Paștele și întâii născuți
1 Domnul a vorbit lui Moise și a zis: 2 „Pune-Mi deoparte ca sfânt pe orice întâi născut, pe orice întâi născut dintre copiii lui Israel, atât dintre oameni, cât și dintre dobitoace: este al Meu.” 3 Moise a zis poporului: „Aduceți-vă aminte de ziua aceasta, când ați ieșit din Egipt, din casa robiei, căci cu mână puternică v-a scos Domnul de acolo. Să nu mâncați pâine dospită. 4 Astăzi ieșiți, în luna spicelor . 5 Când te va duce Domnul în țara canaaniților, hetiților, amoriților, heviților și iebusiților, pe care a jurat părinților tăi că ți-o va da, țară unde curge lapte și miere, să ții următoarea slujbă în luna aceasta. 6 Timp de șapte zile , să mănânci azimi, și în ziua a șaptea, să fie o sărbătoare în cinstea Domnului. 7 În timpul celor șapte zile, să mâncați azimi; să nu se vadă la tine nimic dospit, nici aluat, pe toată întinderea țării tale. 8 Să spui atunci fiului tău: ‘Aceasta este spre pomenirea celor ce a făcut Domnul pentru mine, când am ieșit din Egipt.’ 9 Să-ți fie ca un semn pe mână și ca un semn de aducere aminte pe frunte, între ochii tăi, pentru ca Legea Domnului să fie totdeauna în gura ta; căci cu mână puternică te-a scos Domnul din Egipt. 10 Să ții porunca aceasta la vremea hotărâtă, din an în an. 11 Când te va aduce Domnul în țara canaaniților, cum a jurat ție și părinților tăi, și când ți-o va da, 12 închini Domnului pe orice întâi născut, chiar pe orice întâi născut din vitele pe care le vei avea: orice parte bărbătească este a Domnului. 13 Să răscumperi cu un miel pe orice întâi născut al măgăriței, iar dacă nu-l vei răscumpăra, să-i frângi gâtul. Să răscumperi, de asemenea, pe orice întâi născut de parte bărbătească dintre fiii tăi. 14 Și când te va întreba fiul tău într-o zi: ‘Ce înseamnă lucrul acesta?’, să-i răspunzi: ‘Prin mâna Lui cea atotputernică, Domnul ne-a scos din Egipt, din casa robiei; 15 și, fiindcă Faraon se încăpățâna și nu voia să ne lase să plecăm, Domnul a omorât pe toți întâii născuți din țara Egiptului, de la întâii născuți ai oamenilor până la întâii născuți ai dobitoacelor. Iată de ce aduc jertfă Domnului pe orice întâi născut de parte bărbătească și răscumpăr pe orice întâi născut dintre fiii mei. 16 Să-ți fie ca un semn pe mână și ca un semn de aducere aminte pe frunte, între ochi, căci prin mâna Lui atotputernică ne-a scos Domnul din Egipt.’”
Călătoria spre pustie
17 După ce Faraon a lăsat pe popor să plece, Dumnezeu nu l-a dus pe drumul care dă în țara filistenilor, măcar că era mai aproape, căci a zis Dumnezeu: „S-ar putea să-i pară rău poporului văzând războiul și să se întoarcă în Egipt.” 18 Ci Dumnezeu a pus pe popor să facă un ocol pe drumul care duce spre pustie, spre Marea Roșie. Copiii lui Israel au ieșit înarmați din țara Egiptului. 19 Moise a luat cu el oasele lui Iosif; căci Iosif pusese pe fiii lui Israel să jure, zicând: „Când vă va cerceta Dumnezeu , să luați cu voi oasele mele de aici.” 20 Au plecat din Sucot și au tăbărât la Etam, la marginea pustiei. 21 Domnul mergea înaintea lor: ziua într-un stâlp de nor, ca să-i călăuzească pe drum, iar noaptea într-un stâlp de foc, ca să-i lumineze, pentru ca să meargă și ziua, și noaptea. 22 Stâlpul de nor nu se depărta dinaintea poporului în timpul zilei, nici stâlpul de foc, în timpul nopții.
Întâii născuți și Sărbătoarea Azimelor
1 DOMNUL i‑a vorbit lui Moise zicând: 2 „Sfințește pentru Mine pe orice întâi născut al pântecelui , între fiii lui Israel, atât dintre oameni, cât și dintre vite: este al Meu.”
3 Moise a zis poporului: „Să vă aduceți aminte de ziua aceasta în care ați ieșit din Egipt, din casa robiei, căci cu mână puternică v‑a scos DOMNUL de acolo. Să nu mâncați nimic dospit. 4 Astăzi ieșiți, în luna spicelor . 5 Când vă va duce DOMNUL în țara canaaniților – a hitiților, amoriților, hiviților și iebusiților, pe care le‑a jurat părinților voștri că v‑o va da, țară unde curge lapte și miere, să țineți obiceiul acesta în luna aceasta. 6 Șapte zile să mâncați azime, iar ziua a șaptea să fie o sărbătoare în cinstea DOMNULUI. 7 În cele șapte zile să mâncați azime și să nu se vadă la voi nimic dospit, nici aluat pe toată întinderea țării tale. 8 În ziua aceea să le povestiți fiilor voștri astfel: «Aceasta este din pricina a ceea ce a făcut DOMNUL pentru noi când am ieșit din Egipt.» 9 Să vă fie ca un semn pe mână și ca un semn de aducere aminte între ochi, pentru ca Legea DOMNULUI să fie în gura voastră, căci cu mână puternică v‑a scos DOMNUL din Egipt. 10 Să ții rânduiala aceasta la vremea stabilită, an de an.
11 Când vă va aduce DOMNUL în țara canaaniților, cum v‑a jurat vouă și părinților voștri, și când v‑o va da, 12 să‑I închinați DOMNULUI pe primul ieșit din pântece și pe orice întâi născut al vitelor pe care le veți avea: cei de parte bărbătească sunt ai DOMNULUI. 13 Pe orice întâi născut al măgăriței să‑l răscumpărați cu un miel, iar dacă nu‑l veți răscumpăra, să‑i frângeți gâtul. Și pe orice întâi născut al oamenilor, dintre fiii voștri, să‑l răscumpărați. 14 Și când vă vor întreba fiii voștri într‑o bună zi astfel: «Ce înseamnă lucrul acesta?», să le răspundeți: «Prin puterea mâinii Sale, DOMNUL ne‑a scos din Egipt, din casa robiei. 15 Și cum Faraon se împietrise și nu ne îngăduia să plecăm, DOMNUL i‑a omorât pe toți întâii născuți din țara Egiptului, de la întâiul născut al oamenilor până la întâiul născut al vitelor. De aceea aduc eu jertfă DOMNULUI pe primul ieșit din pântece care este de parte bărbătească și răscumpăr pe orice întâi născut dintre fiii mei.» 16 Să vă fie ca un semn pe mână și ca un semn de aducere aminte între ochi, căci prin puterea mâinii Sale ne‑a scos DOMNUL din Egipt.”
Călătoria spre pustiu
17 După ce Faraon i‑a lăsat pe fiii lui Israel să plece, Dumnezeu nu i‑a călăuzit pe drumul către țara filistenilor, deși era mai aproape, căci Dumnezeu a zis: „Să nu‑i pară rău poporului când va vedea războiul și să nu cumva să se întoarcă în Egipt!” 18 Deci Dumnezeu a pus poporul să ocolească pe drumul spre pustiu, spre Marea Roșie . Fiii lui Israel au ieșit din țara Egiptului pregătiți pentru bătălie. 19 Moise a luat cu el oasele lui Iosif, căci Iosif îi pusese pe fiii lui Israel să jure, zicând: „Dumnezeu vă va cerceta negreșit; să luați atunci cu voi oasele mele de aici.” 20 Au plecat din Sucot și au poposit la Etam, la marginea pustiului. 21 Iar DOMNUL mergea înaintea lor: ziua într‑un stâlp de nor, ca să‑i călăuzească pe drum, și noaptea într‑un stâlp de foc, ca să‑i lumineze, astfel încât să meargă și ziua, și noaptea. 22 Stâlpul de nor nu se depărta dinaintea poporului în timpul zilei, nici stâlpul de foc, în timpul nopții.