Pilda vierilor
1 Isus a început pe urmă să le vorbească în pilde.
„Un om a sădit o vie. A împrejmuit-o cu un gard, a săpat un teasc în ea și a zidit un turn, apoi a arendat-o unor vieri și a plecat din țară. 2 La vremea roadelor, a trimis la vieri un rob ca să ia de la ei din roadele viei. 3 Vierii au pus mâna pe el, l-au bătut și l-au trimis înapoi cu mâinile goale. 4 A trimis iarăși la ei un alt rob; ei l-au rănit la cap și l-au batjocorit. 5 A mai trimis un altul, pe care l-au omorât, apoi a trimis mulți alții, dintre care pe unii i-au bătut, iar pe alții i-au omorât. 6 Mai avea un singur fiu preaiubit; la urmă, l-a trimis și pe el la ei. ‘Vor primi cu cinste pe fiul meu’, zicea el. 7 Dar vierii aceia au zis între ei: ‘Iată moștenitorul, veniți să-l omorâm, și moștenirea va fi a noastră.’ 8 Și au pus mâna pe el, l-au omorât și i-au aruncat trupul afară din vie. 9 Acum ce va face stăpânul viei? Va veni, va nimici pe vierii aceia și via o va da altora. 10 Oare n-ați citit locul acesta din Scriptură: ‘Piatra pe care au lepădat-o zidarii a ajuns să fie pusă în capul unghiului; 11 Domnul a făcut acest lucru, și este minunat în ochii noștri’?” 12 Ei căutau să-L prindă, dar se temeau de norod. Pricepuseră că împotriva lor spusese Isus pilda aceasta. Și L-au lăsat și au plecat.
Birul Cezarului
13 Apoi au trimis la Isus pe unii din farisei și din irodieni ca să-L prindă cu vorba. 14 Aceștia au venit și I-au zis: „Învățătorule, știm că spui adevărul și nu-Ți pasă de nimeni, căci nu cauți la fața oamenilor și înveți pe oameni calea lui Dumnezeu în adevăr. Se cade să plătim bir Cezarului sau nu? 15 Să plătim sau să nu plătim?” Isus le-a cunoscut fățărnicia și le-a răspuns: „Pentru ce Mă ispitiți? Aduceți-Mi un ban ca să-l văd.” 16 I-au adus un ban, și Isus i-a întrebat: „Chipul acesta și slovele scrise pe el ale cui sunt?” „Ale Cezarului”, I-au răspuns ei. 17 Atunci, Isus le-a zis: „Dați dar Cezarului ce este al Cezarului, și lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu.” Și se mirau foarte mult de El.
Despre înviere
18 Saducheii , care zic că nu este înviere, au venit la Isus și I-au pus următoarea întrebare: 19 „Învățătorule, iată ce ne-a scris Moise : ‘Dacă moare fratele cuiva și-i rămâne nevasta fără să aibă copii, fratele său să ia pe nevasta lui și să ridice urmaș fratelui său.’ 20 Erau dar șapte frați. Cel dintâi s-a însurat și a murit fără să lase urmaș. 21 Al doilea a luat de nevastă pe văduvă și a murit fără să lase urmaș. Tot așa și al treilea. 22 Și niciunul din cei șapte n-a lăsat urmaș. După ei toți, a murit și femeia. 23 La înviere, nevasta căruia dintre ei va fi ea? Căci toți șapte au avut-o de nevastă.” 24 Drept răspuns, Isus le-a zis: „Oare nu vă rătăciți voi din pricină că nu pricepeți nici Scripturile, nici puterea lui Dumnezeu? 25 Căci după ce vor învia din morți, nici nu se vor însura, nici nu se vor mărita, ci vor fi ca îngerii în ceruri. 26 În ceea ce privește învierea morților, oare n-ați citit în cartea lui Moise, în locul unde se vorbește despre Rug, ce i-a spus Dumnezeu când a zis: ‘Eu sunt Dumnezeul lui Avraam, Dumnezeul lui Isaac și Dumnezeul lui Iacov’? 27 Dumnezeu nu este un Dumnezeu al celor morți, ci al celor vii. Tare vă mai rătăciți!”
Cea mai mare poruncă
28 Unul din cărturari, care-i auzise vorbind, fiindcă știa că Isus răspunsese bine saducheilor, a venit la El și L-a întrebat: „Care este cea dintâi dintre toate poruncile?” 29 Isus i-a răspuns: „Cea dintâi este aceasta: ‘Ascultă , Israele! Domnul Dumnezeul nostru este un singur Domn’ 30 și ‘Să iubești pe Domnul Dumnezeul tău cu toată inima ta, cu tot sufletul tău, cu tot cugetul tău și cu toată puterea ta.’ Iată porunca dintâi. 31 Iar a doua este următoarea: ‘Să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți.’ Nu este altă poruncă mai mare decât acestea.” 32 Cărturarul I-a zis: „Bine, Învățătorule. Adevărat ai zis că Dumnezeu este unul singur, că nu este altul afară de El 33 și că a-L iubi cu toată inima, cu tot cugetul, cu tot sufletul și cu toată puterea și a iubi pe aproapele ca pe sine este mai mult decât toate arderile-de-tot și decât toate jertfele.” 34 Isus a văzut că a răspuns cu pricepere și i-a zis: „Tu nu ești departe de Împărăția lui Dumnezeu.” Și nimeni nu îndrăznea să-I mai pună întrebări.
Al cui fiu este Hristosul?
35 Pe când învăța pe norod în Templu, Isus a zis: „Cum zic cărturarii că Hristosul este fiul lui David? 36 Însuși David, fiind insuflat de Duhul Sfânt, a zis:
‘Domnul a zis Domnului meu: «Șezi la dreapta Mea până voi pune pe vrăjmașii Tăi sub picioarele Tale.»’
37 Deci chiar David Îl numește Domn; atunci cum este El fiul lui?” Și gloata cea mare Îl asculta cu plăcere.
Mustrarea cărturarilor
38 În învățătura pe care le-o dădea, Isus le zicea: „Păziți-vă de cărturari, cărora le place să umble în haine lungi și să le facă lumea plecăciuni prin piețe. 39 Ei umblă după scaunele dintâi în sinagogi și după locurile dintâi la ospețe; 40 casele văduvelor le mănâncă și fac rugăciuni lungi de ochii lumii. O mai mare osândă va veni peste ei.”
Văduva săracă
41 Isus ședea jos în fața vistieriei Templului și Se uita cum arunca norodul bani în vistierie. Mulți, care erau bogați, aruncau mult. 42 A venit și o văduvă săracă și a aruncat doi bănuți , care fac un gologan . 43 Atunci, Isus a chemat pe ucenicii Săi și le-a zis: „Adevărat vă spun că această văduvă săracă a dat mai mult decât toți cei ce au aruncat în vistierie, 44 căci toți ceilalți au aruncat din prisosul lor, dar ea, din sărăcia ei, a aruncat tot ce avea, tot ce-i mai rămăsese ca să trăiască.”
Pilda lucrătorilor viei
(Matei 21:33‑46. Luca 20:9‑19)
1 Isus a început să le vorbească în pilde.
„Un om a sădit o vie. A împrejmuit‑o cu un gard, a săpat un teasc și a zidit un turn , a arendat‑o unor lucrători și a plecat în călătorie. 2 La vremea potrivită, a trimis la lucrători un rob, ca să ia de la lucrători din roadele viei. 3 Dar aceștia, prinzându‑l, l‑au bătut și l‑au trimis înapoi cu mâinile goale. 4 Și din nou a trimis la ei pe un alt rob; pe acela l‑au rănit la cap și l‑au batjocorit. 5 A mai trimis un altul, pe care l‑au omorât; apoi pe mulți alții: pe unii i‑au bătut, iar pe alții i‑au omorât. 6 Mai avea pe cineva: pe fiul său iubit; în cele din urmă, l‑a trimis și pe acesta la ei, zicându‑și: «De fiul meu se vor rușina.» 7 Dar lucrătorii aceia au zis între ei: «Iată‑l pe moștenitor; haideți să‑l omorâm, și moștenirea va fi a noastră!» 8 Și, prinzându‑l, l‑au omorât și l‑au aruncat afară din vie. 9 Acum, ce va face stăpânul viei? Va veni și‑i va omorî pe lucrători, iar via o va da altora. 10 N‑ați citit scriptura aceasta:
Piatra pe care au lepădat‑o zidarii
a ajuns în capul unghiului;
11 De la Domnul s‑a făcut aceasta,
și este minunat în ochii noștri ?”
12 Ei căutau să‑L prindă, dar se temeau de mulțime. Pricepuseră că pentru ei spusese El pilda aceasta. Și, lăsându‑L, au plecat.
Birul plătit cezarului
(Matei 22:15‑22. Luca 20:20‑26)
13 Și i‑au trimis la El pe unii dintre farisei și dintre irodieni ca să‑L prindă cu vorba. 14 Aceștia au venit și I‑au zis: „Învățătorule, știm că spui adevărul și nu ții seama de nimeni, căci nu cauți la fața oamenilor, ci cu adevărat îi înveți calea lui Dumnezeu. Este îngăduit să dăm bir cezarului sau nu? 15 Să dăm sau să nu dăm?” Isus , cunoscându‑le fățărnicia, le‑a răspuns: „De ce Mă ispitiți? Aduceți‑Mi un dinar ca să‑l văd!” 16 Iar ei I‑au adus. Isus i‑a întrebat: „Chipul acesta și inscripția ale cui sunt?” „Ale cezarului”, I‑au răspuns ei. 17 Atunci, Isus le‑a zis: „Dați‑i cezarului ce este al cezarului și lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu!” Și se mirau foarte mult de El.
Despre înviere
(Matei 22:23‑33. Luca 20:27‑40)
18 Saducheii , care zic că nu este înviere, au venit la Isus și L‑au întrebat: 19 „Învățătorule, Moise ne‑a scris că, dacă moare cineva și‑i rămâne femeia văduvă fără să aibă copil, fratele lui să o ia de soție și să‑i ridice acestuia urmași. 20 Erau șapte frați. Primul și‑a luat soție și a murit fără să lase urmași. 21 Al doilea a luat‑o de soție și a murit fără să lase urmași. Tot așa și al treilea. 22 Și niciunul din cei șapte n‑a lăsat urmași. În cele din urmă, a murit și femeia. 23 La înviere, [când vor învia,] a căruia dintre ei va fi femeia? Căci toți șapte au avut‑o de soție.” 24 Isus le‑a zis: „Oare nu vă rătăciți voi din pricină că nu cunoașteți Scripturile și nici puterea lui Dumnezeu? 25 Căci atunci când vor învia din morți, nici nu se vor însura, nici nu se vor mărita, ci vor fi ca îngerii în ceruri. 26 Cât despre faptul că morții învie, n‑ați citit în cartea lui Moise, în locul despre rug, când i‑a spus Dumnezeu: Eu sunt Dumnezeul lui Avraam, Dumnezeul lui Isaac și Dumnezeul lui Iacov ? 27 El nu este Dumnezeul celor morți, ci al celor vii. Tare vă mai rătăciți!”
Cea mai mare poruncă
(Matei 22:34‑40. Luca 10:25‑28)
28 Unul din cărturari, care‑i auzise vorbind, văzând că Isus le răspunsese bine, s‑a apropiat de El și L‑a întrebat: „Care este cea dintâi dintre toate poruncile?” 29 Isus i‑a răspuns: „Cea dintâi este aceasta: Ascultă, Israele! Domnul, Dumnezeul nostru, este singurul Domn! 30 și: Să‑L iubești pe Domnul, Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău, cu tot cugetul tău și cu toată puterea ta! [Iată porunca dintâi.] 31 Iar a doua este aceasta: Să‑l iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți! Nu este altă poruncă mai mare decât acestea.” 32 Cărturarul I‑a zis: „Bine, învățătorule. Adevărat ai zis că Dumnezeu este unul singur , că nu este altul în afară de El 33 și că a‑L iubi pe El din toată inima, din tot cugetul, din tot sufletul și cu toată puterea și a‑l iubi pe aproapele ca pe tine însuți este mai mult decât toate arderile‑de‑tot și jertfele.” 34 Isus, văzând că a răspuns cu pricepere, i‑a zis: „Tu nu ești departe de Împărăția lui Dumnezeu.” Și nimeni nu îndrăznea să‑I mai pună întrebări.
Al cui fiu este Hristosul?
(Matei 22:41‑46. Luca 20:41‑44)
35 Pe când dădea învățătură în Templu, Isus a zis: „Cum spun cărturarii că Hristosul este fiul lui David? 36 Însuși David a zis, prin Duhul Sfânt:
Domnul a zis Domnului meu:
«Șezi la dreapta Mea
până voi pune pe vrăjmașii Tăi
sub picioarele Tale!»
37 Dacă însuși David Îl numește Domn, atunci cum este El fiul lui?” Și mulțimea Îl asculta cu plăcere.
Cărturarii, condamnați de Isus
(Matei 23:1‑36. Luca 20:45‑47)
38 În învățătura Lui, Isus zicea: „Feriți‑vă de cărturarii cărora le place să umble în haine lungi și să fie salutați prin piețe, 39 să aibă scaunele dintâi în sinagogi și locurile de cinste la ospețe; 40 casele văduvelor le mănâncă și fac rugăciuni lungi de ochii lumii. Aceștia vor primi o mai mare osândă.”
Văduva săracă
(Luca 21:1‑4)
41 Isus stătea jos în fața vistieriei Templului și Se uita cum arunca mulțimea bani în vistierie. Mulți care erau bogați aruncau mult. 42 A venit și o văduvă săracă și a aruncat doi bănuți , care fac un codrant . 43 Isus i‑a chemat pe ucenicii Săi și le‑a zis: „Adevărat vă spun că această văduvă săracă a dat mai mult decât toți cei ce aruncă în vistierie, 44 căci toți au aruncat din prisosul lor, dar ea, din sărăcia ei, a aruncat tot ce avea, tot ce‑i mai rămăsese ca să trăiască.”