Pavel la Tesalonic
1 Pavel și Sila au trecut prin Amfipoli și Apolonia și au venit în Tesalonic, unde era o sinagogă a iudeilor. 2 Pavel, după obiceiul său, a intrat în sinagogă. Trei zile de Sabat a vorbit cu ei din Scripturi, 3 dovedind și lămurind că Hristosul trebuia să pătimească și să învieze din morți. „Și acest Isus, pe care vi-L vestesc eu”, zicea el, „este Hristosul.” 4 Unii din ei și o mare mulțime de greci temători de Dumnezeu și multe femei de frunte au crezut și au trecut de partea lui Pavel și a lui Sila . 5 Dar iudeii care nu crezuseră, de pizmă, au luat cu ei niște oameni fără căpătâi din mulțime, au făcut gloată și au întărâtat cetatea. S-au năpustit asupra casei lui Iason și căutau pe Pavel și pe Sila ca să-i aducă afară, la norod. 6 Fiindcă nu i-au găsit, au târât pe Iason și pe vreo câțiva frați înaintea dregătorilor cetății și strigau: „Oamenii aceștia care au răscolit lumea au venit și aici, 7 și Iason i-a găzduit. Ei toți lucrează împotriva poruncilor Cezarului și spun că este un alt Împărat: Isus.” 8 Prin aceste vorbe, iudeii au tulburat norodul și pe dregătorii cetății, 9 care au dat drumul lui Iason și celorlalți numai după ce au căpătat de la ei un zălog.
Pavel la Bereea
10 Frații au trimis îndată, noaptea, pe Pavel și pe Sila la Bereea. Când au sosit, au intrat în sinagoga iudeilor. 11 Iudeii aceștia aveau o inimă mai aleasă decât cei din Tesalonic. Au primit Cuvântul cu toată râvna și cercetau Scripturile în fiecare zi, ca să vadă dacă ce li se spunea este așa. 12 Mulți dintre ei și din femeile cu vază ale grecilor și mulți bărbați au crezut. 13 Dar iudeii din Tesalonic, când au aflat că Pavel vestea Cuvântul lui Dumnezeu și în Bereea, au venit acolo, ca să tulbure și să ațâțe noroadele. 14 Atunci, frații au pornit îndată pe Pavel spre mare; Sila și Timotei au rămas în Bereea.
Pavel la Atena. Cuvântarea
15 Cei ce însoțeau pe Pavel l-au dus până la Atena. Apoi s-au întors cu însărcinarea să ducă lui Sila și lui Timotei porunca să vină cât mai curând la el. 16 Pe când îi aștepta Pavel în Atena, i se întărâta duhul la vederea acestei cetăți pline de idoli. 17 În sinagogă stătea deci de vorbă cu iudeii și cu oamenii temători de Dumnezeu, iar în piață stătea de vorbă în fiecare zi cu aceia pe care-i întâlnea. 18 Unii din filozofii epicurieni și stoici au intrat în vorbă cu el. Și unii ziceau: „Ce vrea să spună palavragiul acesta?” Alții, când l-au auzit că vestește pe Isus și învierea, ziceau: „Pare că vestește niște dumnezei străini.” 19 Atunci l-au luat, l-au dus la Areopag și au zis: „Putem să știm care este această învățătură nouă pe care o vestești tu? 20 Fiindcă tu ne aduci ceva ciudat la auz. Am vrea dar să știm ce vrea să zică aceasta.” 21 Căci toți atenienii și străinii care stăteau în Atena nu-și petreceau vremea cu nimic altceva decât să spună sau să asculte ceva nou. 22 Pavel a stat în picioare în mijlocul Areopagului și a zis: „Bărbați atenieni! În toate privințele vă găsesc foarte religioși. 23 Căci, pe când străbăteam cetatea voastră și mă uitam de aproape la lucrurile la care vă închinați voi, am descoperit chiar și un altar pe care este scris: ‘Unui Dumnezeu necunoscut!’ Ei bine, ceea ce voi cinstiți, fără să cunoașteți, aceea vă vestesc eu. 24 Dumnezeu care a făcut lumea și tot ce este în ea este Domnul cerului și al pământului și nu locuiește în temple făcute de mâini. 25 El nu este slujit de mâini omenești, ca și când ar avea trebuință de ceva, El , care dă tuturor viața, suflarea și toate lucrurile. 26 El a făcut ca toți oamenii, ieșiți dintr-unul singur, să locuiască pe toată fața pământului; le-a așezat anumite vremuri și a pus anumite hotare locuinței lor, 27 ca ei să caute pe Dumnezeu și să se silească să-L găsească bâjbâind, măcar că nu este departe de fiecare din noi. 28 Căci în El avem viața, mișcarea și ființa, după cum au zis și unii din poeții voștri: ‘Suntem din neamul Lui…’ 29 Astfel dar, fiindcă suntem de neam din Dumnezeu, nu trebuie să credem că Dumnezeirea este asemenea aurului sau argintului sau pietrei cioplite cu meșteșugirea și iscusința omului. 30 Dumnezeu nu ține seama de vremurile de neștiință și poruncește acum tuturor oamenilor de pretutindeni să se pocăiască, 31 pentru că a rânduit o zi în care va judeca lumea după dreptate, prin Omul pe care L-a rânduit pentru aceasta și despre care a dat tuturor oamenilor o dovadă netăgăduită prin faptul că L-a înviat din morți…” 32 Când au auzit ei de învierea morților, unii își băteau joc, iar alții au zis: „Asupra acestor lucruri te vom asculta altă dată.” 33 Astfel, Pavel a ieșit din mijlocul lor. 34 Totuși unii au trecut de partea lui și au crezut; între aceștia erau Dionisie Areopagitul, o femeie numită Damaris și alții împreună cu ei.
Pavel, la Tesalonic
1 După ce au trecut prin Amfipolis și Apolonia, au venit la Tesalonic, unde era o sinagogă a iudeilor. 2 După obiceiul său, Pavel a intrat acolo și trei sabate la rând a vorbit cu ei din Scripturi, 3 explicând și dovedind că Hristosul trebuia să pătimească și să învie din morți. „Acesta este Hristosul: Isus, Cel pe care vi‑L vestesc eu”, zicea el . 4 Unii dintre ei, o mare mulțime de greci temători de Dumnezeu și nu puține femei cu vază, au crezut și au trecut de partea lui Pavel și a lui Sila . 5 Dar iudeii [care nu crezuseră], plini de invidie, au adunat de prin târg niște oameni de nimic, au făcut o gloată și au stârnit cetatea. S‑au năpustit asupra casei lui Iason și‑i căutau pe Pavel și pe Sila ca să‑i aducă înaintea poporului. 6 Negăsindu‑i pe ei, i‑au târât pe Iason și pe câțiva frați înaintea cârmuitorilor cetății, strigând: „Acești oameni , care au întors pe dos lumea, au venit și aici, 7 iar Iason i‑a găzduit. Ei toți lucrează împotriva poruncilor cezarului și spun că este un alt împărat: Isus.” 8 Iudeii au tulburat mulțimea și pe conducătorii cetății, care au auzit aceste cuvinte . 9 Conducătorii , după ce au luat o garanție în bani de la Iason și de la ceilalți, le‑au dat drumul.
Pavel și Sila, la Bereea
10 Frații i‑au trimis îndată pe Pavel și pe Sila noaptea la Bereea. Când au ajuns, au intrat în sinagoga iudeilor. 11 Aceștia erau mai deschiși la minte decât cei din Tesalonic. Au primit cuvântul cu toată bunăvoința și cercetau Scripturile în fiecare zi ca să vadă dacă lucrurile erau așa cum li se spunea . 12 Mulți dintre ei și dintre greci – femei cu vază și bărbați – au crezut. 13 Dar iudeii din Tesalonic, când au aflat că prin Pavel Cuvântul lui Dumnezeu a fost vestit și în Bereea, s‑au dus acolo ca să stârnească și să tulbure mulțimile. 14 Atunci, frații l‑au trimis îndată pe Pavel spre mare, iar Sila și Timotei au rămas acolo. 15 Însoțitorii lui Pavel l‑au dus până la Atena; apoi au plecat, ducându‑le poruncă lui Sila și lui Timotei să vină la el cât mai curând.
Pavel, la Atena. Cuvântarea din Areopag
16 În timp ce îi aștepta în Atena, Pavel era tot mai indignat în duhul său când vedea că cetatea era plină de idoli. 17 În sinagogă stătea de vorbă cu iudeii și cu grecii temători de Dumnezeu, iar în piață discuta în fiecare zi cu cei ce erau acolo. 18 Câțiva dintre filozofii epicurieni și stoici au intrat în vorbă cu el. Unii ziceau: „Ce vrea să spună palavragiul acesta?” Alții răspundeau : „Pare a fi vestitorul unor zei străini”, fiindcă propovăduia despre Isus și despre înviere. 19 Atunci l‑au luat, l‑au dus în Areopag și i‑au zis: „Putem să știm ce este această învățătură nouă despre care vorbești tu? 20 Căci suntem nedumeriți de ceea ce ne aud urechile. Vrem să știm ce înseamnă aceste lucruri.” 21 Toți atenienii și străinii stabiliți în cetate nu‑și petreceau timpul altfel decât spunând sau ascultând ceva nou.
22 Pavel s‑a ridicat în mijlocul Areopagului și a zis: „Bărbați atenieni! În toate privințele vă găsesc foarte religioși. 23 Străbătând cetatea și privind locurile voastre de închinare, am găsit și un altar pe care este scris: «Unui dumnezeu necunoscut». Pe Acesta, pe care voi Îl venerați fără să‑L cunoașteți, vi‑L vestesc eu. 24 Dumnezeul care a făcut lumea și tot ce cuprinde ea este Domnul cerului și al pământului; El nu locuiește în temple făcute de mâini omenești , 25 nici nu este slujit de mâini omenești, ca și când ar avea nevoie de ceva; căci El le dă tuturor viață, suflare și toate lucrurile . 26 El a făcut dintr‑unul singur toate neamurile de oameni, ca să locuiască pe toată fața pământului; le‑a rânduit vremuri și a pus hotare locuirii lor, 27 ca ei să‑L caute pe Dumnezeu și chiar și bâjbâind să‑L găsească, deși nu este departe de niciunul dintre noi.
28 În El trăim, ne mișcăm și existăm, precum a zis și unul dintre poeții voștri:
«Din neamul Lui suntem și noi...»
29 Așadar, fiindcă suntem din neam de Dumnezeu, nu se cade să credem că dumnezeirea este asemănătoare cu aurul, cu argintul sau cu piatra, chip făurit după meșteșugul și închipuirea omului. 30 Dumnezeu trece cu vederea vremurile de neștiință, dar poruncește acum tuturor oamenilor de pretutindeni să se pocăiască, 31 fiindcă a stabilit o zi în care va judeca lumea cu dreptate prin Omul pe care L‑a rânduit și despre care a dat tuturor mărturie neîndoielnică prin faptul că L‑a înviat din morți…”
32 Când au auzit despre învierea morților, unii au început să‑l ia în râs, iar alții i‑au zis: „Cu privire la aceasta te vom asculta altădată.” 33 Așa că Pavel a plecat din mijlocul lor. 34 Totuși, unii au trecut de partea lui și au crezut; printre aceștia erau Dionisie, areopagitul, o femeie cu numele Damaris și alții împreună cu ei.