Despre slobozenie și viață
1 Iată legile pe care le vei pune înaintea lor. 2 Dacă vei cumpăra un rob evreu, să slujească șase ani ca rob, dar în al șaptelea, să iasă slobod, fără să plătească nimic ca despăgubire. 3 Dacă a intrat singur, să iasă singur; dacă era însurat, să iasă și nevastă-sa împreună cu el. 4 Dacă stăpânul lui i-a dat o nevastă și a avut fii și fiice cu ea, nevasta și copiii să fie ai stăpânului lui, iar el să iasă singur. 5 Dacă robul va zice: ‘Eu iubesc pe stăpânul meu, pe nevastă-mea și copiii mei și nu vreau să ies slobod’, 6 atunci stăpânul lui să-l ducă înaintea lui Dumnezeu, să-l apropie de ușă sau de stâlpul ușii și stăpânul lui să-i găurească urechea cu o sulă, și robul să rămână pentru totdeauna în slujba lui. 7 Dacă un om își va vinde fata ca roabă, ea să nu iasă cum ies robii. 8 Dacă nu va plăcea stăpânului ei, care o luase de nevastă, el să-i înlesnească răscumpărarea, dar nu va avea dreptul s-o vândă unor străini, dacă nu-și va ține cuvântul. 9 Dacă o dă de nevastă fiului său, să se poarte cu ea după dreptul fiicelor. 10 Dacă-i va lua o altă nevastă, nu va scădea nimic pentru cea dintâi din hrană, din îmbrăcăminte și din dreptul ei de soție. 11 Dacă nu-i face aceste trei lucruri, ea va putea ieși fără nicio despăgubire, fără să dea bani.
Legi în privința uciderii
12 Cine va lovi pe altul cu o lovitură de moarte să fie pedepsit cu moartea. 13 Dacă nu i-a întins lațuri și dacă Dumnezeu l-a făcut să-i cadă în mână, îți voi hotărî un loc unde va putea să fugă. 14 Dar, dacă lucrează cineva cu răutate împotriva aproapelui său, folosindu-se de viclenie ca să-l omoare, chiar și de la altarul Meu să-l smulgi, ca să fie omorât.
Necinstirea părinților
15 Cine va lovi pe tatăl său sau pe mama sa să fie pedepsit cu moartea. 16 Cine va fura un om și-l va vinde sau îl va ține în mâinile lui să fie pedepsit cu moartea. 17 Cine va blestema pe tatăl său sau pe mama sa să fie pedepsit cu moartea.
Legi privitoare la vătămarea trupului
18 Dacă se vor certa doi oameni, și unul din ei va lovi pe celălalt cu o piatră sau cu pumnul, fără să-i pricinuiască moartea, dar silindu-l să stea în pat, 19 cel ce l-a lovit să nu fie pedepsit dacă celălalt se va scula și se va plimba afară, sprijinit pe un toiag . Numai să-l despăgubească pentru încetarea lucrului lui și să-l îngrijească până la vindecare. 20 Dacă un om va lovi cu bățul pe robul său, fie bărbat, fie femeie, și robul moare sub mâna lui, stăpânul să fie pedepsit. 21 Dar, dacă mai trăiește o zi sau două, stăpânul să nu fie pedepsit; căci este argintul lui. 22 Dacă se ceartă doi oameni și lovesc pe o femeie însărcinată și o fac doar să nască înainte de vreme, fără altă nenorocire, să fie pedepsiți cu o gloabă pusă de bărbatul femeii și pe care o vor plăti după hotărârea judecătorilor. 23 Dar, dacă se întâmplă o nenorocire, vei da viață pentru viață, 24 ochi pentru ochi, dinte pentru dinte, mână pentru mână, picior pentru picior, 25 arsură pentru arsură, rană pentru rană, vânătaie pentru vânătaie. 26 Dacă un om lovește ochiul robului său, fie bărbat, fie femeie, și-l face să-și piardă ochiul, să-i dea drumul ca despăgubire pentru ochiul lui. 27 Și dacă face să cadă un dinte robului său, fie bărbat, fie femeie, ca despăgubire pentru dintele lui, să-i dea drumul. 28 Dacă un bou va împunge și va omorî pe un bărbat sau pe o femeie , boul să fie ucis cu pietre, carnea să nu i se mănânce, iar stăpânul boului să nu fie pedepsit. 29 Dar, dacă boul avea obicei mai înainte să împungă și stăpânul fusese înștiințat de lucrul acesta și nu l-a închis, boul să fie ucis cu pietre, dacă va ucide un bărbat sau o femeie, și stăpânul lui să fie pedepsit cu moartea. 30 Dacă i se pune stăpânului un preț pentru răscumpărarea vieții lui, va plăti tot ce i se va cere. 31 Când boul va împunge pe un băiat sau pe o fată, i se va face după legea aceasta, 32 dar, dacă boul împunge pe un rob, fie bărbat, fie femeie, să se dea trei sicli de argint stăpânului robului, și boul să fie ucis cu pietre. 33 Dacă un om descoperă o groapă sau dacă un om sapă o groapă și n-o acoperă și cade în ea un bou sau un măgar, 34 stăpânul gropii să plătească stăpânului lor prețul vitei în argint, iar vita moartă să fie a lui. 35 Dacă boul unui om împunge boul unui alt om și boul acesta moare, vor vinde boul cel viu și prețul lui îl vor împărți; vor împărți și boul mort. 36 Dar, dacă se știa că boul avea obicei mai înainte să împungă, și stăpânul lui nu l-a închis, stăpânul acesta să dea bou pentru bou, iar boul cel mort să-l ia el.
Legi privitoare la robi
1 Iată hotărârile pe care le vei pune înaintea lor: 2 Dacă veți cumpăra un rob evreu, să slujească șase ani, dar în al șaptelea să iasă liber, fără plată. 3 Dacă vine singur, să iasă singur; dacă avea nevastă, să iasă și nevasta lui împreună cu el. 4 Dacă stăpânul lui i‑a dat o nevastă și ea i‑a născut fii sau fiice, nevasta și copiii ei vor fi ai stăpânului ei, iar el să iasă singur. 5 Dacă robul zice: «Eu îmi iubesc stăpânul, nevasta și copiii și nu vreau să ies liber», 6 atunci stăpânul lui să‑l ducă înaintea lui Dumnezeu, să‑l apropie de ușă sau de ușorii ușii și să‑i găurească urechea cu andreaua, și el îi va sluji pentru totdeauna.
7 Dacă cineva își vinde fata ca roabă , ea să nu iasă cum ies robii. 8 Dacă nu îi place stăpânului ei, deși el și‑a ales‑o, să‑i înlesnească răscumpărarea, dar nu va avea dreptul s‑o vândă unui popor străin, pentru că nu și‑a ținut cuvântul. 9 (Dacă a ales‑o pentru fiul său, să se poarte cu ea după rânduiala fiicelor). 10 Dacă își ia alta, nu va scădea nimic din hrana, din îmbrăcămintea și din dreptul de soție al celei dintâi. 11 Dacă nu‑i face aceste trei lucruri, ea va putea ieși fără nicio despăgubire, fără să dea bani.
Legi privitoare la ucidere și violență
12 Cine lovește un om, și acela moare, să fie negreșit pedepsit cu moartea. 13 Dar dacă nu i‑a întins curse , ci Dumnezeu a îngăduit să se întâmple așa prin el, îți voi hotărî un loc unde va putea să fugă. 14 Dacă însă uneltește cineva împotriva aproapelui său, folosindu‑se de vicleșug ca să‑l omoare, chiar și de la altarul Meu să‑l iei ca să fie omorât.
15 Cine își lovește tatăl sau mama să fie negreșit pedepsit cu moartea.
16 Cine fură un om – fie că‑l vinde, fie că omul este găsit încă în mâinile lui – să fie negreșit pedepsit cu moartea.
17 Cine își blestemă tatăl sau mama să fie negreșit pedepsit cu moartea.
Legi privitoare la violență și despăgubiri
18 Când se ceartă doi oameni și un om îl lovește pe aproapele său cu o piatră sau cu pumnul, dar nu cât să moară, ci cât să cadă la pat, 19 dacă acesta se ridică și se plimbă pe afară sprijinit în toiagul său , atunci cel care l‑a lovit să fie liber, dar să îl despăgubească pentru timpul pierdut și să‑l îngrijească până la vindecarea deplină.
20 Dacă cineva își lovește robul sau roaba cu toiagul, iar aceștia mor sub mâna lui, să fie negreșit răzbunați. 21 Dar dacă mai trăiesc o zi sau două, să nu fie răzbunați; căci robii sunt argintul lui.
22 Dacă se ceartă doi oameni și lovesc o femeie însărcinată și o fac să nască înainte de vreme, dar fără altă vătămare, să plătească negreșit ce va cere bărbatul femeii, după hotărârea judecătorilor. 23 Dar dacă este vreo vătămare, să dai viață pentru viață, 24 ochi pentru ochi, dinte pentru dinte, mână pentru mână, picior pentru picior, 25 arsură pentru arsură, rană pentru rană, vânătaie pentru vânătaie.
26 Dacă cineva își lovește robul sau roaba în ochi, ducând la pierderea lui, să le dea drumul ca despăgubire pentru ochiul pierdut . 27 Și dacă face să le cadă un dinte robului sau roabei sale, să le dea drumul ca despăgubire pentru dintele pierdut .
28 Dacă un bou împunge și omoară un bărbat sau o femeie , să fie negreșit ucis cu pietre, să nu i se mănânce carnea, iar stăpânul boului să fie fără vină. 29 Dar dacă boul avea mai înainte năravul să împungă, iar stăpânul fusese înștiințat de lucrul acesta și nu l‑a păzit, dacă ucide un bărbat sau o femeie, boul să fie ucis cu pietre, iar stăpânul lui să fie și el pedepsit cu moartea. 30 Dacă i se cere un preț pentru răscumpărarea vieții lui, să plătească tot ce i se cere. 31 Dacă boul împunge un fiu sau o fiică, să i se facă după aceeași hotărâre. 32 Dacă boul împunge un rob sau o roabă, să i se dea stăpânului acestora treizeci de sicli de argint, iar boul să fie ucis cu pietre.
33 Dacă cineva lasă descoperită o fântână sau sapă o fântână și nu o acoperă și cade în ea un bou sau un măgar, 34 stăpânul gropii să plătească stăpânului vitei prețul ei în argint, iar vita moartă să fie a lui.
35 Dacă boul unui om împunge boul aproapelui său cauzându‑i moartea, să se vândă boul cel viu și prețul lui să fie împărțit în două, iar boul mort să fie și el împărțit în două. 36 Dar dacă se știa că boul avea mai înainte nărav să împungă, iar stăpânul lui nu l‑a păzit, stăpânul acesta să plătească negreșit bou pentru bou, iar boul cel mort să fie al lui.