărăciunea morții!” 33 Samuel a zis: „Sabia ta a lăsat femei fără copii; fără copii va fi lăsată și mama ta între femei!” Și Samuel l‑a tăiat pe Agag în bucăți înaintea DOMNULUI, la Ghilgal.
34 Samuel s‑a dus la Rama, iar Saul s‑a suit acasă, la Ghibea-lui-Saul . 35 Samuel nu s‑a mai dus să‑l vadă pe Saul până în ziua morții sale. Dar Samuel îl plângea pe Saul, pentru că DOMNULUI Îi păruse rău că l‑a pus pe Saul rege peste Israel.